Americanul care nu a mai plecat din „Tzigania“ - interviu cu Chuck TODARO

Publicat în Dilema Veche nr. 606 din 24-30 septembrie 2015
Americanul care nu a mai plecat din „Tzigania“   interviu cu Chuck TODARO jpeg

Ar putea începe ca un banc. „Un american intră într-un sat de romi…“ Problema e că Chuck Todaro nu a mai plecat de acolo, aşa că bancul nu poate continua. În schimb, Todaro scrie şi astăzi o poveste frumoasă despre ce înseamnă să nu renunţi la o idee care face bine. 

Cum a început povestea dvs. cu romii? Şi, înainte de asta, cum v-a venit ideea? 

Am stat în România şi lucram ca jurnalist

. M-am concentrat destulă vreme pe problemele romilor, iar apoi am început să fac documentare pentru o carte despre sistemul lor de caste. Cartea încă nu a apărut, sper să se întîmple în curînd. Amuzant e faptul că, la început, ideea cărţii era una de turism, un fel de ghid care să reunească diverse monumente şi locuri care să aibă legătură cu romii. Subiectul castelor s-a dezvoltat ulterior. 

În perioada aceea primeam telefoane de la turişti curioşi, care voiau să viziteze comunităţi de romi. Îmi aduc aminte că prima cerere a venit de la un

japonez, un tip curajos care voia să vadă cu ochii lui ce e aia o comunitate de romi. El a fost şi primul care a dormit la ei. La un moment dat, o cunoştinţă din America m-a sunat să mă întrebe dacă nu pot aranja o vizită pentru un grup de 50 de turişti din SUA, care făceau în România un tur cu specific muzical. Voiau să vadă lăutari. Am organizat un eveniment la Clejani, la căminul cultural, cu masă mare, tot tacîmul. Eu am insistat însă ca turiştii să meargă şi într-o comunitate. Ţin minte că am ales una săracă, dar cu mult suflet. Nu s-a cîntat

, dar a fost muzică şi voie bună. Toată lumea a dansat, totul a mers perfect. A fost cireaşa de pe tort. 

Aşa mi-a venit ideea unui proiect în turism. Văzusem reacţia turiştilor americani, văzusem în timpul documentării pentru carte şi partea negativă a implicării ONG-urilor în comunităţile de romi. Erau o sumedenie de proiecte finanţate cu bani străini care erau inaugurate cu mare fast, dar mureau în termen de şase luni. Mi-am dat seama că ajutorul social e bun, dar, pe termen lung, singura cale este aceea de creare de locuri de muncă. 

Am început în Clejani cu ideea de a deschide pensiuni şi restaurante familiale. N-a mers. Nu aveam experienţă şi eram naiv. Am dat mulţi bani cu titlu de împrumut, i-am pierdut, am ajuns la certuri cînd i-am cerut înapoi. Practic, am fost dat afară şi poate a fost mai bine aşa, pentru că situaţia devenise aproape periculoasă. După startul ratat, multă lume mi-a zis clasicul „I told you so“. Mi-am propus însă să rezist pentru că nu mi se părea corect să condamn o etnie întreagă după experienţa cu o singură familie. Şi am continuat cercetarea ca să văd dacă într-adevăr am fost un idiot. După scandal am ajuns la familia Gabor din Tîrgu Mureş. Erau cei mai realişti, cei mai organizaţi, ei au fost începutul proiectului de turism acasă la ţigani. 

Cum se munceşte la aşa un proiect? 

Anii 2011 şi 2012 au fost, practic, perioade de test. Apoi am început să facem ceva mai serios, însă doar la firul ierbii. Încă nu am reuşit să ne dezvoltăm cu adevărat, la scară mai largă. Lupta noastră e pe trei fronturi simultan. Ne batem cu clişeele negative ale românilor, cu lipsa de încredere a romilor şi cu lipsa unui simţ pentru business şi, bineînţeles, cu lipsa fondurilor necesare pentru crearea unei infrastructuri solide. E drept, acum stăm mult mai bine decît la început, dar, ca să îţi imaginezi ritmul de dezvoltare, trebuie să spun că anul 2014 a fost primul în care am achiziţionat o maşină pentru transport de turişti şi pentru treburile noastre administrative. 

În termeni generali, romii au primit bine ideea de a avea turişti la ei acasă. Sînt ospitalieri oricum, iar ideea de a cîştiga bani nu a deranjat pe nimeni. Nici faptul că turiştii plăteau în valută. Problema era că mulţi aşteptau cîştiguri rapide, iar eu încercam să îi conving că principiul e „bani puţini, dar de multe ori“. Cei care au acceptat asta au văzut apoi că există potenţial. Vorba s-a dus, avem comunităţi de romi care ne contactează ele acum pentru a fi incluse în programul de turism. E un semnal foarte bun, mai ales că 2016 va reprezenta un efort foarte serios de dezvoltare din partea mea şi a tuturor partenerilor. 

Există feedback de la autorităţile române? 

