Amintiri netratate la psihoterapeut

Publicat în Dilema Veche nr. 427 din 19 - 25 aprilie 2012
Amintiri netratate la psihoterapeut jpeg

La 26 de ani, unii bărbaţi au cucerit lumea, au dat capodopere, au cîştigat trofee, au avut aripi. La 26 de ani eu făceam foamea. Într-un cămin de nefamilişti, la Curtea de Argeş. (Nu încerc acum să-mi plîng de milă!) Eram angajat ca inginer-stagiar la Electroargeş, fabrica de rîşniţe şi aspiratoare, o altă „citadelă“ ceauşistă a industriei româneşti. (Am auzit că fabrica a dispărut recent, n-am nici o nostalgie şi nici o curiozitate să verific cum a intrat în faliment.) Locuiam singur, într-o cameră la etajul patru, ultimul al căminului aflat la o sută de metri de Fîntîna Meşterului Manole. Fîntîna asta nu mi-a ţinut nici de foame (spirituală) şi nici de sete, cît am stat acolo. Relaţia mea cu legenda Meşterului a fost proastă. Pentru că vremurile au fost proaste.

În cei doi ani de stagiatură (’88-’89), ca salariat mîncam la prînz, contra cost, la cantina fabricii. Felul unu – o ciorbă subţire, şi felul doi – tocană de cartofi sau fasole. Erau bune pentru că îmi umpleau stomacul. În rest, trebuia să mă descurc singur. Şi, spre ruşinea mea, nu m-am descurcat. Nu ştiam să-mi gătesc decît ouă prăjite sau fierte. Dar ouăle, ca în toate oraşele din provincie, erau raţionalizate şi se dădeau numai pe cartelă. Nu aveam pe buletin ştampila de flotant aşa că nu puteam să intru în evidenţa alimentarei la care era arondat căminul şi să-mi cumpăr pe cartelă ouă, brînză, untdelemn sau unt. Aşa încît, după ce terminam programul la fabrică, mă duceam la alimentară şi îmi cumpăram conserve de peşte. Puturoase. Le mîncam seara, în camera de cămin. Singur. Puteam să-mi dreg greaţa cu nişte coniac sau cu ce se găsea mai tare pe vremea aceea, dar eu nu pot să beau de unul singur.

Dar felul meu preferat de mîncare din acel timp au fost sarmalele în foi de varză, la borcan de 500 gr. Erau cu orez, fără carne. Şi mergeau încălzite într-o crăticioară pe aragazul cu două ochiuri şi butelie, instalat în bucătăria comună a căminului. Gustul acelor sarmale în foi puturoase de varză, cu orezul care mi se lipea de dinţi o să mă urmărească toată viaţa. (Eu ştiu de ce scriu acum aşa, pentru că foamea aia nenorocită mi-a rămas lipită undeva pe memorie. Şi în loc să mă duc la un psihoterapeut, să mă vindece de traumă, scriu, scrie-mi-aş foamea pe mormînt!) Hăpăiam sarmalele şi muiam bucăţi de pîine în zeamă. (Azi, dacă aş mînca pîine înmuiată în zeama aceea zborşită aş vomita instantaneu.) După aceea, fumam un Carpaţi – fără de Rîmnicu Sărat – şi mă simţeam sătul. Nu mă consideram un „erou al epocii de aur“, ci doar un om sătul. Şi părinţii mei, şi bunicii mei făcuseră foame în ’46, aşa încît, genetic, am fost pregătit pentru foame. La vreo jumătate de oră după „ospăţ“, mă apuca instantaneu durerea de burtă şi fugeam la toaletă. Adică ce băgam pe gură, scoteam pe cur. Cred că asta a fost, în fapt, morala ultimilor doi ani pe care i-am trăit ca inginer-stagiar. Poate mă înşel!   

Într-o vreme, mi-am permis „luxul“ să mănînc la o cantină „împinge-tava“ din oraş, o speluncă pustie şi întunecoasă, care puţea a ceapă prăjită. Am mîncat acolo ghiveciuri şi alte tocane de cartofi pînă cînd, într-o zi, Tănăsescu, un frezor din secţia în care lucram, mi-a spus: „Dom’ inginer, haideţi că vă trimit o fată să vă gătească, să nu mai daţi banii pe mîncare la «împinge-tava»!“ Da’ de unde ştii tu că mănînc la „împinge-tava“?, l-am întrebat naiv. „Eh, v-au văzut mai mulţi, dom’ inginer!“, mi-a răspuns sincer frezorul. Adică, m-am speriat eu, toată Curtea de Argeş stătea cu ochii pe mine, ştia că mănînc la împinge-tava acele ghiveciuri şi mă compătimea, iar Tănăsescu, poftim, băiat grijuliu!, sărise să mă scoată din foame şi să-mi trimită o fată ca să-mi gătească! Avea dreptate Tănăsescu, femeia te scoate din foame! M-am şi văzut atunci la casa mea, mîncînd ciorbă cu tacîmuri de pui şi cartofi, cu început de chelie şi o burtă avansată... Dar să nu divaghez! L-am refuzat pe Tănăsescu şi, ca să scap de ruşinea cantinei „împinge-tava“, am revenit la blestematele sarmale la borcan. Aşa mi-am distrus stomacul. Revoluţia din ’89 a venit prea tîrziu pentru ca să-mi salveze tubul digestiv.

Mă gîndesc acum, după mai bine de 20 de ani de cînd hăpăiam acele sarmale, că, dacă s-ar face un Muzeu al Comunismului, m-aş duce şi eu să pozez în calitate de exponat. Sau, mai corect, m-aş duce să-mi expun foamea ca pe o piesă de muzeu. (Parcă Raportul de Condamnare a Comunismului al lui Tismăneanu, din 2009, prevedea înfiinţarea unui muzeu! Şi uite, au trecut trei ani şi nu s-a făcut nici unul!) Nu m-aş afişa cu o foame mare şi înfricoşătoare, aşa cum a fost cea a părinţilor şi bunicilor mei în ’46 sau a deţinuţilor politici din anii ’50, şi nici ca unul care s-a prăpădit de foame, Doamne fereşte!, ci m-aş expune cu o foame postmodernistă, poftim! Aş dona muzeului şi o radiografie cu stomacul meu, cel de la sfîrşitul anilor ’80, afectat de acea zeamă nenorocită în care pluteau sarmalele în foi de varză la borcan. Şi sub exponat să scriu, pe semnătura mea: „Băga-ţi-aş sarmalele în cur, conducătorule iubit!“. Recunosc, aşa ceva nu mi s-ar da voie să scriu în acel ipotetic muzeu, doar e muzeu! Dar altceva, sincer, nu-mi vine în minte cînd mă gîndesc la acei ani de foame.

Petre Barbu
este scriitor şi senior editor la revista Forbes România.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.