Amintiri netratate la psihoterapeut

Publicat în Dilema Veche nr. 427 din 19 - 25 aprilie 2012
Amintiri netratate la psihoterapeut jpeg

La 26 de ani, unii bărbaţi au cucerit lumea, au dat capodopere, au cîştigat trofee, au avut aripi. La 26 de ani eu făceam foamea. Într-un cămin de nefamilişti, la Curtea de Argeş. (Nu încerc acum să-mi plîng de milă!) Eram angajat ca inginer-stagiar la Electroargeş, fabrica de rîşniţe şi aspiratoare, o altă „citadelă“ ceauşistă a industriei româneşti. (Am auzit că fabrica a dispărut recent, n-am nici o nostalgie şi nici o curiozitate să verific cum a intrat în faliment.) Locuiam singur, într-o cameră la etajul patru, ultimul al căminului aflat la o sută de metri de Fîntîna Meşterului Manole. Fîntîna asta nu mi-a ţinut nici de foame (spirituală) şi nici de sete, cît am stat acolo. Relaţia mea cu legenda Meşterului a fost proastă. Pentru că vremurile au fost proaste.

În cei doi ani de stagiatură (’88-’89), ca salariat mîncam la prînz, contra cost, la cantina fabricii. Felul unu – o ciorbă subţire, şi felul doi – tocană de cartofi sau fasole. Erau bune pentru că îmi umpleau stomacul. În rest, trebuia să mă descurc singur. Şi, spre ruşinea mea, nu m-am descurcat. Nu ştiam să-mi gătesc decît ouă prăjite sau fierte. Dar ouăle, ca în toate oraşele din provincie, erau raţionalizate şi se dădeau numai pe cartelă. Nu aveam pe buletin ştampila de flotant aşa că nu puteam să intru în evidenţa alimentarei la care era arondat căminul şi să-mi cumpăr pe cartelă ouă, brînză, untdelemn sau unt. Aşa încît, după ce terminam programul la fabrică, mă duceam la alimentară şi îmi cumpăram conserve de peşte. Puturoase. Le mîncam seara, în camera de cămin. Singur. Puteam să-mi dreg greaţa cu nişte coniac sau cu ce se găsea mai tare pe vremea aceea, dar eu nu pot să beau de unul singur.

Dar felul meu preferat de mîncare din acel timp au fost sarmalele în foi de varză, la borcan de 500 gr. Erau cu orez, fără carne. Şi mergeau încălzite într-o crăticioară pe aragazul cu două ochiuri şi butelie, instalat în bucătăria comună a căminului. Gustul acelor sarmale în foi puturoase de varză, cu orezul care mi se lipea de dinţi o să mă urmărească toată viaţa. (Eu ştiu de ce scriu acum aşa, pentru că foamea aia nenorocită mi-a rămas lipită undeva pe memorie. Şi în loc să mă duc la un psihoterapeut, să mă vindece de traumă, scriu, scrie-mi-aş foamea pe mormînt!) Hăpăiam sarmalele şi muiam bucăţi de pîine în zeamă. (Azi, dacă aş mînca pîine înmuiată în zeama aceea zborşită aş vomita instantaneu.) După aceea, fumam un Carpaţi – fără de Rîmnicu Sărat – şi mă simţeam sătul. Nu mă consideram un „erou al epocii de aur“, ci doar un om sătul. Şi părinţii mei, şi bunicii mei făcuseră foame în ’46, aşa încît, genetic, am fost pregătit pentru foame. La vreo jumătate de oră după „ospăţ“, mă apuca instantaneu durerea de burtă şi fugeam la toaletă. Adică ce băgam pe gură, scoteam pe cur. Cred că asta a fost, în fapt, morala ultimilor doi ani pe care i-am trăit ca inginer-stagiar. Poate mă înşel!   

