A vorbi poezia fără să o poţi rosti

Publicat în Dilema Veche nr. 688 din 27 aprilie – 3 mai 2017
A vorbi poezia fără să o poţi rosti jpeg

Poet, Petru Creția nu e. Natură de poet, însă, este; sau, mai bine zis, natura aceasta o are – întrucît i a fost dăruită ca puțini altora. Nu fac nici un paradox, după cum se va vedea imediat. Să luăm lucrurile pe rînd.

În poezia lui propriu-zisă, Petru Creția nu e cu nici un chip poet – cel puțin nu unul în accepțiunea contemporană a termenului. Nu doar pentru că nu participă la ceea ce Julia Kristeva numea, cu un anarho-scientism cam antipatic, „revoluția limbajului poetic“, ci mai ales pentru că nu participă la efortul de umanizare concret-biografică a poeziei pe care, de la Pound & Eliot încoace, toți poeții reali au încercat-o, nu dă poeziei nimic din concretețea vieții lui, și nici nu își compensează deficitul de existență concretă prin voltijări înspre avataruri fantasmatice ale ei. Esențialist convins într-o epocă axiomatic convinsă că existența precedă esența, Creția se obstinează în a crede într-o conjuncție astrală între poezie și filozofie.

Prin urmare, va face în poemele lui tot ce găsește necesar pentru a desena locul geometric al numitei conjuncții: va produce imnuri în strofă saphică, precum în „Exercițiu metric“, va filozofa, mai mult sau mai puțin precis, dar categoric nepoetic, precum în „Logos epitaphios frust“, va elabora fabule sapiențiale, cristaline, dar lipsite de căldura animală a poeziei, precum în „Legea, puterea și clipa“ sau în „Iubirea“, uneori va imprima acestor fabule o figurație mitologică, precum în „Himeră plîngînd“, dar carnația acestor poeme va rămîne una strict butaforică, fără sangvinitate reală. În fine, anxietatea precedenței poetice îl plasează cel mai adesea în siaj blagian, uneori doar din punctul de vedere al fagocitării lexicului poetului ardelean, precum în „Cuvintele“, alteori organizînd întregul poem ca pe o meditație metafizică pe cadență & tipic blagian, ca în „Antifrază“.

În rezumat, poemele lui Creția sînt scenografii culturale, filozofarde, originînd într-o credință axiomatică în conjuncția poeziei cu filozofia, în cele mai bune cazuri desenată cu o mînă bine antrenată cultural, dar goale întotdeauna de viață, vide de orice urmă de căldură umană reală, concretă, empatizabilă.

Ce diferență enormă, însă, apare atunci cînd Creția scrie nu poezie – ci despre poezie! E extraordinar lungul lui credo intitulat chiar „Poezie“, cu subtitlul „triumf“ și dedicat poeziei înseși. Sînt zeci de pagini de o temperatură întotdeauna aproape de ebuliție (ba chiar ducînd cîteodată cuvintele dincolo de temperatura la care ele sublimează), rostogolind frazele epifanice una după alta, participînd afectiv cu toate celulele (și chiar la nivel subcelular) în fiecare articulație a frazei, în fiecare silabă pe care o enunță. Nimic nu mai e aici scenografie, textul îți dă certitudinea că e viu, irigat pe toată suprafața lui de căldura emoțională și de cea intelectuală a celui care-l desfășoară sub ochii tăi cu o inventivitate lexicală uriașă, cum doar Eminescu, Arghezi și Șerban Foarță au mai avut în poezia noastră (deși nu uit că textul lui Creția nu e propriu-zis poezie, ci o incantație aproape religioasă despre poezie, cred că extraordinara lui calitate merită din plin așezarea lui în apropierea acestor nume ale unor poeți enormi).

Astfel de ample recitative în proză despre poezie, astfel de arte poetice îndrăgostite de poezia pe care o descriu (cam în felul și cu pathos-ul mistic cu care sfinții descriu transcendența de care sînt bîntuiți și pe care o hăituiesc peste tot) sînt greu de găsit în întreaga noastră literatură. Cele mai apropiate, ca amplitudine a pathos-ului și ca desfășurare de forțe stihiale ale limbajului, sînt anumite pasaje din Lautréamont sau din Saint John Perse, unele fragmente din romanticii germani cei mai avîntați (Novalis sau Jean Paul, în primul rînd), poate acele rînduri în care Coleridge teoretizează phantasia poetică, adică, în fond, acele texte despre poezie pe care numai cîțiva mari poeți au reușit să le transcrie.

