Alice în ţara Lecturii

De zece ani, de cînd au apărut Clara şi Anton în viaţa mea, citesc cărţi pentru copii poate mai mult decît cărţi pentru adulţi. Cînd intru într-o librărie, mă îndrept teleghidată spre rafturile cu poveşti pentru copii, cînd comand cărţi de pe bookdepository coşul se umple, miraculos, mai mult din secţiunea „Children“, m-am apucat (fără să-mi fi programat) să scriu literatură pentru copii şi ţin cursuri de

Categoria prichindei (4-6 ani) 

Cred cu tărie că

lui Gellu Naum nu ar trebui să lipsească din lecturile nici unui copil (sau adult). Este una dintre cele mai frumoase poveşti nemuritoare pentru copii şi puteţi să o acompaniaţi cu muzica Adei Milea, în concert sau pe CD. Am sărit în sus de bucurie cînd s-a tradus la noi

de Julia Donaldson şi

de Maurice Sendak

Sînt două istorii cu monştri simpatici, pe care nu ai cum să nu-i iubeşti, scrise poetic (

e chiar în versuri, iar

curge ca un poem), iar ilustraţiile completează în mod fericit povestea.

de Eugène Ionesco este o carte de un absurd adorabil. Da, copiii iubesc absurdul, lumile paralele şi jocurile de cuvinte, iar desenele lui Étienne Delessert dublează textul într-un joc plin de umor suprarealist.  

Dacă vă număraţi printre părinţii nostalgici, aţi putea să încercaţi să le citiţi

. Nu ştiu copil căruia să nu-i fi plăcut aventurile acestui mic antierou în lumea princhideilor. Vă recomand să vă limitaţi la primul volum şi să nu vă aventuraţi la celelalte două

este plin de descrieri plicticoase care îngreunează povestea şi aşa cam căznită, iar

este atît de îmbibat de ideologie sovietică anticapitalistă încît îşi pierde orice farmec). 

Categoria şcolari (6-10 ani) 

E vremea cînd încep să citească singuri, iar opţiunile sînt extrem de multe. Nu îi obligaţi să citească neapărat ce ţineţi minte că citeaţi la vîrsta lor. Roald Dahl, unul dintre cei mai de succes autori contemporani de cărţi pentru copii, ar putea să le deschidă gustul pentru lectură, mai ales că multe dintre cărţile lui au fost ecranizate. Vă recomand

sau

au umor, poveste care se citeşte cu sufletul la gură şi o anumită subtilitate pe care o are literatura bună. Tot asta este vîrsta la care se vor îndrăgosti de

Unii rămîn îndrăgostiţi

(de exemplu, subsemnata) şi recitesc cartea o dată la cîţiva ani. În ceea ce priveşte literatura română,

a lui Arghezi şi

de acasă de Marin Sorescu au fost reeditate recent, în condiţii grafice foarte bune şi cu ilustraţii superbe. Dar cele mai haioase povestiri pentru copii le găsiţi la Octav Pancu-Iaşi în volumul

o să vă întîlniţi acolo cu un Deget Mare fugit de acasă, un aspirator care se crede elefant, o fetiţă care inventează o culoare fermecată şi un băieţel care inventează tartinele cu vară şi vînt. Pentru că tot am ajuns la autori români, vă recomand să căutaţi cărţile Victoriei Pătraşcu; cea mai recentă,

cu ilustraţii de Cristiana Radu, este o poveste frumoasă despre toleranţă şi prietenie. Iar dacă se dau în vînt după creaturi nu foarte suave, este vremea să vă delectaţi împreună cu

de Mircea Cărtărescu, varianta ilustrată de Tudor Banuş. Şi dacă faceţi shopping de cărţi online, căutaţi neapărat volumul lui Aldous Huxley pentru copii

Categoria „Citesc ce vreau eu“ (peste 10 ani) 

Şi vor vrea mai ales

-uri la modă… Păcăliţi-i cu Salman Rushdie, care a scris două cărţi minunate pentru copii mari şi mici,

şi

şi

atît de pline de amănunte fantastice, încît vor cădea în plasă cu siguranţă. Păcăliţi-i şi cu

de Ian McEwan, povestirile unui băieţel la graniţa dintre vis şi realitate; cine nu a visat să facă schimb de corp cu… o pisică sau să găsească o cremă care să-l facă să dispară?

de Michael Ende este o carte pe care am iubit-o în copilăria mea şi care se înscrie în categoria poveştilor nemuritoare. Poate vor vrea să continue cu

, o poveste înduioşătoare despre curgerea timpului şi starea de graţie a copilăriei care se poate pierde din prea multă grabă. Cu siguranţă îi va încînta cartea lui Florin Bican, apărută anul trecut,

o reinterpretare postmodernă a basmelor romîneşti, povestite din perspectiva cailor năzdrăvani pe nedrept lăsaţi la o parte în varianta clasică. Ar mai fi o mulţime de zis despre cărţi, dar acum vă rog să mă scuzaţi, mă duc să recitesc

De zece ori pe buze,