Ambivalența frontierelor

Publicat în Dilema Veche nr. 849 din 16 - 22 iulie 2020
Ambivalența frontierelor jpeg

  Zidul chinezesc… sublim și blestemat.

                                                             Lu Xun

În secolul I, Hadrian a decis construirea unui zid, la nivelul Scoției de azi, pentru a afirma că nici chiar Imperiul Roman nu putea fi infinit, că trebuia să aibă o margine desenată. Mircea Eliade afirma că „întinderea doar prin delimitare devine teritoriu”. Și astfel se constituie un spațiu ce se plasează sub autoritatea unei puteri. Frontiera contribuie la concentrarea unei identități și, în acest sens, își afirmă legitimitatea și totodată facilitează exercițiul politic. Exasperarea frontierei e Zidul. Nimic mai agresiv decît frontiera zidită care se justifică prin motive identitare și defensive: uniune interioară și protecție contra inamicului exterior. Emblematică e cea care se întinde de-a lungul a 8.000 de kilometri, Zidul chinezesc. El constrînge și securizează. „Sublim și blestemat” – ambiguitate congenitală a frontierelor zidite. Ceea ce, pe vremuri imperiale, se dezvolta nemăsurat în Extremul Orient se impune ca agresiv și flagrant politic sub regimul de ocupație sovietică. Zidul de la Berlin a fost decis și impus de Hrușciov pentru a face opacă separația Germaniei între Est și Vest. Frontiera ca intimidare și interdicție de traversare. Numeroși sînt tinerii ce aveau să fie tentați, cu prețul vieții, să escaladeze Zidul comunist. Între cele două Corei, un alt zid e afirmația explicită a unei separații „politice“ de nedepășit: el consacră divizarea nației. Frontieră între sine și sine. Alte frontiere zidite rănesc și ele, ca expresie a unor insuportabile decizii politice. Explicit e Zidul între America și Mexic pe care Trump vrea să-l extindă și să-l militarizeze. În Israel, un alt zid, nu al Plîngerii, ci al separării de Palestina, e subiect de polemică. El se afiliază aceleiași logici. Există frontiere zidite și în inima unui oraș, Belfast, a unei insule, Ciprul… Zidul disociază comunități și nații pe un fond de refuz și de excludere a celuilalt. Zidul e o exasperare a frontierei. Azi, aceste frontiere zidite își au ca revers ceea ce am putea defini ca „frontiere lichide“. Frontiere suspendate, fluide și libere, frontiere ale încrederii în celălalt, frontiere cîștigate pe fond de pace. Frontiere lipsite de orice interdicții, frontiere ale păcii marcate de destinderea ce a urmat Războiului Rece. Frontiere postcomuniste, democratice și, să spunem, generaționale. În acest spirit s-au creat organisme umanitare definite ca „fără frontiere”, organisme de intervenție medicală, socială în lume. Reprezentanții lor nu disting teritorial spațiile unde decid să acționeze. Un umanism generalizat îi animă.

Dar mitul frontierelor lichide e deranjant prin exces. Fără frontiere devin „cetățean al lumii”, entitate anonimă lipsită de apartenență „frontalieră“. Frontierele lichide sînt consecința „globalizării”, cu tot ce comportă ea ca absență a diferenței specifice. Această amprentă identitară dispare într-o lume planetară. Ea se șterge într-o lume ce vrea să suspende separațiile. Consecință a „mondializării” refractare la diferențiere. Frontierele zidite, frontierele lichide – două extreme ireconciliabile.

Frontierele se înscriu pe hartă pentru a defini un teritoriu. Totul depinde de maniera de a le trata. János Kádár, la începutul anilor ʼ50, a făcut turul Ungariei însoțit de moaștele Sfîntului Ștefan, patronul țării, pentru a amini retoric conturul astfel bine desemnat. Comunismul a închis frontierele și noi le-am resimțit sufocarea. Cît am visat să le traversăm! Frontiere opace. Fără supape de respirație. Cît le-am urît! Avem nevoie de frontiere pentru a aparține unei entități, pentru a ne înrădăcina, pentru a nu dispărea într-o magmă difuză. Frontiere mintale, frontiere asumate ca frontiere, aș spune, de apartenență.

