A fost prost Ceauşescu?

Publicat în Dilema Veche nr. 308 din 7-13 ianuarie 2010
A fost prost Ceauşescu? jpeg

O vorbă pe care o aud tot mai des: „Ceauşescu a fost un prost. Dacă ne dădea un pic mai multă caldură în case şi băga ceva păpică pe piaţă, era bine mersi şi astăzi, şi poate era reales democratic“.

Astăzi, puţini sînt cei care nu au căldură în case. Cît despre mîncarea de pe piaţă, chiar nu se poate plînge nimeni (că e scumpă, că ne-au invadat produsele de import, asta e altă istorie). De altfel, Timişoara era în 1989 unul dintre puţinele oraşe unde, în comparaţie cu Bucureşti, Craiova, Iaşi, Cluj, se mai putea găsi ceva carne „la liber“, iar micul trafic transfrontalier cu sîrbii făcea din acest loc un relativ paradis comercial. Iar în acel sfîrşit de decembrie 1989, vremea a fost deosebit de caldă, oamenii nu tremuraseră în case mai tare în anii precedenţi. Deci, nu doar lipsa mîncării şi a căldurii a fost cauza imediată a revoltei (şi implicit a prăbuşirii regimului), şi nici prezenţa lor nu a readus fericirea în post-tranziţia contemporană.

„Revoluţia generală fu ocazia, iar nu cauza Revoluţiei române.“ Realitatea este că anul 1989 a semănat izbitor cu anul 1848, şi asta era vizibil chiar atunci, pentru cei mai mulţi dintre prizonierii lui Ceauşescu. Dacă în 1848 circulaţia ideilor de la Vest la Est avea de înfruntat precaritatea mijloacelor de comunicare, acum i se opunea cenzura statului totalitar. Dar zvonurile despre prăbuşirile succesive ale regimurilor comuniste ajunseseră peste tot, şi sentimentul dominant era cel de disperare că istoria ne-ar putea ocoli, că am putea rămîne izolaţi, în afara valului. Cei care au ieşit în stradă nu aveau de unde şti că aparatul de represiune avea să cedeze atît de uşor (a cedat pentru că era şi el făcut din oameni care înţelegeau că prăbuşirea e doar o chestiune de timp), se aşteptau la o luptă de uzură, dar aveau convingerea că unica decizie perdantă era pasivitatea.

Precum în ’48, românii aveau să mai aştepte cîteva decenii pentru a-şi vedea dorinţele (statul naţional, independenţa, egalitatea cetăţenilor) împlinite; istoria pare să se fi repetat în ’89 – multe dintre speranţele de atunci sînt încă în stadiul de deziderat. Faptul că a urmat un regim semi-comunist, că beneficiarii principali au fost tocmai reprezentanţii „nomenclaturii din planul doi“ nu infirmă faptul că în decembrie 1989 s-a petrecut o revoluţie care a dus la o schimbare de regim. În definitiv, mai toate revoluţiile sînt urmate de perioade de recul, împing în faţă personaje reacţionare şi dubioase etc., cunosc perioade de restauraţie – citiţi istoria Franţei anilor de după 1789.

Să încercăm un exerciţiu de istorie contrafactuală. Aşadar, ce-ar fi fost dacă românii ar fi dus-o, în anii ’80, ceva mai bine? Ca est-germanii, cehoslovacii, polonezii etc. Păi, tot istoria ne-a arătat că aceştia au fost primii care au ieşit din comunism, şi să nu-mi spuneţi că asta a fost rezultanta nu ştiu cărei oculte înţelegeri de la Malta – Solidarnosc s-a înfiinţat în 1980, şi nu din neant.

Faptul că la noi se stătea ore întregi la coadă pentru absolut orice, că eram obligaţi să mergem la „muncă patriotică“ duminica şi la defilări în zilele de sărbătoare ar putea fi o explicaţie pentru lipsa unei disidenţe de amploare – pentru asta e nevoie de oarecare demnitate, pe care umilinţele cotidiene o stîrpeau în faşă. În timp ce intelectualii cehi fondau Carta 77, la noi se stătea la coadă la cartofi. Cînd s-a înfiinţat Solidarnosc, românii apelau la cunoştinţele de încredere prin care să procure un pachet de cafea naturală. Aşadar, înclin să cred că, dacă Ceauşescu ar fi fost un pic mai bun, şi-ar fi sfîrşit mai devreme cariera de conducător – cel mai probabil, ar fi fost înlocuit în ierarhia partidului de către un Iliescu, Marţian, Verdeţ sau alt comunist cu faţă umană. Mă rog, cît sîntem în contrafactual, putem formula şi invers: dacă ar fi fost înlocuit, am fi dus-o ceva mai bine.

Şi totuşi, nu aş băga mîna în foc că, dacă ar apărea printre noi, ca în poveştile fantastice de Crăciun, preşedintele celei de-a doua republici (prima, cea din 1870, nu a apucat să aibă un preşedinte), acesta nu ar fi un candidat cu şanse de victorie la două decenii după instaurarea celei de-a treia republici. Nu o dată, dictatorii au ajuns la putere în urma unor alegeri democratice. Pentru că ironia istoriei face ca acum celor mai mulţi dintre noi să le lipsească tocmai ceea ce aveau din belşug în urmă cu douăzeci de ani: siguranţa mizeriei zilei de mîine. Că acum avem hipermarketuri pline, apă caldă şi case încălzite (la preţuri exorbitante) e nerelevant: tocmai ne-am lămurit că nu pentru asta s-a comis o revoluţie. Restul (libertate, pluralism, democraţie) e complicat şi discutabil.
 

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

HIstoria.ro

image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.