„Afară cu măgarii din ţară!“

Publicat în Dilema Veche nr. 786 din 14-20 martie 2019
„Afară cu măgarii din ţară!“ jpeg

„Primul lucru pe care îl mănînc acasă sînt caşcaval pane şi papanaşi cu brînză, poftim! (Rîde) Să fie clar, nu mă jenează absolut deloc că sînt Ladislau Iosif Bölöni, am paşaportul românesc, nu mi-am schimbat numele, nu mă bat în piept, dar punctele pe litera «o» trebuie puse. Este o temă delicată şi nu pentru mine. Să fii maghiar în România nu este o ruşine. E o realitate istorică ce în diferite decenii, să nu spun secole, a evoluat în diferite sensuri. Despre care voi aveţi o părere, iar eu am o părere. Păcat e că au plecat saşii din Ardeal, care erau o bogăţie. Sau evreii, care erau o altă bogăţie. Lăsaţi-mă!“

Vorbele, reproduse dintr-un interviu realizat de Eduard Apostol pentru Gazeta Sporturilor, pot fi puse în piatră la baza oricărui monument al convieţuirii sportive de pe aici. La naiba, pot fi puse la temelia oricărei convieţuiri. Dar cu sportul e special. Sportivii sînt ca oamenii de ştiinţă, le pasă prea puţin de epoca în care trăiesc. Trec prin conflictele, privaţiunile, rătăcirile societăţii cu nasul în formule sau în ghidon şi cu ochii pe linia de sosire. Pot construi o bombă atomică sau închina succesele Conducătorului iubit. Bölöni, cu puncte sau nu pe „o“, a fost şi a rămas prieten cu Valentin Ceauşescu, fiul promotorului naţional-comunismului care ne-a adus vitrine pline de trofee şi galantare pustii de alimente. E mîndru de această relaţie. Ungurul Bölöni, machedonul Hagi, germanul Michael -Redl, sîrboaica Lavinia Miloşevici, lipoveanul Ivan Patzaichin, evreica Angelica Adelstein-Rozeanu, armeanul Ervant Norhadian au trăit într-o orînduire a sportului care nu era accesibilă oamenilor obişnuiţi. Sigur, atîta timp cît jucau jocul. Dacă nu, dispăreau, indiferent de etnie. Dispăreau din cărţi, din ziare sau reviste, din vorbe şi din poze. Partea bună era că atunci îşi recuperau măcar numele. Ioan Mozer, dublu campion mondial de handbal, putea să fie din nou Hans Moser. Un istoric susţine că lui Patzaichin i s-a cerut să devină Paţaichinescu. Dar ce te miri, nici România nu se mai numea România, ci R.S.R.!

Pentru generaţiile spălate pe creier, care se perpetuează (cred că ăia au instalat un mecanism de autospălare), povestea cu ungurii e simplă. Vor să ne ia Ardealul. Care, ce să vezi, a fost al lor. Şi fiecare trăieşte în propria poveste. Dar sîrma ghimpată dintre minţi se estompează în maximă mizerie sau maxim succes. Atunci fiecare are ceva de pus în comun cu celălalt: suferinţa sau bucuria. E atît de simplu. Prostiile şovine nu dispar, dar nu mai găsesc spaţiu sufletesc de găzduire. E o altă asupra măsură. În cazul sportivilor a fost vorba de un proiect comun al victoriei cu beneficii de ambele părţi. Sistemul se împopoţona cu medaliile, iar campionii profitau de privilegii.

Gimnastica a dat exemplul cel mai bun. Marea epocă a fost produsul cuplului Marta şi Béla Károlyi. În acele vremuri Ecaterina (Katalin) Szabó avea doar un aur mai puţin decît Nadia. Partidul a scrîşnit din dinţi, dar a ridicat-o în slăvi. Prin ea, de asemenea, lumea largă se închina la miracolul românesc. Toa’ăşul nu era atît de idiot încît să nu profite de campionii „lor“. Şi invers. În plus, palmele şi urletele la adresa sportivelor erau împărţite democratic. Şi aici ajungem în alt loc în care xenofobia nu funcţionează. În sport e ca în armată. E greu şi e despre cel de lîngă tine. Că eşti alb sau negru, ungur sau român, musulman sau creştin, pielea arde la fel, glonţul produce, în acelaşi loc, aceleaşi pagube, iar teroarea după o aterizare ratată la paralele e la fel de devastatoare, indiferent de limba maternă. Seara, corpurile vinete şi palmele pline de băşici se adunau unele în altele căutînd compasiune şi alinare. Şi un zîmbet furat odată cu o bucată de ciocolată. În asemenea momente, cine mai privea în oglinzile Trianonului?

