Alergînd și tropăind

Publicat în Dilema Veche nr. 781 din 7-13 februarie 2019
Alergînd și tropăind jpeg

Una dintre prejudecățile rezistente despre cei cărora le place sportul – sau uneori, oroare, chiar îl practică – este accesul interzis la idee, poantă și cultură. N-au decît să se chinuie Vargas Llosa și Rushdie, Pivot și Hornby, maestrul Cosașu și discipolul Crăciun, plus alte sute și sute să infirme prostia. Fiind prostie, ea rezistă și n-o doare. Stă acolo, înfiptă în cîte un colț de cap pătrat, și atrage atenția că una-i una și alta, alta. Vezi, Doamne, nu-i bine să amesteci mingea cu tastatura și alergatul cu pianul. Serios? Ia întrebați-l pe Dan Grigore cît fotbal a jucat cu prietenii și cît de vișiniu îi sîngerează inima.

Prejudecata se lățește și asupra profesorilor de sport, după cum am avut prilejul să constat cu peste trei decenii în urmă. Predam pe vremea aceea în județul Timiș, la Făget, o comună mare transformată în oraș mic cîndva prin anii 1990. Unul dintre profesorii de (educație fizică și) sport de acolo, Arcadie Chirșbaum, Adi pentru prieteni și dame, contrazicea portretul-robot pe care îl confecționează obtuzii celor care își fac hobby sau meserie din sport. Omul citea fără să se împăuneze, cînta la acordeon, dansa ca un argentinian deprins cu lupanarul și era sufletul tuturor petrecerilor, după nepieritoarea vorbă a unui pieritor personaj, „Eu în tinerețea mea eram amfitrion pe oriunde mă duceam“.

Pe lîngă asta, Adi Chirșbaum avea umor într-un timp cînd libera lui manifestare te putea expune. Adică pe la jumătatea anilor 1980, cînd lucrurile trecuseră de geamandura suportabilului. Și cînd nu știai nici cine te ascultă, nici cine te raportează vigilenților cu epoleți. Ei bine, în această atmosferă caldă, prietenească, vorba celor de la Telejurnal, într-o ședință de cancelarie, directorul liceului din Făget se întoarce de la Inspectoratul Județean Timiș cu următoarea indicație în plisc: „Ne-a transmis tovarășul inspector general că trebuie să le spunem copiilor că darurile pe care le primesc cu ocazia sărbătorilor de iarnă nu le aduce Moș Gerilă, ci partidul. Ca să-l citez pe tovarășul inspector general: «Tovarăși, a venit vremea să-l omorîm pe Moș Gerilă».“ De undeva din fundul cancelariei, răspicat ca să-l audă toată lumea, Adi Chirșbaum întreabă: „Auzi, Emile, dar pe Moș Nicolae cînd îl omorîm?“ Directorul încearcă disperat să acopere hohotele: „Măi, Adi, mai glumim, dar nici așa.“ Adi Chirșbaum plusează: „Emile, eu nu glumesc deloc.“

Ați observat, firește, absența motivată ideologic a Crăciunului. Moșul era Gerilă, iar sărbătorile erau „de iarnă“. Pe aceeași linie roșie, bradul era „pom de iarnă“. Those were the days, those were the ways.

Pe lîngă umor, lecturi, dans și acordeon, profesorul de educație fizică și sport Arcadie Chirșbaum mai făcea un lucru: scria. Da, da, scria. Fabulist de vocație, cu hazul circulîndu-i prin vorbe ca sîngele prin vine, Adi a publicat în plin deșert ceaușist un volum doldora de șopîrle: Allegro ma non troppo (Aleargă, dar nu tropăi). Cine a apucat să-l citească s-a mirat că a putut să apară și apoi a rîs cu poftă. Titlul însuși poartă în el sensuri pentru a căror descifrare e nevoie de o bună dotare neuronală. Cartea apare într-o vreme cînd diverși români sătui de raiul comunist încearcă s-o șteargă, alergînd fără să tropăie, spre iadul capitalismului. În aceeași perioadă, la un cinematograf din Timișoara rulează filmul istoric Pe aici nu se trece, dedicat eroilor din Primul Război Mondial. În crucea nopții, un curajos se cațără pe panoul mare pe care e trecut titlul filmului și adaugă dedesubt, cu vopsea roșie: „Pe aici nu, dar prin Iugoslavia…“

Există în fabulele lui Adi Chirșbaum atîta finețe a spiritului, atîtea caricaturizări ale cimpanzeilor de la putere, atîta aluzie isteț camuflată, încît, prins cum ești în corsetul prejudecății, nu-ți vine să crezi că omul care le scrie e unul și același cu cel care își cronometrează elevii la rezistență și viteză, după care le aruncă o minge și le urează distracție plăcută. A nu se crede totuși că o carte e în stare să dizolve ideile fixe. Nu, nu e. Ca dovadă, Adi Chirșbaum primește într-o bună zi vizita unei foste colege disperate de inapetența băiatului ei pentru studiu. Abătută și pradă unui puseu confesiv, femeia mărturisește: „Nimic nu-i place, Adi. Matematică, nu. Română, nu. Istorie, nu. Biologie, nu. Limbi străine, nu. E bătut în cap și puturos. Așa că m-am gîndit, îl dau la sport, să ajungă profesor de sport. Ia spune-mi, Adi dragă, ce salariu ai?“

Inspirat pesemne de fosta colegă și nu doar de ea, Arcadie Chirșbaum, care e oricum, numai misogin nu, după cum pot depune mărturie destui, lasă amatorilor de catrene fabuloase următoarea constatare cu iz biblic din 2010: „Doamne, le-ai făcut nedrept / Și nimic nu se mai schimbă, / Merele le-ai pus pe piept, / Șarpele l-ai pus pe limbă“.

Așa, și cum ziceați că e cu incompatibilitatea dintre sport, spirit și literatură? Mai credeți în ea? Dacă da, alergați și tropăiți. 

Radu Paraschivescu este scriitor. Cea mai recentă carte a sa este Două mături stau de vorbă, Editura Humanitas, 2018.

Foto: flickr

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

HIstoria.ro

image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.