Amăgire, armură, artificiu

Publicat în Dilema Veche nr. 933 din 24 februarie – 2 martie 2022
Amăgire, armură, artificiu jpeg

Iluzii: întotdeauna pierdute. Aveam impresia că am găsit această „accepție” în Dicționarul ideilor primite de-a gata. Am verificat imediat, dar sarcasmul lui Flaubert suna un pic altfel: „Spune că ai multe iluzii sau plînge-te că le-ai pierdut”.

M-a amuzat iluzia mea că reținusem exact, cînd de fapt doar reformulasem în spiritul lui Flaubert cunoscutul titlu balzacian. Se pare că mare parte din cunoașterea noastră funcționează cu astfel de aproximări, memoria nefiind un depozit inert de date, nu este un stoc, ci un proces de continuă reașezare, recombinare și de ajustare a tuturor elementelor, adică presupune întotdeauna deformare. De altfel, vorbim de „asimilare” atunci cînd ne referim la învățare, pentru că tot ce reușim să reținem ajunge să semene mai mult cu noi decît să păstreze, nealterat, tiparul celor aflate. La fel, amintirile au mai degrabă consistența unor nori a căror formă e în permanentă mișcare, iar ideea că am putea evoca trecutul în tușe sigure, ce ar reda  ferm și exact conturul celor trăite, nu e decît o altă iluzie.

Ne confruntăm însă cu iluzii înainte de a avea de-a face cu reprezentările mai mult sau mai puțin complexe care dau conținut vieții noastre interioare. Mai des decît am crede se adeverește vorba poetului: „Urechea te minte și ochiul te-nșală”. Deși sîntem convinși că dacă vedem ceva „cu ochii noștri” știm cu precizie cum este în realitate acel lucru, de multe ori „convingerea” nu se dovedește a fi altceva decît un excelent sinonim pentru „iluzie”.

Nu întîmplător organele de simț poartă generic numele de „analizatori”. Ochiul este așadar un analizator vizual, care neîncetat selectează și nici măcar o clipă nu reflectă nediferențiat, cu fidelitate de oglindă, absolut tot ce se află în fața noastră. Vedem ce am fost învățați să vedem, vedem ce ne este de folos să vedem, vedem uneori ce vrem să vedem și, nu în ultimul rînd, vedem ce credem că vedem.

Percepția vizuală, ca orice altă percepție senzorială, este în primul rînd interpretare, fiind condiționată de întreaga cunoaștere prealabilă a celor văzute sau întrevăzute, a contextului imediat sau mai larg, la care se adaugă influența coloraturii emoționale a momentului respectiv. Neînchipuita complexitate a vederii umane este pusă în evidență de reușitele și mai ales de eșecurile eforturilor tehnologice din ultimii 50 de ani de a crea programe de calculator capabile să recunoască automat obiecte.

Un proverb chinezesc avertizează: „Două treimi din ceea ce vedem se află în spatele ochilor noștri!”. Într-adevăr, oamenii văd mai degrabă semnificații decît forme, alura e identificată înainte de a sesiza suprafața concretă, este descifrat „aerul” cuiva și abia apoi silueta propriu-zisă. De fapt, are loc o simplificare, o ecranare a tot ceea ce trece drept redundant, o esențializare, o reducere la șablon, aceasta fiind soluția adaptativă care să eficientizeze orientarea în haosul stimulilor vizuali, prezenți în număr nesfîrșit în jurul nostru. Dacă am vedea tot am înnebuni, dar oricum nu sîntem în acest pericol tocmai pentru că nu e capabil creierul să prelucreze un asemenea volum infinit de stimuli.

Aici intervin procesele de drastică selecție a detaliilor ce „merită” să fie folosite la crearea imaginilor vizuale cu care operăm. Diferențele între culturi sînt prezente și la acest nivel, criteriile de selecție pot varia în funcție de relevanța elementelor respective pentru fiecare mod de viață. Se știe că eschimoșii văd mult mai multe feluri de zăpadă, iar oamenii deșertului mult mai multe tipuri de nisip.

Pe lîngă selecție, un alt mecanism al vederii este configurarea euristică, adică „ghicirea” formei în baza cîtorva detalii, anticiparea conturului. O serie întreagă de iluzii optice sînt explicate tocmai ca limite în procesarea cognitivă a imaginilor și studierea acestor anomalii perceptive ajută la înțelegerea specificului vederii umane ca efect al unor adevărate „artificii”. Aceste corecții pot trece drept iluzii în raport cu „materia primă” a realității înconjurătoare, față de care înregistrează simplificări, adăugiri, tot felul de abateri, adică trădări. Numai prin astfel de „iluzii” ne putem orienta perceptiv în ceea ce numim realitate, numai cu o astfel de „armură” putem să rezistăm agresiunii vizuale a lumii.

Cuvîntul iluzie vine de la latinescul illudere și are sensul de a înșela, a amăgi, a realiza un joc al aparențelor pentru a expune realitatea altfel decît este. Folosită în artă, iluzia optică își dezvăluie potențialul transfigurator. Aș da exemplul Partenonului de pe Acropola Atenei. Impresia covîrșitoare pe care o lasă acest edificiu este realizarea unui desăvîrșit echilibru între material și imaterial, printr-o inegalabilă perfecțiune formală, efect al simetriei absolute a tuturor părților. Cine ar crede că sîntem în fața unui rafinat efect estetic înșelător, generat de instrumentarea savantă a unui ansamblu de iluzii optice? Cine ar bănui că simetria pe care o vedem nu există decît în ochii noștri, că liniile verticale și paralele sînt de fapt înclinate unele spre altele, că liniile orizontale sînt de fapt curbe? Cine s-ar gîndi că nu există nici măcar două coloane identice? Dar care să fie rostul acestui fără seamăn număr de iluzionism în marmură?

Trucurile care generează iluzii au fost necesare tocmai pentru a obține corecții optice cu rol de a înlătura distorsiunile pe care le-ar fi perceput ochiul uman în cazul în care Partenonul ar fi fost realizat din coloane perfect egale între ele ca grosime, perfect egale ca grosime de jos pînă sus, dispuse perfect paralel și depuse pe un piedestal perfect drept.

Pentru a anula defectele vederii umane inerente în prezența difracției luminii și rezultate din vederea de la distanță, constructorii au aplicat deformări și au creat abateri care să realizeze numai în ochiul privitorului perfecțiunea edificiului. Au exploatat potențialul iluziei optice de a deforma percepția, recurgînd la jongleria deformării calculate care produce efectul iluzoriu al formei perfecte. În acest caz, perfecțiunea nu pare să fie altceva decît un miraj.

Nu voi da aici cifre, orice tratat de arhitectură descrie artificiile prin care a fost obținută iluzia perfectei verticalități a coloanelor (care, potrivit calculelor, fiind ușor înclinate, dacă ar fi prelungite prin linii imaginare s-ar întîlni la o înălțime de aproximativ cinci kilometri). Alt truc folosit poartă denumirea de entasis: coloanele devin mai groase înspre mijlocul lor, bombarea convexă avînd rolul de a anula scobirea concavă pe care am fi perceput-o dacă coloanele ar fi fost egale în grosime de sus pînă jos.

Iluzia învinsă cu armele ei și transformată în perfecțiune – aceasta este poate lecția subtilă a Partenonului. Medicul și antropologul Francisc Rainer atrăgea atenția că nu e important să vezi Partenonul, ceea ce contează este „să fi ajuns a vedea toate cu ochii pe care ți i-a dat Partenonul”.

Lucia Terzea-Ofrim este conferențiar univ. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București, unde predă cursuri de antropologie culturală.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.