Există şi un sport în care convieţuirea era asumată solar. Un sport glorios născut dintr-un mix româno-germano-maghiar în interiorul căruia se auzeau şi glume etnice, dar erau doar glume, erau bancuri de front, pişcături între învingători. Două mari generaţii ale handbalului au pus alături seriozitatea şi anduranţa principalelor două etnii conlocuitoare cu inventivitatea şmecherească a majoritarilor. Şi pot să depun mărturie că eram precum copiii de români născuţi după ’90 în străinătate, „ethnic abide, colour abide“. Că era Gaţu, că erau Birtalan, Oţelea, Tellmann, Kicsid, Voina, Stockl, Penu, Gunesch sau Gruia, Orban sau Samungi, toţi erau oamenii în galben pentru care săream în sus de bucurie sau înjuram cu lacrimi. Nu existau unguri, români sau saşi. Erau doar goluri şi ratări, pase geniale sau parade incredibile. Sportul a reuşit în mic, în eprubetă, să reproducă reţeta succesului Occidentului în depăşirea tranşeelor istorice: punţile bunăstării şi plusvalorii. Şi nu doar în buzunare. Oamenii aceia creau împreună o poveste minunată. Ei se luau la trîntă cu lumea. Să o facă între ei, mai ales din motive de limba mamei, nu avea nici un haz.

1983. România intra adînc în tunel. Dusă e epoca Pepsi, Marlboro, Pif, Radeberger. E timpul bancurilor amare: „În casă e frig, noroc că nu mă trage curentul, l-au tăiat“. Stadioanele sînt însă pline. Într-o seară a unui meci de pe „23 August“, o fază intră în istorie. Olteanul Balaci priveşte înainte, îi plasează în lateral mingea maghiarului Bölöni, care trage năprasnic şi înscrie în poarta campioanei mondiale Italia. Dar cine gîndea atunci în termenii aceştia? Şi totuşi… Arabescul valahului şi forţa precisă a imperialului au ridicat o ţară, pentru cîteva clipe, deasupra mizeriei şi întunericului. Era mai mult decît nimic. Era, de fapt, pentru ceea ce a urmat, totul. Domnului László/Ladislau Bölöni îi pot spune atît: chiar dacă nu punem puncte pe „o“, măcar să fie sigur că la rostire ele vor fi mereu acolo. Pentru că aşa a intrat în istorie. Aşa îl ştim. Altfel sună strîmb, sună aiurea. Sună ca stadioanele de azi în care „ţiganii“ îi dau afară pe „unguri“ din ţară. Ţara cui, bre? 

Radu Naum este jurnalist sportiv.

Foto: Hajdu Tamás

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Județ sub teroarea urșilor și a șerpilor. Localnicii dintr-un municipiu se tem de trei zile să iasă din case VIDEO
Urșii au dat iama în mai multe zone locuite din Vâlcea. În reședința de județ, într-un cartier al orașului, fiarele au ajuns să se plimbe pe străzi, iar o familie s-a trezit cu un șarpe în casă.
image
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Legumele românești se vând la fel de scump ca la începutul sezonului, iar obișnuita pantă descendentă nu se face simțită ca în alți ani. De peste două săptămâni, prețurile la tarabe au înghețat, la propriu
image
Teoriile conspiraționiste și reticența la vaccin anulează un secol de cercetare medicală. Ce boli grave revin în forță
Medicii trag un semnal de alarmă și dau de înțeles că din cauza reticenței la vaccinare riscăm să anulăm aproape un secol de cercetare medicală. Boli care erau ținute în frâu, unele aproape eradicate, se întorc amenințător, făcând victime, tocmai fiindcă găsesc teren propice.

HIstoria.ro

image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.
image
Războiul aerian împotriva Germaniei
Pe la mijlocul anului 1943, soarta războiului s-a întors în favoarea Aliaților atât în Europa, cât și în Pacific. Informațiile ULTRA au jucat un rol extrem de important în războiul aerian deasupra Germaniei.