Am vorbit vorbind...

Publicat în Dilema Veche nr. 652 din 18-24 august 2016
Am vorbit vorbind    jpeg

Cum m-am simțit la Festivalul de la Alba Iulia, acum doi ani, cînd am avut bucuria să fiu invitat? M-am trezit deodată, într-o zi însorită și senină, în fața unui public de opt sute de oameni veniți să mă asculte în aer liber. Nu mai era nici un loc neocupat, și oamenii stăteau și pe peluzele de iarbă din jurul spațiului cu scaune. Era o mare de oameni cărora trebuia să le spun ceva, chiar în deschiderea evenimentelor. Nu mă așteptasem nici pe departe la atîta public.

Îmi amintesc atît de bine starea mea de panică pe cînd stăteam la măsuță, cu bannerul Dilemei în spate, jucîndu-mă nervos cu una dintre pălăriile de pai care, în acel an, au fost „mascota“ festivalului. Mă uitam în mulțime: oameni de toate felurile, de toate vîrstele, ce mă priveau la rîndul lor. Ce așteptau de la mine? Ce puteam să le spun, timp de o oră, acestor oameni atît de diferiți între ei? Cum puteam comunica orb cu cineva căruia nu-i cunoșteam nici gîndurile, nici preferințele, nici lecturile?

N-aveam nici măcar ghidajul unei teme, al unui subiect dinainte hotărît, trebuia doar să spun „ceva“. Ce fel de ceva? Habar n-aveam, un ceva oarecare, dar în așa fel alcătuit, încît să fie suficient pentru fiecare om din public individual și pentru toți laolaltă. Încît să-i așeze de la-nceput într-o dispoziție bună, să le n­trețină curiozitatea și atenția, să-i poarte delicat și fără prea multă contrariere către sentimentul că n-au venit degeaba să mă asculte în acea după-amiază.

Momentul se apropia, am fost prezentat în cîteva cuvinte și mi s-a pus un microfon în mînă. Nu aveam nimic în minte, și nu era de mirare pentru mine: niciodată n-am vorbit altfel în fața oamenilor. „Cum scrii?“ sînt întrebat destul de des. Și singurul răspuns onest pe care l pot da este: „Scriu scriind.“ La fel, nu știu cum vorbesc în public. Vorbesc vorbind, pur și simplu. La fel am făcut și la Alba Iulia: am vorbit vorbind. Mi-am lăsat mintea pe pilot automat: mintea mea știe, oricum, mult mai multe lucruri ca mine. Mintea mea le-a vorbit atunci celor opt sute de spectatori, fiecăruia în parte și tuturor la un loc, timp de aproape două ore. Prindeam și eu cîteodată fragmente de discurs, dar în cea mai mare parte a timpului mă uitam la oameni, contemplam cerul, zidurile refăcute ale cetății, arborii bătrîni de pe margini. Eram și eu un spectator, venit acolo să mă asculte.

La sfîrșit le-am mulțumit tuturor pentru răbdare și bunăvoință și m-am așezat la măsuță. Deja eram ușurat și senin: îmi făcusem treaba, de-acum mă puteam bucura de festival.

Mircea Cărtărescu este scriitor.

Foto: Andrei Ivan

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.