"Am trăit 20 de ani cu o ciorbă la prînz" - interviu cu Nicolae PURCĂREA

Publicat în Dilema Veche nr. 427 din 19 - 25 aprilie 2012
"Am trăit 20 de ani cu o ciorbă la prînz"   interviu cu Nicolae PURCĂREA jpeg

Foştii deţinuţi mărturisesc că foamea îndurată în anii de temniţă era chiar mai greu de suportat decît bătăile repetate. Cum aţi trăit-o dumneavoastră?

De cînd este lumea, sătulul nu l-a putut înţelege pe flămînd. Foamea pe care am simţit-o noi în închisoare nu poate fi explicată, nici înţeleasă. Nu mai era de mult o foame fizică. Era psihică. Oricît o stăpîneam ziua, subconştientul noaptea lucra. Visam munţi de pilaf şi grămezi de copane aburinde. Şi foamea asta te ducea la degradare morală. Ajungeai să te uiţi în gamela vecinului şi să numeri, cu pizmă, cîte boabe de fasole în plus i-au nimerit în zeamă, din polonic.

Ce primeaţi de mîncare?

Am trăit 20 de ani cu o ciorbă la prînz. Adică un fel de fiertură fără gust. Mi-o amintesc şi acum pe cea mai dezgustătoare dintre ele. Era în 1945, la Caracal. Se cosea mărarul de pe cîmp şi ni l-au aruncat nouă în ciorbă, pe post de legumă. De atunci nu mai pot înghiţi planta asta. Unii zic că ciorba de burtă e greţoasă. Păi, e o mîncare făcută cu gust, cu rafinament. Noi mîncam maţele luate de la animale şi aruncate în cazan, exact aşa cum erau, necurăţate, de ieşea la suprafaţă toată murdăria. Ce puteam face? Credeţi că se mai uita cineva cum arată? Dădeam cu lingura mizeriile la o parte şi continuam să mîncăm. Cea mai bună mîncare ni se părea terciul de mălai. Ni-l dădeau doar uneori, dimineaţa, cîte o căniţă de 200 de grame. Ne plăcea fiindcă era hrana cea mai consistentă. Şi mai avea şi un gust dulceag. Ne bucuram de el chiar mai mult decît de „cafea“ – un fel de fiertură amară de cicoare arsă. Singura ei calitate fiind aceea că era caldă.

Foamea putea fi şi instrument de şantaj. Aţi întîlnit deţinuţi care au cedat de foame?

Erau între noi oameni care ajungeau să se degradeze îngrozitor. Se lăsau cu totul în voia instinctului de conservare. Mi-l amintesc pe Mociulschi, de la Jilava. A fost capabil să joace tontoroiul în jurul hîrdăului cu excremente numai ca să primească un chiştoc de la gardieni. Vedeţi, în puşcărie, problema ţigării era la fel de serioasă ca a bucăţii de pîine. Pe omul educat şi credincios însă, aceste lucruri nu l-au ruinat psihic. Odată, la Aiud, a venit un general, gras de plesneau hainele pe el, şi l-a scos la adunare pe Moş Bîră din Făgăraş, care făcea puşcărie de 20 de ani deja. I-a zis: „Ce-ai învăţat tu, moşule, în atîta timp de temniţă?“. „Apoi, dom’ general – a zis el – ce să învăţ? Am învăţat să aleg bucata de pîine a mai mică!“ Mare lucru a spus Moş Bîră cel înţelept, mare lecţie de smerenie ne-a dat. Am văzut mulţi oameni atingînd asemenea înălţime spirituală că ajungeau să dea din mîncarea lor... atît, atît de puţină. Cînd un deţinut se întorcea de la izolare (unde se mînca doar o dată la trei sau şapte zile), camarazii de celulă aveau obiceiul să-i dea cîte o bucăţică de pîine. Ăsta era şi darul pe care ni-l făceam de ziua onomastică. Renunţam la bucata de pîine pentru cel sărbătorit sau, cînd ni se aducea pîinea, îl lăsam să aleagă el bucata mai mare.

Se spune că prin ’50-’51 regimul de temniţă politică era atît de dur, încît la Aiud au murit de foame cu sutele.

Mureau mai ales gurmanzii. Cei care nu-şi puteau muta gîndul de la mîncare se stingeau repede. Îi auzeai vorbind între ei: „Îţi mai aminteşti atunci, la Nisa, ce stridii extraordinare mîncam?“. Nu făceau decît să-şi înteţească foamea. După o vreme, cădeau într-o stare de apatie. Nu mai vorbeau cu nimeni, se retrăgeau într-un colţ. Începeau să sughită. Era înnebunitor. Sughiţul era manifestul morţii. Ştiam atunci că nu mai au mult de trăit. Ţipam la ei, să îi speriem, să se oprească. Uneori, reuşeam să le mai amînăm moartea cu cîteva ore.

Şi totuşi, sînt şi oameni care au rămas în viaţă după zeci de ani de îndurat foame. Unul dintre ei sînteţi chiar dvs. Ce făcea diferenţa? Cum aţi reuşit să supravieţuiţi?

Au supravieţuit cei care au înţeles, în timp, puşi fiind la încercare, că spiritul e cel care guvernează trupul, şi nu invers. Că boala, ca şi căderea, sînt înainte de toate ale sufletului. Eu n-am căzut în capcana de a aştepta zi de zi ora mesei. Aşteptarea aceea nesfîrşită mi se părea degradantă. Mă înfricoşa. Te reducea la un cîine care suferă de complexul lui Pavlov. Să salivezi zilnic după o iluzie. Fiindcă asta era, de fapt, hrana noastră, o iluzie, în nici un caz o salvare posibilă. Am dus o viaţă de călugăr, cu rugăciune şi post. Asta ne-a salvat. Am transformat închisoarea în mănăstire, iar celula în chilie de rugăciune şi studiu. Luptam cu degradarea care se aşeza ca igrasia pe sufletele noastre. Cum prindeam pe cîte cineva mai citit, îl storceam. Făceam aproape zilnic lecţii de franceză, matematică, logică, filozofie. Iar dacă puteam învăţa o poezie nouă sau o rugăciune era cel mai frumos dar. Ne hrăneam din ea zile în şir. Era o luptă permanentă în noi între carne şi spirit, din care spiritul trebuia să iasă biruitor. Cu cît mizeria era mai mare, cu cît se accentua asprimea regimului, cu atît creşteai spiritual, începeai să intri în revelaţie. Nu prea aveai de ales: era o singură cale, aceea a rugăciunii. Dacă reuşeai să păstrezi în suflet umbra de spiritualitate era colosal. Uitai de foame. Te hrăneai din trăirea aceea mai presus de existenţă, din starea harică, din semnele divine pe care le primeai tot mai des. Şi nici o ciorbă din lume nu are gustul bucuriei care vine de Sus.

Nicolae Purcărea are 88 de ani. A fost deţinut politic la Jilava, Piteşti, Văcăreşti, Canal, Gherla, Periprava, Aiud, între anii 1942-1964.

a consemnat Dia RADU

Foto: Andu Novac

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.