Adevărul din spatele minciunilor – interviu cu Marian VOICU

Jurnalist la TVR și preocupat de fenomenul fake news, Marian Voicu a realizat un documentar (Breaking fake news) cu fapte și imagini,în care nu există nici un fel de comentariu, dar din care reiese amploarea și nocivitatea acestui fenomen. 

Unde și cum ați făcut documentarea pentru acest film?

Subiectul a început să mă pasioneze din 2015, cînd deja se vorbea în anumite medii, chiar și academice, despre fake news. În 2016, am mers la Universitatea Mohila („Petru Movilă”) din Kiev.  Acolo, profesorii și studenții de la Jurnalism au creat un site care se cheamă StopFake, unde se face demontarea știrilor false. Ei au fost practic primii care au făcut acest exercițiu.

Pentru că sînt în prima linie a frontului în privința știrilor false?

Exact, acolo chiar s-a îngemănat această teribilă politică de dezinformare prin fake news și propagandă cu războiul efectiv în teren. Au simțit-o pe pielea lor. La Sibiu m-am întîlnit din nou cu directorul acestei școli de jurnalism, Fedcenko,  care spunea că pînă acum au demontat cam a o mie de astfel de știri. Dar, în ritmul în care se produc și se difuzează acestea, pe diverse canale mainstream ca  Russia Today, Sputnik și toate celelalte site-uri, să demontezi o mie de știri în patru ani, doar pe cele care privesc Ucraina, este extrem de puțin. După modelul ucrainenilor au început să lucreze și cei de la Comisia Europeană. Serviciul European de Acțiune Externă condus de comisarul Federica Mogherini a înființat un departament special în care sînt alocați 12 jurnaliști din mai multe țări UE, care fac același lucru: strîng știri din toată Europa dar și din Statele Unite și fac o revistă electronică pe care oricine o poate primi, cu cazuri concrete de fake news demontate.

Poate e nevoie să precizăm pentru cei care cred că fake news a apărut ca un fel de modă sau ca un fenomen întîmplător că, de fapt, în spate există o întreagă strategie și un scop precis.

Da, asta e diferența dintre  false news și fake news care există în limba engleză, dar în română nu operează. Jurnalismul anglo-saxon, mai riguros, înțelege prin false news știri de genul celei care a făcut epocă în România, cu găina care naște pui vii, adică știri făcute pentru a crește audiența sau din nebăgare de seamă, din neprofesionalism etc,  în timp ce fake news înseamnă știri făcute avînd în spate o intenție, o strategie, un buget, canale dedicate pentru așa ceva și un scop bine stabilit. Din punctul acesta de vedere, rușii au reușit să se încadreze cel mai bine în definiția fake news.  Acest val uriaș de fake news care a înecat Statele Unite și Occidentul este destul de recent. Rezultatele au început să se vadă odată cu Brexit-ul, cu alegerile din Statele Unite, cu alegerile din Germania, Franța și iată, cele din Cehia. Toată lumea a înțeles că există o miză și că efectul fake news poate fi devastator, chiar dacă nu este cunatificabil. Nu putem spune, de exemplu, că Trump a cîștigat alegerile datorită acestui fenomen. De altfel, Rusia cred că nici nu și-a dorit neapărat lucrul ăsta. Ea și-a dorit în primul rînd să decredibilizeze sistemul electoral american, să arate lumii că poate face asta oricînd și o împiedice pe Hillary Clinton să ajungă în Biroul Oval. Se pare că voturile care au contat efectiv au fost în așa-numitele swing states în număr de circa o sută de mii. După alegeri se fac anchete și s-au făcut socoteli. Cei din rețelele sociale au început să-și pună problema efectului fake news. Și dacă la început negau orice fel de influență pe Facebook a fake news, între timp s-au răzgîndit. Facebook a anunțat oficial că în perioada campaniei au existat cam 3000 de postări care au avut incidență asupra unui public estimat la 10 milioane de alegători americani.

— Marian Voicu, jurnalist, realizator al documentarului Breaking fake news

Aceste fake news a căror origine și coordonare e după toate datele undeva în Rusia, vin cumva într-o tradiție a dezinformării și a propagandei fostei URSS, despre care știm că era cît se poate de bine pusă la punct?

