A fost odată ca niciodată… Europa

Publicat în Dilema Veche nr. 539 din 12-18 iunie 2014
A fost odată ca niciodată… Europa jpeg

Lansat oficial în aprile 2013, la Bruxelles, după doi ani de pregătire intensă în colaborare cu o iniţiativă mai veche de coagulare a forţelor creative şi intelectuale („A Soul for Europe“), proiectul „A New Narrative for Europe“ a avut o ultimă reuniune la Berlin în martie 2014, cu prilejul căreia a fost semnată declaraţia finală. Printre semnatari se numără, aleatoriu, artişti, profesori universitari, organizatori şi gînditori europeni, dar şi politicieni, precum Emil Boc.

Proiectul, iniţiat sub patronajul lui José Manuel Durão Barroso, se doreşte o platformă progresivă de regenerare a edificiului european prin cultură, un pas de relansare în direcţia unei naraţiuni comune despre vechiul continent, construită şi asumată de reprezentanţii luminaţi ai unor societăţi aflate în plină transformare. Dacă, în cei zece ani de existenţă, prin asiduă coagulare a unor grupuri de lucru „tinere“ şi de identificare a unor teme importante pe agenda socială europeană, „A Soul for Europe“ a fost un proiect care şi-a croit drum către o anumită categorie de gînditori şi creativi la nivel continental şi nu numai, cei trei ani ai „Noii naraţiuni despre Europa“ ar fi urmat să încununeze fericit acest proces şi să îi dea legitimitate şi greutate politică. Ce s-a întîmplat însă, de fapt, este diferit.

„Ca artişti, intelectuali şi oameni de ştiinţă, dar înainte de toate, în calitate de cetăţeni, este de datoria noastră să participăm la dezbaterea despre viitorul Europei, cu atît mai mult acum, cînd ceea ce este în joc e foarte important. Încrederea în Europa trebuie cîştigată. În lumina evoluţiilor globale, atît valorile demnităţii umane, cît şi cele ale democraţiei trebuie reafirmate. Un scenariu de tip naţionalist şi populist nu trebuie să învingă.“ Aşa începe declaraţia oficială de pe site-ul proiectului. Or, recentele alegeri parlamentare ne-au arătat-o cu prisosinţă: scenariul populist şi naţionalist a învins. Bineînţeles, cauzele sînt complexe şi ele nu se explică doar prin evoluţiile globale generate din anul 2008 încoace. Pentru cei foarte rodaţi în vocabularul conferinţelor despre rolul culturii în construcţia europeană, divorţul dintre manifestul „A new narrative for Europe“ şi realitatea arătată de votul cetăţenilor europeni nu este o surpriză.

În primul rînd, ca întotdeauna cînd asemenea mobilizări ale „forţelor culturale“ au avut loc de sus în jos, gradul de reprezentativitate reală pentru comunitatea pe care o întruchipează rămîne formal, vag şi fără o reală forţă de impact. Dacă ne uităm, de pildă, la lista celor care compun „comitetul cultural“ al NNE, vom descoperi o înşiruire de nume cunoscute, valoroase, provenind din generaţii, arii de specializare şi orientări ideologice variate: renumitul arhitect Rem Koolhaas şi secretara generală a Asociaţiei Europene a Festivalurilor (EFA), Kathrin Deventer, se află alături de scriitorul Gyorgy Konrad şi de Paul Dujardin, directorul BOZAR din Bruxelles – ca să dau doar cîteva exemple. Se pune însă întrebarea: în ce fel aceste persoane, prin simpla lor prezenţă, pot să determine o mobilizare şi reaşezare de natură radicală în privinţa regîndirii proiectului european ca un proiect al culturilor, înainte ca el să fie unul economic şi politic. Numele creativilor, al intelectualilor şi al oamenilor de ştiinţă „folosiţi“ ca trofee în componenţa acestor comitete şi ca participanţi la conferinţe şi semnatari de declaraţii nu reprezintă o garanţie în sine pentru ceea ce manifestul pomenit numeşte „renaşterea care întîlneşte cosmopolitismul“ şi care ar fi menită să declanşeze o modificare totală de paradigmă în interiorul societăţii europene. O nouă „naraţiune“ despre Europa, formulată într-o limbă de lemn, lansată ca proces de sus în jos, ca o naraţiune fără conţinut – singurul liant de fond – prin simplificarea lui în mesaj comunicaţional nu este un concept viabil şi cu atît mai puţin unul covingător pentru individul european.

Cultura ar trebui, da, să fie o prioritate afişată pentru recalibrarea proiectului european, dar iniţiativele trebuie să se materializeze cu totul altfel decît prin liste individuale de semnături, conferinţe fără impact real sau declaraţii de intenţie.

Cultura nu a fost un punct important pe agenda candidaţilor la alegerile parlamentare europene, decît în forme minoritare, marginale. În multe cazuri, ea lipseşte cu desăvîrşire de pe agendă. Acest lucru ar trebui remediat în profunzime şi în mod radical, acordînd, politic, sistemului cultural, în sens larg, o atenţie reală şi constantă. Susţinerea culturii ar trebui să fie un punct central pe agenda politică a Parlamentului, chiar dacă ea nu se supune procedurilor de legiferare ale Comisiei Europene. Alături de accesul la energie, asistenţă medicală sau ameliorarea condiţiilor de transport, cultura este, de fapt, sistemul fundamental al interacţiunii valorilor; or, valorile sînt cele în suferinţă în Europa de azi. Văzută exclusiv ca un domeniu al investiţiei, cultura este, de fapt, un domeniu care generează potenţialul social necesar reechilibrării decalajelor şi redescoperirii sensului.