Frontierele sînt însă azi dilema lumii în fața fenomenelor de migrație. Ungaria, Polonia le-au închis, Germania le-a deschis printr-un gest de răscumpărare față de atrocitățile trecute. Din nou, ambiguitatea survine. Să le apărăm, să le negăm? Să le „zidim” sau să le menținem „lichide”? Mereu, extremele!

În Ungaria, cu puțin înaintea căderii comunismului, s-a deschis frontiera spre Austria. Semn simbolic. În Germania, căderea Zidului a marcat suprimarea fracturii ce diviza Berlinul. În Coreea, însă, a fost bombardat recent monumentul consacrat, la frontieră, colaborării dintre Sud și Nord. În Israel, lupta pentru frontiere, niciodată strict precizate, continuă. Frontiere mobile.

Relația cu frontierele depinde și de inventivitatea tratării lor. Într-o zi, bulibașa s-a prezentat la miliție ca să ceară un pașaport pentru a se duce la o mare sărbătoare în sudul Franței. După vreo trei luni a fost chemat pentru a i se spune că i s-a aprobat cererea. El a răspuns: „Oho, am fost deja și ne-am și întors”. Frontieră poroasă pentru ei. Etanșă pentru noi.

Frontiera mi-a revelat situația dramatică din țară, cînd la Paris am aflat că celebra Nadia Comăneci a trecut pe jos frontiera, pe undeva prin Banat. Frontiera ca test extrem al nevoii irepresibile de evadare.

Azi, „virusul comunist” a închis frontierele și le-a reînviat constrîngerea de altădată. Și, fără să sesizeze tristețea mea, Ariane Mnouchkine, care circula, de obicei, între Bali, Japonia, Londra, mi-a spus că va rămîne vara aceasta în Franța. „Ca mine, demult, în România”, i-am răspuns. Nu mi-a perceput tristețea.

Frontierele îmi sînt necesare pentru a ști de unde vin și cine sînt. 

Frontierele pot servi pentru o revenire la sine… în urma unei alegeri și nu a unei drastice decizii sanitare. Și, de aceea, din nou, le urăsc.

Indispensabile și detestabile. Ambivalență definitivă.

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cea mai recentă carte publicată este Une lumière dans la ville, le lustre (Paris, Ed. Arléa).

Foto: wikimedia commons

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Atacul rechinilor. Ce spun biologii marini despre cazul turistei românce ucise în Marea Roşie a Egiptului
Periodic, rechinii atacă turiştii în Marea Roşie. Ultima victimă este o româncă de 40 de ani din Suceava. Aceasta nu a avut nicio şansă în faţa Marelui Alb care la doar 600 de metri distanţă mai ucisese o turistă din Austria.
image
Factură de aproape 15.000 de euro la telefonul mobil, după accesarea unui link necunoscut
Este păţania unei familii din Sighetu Marmaţiei, după ce fiul lor a deschis un link necunoscut. Apelurile au început să curgă, ajungând la câte 500, zilnic. Factura uriaşă de peste 70.000 de lei va trebui achitată de către titularul abonamentului.
image
Amantele criminale din Bihor, trimise în judecată. Victima, care era soţul uneia, le  „agasa“ pentru că voia sex cu nevasta
Cele două femei din Bihor care i-au plătit 40.000 lei unui interlop, ca să-l ucidă pe soţul uneia dintre ele, au fost trimise în judecată, procurorii susţinând că acestea aveau o relaţie amoroasă, iar soţia victimei se simţea agasată de faptul că el voia să facă sex.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.