Dovadă că au fost foarte buni la asta e faptul că încă mai există europeni, ba chiar intelectuali remarcabili, care mai cred despre comunism că ar putea fi o poveste de succes și că eșecul a fost  cauzat de neputința conducătorilor. Sovieticii sînt cei care au inventat termenul dezinformare. Înainte de 1986, cuvîntul ăsta nu era de găsit în Webster sau în Enciclopedia Britanica. A fost inventat de serviciul militar de intelligence sovietic GRU. Există un personaj celebru în toate cărțile despre securitate națională și intelligence, Moshe Milshtein, care a fost șeful serviciului de dezinformare al GRU. El a creat un manual care este și astăzi Biblia lucrătorului de informații, intitulat Un serviciu onorabil. El a inventat și acest termen care a făcut carieră. Această tradiție a fost recuperată și reîncorporată nu numai în politica armatei, ci și în serviciul civil, odată cu venirea la șefia statului major general rus a generalului Valeri Gerasimov, în 2012. În 2013, a apărut o nouă doctrină militară a Rusiei care poate fi citită de oricine în ceea ce se cheamă Curierul militar și industrial, una din revistele Ministerului Apărării din Rusia. Acolo se spune că pentru Rusia, granița dintre starea de război și starea de pace va fi una foarte subțire, că războiul nu se mai declară, că el pur și simplu se începe. Și iată, Ucraina n-a avut parte de nici o declarație de război și unii încă ezită să folosească termenul de război acolo, deși avem  de-a face cu două armate regulate care se confruntă acolo, chiar dacă cu omuleți mai mult sau mai puțin verzi. Și mai spune Gerasimov în doctrina militară, că războiul nu se dă doar pentru teritoriul pe care locuiesc oamenii, ci mai ales pentru mințile acestora. E o frază cheie pentru a înțelege cît de mult contează fake news, cel puțin în războiul din Ucraina. Dar iată cum contează și în alegerile din Europa și Statele Unite, în ascensiunea populismului și așa mai departe.

Există un anume tipar al acestor fake news de origine rusească?

Tipologia lor e foarte diferită. Cel mai bine e să vă dau cîteva exemple. La un moment dat a apărut o știre privind crucificarea unui băiețel de 3 ani. A fost difuzată de principalul canal rus  (Canal 1). A produs o emoție extraordinară și a fost preluată și de site-uri occidentale și de presa din Occident care n-a putut-o verifica. Mai tîrziu s-a dovedit că n-a fost nimic adevărat dar era deja prea tîrziu. Într-o altă asemene știre se spunea că soldații ucraineni luptă precum cei fasciști, că o fac pentru că li se promit sclave (din teritoriile cucerite) și pămînt, adică exact ce le promitea Hitler soldaților germani. Vă dați seama ce impact au asemenea știri într-un război în care comunitatea rusofonă primește astfel de știri de la televiziunea rusă și se îngrozește. Un alt caz celebru a fost în Germania, cu știre despre o fetiță de 13 ani, Lisa, membră a comunității de limbă rusă din Germania, care ar fi fost violată de imigranți. S-a făcut o chemare publică la marșuri pe rețelele sociale. Prima propoziție era „Sîntem în război. Nu vom lăsa cîinii credincioși ai regimului Merkel  să acopere această crimă odioasă (aceștia fiind polițiștii)”. Știrea a făcut ocolul lumii, oamenii au ieșit în stradă, poliția a început o anchetă și a stabilit că Lisa dormise la o prietenă. Nu era nimic adevărat.  Cu toate astea, presa rusă a continuat să promoveze cazul, ba, mai mult decît atît, Serghei Lavrov, ministrul de externe a cerut partenerilor germani să nu facă la fel ca în alte dăți cînd ar fi mușamalizat cazuri. În cazul Brexit, de exemplu, știrea cea mai vizibilă în campania „leave – remain”  se referea la  cele 350 de milioane de euro care ar pleca săptămînal din bugetul de sănătate britanic către Bruxelles. Demontarea știrii a arătat că de fapt un cetățean britanic contribuie cu 30 de penny (jumătate din valoarea unui baton Mars)  la bugetul Uniunii Europene, iar în schimb primește o mulțime de alte beneficii. Întrebînd pe cineva de la BBC de ce nu s-a făcut demontarea acestei știri mai devreme, mi-a răspuns că s-a făcut dar că nimeni n-a fost interesat de acest adevăr. În mintea consumatorului de știri funcționează tentația de a crede lucruri incredibile despre guvern. Iar cînd o televiziune publică spune contrariul, în mintea consumatorului se naște ideea că e o manevră de acoperire a adevărului. Iar unele asemenea știri false sînt aproape  demne de niște premii literare. În Bulgaria de exemplu, s-a răspîndit o știre potrivit căreia, conform nu știu căror norme europene,  nu mai ai voie să faci oameni de zăpadă pentru că poți fi acuzat de discriminare și că trebuie ca alături de orice om de zăpadă alb să faci și unul negru pentru că altfel vei fi amendat cu 5 mii de euro. Sînt știri pe care le dai mai departe instantaneu, pentru că sînt amuzante. Dar ele ajung și la unii care chiar le cred.  Sau, cică, nouă călugărițe dintr-o mănăstire italiană au rămas însărcinate, toate, din cauza imigranților. 