La rîndul lor, statele europene au marginalizat, fiecare, la nivel central, mai ales, portofoliul culturii, în ultimele decenii, minimizînd importanţa ei pentru dezvoltarea şi perenizarea mentalităţilor democratice, educarea spiritului critic şi regenerare urbană şi comunitară. Prin statutul său de industrie creativă, audiovizualul european se încadrează în domeniul comercial şi suscită preocuparea statelor membre, provocînd intense runde de negocieri în confruntarea cu liberalizarea pieţelor, negociată cu Statele Unite ale Americii.

Dar restul ariilor culturale se adaptează greu şi fără succes unei descreşteri fără precedent a subvenţiei publice, unei lipse de viziune, de competenţă şi de curaj în reorganizarea administraţiei culturale şi în regîndirea investiţiei publice şi private în cultură, adică în acord cu dezvoltările recente care au adus industriile creative, internaţionalizarea artelor şi comunităţile reale şi virtuale în situaţia de a fi adevăraţi catalizatori ai democraţiei.

Politicile culturale ale statelor europene sînt încă, din păcate, gîndite după modelul secolului trecut, adică insular, privilegiind sectoarele statice, identitare în sens rigid şi refuzînd să constate activ şi să integreze administrativ interdisciplinaritatea, interculturalitatea, aspectul conectiv, comunicaţional şi interactiv, la toate nivelurile, al spaţiului de creaţie emergent sau al celui intelectual şi academic, cel adaptat fluidităţii lumii de azi. Politicile publice europene în cultură ar trebui să îşi redefinească relaţia cu pieţele globale şi să integreze, inteligent, dinamica acestora, creînd instrumente legale şi administrative adecvate în favoarea promovării la scara globală a creativilor şi a intelighenţiei europene.

Se continuă, din păcate, inerţial, la nivelul politicilor publice ale statelor europene în domeniul culturii, o formulă care, de fapt, nu se mai adresează publicului sau vocaţiei formatoare sau celei experimentale a faptului cultural, ci funcţionează autoreferenţial, menţinînd în viaţă o carcasă consensuală de proceduri care nu mai răspund realităţii practicilor culturale.

Cu atît mai forţată va apărea, în acest context, dinamica pur declarativă despre unitatea culturală a Europei. Un asemenea tip de dinamică va participa, din păcate, la radicalizarea diferenţelor, la insularizarea convingerilor şi la crearea unei reacţii a „nevoii de diferenţă“, acolo unde Uniunea vrea standardizare politicoasă a ideilor şi a atitudinilor naţionale prin cultură.

Uitîndu-ne la candidaţii la preşedinţia Comisiei, vedem oameni formaţi politic şi cultural la şcoala unor valori şi a unei realităţi europene diferite, trăind încă în paradigma instituţională şi valorică a anilor ‘80. Constatăm că schimbările de paradigmă radicale nu au fost integrate în primul rînd în interiorul culturii instituţionale a Comisiei Europene. Cultura, da, ar fi un extraordinar instrument al renaşterii proiectului european, dar, înainte de asta, cultura instituţiilor europene şi cea a administraţiilor europene ar trebui ea însăşi reformată, cu prioritate.

Într-un articol polemic despre „A New Narrative for Europe“ publicat de EurActiv la sfîrşitul lui februarie 2014, autorul afirmă: „nimeni nu va nega rolul important pe care îl joacă artele şi cultura în vieţile noastre, dar europenii doresc azi un viitor, nu cultură.“

Problema, cred eu, este însă că, fără o adevărată preocupare pentru cultură şi pentru diversitatea valorilor pe care numai ea le conţine, acest viitor va fi unul bazat pe naţionalism, demagogie şi valori securitare. Iar recentele alegeri parlamentare o dovedesc.

Corina Şuteu este expert internaţional în management şi politici culturale; a fost director al Mastère Spécialisé Européen en management des entreprises culturelles al Şcolii de Comerţ din Dijon. Este preşedinte al Making Waves, festivalul de film românesc de la New York.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

Nicolae Balcescu jpg
Satira de excepție a lui Nicolae Bălcescu despre corupția din România. „Neam de curci” VIDEO
De Ziua Națională a României, Antena 1 a difuzat emisiunea „România, Râzi cu RoaST!”, în cadrul căreia un actor cunoscut l-a interpretat pe marele istoric Nicolae Bălcescu.
Luis Suarez FOTO EPA EFE jpg
Scandal uriaș după Ghana-Uruguay. Ce au făcut colegii lui Suarez în timp ce acesta plângea în hohote
E scandal imens după meciul Ghana - Uruguay de la Cupa Mondială 2022. Selecţionerul Uruguayului a sugerat că arbitrul german Daniel Siebert este de vină pentru eliminarea echipei sale de la CM 2022, informează DPA.
Congres AUR - George Simion - 27 mar 2022 / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
AUR cere ca România să nu mai ajute R. Moldova
Alianța pentru Unirea Românilor a adoptat în cadrul Congresului organizat la Alba Iulia o rezoluție prin care cere unificarea României și R. Moldova. Șeful formațiunii a susținut însă că România ar trebui să oprească ajutorul îndreptat către vecini.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.