Alfred Hitchcock - strateg electoral

Publicat în Dilema Veche nr. 214 din 24 Mar 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Ar trebui să ne obişnuim cu ideea, dacă nu cumva ne-am obişnuit deja: exploatarea, ba chiar stimularea fricilor colective de către politicieni face parte din peisajul democraţiei. Ne place sau nu, asta este situaţia. Oamenii politici sînt aleşi de către un electorat fragmentat, cu grade de educaţie diferite şi alcătuind un mozaic de interese, de concepţii despre viaţă şi de extracţii culturale. Regulile seducţiei colective sînt însă valabile pentru toţi, bogaţi şi săraci, sofisticaţi şi simpli. Iar oamenii politici - şi îndeosebi strategii lor electorali - ştiu asta din fragedă pruncie. Campaniile electorale nu prilejuiesc doar dezbateri pe teme aflate - natural sau indus - pe agenda publică. Importanţa elementului show a crescut odată cu impactul televiziunii. Campaniile electorale seamănă tot mai mult cu montările hollywoodiene - ba mulţi sînt gata să jure că deja s-au transformat cu totul în aşa ceva, excluzînd competiţia de proiecte în beneficiul imaginii. Iar dacă lucrurile se prezintă astfel, să nu uităm că filmul de groază a făcut dintotdeauna carieră la Hollywood. Hitchcock ar fi făcut carieră oriunde în lume şi ca strateg electoral. O călătorie printre "euro-frici". Să ne amintim de referendumurile din Franţa şi Olanda, din primăvara lui 2005, în care alegătorii au respins proiectul Constituţiei Europene. În opţiunea "Nu", frica a jucat un rol determinant. Frica faţă de asumarea unui proiect de deschidere, către o lume în bună parte necunoscută. Frica faţă de o altfel de Europă, în care decizia se transferă tot mai mult spre Bruxelles, în detrimentul capitalelor naţionale. Frica de emigrantul din Est, adăugată, bineînţeles, fricii faţă de hegemonia americană. Frica faţă de emigrantul musulman. Frica de concurenţa de pe piaţa muncii. Frica de efectele globalizării. Frica specific franţuzească faţă de fundamentele liberale ale construcţiei europene. Frica de schimbare resimţită de generaţiile mature sau de cele care se pregătesc să intre în rîndurile beneficiarilor generosului sistem social european. Este adevărat, Constituţia Europeană s-a transformat într-un Tratat pe care - cu excepţia notabilă a Irlandei - liderii europeni nu au mai riscat să-l supună votului popular. Uniunea Europeană va avea, aşadar, o mini-Constituţie, dar euro-fricile nu au fost decît ocolite. Ele continuă să lucreze şi să facă carieră politică. Acum, în acest teren îşi înfige adînc rădăcinile dreapta naţionalistă antieuropeană. Iar zona nu-i este indiferentă nici noului tip de lider charismatic reprezentat de Sarkozy. Estul, un puzzle de frici. Fricile Estului sînt ca şi regiunea: complicate, fragmentate, pline de contradicţii. Esticii au traversat deşertul anilor ’90, împărţiţi între frica faţă de noua lume care se profila şi frica de reîntoarcerea la trecutul întunecat. Frica de viitor amestecată cu frica de trecut - sau, poate, frica faţă de "foşti". O altă frică specifică Estului este aceea faţă de dezintegrarea statului naţional - în general un stat de dată recentă comparativ cu Vestul Europei şi ieşit din perioada comunistă cu fundamentele slăbite. Tensiunile îngheţate de autoritarismul (sau teroarea) de tip comunist s-au dezgheţat, fricile au reinundat arterele: frica faţă de vecin, frica majoritarului faţă de minoritar şi invers. În Balcanii de Vest, aceste frici au generat războaie sîngeroase. În restul regiunii, sînt tensiuni mocnite. În sfîrşit, Estul a mai fost străbătut în anii ’90 de frica faţă de izolare, de frica abandonării în zona gri. O frică alimentată de amintiri şi legende, precum Yalta sau procentele scrise de Churchill pe un serveţel, între două fumuri de havană. Toate aceste temeri au alimentat deopotrivă stînga nostalgică şi naţionalismul. Dar şi anticomuniştii de factură civică şi chiar reformatorii de tip liberal şi-au găsit motivaţii în fricile regionale, în teama faţă de revenirea la vechiul sistem sau teama de izolare. De nu ar fi simţit presiunea generată de frica de izolare, de spectrul rămînerii ţării în zona de influenţă rusească şi de pericolul permanentizării regimului vizelor, politicienii de la Bucureşti ar fi îmbrăţişat cu mult mai puţin entuziasm "foile de parcurs" primite de la NATO şi de la Uniunea Europeană. România nu este, aşadar, un caz de excepţie. Fricile româneşti, oricît de specifice le-am crede, se încadrează în peisajul continental. Cu tot cu cei care le întreţin sau doar le folosesc. Frica de moşieri, frica de patroni, frica de şomaj. Frica de Securitate şi de nomenclatură. Frica de ruşi. Leacuri de frică. Cu atîtea frici la un loc, mai este lumea noastră un loc bun de trăit? Depinde. Depinde de noi. În definitiv, ne putem stăpîni şi chiar elimina temerile, în măsura în care ajungem să le conştientizăm. Cu toţii am văzut asta, în cele mai reuşite filme de groază - în cele cu final fericit, mai ales. Pînă la urmă, între noi, cei chemaţi din cînd în cînd să introducem în urne buletinele de vot, şi cei care regizează spectacolul electoral, va exista întotdeauna o competiţie. Întotdeauna ei ne vor lua temerile şi ni le vor ambala sub formă de proiecte, de idei şi de convingeri. Iar noi ne vom lăsa uneori seduşi. Motiv pentru care joaca cu fricile noastre va continua cît vor fi lumea şi pămîntul. Important este să nu ne temem de asta şi să înţelegem ceea ce se petrece.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Coșmarul prin care a trecut un culturist: a pierdut zeci de kilograme în 35 de zile. „Corpul meu a început să se mănânce singur”
Culturistul canadian Jared Maynard a slăbit enorm în cinci săptămâni și și-a pierdut capacitatea de a vorbi din cauza unei boli rare și terifiante de care a reușit, într-un final, să scăpe, deși medicii îi dădeau șansele minime de supraviețuire, potrivit The US Sun.
image
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
Fie că este vorba de Coca-Cola sau de suc de portocale, dacă ați cumpărat recent o băutură îmbuteliată, probabil ați observat o schimbare subtilă, dar exasperantă, scrie Daily Mail Online, care relatează ce cred internauții, producătorii și experții în reciclare despre această măsură.
image
Cafeaua Marghilomana, relansată la conacul marelui politician Alexandru Marghiloman. Cum se prepara celebra licoare interbelică VIDEO
Cafeaua Marghilomana, băutura aristocraților de odinioară, a fost relansată. Va putea fi savurată odată cu introducerea în circuitul turistic a clădirilor recent reabilitate de pe domeniul din Buzău care i-a aparținut marelui politician Alexandru Marghiloman.

HIstoria.ro

image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.