Ac ecologic în fîn autohton

Publicat în Dilema Veche nr. 227 din 19 Iun 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Mă întorc spre Bucureşti dinspre Carpaţi şi încerc să găsesc argumente în favoarea existenţei unei cît de firave educaţii ecologice la români. Peisajul mă fură şi îmi e greu să mă concentrez. Din goana maşinii văd fumul vesel al grătarelor care se ridică din poieniţele multicolore, în care ţipătoarele culori ale ambalajelor sclipesc din verdele tare al ierbii (acolo unde iarba a mai rămas). Maşina depăşeşte camioane ale căror cozi de fum negru sînt mai lungi ca un teren de fotbal, iar eu încerc să găsesc totuşi o bilă albă, un argument care să poată contracara tot ceea ce e de domeniul evidenţei. Drumul maşinii merge un timp în lungul albiei unui rîu, iar malurile acestuia gem de gunoaie de tot soiul, de la cutii şi ambalaje, la cauciucuri şi resturi de construcţii. Îmi aduc aminte de întrebarea pe care mi-a pus-o mai demult un coleg italian, bun geolog de teren: dacă oamenii tot aruncă gunoaiele în rîu - de ce nu le aruncă măcar la vale de sat, ci chiar mai sus de case, ca şi cînd ar vrea să se otrăvească cu propria lor mizerie? Pe celălalt versant al rîului, cîndva împădurit, se văd deja urme ale unor alunecări de teren, nota de plată a despăduririlor barbare. Spre şes, maşina trece pe lîngă oraşe ale căror activităţi industriale pot fi ghicite după miros, de la depărtare. Pe măsură ce mă apropii de casă, fumul se amestecă cu fumurile, în timp ce drumurile sînt din ce în ce mai pline de maşini, pe cît de scumpe, pe atît de dăunătoare mediului. Copacii (din ce în ce mai puţini) ascunşi printre betoane şi apăraţi de şiruri de garduri (din ce în ce mai multe) din oraşul meu mă poartă cu gîndul spre marile oraşe vestice (oare cine le-o permite oamenilor din Londra, de exemplu, să stea direct pe iarbă în Hyde Park?). Acasă, în miez de noapte, cînd şi ultima manea cu generozitate oferită de vecini s-a isprăvit, înţeleg că nu trebuie să caut ceva ce nu există - cel puţin nu în proporţie semnificativă, la nivelul românului mediu. Ci, mai degrabă, să înţeleg de ce am ajuns aici. Sînt doar două decenii de cînd în multe case cutiile de bere erau depuse în vitrine pe post de bibelouri, alături de gîşte colorate sau gheişe pîndite de samurai bătrîni. Săpunurile Lux, Fa sau Rexona erau ţinute în dulapuri, alături de pachetele de Kent, pe post de valută-forte, dar şi pentru a aduce un discret parfum occidental în hainele românilor de rînd. În acei ani, orice vajnic pionier sau utecist căra la şcoală hîrtie veche şi sticle şi borcane (cantităţi clar stabilite de către partid, nu ai - ceri de la vecini. Dacă nici ei nu au - atunci nici contravaloarea în bani nu strică). Fierul vechi era şi el în centrul atenţiei, căci colectarea lui era, ca şi cele de mai sus, o îndatorire patriotică. Vrînd-nevrînd, făceam aproape toţi economie la curent electric, cînd o mînă nevăzută (chiar, a cui o fi fost?) tăia alimentarea cu electricitate în tot cartierul. Ca şi cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, mai trebuia ca sistematic să strîngem gunoaiele din parcuri sau să plantăm copaci, în acţiuni numite voluntare, dar cu prezenţă obligatorie. Evident, totul trebuia făcut fără comentarii, dacă nu doreai să vezi pisica. Evident, totul era născător de suferinţe şi frustrări. Care e cel mai bun mod de a rezolva frustrările dacă nu o răbufnire de gesturi radical opuse? Şi experienţa mai sus descrisă explică parţial ceea trăim azi. De ce să păstrez cînd pot arunca? De ce să triez cînd, în sfîrşit, nu mă mai obligă nimeni? Apoi - rolul jucat de tranziţie. Mult doritele (dar şi foarte lentele) schimbări în bine au fost însoţite de un rapid şi eficient proces de profundă poluare socială şi morală. Am ajuns în timpurile lui "am cu ce, băi, eu am cu ce şi fac ce vreau acolo unde, cum şi cînd vreau". Privind în urmă, vedem că am fost eroi ai unei hidoase serii de caricaturi şi în ceea ce priveşte