Absurdul și viața

Publicat în Dilema Veche nr. 773 din 13-19 decembrie 2018
Absurdul și viața jpeg

La extrema cealaltă a spectrului simțului umorului și în opoziție cu o „cultură a anesteziei“ de care vorbeam, se află ceea ce Raymond Queneau a numit, cu o inspirație genială, ontalgia. Thérèse din Loin de Rueil, care îl îngrijește pe Loufifi, îi cunoaște boala: ONTALGIE, care seamănă cu astmul, zice ea, dar „este ceva mai distinsă“, și care „ça ne passe pas jamais, l’ontalgie“. Profesorul Michel, medic pneumolog, comentează astfel viziunea acestui mare astmatic care a fost Queneau: „Dacă ontologia este știința ființei, ontalgia este, probabil, durerea de a fi, suferința existențială“. Marea problemă a lui Queneau a fost deci aceea de „a concilia absurdul și viața“ – comentează Andrée Bergens. Iar Queneau explică, în felul său: „Je suis si mort déjà que je puis rire aux larmes“. Pentru publicul larg, el a rămas în primul rînd autorul romanului Zazie dans le métro, deși acesta este departe de a fi cea mai reprezentativă operă a sa. Dar este cel mai agresiv text umoristic și îi poate face pe cititori să „rîdă cu lacrimi“.

Cu acest rîs, ne aflăm însă deja pe marginea neantului. „Mecanism de apărare“, el nu mai este nici individual psiho-somatic, nici colectiv social, ci devine „mecanism“ existențial; și nu mai este „apărare“ de evenimente biografice, ci reacție la „ontalgie“, la această „durere de a fi“, care constituie însăși condiția vieții. De fapt, încetează de mult să fie un „mecanism de apărare“ în sensul propriu – și restrîns – al termenului.

Mai este atunci acest rîs un „simț al umorului“? Greu de spus… Un lucru îmi este însă clar: fără aprehensiunea neantului, simțul umorului poate să înceapă ca un șpriț subțire de vară și să continue ca un pahar de vin spumant; fascinat de căderea în neant, rîsul poate fi revoltă demonică sau eroism umanist; „adevăratul“ simț al umorului este însă la egală distanță de aceste extreme, este un grăunte de neant pe care îl sorbi dintr-o cupă cu șampanie, Veuve Clicquot, de pildă… Este, din acest punct de vedere, „mediocru“, ca toate lucrurile importante – deci cu măsură – din viața noastră.

Dar „ontalgia“ lui Queneau este demăsurată, este peste măsura individului – chiar dacă este, iată, trăită și exprimată de un individ. Ea deschide și ultima poartă a anxietății, a corpului, a mecanismelor de apărare, un fel de „poartă stelară“ (o metaforă comercială pe care o detest, dar n-am alta mai bună pe moment…), care ne transpune din psihologie în ontologie, căci ontalgia nu este problema individului, ci a Ființei. Nu este astfel de mirare că termenul nu apare – și nu are cum să apară – în psihologie, oricît de „deschisă“ ar fi varianta de psihologie la care se recurge, ci este doar o creație artistică: de acest domeniu al ontalgiei nu te poți apropia decît pe vîrful metaforelor. Se pare că doar un creator vizionar de calibrul lui Queneau poate să întrevadă acest secret al Creației. Pe urmele lui, am ajuns și eu să pre-simt ceva, atît de vag – dar și de învăluitor –, încît nu pot să fac altceva decît să mă complac în această rătăcire cu gust de inițiere.

Să repetăm deci: în ce constă „ontalgia“? Ea este „durerea de a fi“, este suferința Ființei ca Ființă, înainte și mai presus de a fi Om și Individ. De unde provine însă aceasta? Aici avem doar o mică sugestie: dificultatea lui Queneau de „a concilia absurdul și viața“. Altfel spus, existența este absurdă, dar viața trebuie să aibă un sens: cum e posibil? Conștiința sau mai degrabă un soi de intuiție apriorică a absurdului produce suferință, această „ontalgie“ de care Omul trebuie să se apere într-un fel pentru a fi în viață. În altă zi, m-am trezit cu altă formulare: suferința de a fi vine din aprehensiunea ontologică a absurdului faptului de a fi, a existenței înseși – iar această suferință, această algie ontică, poate fi considerată și o anxietate apriorică, pe care fiecare individ o regăsește în sine fără să știe vreo clipă că există. Altfel spus, există ceva de genul unei anxietăți a priori, generată de un soi de conștiință intrinsecă (nu știu, de fapt, cum să o numesc…) a absurdului vieții; iar această anxietate se cere compensată prin atribuirea unui sens, prin recursul la o Poveste care să creeze acest sens și care să permită concilierea absurdului cu viața – și astfel să dedramatizeze și să facă suportabilă angoasa absurdului. Recitind, m-am pierdut, deși îmi suna, nu știu de ce, foarte familiar. Am încercat atunci o formulare mai concisă: Omul este Ființa întru Suferință, iar existența sa devine modul de mîntuire (apărare?) prin Poveste.

Foto: Matthias Ripp

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

11172012 jpg
Costa Rica - Germania. Fosta campioană mondială din 2014 părăsește pentru a doua oară consecutiv competiția încă din faza grupelor
Multipla campioană mondială, Germania, părăsește pentru a doua oară consecutiv această competiție după triumful obținut în 2014.
1 horoscop zodia taur jpg jpeg
Două zodii de care trebuie să fugi cât poți. Cine sunt vampirii energetici care își epuizează semenii
Există două zodii de care trebuie să te ferești neapărat pentru că sunt vampiri energetici. Ei sunt oameni care te „storc” de energie și alături de care chiar și cea mai mică discuție poate fi epuizantă.
Fane Croația la Campionatul Mondial de fotbal din Qatar 2022 FOTO Profimedia (2) jpg
Spectacol al frumuseții în tribunele din Qatar, la Campionatul Mondial. Croatele au furat toate privirile FOTO
Croatele au făcut un adevărat spectacol în tribunele din Qatar, la Campionatul Mondial, la fiecare meci pe care naționala lor l-a disputat în faza grupelor, la turneul din acest an.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.