Se simte o continuare stilistică, să-i spunem, între acest gen de știre și zvonurile din anii 80 despre sectanții care nu știu ce le făceau copiilor sau despre un accident de mașină pe care l-ar fi avut  Marcel Răducanu după ce a fugit în RFG, accident în urma căruia i s-ar fi tăiat picioarele (el fiind fotbalist). Atunci erau clar niște zvonuri lansate de securitate.

Sigur că da, este o continuare pe care o putem vedea și în România. Sînt și acele știri cu efect devastator de la începutul anilor 90, privind teroriștii,  apa otrăvită, minerii care au făcut ordine în Piața Universității pentru că veniseră țărăniștii din străinătate care voiau să-și ia moșiile înapoi. A fost apoi acel martie negru de la TG Mureș. Un caz clasic de dezinformare și fake news, de la care s-a ajuns la un conflict deschis între etnii. Acest model se repetă și nu cred că din lipsa de imaginație a celor care produc aceste știri, ci din motivul că el funcționează. Și la protestele din iarnă de la București am auzit același gen de lucruri, cu Soros care-i plătea pe manifestanți și așa mai departe.

Credeți că fenomenul acestor fake news e în declin, cel puțin în faza actuală, pentru că unii  au început să-l înțeleagă? 

N-avem alți indicatori în afară de ceea ce știm de la cele cîteva centre despre care vă spuneam că se ocupă cu demontarea acestor știri. Or, oamenii de acolo lucrează în continuare, se confruntă cu o mulțime de asemenea știri.  Toate vin la pachet cu epoca post-adevăr, în care aflăm că adevărul s-a retras oarecum rușinat din mediul politic. Dar asta o știam mai de mult, ne-a spus-o și Hannah Arendt, și anume că adevărul este incongruent cu clasa politică. Întrebarea capitală care răsună acum este dacă ordinea liberală de care, iată, Occidentul se desparte încet încet, și ascensiunea populismului nu sînt provocate și de aceste lucruri, adică, de faptul că preferăm realității așa cum o vedem, un șir nesfîrșit de alte realități. Adevărurile alternative, cum spunea cineva din biroul de presă al lui Trump, la inaugurarea mandatului său. Un consilier al lui Saakashvili, de pe vremea cînd acesta era președintele Georgiei, cunoscîndu-i bine pe ruși, spunea că scopul lor nu e de a produce un alt tip de adevăr, ci de a decredibiliza adevărul așa cum îl știm, de a ne face să ne îndoim pur și simplu de ceea ce vedem și știm.  Eu cred că sîntem poate abia la începutul epocii fake news-ului. În stadiul acela de negare (știți cum e chiar  într-o psihoterapie), negare  după care urmează acceptarea, conștientizarea și tratamentul. Noi încă negăm pericolul acestui fenomen.  

a consemnat Andrei MANOLESCU