Aici am fost relativ reticent faţă de ideea implicării lor. Am deschis canale de comunicare către companii active în domeniul turismului şi autorităţi locale, inclusiv liderii comunităţilor de romi. Răspunsul lor a fost şocant şi supărător: nu există nici un fel de interes de implicare în proiectul nostru. Şi aici trebuie să spun răspicat: nu m-am dus să le cer nici un ban. Propusesem doar o colaborare în sensul promovării iniţiativei şi nişte sfaturi. Am încercat asta în 2011 şi 2012, după care am renunţat complet. Firul ierbii a devenit regula de bază. 

Care sînt rezultatele pînă acum? 

Sîntem foarte fericiţi în toate domeniile. Numărul turiştilor creşte rapid. Hostel-ul nostru nu a fost niciodată gol în timpul verii, de exemplu. Agenţii de turism am putea avea mai multe. În 2013 şi 2014 am avut multe grupuri mari, venite de la agenţii cu ghizi, dar vina că nu sînt mai multe e a noastră. Nu avem capacitatea să oferim un plan garantat, o bază contractuală pentru agenţii, iar asta se caută. Apoi, să convingi romi să lucreze cu alţi romi e foarte greu. E imposibil, de exemplu, cu familia Gabor de la Tîrgu Mureş. Nu putem să aducem lăutari din altă familie, deşi asta ar spori oferta spre mulţumirea agenţiilor. Pur şi simplu refuză să lucreze cu o castă considerată inferioară.

În 2016, vom încerca să oferim planuri către agenţii. Ne vom concentra pe Clejani şi Braşov, cu ţiganii pădurari. Aş vrea să fac mai mult şi în Tîrgu Mureş, dar localizarea s-ar putea dovedi o problemă. Unde stăm foarte bine e la grupurile mici, care ne vin tot prin agenţii. Familia Gabor primeşte, în medie, trei în fiecare săptămînă. 

Numărul turiştilor creşte proporţional cu promovarea. Anul acesta am fost pentru prima dată pe Trip Advisor şi AirBnB, dar şi pe alte site-uri. Anul viitor vom fi incluşi şi într-un ghid de turism, ceea ce va reprezenta un salt uriaş. 

Mai sînt şi alte rezultate cu efect pozitiv asupra comunităţilor de romi. Schimbul cultural i-a făcut să realizeze că există valoare în cultura roma. Oamenilor, brusc, nu li se mai spune să se schimbe, ci sînt rugaţi să împărtăşească modul lor de viaţă. Prezenţa turiştilor a sporit şi educaţia în comunităţi prin învăţarea limbii engleze. De exemplu, mezina familiei Gabor învăţase engleză la şcoală, dar nu putea lega două propoziţii. După două luni de stat cu turişti, fata vorbeşte fluent. 

Unde vreţi să duceţi proiectul pe viitor? 

La capitolul turism, vrem să creăm o reţea de comunităţi participante – în zona Bucureştiului, la Braşov, la Mureş şi în Moldova – ca să putem plimba turiştii în mai multe locuri. Ei pot vedea mai multe familii, tradiţii şi pot beneficia de experienţe variate. Ce trebuie să îmbunătăţim este participarea mai multor oameni din comunităţile locale, implicarea altor romi decît cei din familia respectivă. Contribuitorii, aşa cum sînt numiţi, cîştigă bani, iar scopul proiectului este de creare de job-uri. E drept, nepotismul a fost o problemă, dar cu cît mă implic mai mult direct, cu atît fenomenul dispare mai repede. 

Vrem să extindem programul de hostel. În prezent avem numai unul, la familia Gabor, dar sper ca la anul să fie trei. Poate putem chiar dezvolta o pensiune la Tîrgu Mureş pentru a trece la nivelul următor. În plan mai e şi extinderea magazinului de produse tradiţionale, aşa încît să livreze în Europa, dar şi în SUA. Am şi o idee legată de un restaurant ţigănesc – bine, ideea o am de multă vreme. Există chiar şi un plan de afaceri, dar e cam vechi, mai trebuie adaptat. În fine, o reţea de ciupercării care să livreze pentru programele din familii, un restaurant şi un magazin mai sînt un vis al meu. În orice caz, fiecare componentă e menită să le completeze pe toate celelalte existente deja.  

(mai multe detalii despre programul turistic pe www.tzigania.com)  

a consemnat Laurenţiu COLINTINEANU   

Foto: I. Moldovan

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
România este pentru a treia lună consecutiv țara cu cea mai mare inflație, conform statisticilor Eurostat, iar ca și cum nu ar fi de ajuns, doar bulgarii câștigă mai puțin. Analistul economic Adrian Negrescu explică, pentru „Adevărul”, cum s-a ajuns aici și de ce statul nu are soluții.
image
La ce riscuri de sănătate se expun cei care lucrează noaptea. Boala cumplită care îi paște
Persoanele care lucrează în ture de noapte prezintă un risc mai mare de demență și alte boli, spune un important expert în somn, a cărui afirmație se bazează pe rezultatele unor studii științifice.
image
Banii viitorului: Ce s-ar întâmpla dacă am renunța la cash și am folosi bani virtuali
Într-o lume tot mai digitalizată, ideea de a renunța la tranzacțiile cu bani cash și de a folosi exclusiv bani virtuali devine din ce în ce mai atrăgătoare, punctează specialiștii.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.