educaţia dragostei faţă de natură. Tot ce ar fi putut fi pozitiv a fost prezentat deformat, în mod caricatural. Mergînd pe principiul "iubiţi-vă fratele codru că, de nu, avem noi grijă!", tot ce ar fi trebuit explicat cu dragoste a fost zbierat cu ură (consider fundamental pozitivă educaţia în spiritul ecologiei, a gestionării cu grijă a resurselor sau a reciclării, aşa cum tot pozitivă o consideră şi cei mai mulţi dintre locuitorii "vechii Europe" - şi nu numai). Rezultatul? Cred că, după o luptă care durează de mai bine de o generaţie, românul mediu a devenit, în sfîrşit, acel "om nou" atît de visat de către ideologii comunişti (unii reciclaţi apoi în fruntaşi capitalişti). Iar multe dintre lucrurile care ne deranjează azi la tot pasul sînt opere ale acestui om nou care acum îşi distruge singur istoria (vezi furia cu care se demolează rămăşiţele centrelor istorice). Să fie oare acesta sfîrşitul? Vom sfîrşi oare sufocaţi de o mare de gunoaie? Fiind o fire optimistă, zic, evident, că nu. Doresc să cred că recentele firave campanii media de salvare a mediului înconjurător nu vor rămîne doar amintiri ale recent încheiatei campanii electorale. Poate că şi creşterea nivelului de trai din ultimii ani va sprijini o redeşteptare a dragostei şi respectului pentru natură - din simplul motiv că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, din ce în ce mai mulţi oameni se vor întreba de ce să nu trăiască şi mai mult, dacă tot trăiesc mai îndestulat. Ce ar trebui însă pentru ca natura şi protecţia ei să revină în atenţia românilor? În primul rînd - şi din dorinţa de a contracara modul de viaţă al omului nou - elaborarea unor programe de educaţie ecologică clare şi atrăgătoare. Manualele scrise cu cap şi suflet care să fie predate cu drag şi limpede pentru cei mici sînt cele mai eficiente arme de luptă împotriva mizeriei generalizate de astăzi. Iar rolul acestor programe este enorm şi l-am văzut pus în practică chiar şi pe termen scurt, într-un mod la care nu m-aş fi aşteptat. Am cunoscut în urmă cu nişte ani un grup de ecologişti care, pentru a îmbunătăţi starea mediului din vecinătatea unui cartier sărac din Rio de Janeiro, se axaseră pe educaţia ecologică a celor mici. După luni de conflicte domestice, care izbucneau de fiecare dată cînd copiii îşi vedeau părinţii aruncînd zoaie într-un rîu, pînă la urmă cei mai în vîrstă au început să-şi asculte copiii, fie de jenă, de plictis sau poate pentru că cei mai în vîrstă ar trebui să fie mai înţelepţi. Un punct extrem de important ar fi şi reducerea poluării programelor mass-media. Promovarea şi popularizarea acţiunilor de protecţie a mediului ar putea contribui enorm la crearea unor noi modele, mai curate, pentru marele public. Şi mai e ceva. Ajută-i Doamne pe cei chemaţi să aplice Legea (în general şi legile de protecţia mediului în special) să creadă ei înşişi în ceea ce trebuie să facă!

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
O pisică gestantă a venit singură la ușa spitalului. Medicii veterinari au ajutat-o să nască VIDEO
Spitalul veterinar Arcadia Vet din Iași a avut parte de un eveniment neașteptat marți, 9 aprilie 2024. O pisică a venit la ușa așezământului medical, iar urmarea a uimit pe toată lumea.
image
Cum ar putea riposta Iranul la atacul israelian asupra consulatului său de la Damasc. Scenarii și implicații
Publicația The Conversation l-a consultat pe expertul în materie de securitate și fost oficial american în domeniul contraterorismului Javed Ali pentru a schița potențiale scenarii și implicații pentru Orientul Mijlociu al unui eventual atac iranian de represalii pe teritoriu israelian.
image
O adolescentă s-a dus la Urgențe cerând să i se facă un avort. Reacția ei după refuz a lăsat-o pe doctoriță în lacrimi
O elevă de 17 ani s-a prezentat la Urgența Spitalului Județean Suceava și a cerut să i se facă un avort. Refuzul doctoriței a dus la deznodământ neașteptat.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.