Accidentul care a grăbit sfîrşitul comunismului

Publicat în Dilema Veche nr. 630 din 17-23 martie 2016
Accidentul care a grăbit sfîrşitul comunismului jpeg

Iată-ne pe la începutul lunii mai 1986 – iar locul este o curte de legume din nordul Bucureștiului, într-o unitate militară în care figuram în acele zile ca soldat. Tocmai fusesem acasă, într-o permisie de 1 Mai (cumva Paștele ortodox a fost cam în acele zile?) și acolo, la Craiova, pe undele Radio București, am aflat despre dezastru, din vocea gravă a unei crainice care anunța, din oră în oră, despre accidentul din URSS. Se înţelege, mass-media românești au relatat despre incident doar după ce au făcut-o oficialitățile de la Moscova – care și ele au întîrziat 68 de ore pînă să recunoască faptul că la Cernobîl se întîmplase ceva serios.

Mi-aduc aminte că primele zile ale acelui mai au fost însorite și, altfel, calme. Unul dintre camarazii mei (şi el fusese în permisie) adusese de undeva din Ardeal niște răsaduri de roșii (!), pe care, băiat gospodar fiind, într-o dimineață (5 sau 6 mai?) a decis să le planteze în grădina unității noastre. Ni se dăduse deja cîte o pilulă de iod, iar sfaturile dominante erau să nu ne expunem mult în exterior (nu mai rețin dacă la Radio București s-a spus acest lucru, dar familiile o făcuseră). Totuși, camaradul meu nu putea lăsa răsadurile să se usuce, drept care – băiat de la țară fiind, cu respect față de natură – a trecut la plantarea lor. Și mi-aduc aminte cum ceilalți, să fi fost vreo 10-12 soldați, stăteam la umbra unei săli, fumam Carpați și, prin ușa deschisă, îi strigam plantatorului îndemnuri gen „Intră dracului la adăpost“, „Lasă, frate, roșiile“, „Bre, o să-ți cadă părul și dinții“ și alte asemenea încurajări, pe care le cenzurez aici de trimiterile sexuale (alt­fel, abundente).

Și totul începuse atît de bine

Mihai Gorbaciov venise la putere abia de un an – pe 10 martie 1985, prin numirea, deloc transparentă, la vîrful (încă) ultraputernicului Partid Comunist al Uniunii Sovietice. Predecesorul său, Konstantin Cernenko, tocmai murise – a treia moarte într-un scurt interval, după Leonid Brejnev (1982) și Iuri Andropov (1984). De la început, Gorbaciov (54 de ani – aproape adolescent în nomenclatura epocii) a părut a marca o schimbare a paradigmei. Ziariștii occidentali au remarcat că noul lider semăna cu reformatorul Nikita Hrușciov – mai ales în deschiderea față de dezbateri și în apropierea față de public. Nu numai ziariștii erau impresionați; în decembrie 1984, pe cînd delfinul Gorbaciov vizitase Marea Britanie, premierul Margaret Thatcher se întîlnise cu el și, la sfîrșitul discuției, a rostit o frază care apare astăzi în toate istoriile Războiului Rece: „I like Mr. Gorbachev. We can do business together“ – nouă cuvinte care, venite din partea Doamnei de Fier, valorau enorm.

Apoi, pe 26 februarie 1986, Gorbaciov deschidea la Moscova lucrările celui de‑al XXVII-lea Congres al comuniștilor din URSS. Cel ce avea să fie numit în curînd, cu simpatie, Gorby, a demarat reforma în trombă: două treimi din guvernul URSS a fost primenit, la fel jumătate din cadrele de conducere din republici. El a descris în termeni realiști situația economică a țării, a acuzat „stagnarea“ din anii lui Brejnev (descrierea în negru a predecesorului nu era ceva inedit în politica sovietică…) și, pe scurt, a cerut sovieticilor să muncească mai mult, să fie mai disciplinați, să se opună din toate forțele corupției și… să aibă grijă ca alcoolul să nu le afecteze viața profesională și pe cea de familie. În acel moment, Gorbaciov încă nu lansase perestroika și glasnost- ul, cele două concepte politice care îl vor face celebru – iar una dintre victimele indirecte ale noului curs care se împămîntenea la Moscova era liderul comunist de la București. Din acest moment, Ceaușescu – care fusese, în anii ’70 și primii ani ’80, partenerul preferat al Vestului – a căzut în desuetudine. Ce nevoie mai avea Occidentul de un mediator în discuțiile cu Moscova cînd însăși liderul sovietic părea atît de deschis?

Care Occident, atunci, tot în criză era

În zilele noastre, răzbate din rememorări şi din analize o nostalgie faţă de acea vîrstă de aur a Ocidentului în care dna Thatcher, preşedintele François Mitterrand al Franţei, americanul Ronald Reagan şi Papa (polonez) Ioan Paul al II-lea par a fi careul de aşi al schimbării ce avea să vină. Ei chiar au fost un careu de aşi, doar că în anul 1986 nimeni nu-şi dădea seama de acest lucru, după cum nimeni (nici măcar respectivii) nu putea cunoaşte pe atunci amploarea cutremurului următor – şi epicentrul său.