Într-o vreme, mi-am permis „luxul“ să mănînc la o cantină „împinge-tava“ din oraş, o speluncă pustie şi întunecoasă, care puţea a ceapă prăjită. Am mîncat acolo ghiveciuri şi alte tocane de cartofi pînă cînd, într-o zi, Tănăsescu, un frezor din secţia în care lucram, mi-a spus: „Dom’ inginer, haideţi că vă trimit o fată să vă gătească, să nu mai daţi banii pe mîncare la «împinge-tava»!“ Da’ de unde ştii tu că mănînc la „împinge-tava“?, l-am întrebat naiv. „Eh, v-au văzut mai mulţi, dom’ inginer!“, mi-a răspuns sincer frezorul. Adică, m-am speriat eu, toată Curtea de Argeş stătea cu ochii pe mine, ştia că mănînc la împinge-tava acele ghiveciuri şi mă compătimea, iar Tănăsescu, poftim, băiat grijuliu!, sărise să mă scoată din foame şi să-mi trimită o fată ca să-mi gătească! Avea dreptate Tănăsescu, femeia te scoate din foame! M-am şi văzut atunci la casa mea, mîncînd ciorbă cu tacîmuri de pui şi cartofi, cu început de chelie şi o burtă avansată... Dar să nu divaghez! L-am refuzat pe Tănăsescu şi, ca să scap de ruşinea cantinei „împinge-tava“, am revenit la blestematele sarmale la borcan. Aşa mi-am distrus stomacul. Revoluţia din ’89 a venit prea tîrziu pentru ca să-mi salveze tubul digestiv.

Mă gîndesc acum, după mai bine de 20 de ani de cînd hăpăiam acele sarmale, că, dacă s-ar face un Muzeu al Comunismului, m-aş duce şi eu să pozez în calitate de exponat. Sau, mai corect, m-aş duce să-mi expun foamea ca pe o piesă de muzeu. (Parcă Raportul de Condamnare a Comunismului al lui Tismăneanu, din 2009, prevedea înfiinţarea unui muzeu! Şi uite, au trecut trei ani şi nu s-a făcut nici unul!) Nu m-aş afişa cu o foame mare şi înfricoşătoare, aşa cum a fost cea a părinţilor şi bunicilor mei în ’46 sau a deţinuţilor politici din anii ’50, şi nici ca unul care s-a prăpădit de foame, Doamne fereşte!, ci m-aş expune cu o foame postmodernistă, poftim! Aş dona muzeului şi o radiografie cu stomacul meu, cel de la sfîrşitul anilor ’80, afectat de acea zeamă nenorocită în care pluteau sarmalele în foi de varză la borcan. Şi sub exponat să scriu, pe semnătura mea: „Băga-ţi-aş sarmalele în cur, conducătorule iubit!“. Recunosc, aşa ceva nu mi s-ar da voie să scriu în acel ipotetic muzeu, doar e muzeu! Dar altceva, sincer, nu-mi vine în minte cînd mă gîndesc la acei ani de foame.

Petre Barbu
este scriitor şi senior editor la revista Forbes România.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

image png
Un nou avion supersonic ar putea zbura de la Londra la New York în doar 80 de minute
Hyper Sting este un avion supersonic proiectat recent care ar putea depăși viteza de zbor și dimensiunile legendarei aeronave Concorde.
blog
Germania se opune plafonării prețurilor la gaze naturale. Presiunea și specula pot oare continua în liniște?
S-au întâlnit la Bruxelles miniștrii energiei, care au aprobat un prim set de măsuri de urgență în speranța că vor fi suficiente pentru a domoli nu numai criza economică, ci și nemulțumirea populației.
pom mosmon jpg
Terapie cu fructe de toamnă. Moșmoanele, coarnele, măceșele, printre cele mai căutate
Perioada de recoltare a fructelor cu virtuți terapeutice se întinde din primăvară până târziu, la prima brumă. Toamna este anotimpul care are, printre vedete, moșmoanele, coarnele, fructele porumbarului și măceșele.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.