Acesta e paradoxul lui Creția: fără să fie de fapt poet, a reușit să scrie despre poezie în felul în care numai un mare poet o putea face. A trăit poezia, ca toți acești mari poeți, deopotrivă ca pe o „nemișcare a formelor pure“ (pură formă intelectuală, adică), dar și ca „oarba chemare spre locul adînc unde fierbe noaptea“, ca pe „blestematele flori ale răului nostru“, venită din biologicul cel mai infernal. Ca pentru marii poeți, poezia e și pentru el „al treilea regn“, situat „între actio și passio“, „unde orice senzaţie devine transempirică“. Deopotrivă clandestină și oraculară, poezia e pentru Creția „mierea și sarea luminii“, e „idol polibrah heliocefal“, cum gongoric și memorabil o numește într-un verset. Nimeni n a scris, în întreaga noastră literatură, un imn mistic adresat Poeziei mai viu, mai intens și mai memorabil ca acest om – care, însă, nu a fost poet.

Iată de ce spuneam că, fără a fi poet, Creția a avut natura unui mare poet: fiindcă a fost la fel de reactiv la poezie ca cei mai mari dintre ei. A vorbit poezia fără să o poată rosti. E un dar enorm acesta – la fel de enorm și de otrăvit ca poezia însăși. 

Radu Vancu este scriitor. Cea mai recentă carte publicată: Elegie pentru uman. O critică a modernității poetice de la Pound la Cărtărescu, Humanitas, 2016.

***

Petru CREŢIA
Trecînd din timpul vechi în neștiut

Ca printr-un ochean întors am privit înapoi
La clipa abia dusă, încă vie și puţin rănită:
Mici și departe ne vedeam,
Foarte prezenţi, dar în alt timp ori niciodată,
Eram frumoși și tineri (chiar eram)
Și nimeni nu ar fi putut să spună cîtă bucurie
Ne locuia și cîtă nu
În miezul potolit al unei veri și-al unei zile
Care devenea deja trecut și viitor.
Ca o noapte ascunsă în lumină ne împresura
Durerea care e în tot și nu putea lipsi de lîngă noi,
În timp ce se simţea cum murmură în nevăzut
Apele grele și amare ale unei mări
Altfel de neștiut.
Din altă parte, ca dintr-un alt, mai aspru, gînd,
Venea spre noi, călcînd ușor cenușa clipei și zîmbind,
Cu ochii mari, împărătești, Iubirea,
Însăși ea, și s-a oprit apoi, privindu-ne cum numai ea
Știe privi, dulce-amar, făpturi atît de pieritoare și pierdute;
Destrăinîndu-le, desingurîndu-le, iertîndu-le.
Știi bine că așa a fost, în timp ce timpul încerca,
Doar încerca, să șteargă chipurile omenești și chipul
clipei,
Dar ce a fost rămîne veșnic cum a fost atunci. 

din volumul 111 cele mai frumoase poezii,
ediţie îngrijită de Ofelia Creţia, Nemira, 2014

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Cea mai coruptă țară din UE. România, în top 3
Raportul Transparency International reflectă modul în care este percepută corupția din sectorul public din 180 de state și este făcut prin acordarea de puncte.
image
Un ieşean, obligat să plătească facturile unei case în care nu mai locuieşte de 8 ani
Un bărbat din Iaşi s-a trezit cu o surpriză neplăcută, când a aflat că trebuie să plătească facturile noilor proprietari ai casei în care nu mai locuieşte de opt anI. Acest lucru s-a întâmplat pentru că noii locatari nu au transferaT contractul pe numele lor.
image
Vietnamez filmat la Cluj cum jupoaie un șobolan. „Capturează ilegal și mănâncă tot ce mișcă” VIDEO
Un vietnamez a fost filmat în incinta unei fabrici din Cluj-Napoca pe când jupoaie șobolani. Clujeanul care a făcut publică filmarea susține că acesta face parte dintr-un grup de vietnamezi care vânează și mănâncă tot ce prinde: șobolani, păsări, iepuri.

HIstoria.ro

image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.