Amintiri netratate la psihoterapeut

Publicat în Dilema Veche nr. 427 din 19 - 25 aprilie 2012
Amintiri netratate la psihoterapeut jpeg

La 26 de ani, unii bărbaţi au cucerit lumea, au dat capodopere, au cîştigat trofee, au avut aripi. La 26 de ani eu făceam foamea. Într-un cămin de nefamilişti, la Curtea de Argeş. (Nu încerc acum să-mi plîng de milă!) Eram angajat ca inginer-stagiar la Electroargeş, fabrica de rîşniţe şi aspiratoare, o altă „citadelă“ ceauşistă a industriei româneşti. (Am auzit că fabrica a dispărut recent, n-am nici o nostalgie şi nici o curiozitate să verific cum a intrat în faliment.) Locuiam singur, într-o cameră la etajul patru, ultimul al căminului aflat la o sută de metri de Fîntîna Meşterului Manole. Fîntîna asta nu mi-a ţinut nici de foame (spirituală) şi nici de sete, cît am stat acolo. Relaţia mea cu legenda Meşterului a fost proastă. Pentru că vremurile au fost proaste.

În cei doi ani de stagiatură (’88-’89), ca salariat mîncam la prînz, contra cost, la cantina fabricii. Felul unu – o ciorbă subţire, şi felul doi – tocană de cartofi sau fasole. Erau bune pentru că îmi umpleau stomacul. În rest, trebuia să mă descurc singur. Şi, spre ruşinea mea, nu m-am descurcat. Nu ştiam să-mi gătesc decît ouă prăjite sau fierte. Dar ouăle, ca în toate oraşele din provincie, erau raţionalizate şi se dădeau numai pe cartelă. Nu aveam pe buletin ştampila de flotant aşa că nu puteam să intru în evidenţa alimentarei la care era arondat căminul şi să-mi cumpăr pe cartelă ouă, brînză, untdelemn sau unt. Aşa încît, după ce terminam programul la fabrică, mă duceam la alimentară şi îmi cumpăram conserve de peşte. Puturoase. Le mîncam seara, în camera de cămin. Singur. Puteam să-mi dreg greaţa cu nişte coniac sau cu ce se găsea mai tare pe vremea aceea, dar eu nu pot să beau de unul singur.

Dar felul meu preferat de mîncare din acel timp au fost sarmalele în foi de varză, la borcan de 500 gr. Erau cu orez, fără carne. Şi mergeau încălzite într-o crăticioară pe aragazul cu două ochiuri şi butelie, instalat în bucătăria comună a căminului. Gustul acelor sarmale în foi puturoase de varză, cu orezul care mi se lipea de dinţi o să mă urmărească toată viaţa. (Eu ştiu de ce scriu acum aşa, pentru că foamea aia nenorocită mi-a rămas lipită undeva pe memorie. Şi în loc să mă duc la un psihoterapeut, să mă vindece de traumă, scriu, scrie-mi-aş foamea pe mormînt!) Hăpăiam sarmalele şi muiam bucăţi de pîine în zeamă. (Azi, dacă aş mînca pîine înmuiată în zeama aceea zborşită aş vomita instantaneu.) După aceea, fumam un Carpaţi – fără de Rîmnicu Sărat – şi mă simţeam sătul. Nu mă consideram un „erou al epocii de aur“, ci doar un om sătul. Şi părinţii mei, şi bunicii mei făcuseră foame în ’46, aşa încît, genetic, am fost pregătit pentru foame. La vreo jumătate de oră după „ospăţ“, mă apuca instantaneu durerea de burtă şi fugeam la toaletă. Adică ce băgam pe gură, scoteam pe cur. Cred că asta a fost, în fapt, morala ultimilor doi ani pe care i-am trăit ca inginer-stagiar. Poate mă înşel!   

