Aerisire pentru corp şi minte
- argument -
Îmi imaginez că fiecare dintre noi e un puzzle complicat de amintiri şi de lucruri pe care le rătăceşte pe drum. Creierul uman are propria igienă şi rejectează, uneori, ca pe nişte măsele stricate, episoadele neplăcute. Sau, din contra, alege aleatoriu tot felul de informaţii/cunoştinţe pe care le-am depozitat de-a lungul timpului şi le şterge pur şi simplu.
De cînd mă ştiu, bunica îmi spunea că, dacă oamenii n-ar uita, n-ar putea să mai trăiască şi nici să meargă mai departe. S-ar strînge prea multe întîmplări în mintea şi în sufletele lor şi s-ar sufoca. Dacă m-ar fi întrebat cineva în copilărie ce e uitarea, aş fi zis că e un fel de aerisire pentru corp şi minte.
Spre sfîrşitul vieţii, femeia care îmi spusese povestea asta de-abia ne mai recunoştea. Memoria îi fusese grav avariată. Vorbeam cu ea şi încercam să înţelegem felul în care i se amestecaseră trecutul şi prezentul. Într-o zi am avut o discuţie despre numele ei de familie. Susţinea că n-avusese niciodată altul în afară de cel de fată. Deci nu se căsătorise. De copii îşi amintea, da. Uneori şi de nepoţi. Paradoxul venea din altă parte. Ea, care fusese toată viaţa o forţă a naturii, devenise calmă. Rîdea şi părea fericită.
Dosarul de acum vorbeşte despre multe feluri de uitare. Şi, implicit, despre memorie şi recuperare.
Neurologul Bogdan O. Popescu ne linişteşte: „Nu este nici o legătură între riduri şi îmbătrînirea creierului! Pielea şi creierul au o origine embriologică comună, numită ectoderm, dar nu au o similitudine de îmbătrînire, sau nu a fost dovedită încă. Am întîlnit persoane cu riduri adînci foarte inteligente şi abile intelectual, cît şi stupide, dar şi invers, piei întinse inteligente şi piei întinse nătăfleţe“.
Filozoful Mihai Şora ne spune că: „Memoria (ca o reiterare a timpului lăsat în urmă) nu este, pur şi simplu,
. Ea colorează într-un anumit fel evenimentul pe care-l evoci, intensificînd culoarea clipei în care te afli. Dacă, într-un moment de tristeţe, îţi aduci aminte de bucurii trecute, tristeţea te covîrşeşte; dacă, în momente de bucurie, îţi aduci aminte de tristeţi trecute, bucuria se amplifică. Raportul cu trecutul, mai exact: raportul dintre prezent şi trecut se stabileşte prin nişte vase comunicante care îl modifică pe unul în funcţie de celălalt“.
Miruna Vlada povesteşte despre drama istorică a Bosniei. Ruxandra Cesereanu scrie despre un personaj fabulos,
Basilio, şi despre bifurcatele poteci ale trecutului. Şi pentru că am vrut să coborîm cu picioarele pe pămînt, din textul Sidoniei Bogdan aflaţi cît de scurtă e memoria electoratului. Şi, nu în ultimul rînd, ce mai pierd oamenii. De exemplu, un motan Vasile.
Ilustraţie realizată de Ion BARBU
