Absurdul și viața

Publicat în Dilema Veche nr. 773 din 13-19 decembrie 2018
Absurdul și viața jpeg

La extrema cealaltă a spectrului simțului umorului și în opoziție cu o „cultură a anesteziei“ de care vorbeam, se află ceea ce Raymond Queneau a numit, cu o inspirație genială, ontalgia. Thérèse din Loin de Rueil, care îl îngrijește pe Loufifi, îi cunoaște boala: ONTALGIE, care seamănă cu astmul, zice ea, dar „este ceva mai distinsă“, și care „ça ne passe pas jamais, l’ontalgie“. Profesorul Michel, medic pneumolog, comentează astfel viziunea acestui mare astmatic care a fost Queneau: „Dacă ontologia este știința ființei, ontalgia este, probabil, durerea de a fi, suferința existențială“. Marea problemă a lui Queneau a fost deci aceea de „a concilia absurdul și viața“ – comentează Andrée Bergens. Iar Queneau explică, în felul său: „Je suis si mort déjà que je puis rire aux larmes“. Pentru publicul larg, el a rămas în primul rînd autorul romanului Zazie dans le métro, deși acesta este departe de a fi cea mai reprezentativă operă a sa. Dar este cel mai agresiv text umoristic și îi poate face pe cititori să „rîdă cu lacrimi“.

Cu acest rîs, ne aflăm însă deja pe marginea neantului. „Mecanism de apărare“, el nu mai este nici individual psiho-somatic, nici colectiv social, ci devine „mecanism“ existențial; și nu mai este „apărare“ de evenimente biografice, ci reacție la „ontalgie“, la această „durere de a fi“, care constituie însăși condiția vieții. De fapt, încetează de mult să fie un „mecanism de apărare“ în sensul propriu – și restrîns – al termenului.

Mai este atunci acest rîs un „simț al umorului“? Greu de spus… Un lucru îmi este însă clar: fără aprehensiunea neantului, simțul umorului poate să înceapă ca un șpriț subțire de vară și să continue ca un pahar de vin spumant; fascinat de căderea în neant, rîsul poate fi revoltă demonică sau eroism umanist; „adevăratul“ simț al umorului este însă la egală distanță de aceste extreme, este un grăunte de neant pe care îl sorbi dintr-o cupă cu șampanie, Veuve Clicquot, de pildă… Este, din acest punct de vedere, „mediocru“, ca toate lucrurile importante – deci cu măsură – din viața noastră.

Dar „ontalgia“ lui Queneau este demăsurată, este peste măsura individului – chiar dacă este, iată, trăită și exprimată de un individ. Ea deschide și ultima poartă a anxietății, a corpului, a mecanismelor de apărare, un fel de „poartă stelară“ (o metaforă comercială pe care o detest, dar n-am alta mai bună pe moment…), care ne transpune din psihologie în ontologie, căci ontalgia nu este problema individului, ci a Ființei. Nu este astfel de mirare că termenul nu apare – și nu are cum să apară – în psihologie, oricît de „deschisă“ ar fi varianta de psihologie la care se recurge, ci este doar o creație artistică: de acest domeniu al ontalgiei nu te poți apropia decît pe vîrful metaforelor. Se pare că doar un creator vizionar de calibrul lui Queneau poate să întrevadă acest secret al Creației. Pe urmele lui, am ajuns și eu să pre-simt ceva, atît de vag – dar și de învăluitor –, încît nu pot să fac altceva decît să mă complac în această rătăcire cu gust de inițiere.

Să repetăm deci: în ce constă „ontalgia“? Ea este „durerea de a fi“, este suferința Ființei ca Ființă, înainte și mai presus de a fi Om și Individ. De unde provine însă aceasta? Aici avem doar o mică sugestie: dificultatea lui Queneau de „a concilia absurdul și viața“. Altfel spus, existența este absurdă, dar viața trebuie să aibă un sens: cum e posibil? Conștiința sau mai degrabă un soi de intuiție apriorică a absurdului produce suferință, această „ontalgie“ de care Omul trebuie să se apere într-un fel pentru a fi în viață. În altă zi, m-am trezit cu altă formulare: suferința de a fi vine din aprehensiunea ontologică a absurdului faptului de a fi, a existenței înseși – iar această suferință, această algie ontică, poate fi considerată și o anxietate apriorică, pe care fiecare individ o regăsește în sine fără să știe vreo clipă că există. Altfel spus, există ceva de genul unei anxietăți a priori, generată de un soi de conștiință intrinsecă (nu știu, de fapt, cum să o numesc…) a absurdului vieții; iar această anxietate se cere compensată prin atribuirea unui sens, prin recursul la o Poveste care să creeze acest sens și care să permită concilierea absurdului cu viața – și astfel să dedramatizeze și să facă suportabilă angoasa absurdului. Recitind, m-am pierdut, deși îmi suna, nu știu de ce, foarte familiar. Am încercat atunci o formulare mai concisă: Omul este Ființa întru Suferință, iar existența sa devine modul de mîntuire (apărare?) prin Poveste.

Foto: Matthias Ripp

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un virus, cu mortalitate de 40 de ori mai mare decât COVID-19, ar putea devasta omenirea. La ce trebuie să fim atenți
Experții britanici în sănătate publică avertizează că gripa aviară, inclusiv varianta H5N1, care poate infecta și oamenii, ar putea provoca o pandemie mai gravă decât COVID-19. Ei cer guvernelor lumii să ia măsuri imediate pentru prevenirea unei eventuale catastrofe.
image
Cum puteți scăpa de „hormonul stresului” și grăsimea de pe burtă. Suplimentele care vă pot ajuta
Cortizolul, adesea numit „hormonul stresului”, joacă un rol crucial în răspunsul organismului la stres. Nivelurile ridicate de cortizol pot duce la o creșterea grăsimii de pe burtă, avertizează medicii.
image
Când sunt suplimentele alimentare un pericol pentru sănătate. Medic: „Recomandăm doar pe cele care au studii clinice”
Suplimentele alimentare, atrag atenția medicii, nu sunt „simple vitamine”, sau „doar plante”, ci pot face mult rău atunci când nu sunt administrate la indicația medicului și nu sunt produse certificate.

HIstoria.ro

image
Iuliu Maniu interceptat de Siguranță la ordinul lui Armand Călinescu
În 1932 Armand Călinescu e subsecretar de stat la Interne. La 5 decembrie el se mărturisește Jurnalului, ținut zilnic și pe ascuns:
image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.