Într-o vreme, mi-am permis „luxul“ să mănînc la o cantină „împinge-tava“ din oraş, o speluncă pustie şi întunecoasă, care puţea a ceapă prăjită. Am mîncat acolo ghiveciuri şi alte tocane de cartofi pînă cînd, într-o zi, Tănăsescu, un frezor din secţia în care lucram, mi-a spus: „Dom’ inginer, haideţi că vă trimit o fată să vă gătească, să nu mai daţi banii pe mîncare la «împinge-tava»!“ Da’ de unde ştii tu că mănînc la „împinge-tava“?, l-am întrebat naiv. „Eh, v-au văzut mai mulţi, dom’ inginer!“, mi-a răspuns sincer frezorul. Adică, m-am speriat eu, toată Curtea de Argeş stătea cu ochii pe mine, ştia că mănînc la împinge-tava acele ghiveciuri şi mă compătimea, iar Tănăsescu, poftim, băiat grijuliu!, sărise să mă scoată din foame şi să-mi trimită o fată ca să-mi gătească! Avea dreptate Tănăsescu, femeia te scoate din foame! M-am şi văzut atunci la casa mea, mîncînd ciorbă cu tacîmuri de pui şi cartofi, cu început de chelie şi o burtă avansată... Dar să nu divaghez! L-am refuzat pe Tănăsescu şi, ca să scap de ruşinea cantinei „împinge-tava“, am revenit la blestematele sarmale la borcan. Aşa mi-am distrus stomacul. Revoluţia din ’89 a venit prea tîrziu pentru ca să-mi salveze tubul digestiv.

Mă gîndesc acum, după mai bine de 20 de ani de cînd hăpăiam acele sarmale, că, dacă s-ar face un Muzeu al Comunismului, m-aş duce şi eu să pozez în calitate de exponat. Sau, mai corect, m-aş duce să-mi expun foamea ca pe o piesă de muzeu. (Parcă Raportul de Condamnare a Comunismului al lui Tismăneanu, din 2009, prevedea înfiinţarea unui muzeu! Şi uite, au trecut trei ani şi nu s-a făcut nici unul!) Nu m-aş afişa cu o foame mare şi înfricoşătoare, aşa cum a fost cea a părinţilor şi bunicilor mei în ’46 sau a deţinuţilor politici din anii ’50, şi nici ca unul care s-a prăpădit de foame, Doamne fereşte!, ci m-aş expune cu o foame postmodernistă, poftim! Aş dona muzeului şi o radiografie cu stomacul meu, cel de la sfîrşitul anilor ’80, afectat de acea zeamă nenorocită în care pluteau sarmalele în foi de varză la borcan. Şi sub exponat să scriu, pe semnătura mea: „Băga-ţi-aş sarmalele în cur, conducătorule iubit!“. Recunosc, aşa ceva nu mi s-ar da voie să scriu în acel ipotetic muzeu, doar e muzeu! Dar altceva, sincer, nu-mi vine în minte cînd mă gîndesc la acei ani de foame.

Petre Barbu
este scriitor şi senior editor la revista Forbes România.

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Chantal jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

Adevarul.ro

image
Preţurile petrolului continuă să crească. La cât ar putea ajunge până la sfârşitul anului şi cu cât au scăzut stocurile
Preţurile petrolului au crescut joi cu aproximativ 4%, deoarece datele solide privind consumul de combustibil din SUA şi aşteptările de scădere a livrărilor ruseşti au compensat temerile că încetinirea creşterii economice ar putea submina cererea, transmite Reuters.
image
NBC News: Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu meargă la serviciu vineri, pe fondul îngrijorărilor cu privire la un incident planificat
Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu se prezinte vineri la lucru, au confirmat în exclusivitate serviciile secrete militare ucrainene pentru NBC News.
image
De ce folosesc românii voucherele sociale pentru alcool şi ţigări. Ce spun sociologii şi psihologii
Ministrul Proiectelor Europene a anunţat că voucherele sociale blocate pentru că beneficiarii au cumpărat cu ele tutun şi alcool vor rămâne aşa până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra. Experţii atrag însă atenţia că din coşul de c...

HIstoria.ro

image
Înființarea aviației militare în România
România a fost printre primele țări din lume care și-a înzestrat forțele sale armate cu aerostate și avioane.
image
Responsabilitățile date de germani Armatei Române la Stalingrad, mult peste posibilitățile acesteia
Bătălia de la Stalingrad a tensionat relațiile cu aliatul german, cu precădere în urma acuzelor venite dinspre liderii militari cu privire la responsabilitatea trupelor române pentru căderea în încercuire a Armatei 6 germane.
image
Sfârșitul tragic al poetului Dimitrie Bolintineanu
Pe 20 august 1872, Dimitrie Bolintineanu, poet, revoluţionar şi om politic, murea într-un ospiciu din Bucureşti, suferind de o afecţiune psihică, dobândită de pe urma mizeriei şi sărăciei.  Viaţa lui Bolintineanu a stat sub semnul cinstei.