Presa din Occident fiind liberă (iar cea din URSS, cum vom vedea, păstrînd metehne sistemice), la mijlocul anilor ’80 s‑ar fi zis că Vestul era în criză, nicidecum URSS! Atentatele teroriste erau (aproape) la ordinea zilei în Vestul european. Februarie 1985, atentat la München: preşedintele agenţiei aerospaţiale locale, Ernst Zimmermann, ucis de un comando al Facţiunii Armata Roşie; tot în februarie, directorul general al Băncii Centrale a Spaniei, ucis de un comando al separatiştilor basci ETA, în plin Madrid. În aprilie ’85, atentat cu bombă la Paris, la sediul Fondului Monetar Internaţional; un alt atentat cu maşină-capcană în august, la o bază americană din RFG (doi morţi); în septembrie ’85, bătăi în stradă la Birmingham, în Marea Britanie, între poliţie şi emigranţii jamaicani şi pakistanezi; în februarie 1986, era asasinat la Stockholm prim-ministrul suedez Olof Palme (crima a rămas în ceaţă pînă azi!); în februarie şi martie ’86, mai multe atentate pe străzile Parisului şi chiar şi într-un tren TGV; mari tulburări politice în Spania la începutul anului 1986 şi referendum (martie) dacă ţara mai rămîne sau nu în NATO – şi decidea, (doar) cu 52,5%, să rămînă. Mai adăugaţi greva minerilor britanici (1984-’85, în faţa căreia Doamna de Fier Thatcher nu ceda), dilemele Portugaliei şi Spaniei, care deveneau membre (cele mai sărace) ale Comunităţii Europene, nesfîrşitele aventuri ale mafiei & crizei politice din Italia etc. Europa liberă – şi nu cea comunizată – părea atunci a fi pe buza prăpastiei. Aceasta, apropo de surprizele pe care le oferă Istoria…

Noaptea care a dat jos masca

Acesta e, pe scurt, contextul în care, la ora 1,30, în noaptea de vineri, 25 spre sîmbătă, 26 aprilie 1986, un exerciţiu de probă desfăşurat cu neglijenţă la centrala de la Cernobîl (în nordul Ucrainei de azi) a condus la cel mai mare accident nuclear din istorie. În decurs de cîteva minute, topirea miezului reactorului a dus la o explozie, cu forţa echivalentă a 200 de kg de dinamită. Imediat, circa 30 de incendii au izbucnit în incintă, cu flăcări înalte de zeci de metri; dar nu flăcările erau problema, ci radiaţiile degajate instantaneu, pe cca 25 de km pătraţi în jur. Primii (zeci de) pompieri chemaţi la faţa locului au fost, prin acest simplu fapt, condamnaţi la moarte. În zilele următoare, cca 135.000 de persoane, pe o arie de 30 km în jurul centralei, au fost evacuate (în secret, la început). În anul 2000, 14 ani mai tîrziu, autorităţile ucrainene spuneau că cca 3,4 milioane de persoane au suferit de pe urma acestui accident… pe care, în primele ore, autorităţile sovietice l-au muşamalizat, după o veche reţetă. Doar anunţurile panicate ale presei din Suedia şi fotografiile din satelit cu reactorul arzînd (care au apărut pe televiziunile din lumea liberă) au forţat Moscova să recunoască. La Cernobîl chiar se întîmplase ceva. Abia luni, 28 aprilie, autorităţile sovietice – Gorbaciov y compris – au făcut public accidentul.

Şi ziua în care soldatul nostru a plantat roşii

Accidentul de la Cernobîl a creat un precedent notabil de transparenţă (forţată) la Moscova, dar şi o consecinţă nu tocmai fericită. Din acel moment, toate catastrofele, produse de mîna omului sau naturale (precum cutremurul care avea să afecteze Armenia sovietică, în 1988), au fost reflectate pe larg în presa sovietică a ultimilor ani ai lui Gorbaciov – şi această avalanşă de ştiri, dintre care unele nefaste, a creat la nivelul opiniei publice impresia (falsă) că toate nenorocirile au venit odată cu perestroika. Viaţa de dinainte, de pe vremea cenzurii totale, părea a fi liniştită şi ferită de probleme.

La final, revin la camaradul care planta roşii, în primele zile ale lui mai 1986, în unitatea militară din nordul Bucureştiului. După ultimele veşti pe care le am, el este sănătos. Roşiile au rodit, dar nu-mi aduc aminte dacă în acel an cineva a mîncat din acele roade. Iar acea fostă grădină e acum parte din ramificaţia de şosele care a ­luat naştere prin extinderea Aeroportului Otopeni. Istoria merge mai departe.

Bibliografie: Susan Muaddi Darraj, The collapse of the Soviet Union, Chelsea House Publishers, 2010; Serge Cosseron & Philippe Faverjon, L’Europe de 1815 à nos jours, La Manufacture, 1991; Ronald Grigor Suny (editor), The Cambridge History of Russia, vol. III, The Twentieth Century, Cambridge University Press, 2006.

Adrian Cioroianu este istoric, profesor la Universitatea din Bucureşti şi ambasador delegat permanent la UNESCO.

Foto: Roland Verant

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cum arată Rotunda, locul unde a fost bătaie pe „casele de 250 de euro". Prețul cu care se vând acum imobilele FOTO
Zeci de proprietari ai caselor din satul Rotunda, comuna băcăuană Gura Văii, își reabilitează și modernizează imobilele. Mai mult de jumătate din cele 205 case construite de autorități în 2005, după inundații devastatoare, și abandonate ulterior au fost cumpărate la licitație acum doi ani
image
Unde trăiesc cel mai puțin „dotaţi“ bărbaţi din lume. Locul ocupat de români în topul mondial
Cercetătorii au întocmit o hartă interactivă a statelor unde trăiesc cei mai slab dotați bărbați.
image
Tipul de brânză pe care este bine să-l mănânci înainte de culcare: adormi în timp record
Mâncatul câtorva felii de brânză înainte de culcare vă poate ajuta să adormiți rapid.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.