A dărui dăruind daruri

Publicat în Dilema Veche nr. 977 din 29 decembrie 2022 – 11 ianuarie 2023
© wikimedia commons
© wikimedia commons

Nu e nimic nou sub soare. Antropologia din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea a avut darul ca obiect esențial de studiu. Antropologii mergeau în comunități primitive și observau o economie în care darul constituia elementul esențial. Exemplul clasic este kula, obicei descris de Bronislaw Malinowski. Triburi întregi, mai exact 18 comunități ce populau insule din Oceania, călătoreau sute de kilometri cu canoea, pentru a oferi altor triburi obiecte cu valoare exclusiv simbolică. Cei care mergeau spre nord ofereau un fel de lănțișoare și podoabe de gît realizate din scoici roșii. Cei care veneau dinspre nord spre sud dăruiau brățări din discuri realizate din scoici albe. 

Schimbul sublinia o întreagă cultură a ierarhiilor și a reciprocității, definind relațiile de bună vecinătate și non-agresiune dintre triburile implicate. Pe de o parte, norma reciprocității obliga la întoarcerea darului: cel care primea brățări urma să facă în scurt timp o călătorie în sens invers, spre a dărui podoabe pentru gît. Pe de altă parte, obiectele schimbate, la rîndu-le, atingeau niveluri diferite de complexitate, indicînd locul celui ce dăruia în ierarhiile momentului. Cu cît darul era mai sofisticat, cu atît era mai important cel ce dăruia. În interiorul fiecărei comunități, controlul asupra bunurilor ce urmau a fi supuse schimbului definea comunitatea și tipul de orînduire. În unele comunități, totul aparținea șefului de trib, exemplu sui generis de autocrație. În altele, 10% din membri controlau schimburile, un soi de oligarhie. La extremă, comunitățile în care schimbul era întreținut și purtat de întreaga comunitate constituiau mai degrabă democrații egalitare. Politica de alianțe dintre comunitățile implicate depindea intrinsec de acest schimb de daruri. Nerespectarea normei reciprocității devenea, din acest punct de vedere, un soi de declarație de război sau de ieșire în afara înțelegerilor de bună vecinătate și putea fi pedepsită ca atare de către ceilalți.

Marcel Mauss, un antropolog francez, este cel ce a teoretizat asupra acestei „economii a darului”, pe care a contrapus-o barter-ului și apoi schimbului monetizat. Barter-ul (schimbul de obiecte cu valoare economică, nu doar simbolică) premergea apariției monezilor, dar era bazat pe aceeași reciprocitate. Schimbul monetar extindea sistemul de schimb prin apariția unui intermediar ce construia încrederea în schimbul respectiv: cel care bătea monedă garanta pentru aceasta, oferind astfel posibilitatea unei economii în care comunitățile schimbau produse între ele fără a aștepta să primească imediat alt produs. În barter, dacă ofereai mere, primeai imediat ceva în schimb – spre exemplu, pere sau pește. Apariția monezii a eliminat nevoia schimbului instantaneu, generînd o flexibilitate a schimbului: dai mere, iei monezi, iar pe acestea din urmă le poți schimba ulterior sau în altă parte pe pește sau pere.

Karl Polanyi avea să teoretizeze redistribuirea prin taxare ca o formă mai sofisticată de schimb. Plătești taxe, iar cel ce le încasează oferă la schimb bunuri publice altfel mai greu de generat. Astfel de bunuri merg de la lucruri simplu de înțeles, precum securitate în fața invadatorilor umani sau a animalelor, justiție în caz de violare a unor drepturi de bază, pînă la chestiuni aparent simple, dar greu de construit de unul singur – spre exemplu, autostrăzi, terasarea unor terenuri ș.a.m.d., și ajungînd la o complexitate ridicată, precum sistemele de pensii, sistemele educaționale etc. Redistribuirea are în esența sa același principiu al reciprocității pus în valoare de către economia darului.

Încă și mai recent, în mileniul al treilea, apar forme de redistribuire decomodificată, precum „time banks”: în țări precum Elveția, Australia, China sau Marea Britanie, experimente mai limitate sau extinse la nivel societal propun tezaurizarea voluntariatului: ajuți un bătrîn azi, cînd ai 20 de ani, și vei primi acces prioritar la a fi ajutat atunci cînd vei avea 90 de ani și o să ai nevoie de un tînăr care să te sprijine. În esență, avem de a face cu aceeași normă a reciprocității.

Științele sociale au dezvoltat treptat această abordare a darului ca instrument de subliniere a încrederii dintre oamenii, cu funcții de a asigura integrarea socială, solidaritatea între indivizi, dar și ca element de investire.

Sînt utile cîteva observații aparent răzlețe, eclectice, înainte de a sistematiza ceea ce este darul azi. Antropologii au subliniat nevoia de a nu vorbi pe față despre valoarea intrinsecă a darului și de a sublinia valoarea sa simbolică. Pierre Bourdieu, celebru sociolog francez, arăta că actul de a dărui este în fapt o reconversie a capitalului material în capital simbolic, care ulterior are capacitatea de a se converti la rîndu-i în capital material sau în capital social (ultimul exprimîndu-se prin relații de încredere, care la rîndu-le se pot reconverti în alte tipuri de capital). Karl Marx, consecvent opțiunii sale conflictualiste, considera darul ca un obicei care masca intenții ce constrîngeau libertatea, pentru că, în capitalism, mila poate fi doar vîndută, iar darurile (caritabile) au doar rolul de a împăca conștiința celui ce dăruiește sau de a constitui un preș pentru a domoli revoltele, de a deturna atenția de la viciile capitalismului, fiind astfel pseudo-daruri, fiindcă darurile adevărate pot exista doar în comunism. François Perroux a dezvoltat perspectiva lui Marx, pînă la a defini darul drept „dar investiție”, într-un mecanism oarecum similar celui de reconversie a capitalurilor.

Putem însă să ne mutăm cu exemplele mai aproape de Crăciun și să ne replasăm la comunitățile primitive. Există pe coasta de nord-vest a Statelor Unite comunități de indieni nativi care practicau potlach-ul: a dărui sau pur și simplu a distruge avuții imense, în ceremonii fastuoase, implicînd festinuri memorabile, pentru a sublinia importanța simbolică a poziției inițiatorului în ierarhia socială. Georges Bataille numește potlach-ul un dar de rivalitate, o provocare adresată primitorului. Baudrillard asociază darul cu „risipa inepuizabilă şi spectaculară“ a sărbătorii, similar consumului ostentativ descris de Thornstein Veblen pentru societățile din zorii modernității, cu acel „pîine și circ” al romanilor, avînd ca scop primordial consolidarea prestigiului. Din acest punct de vedere, putem opta pentru daruri ostentative, care să arate cine sîntem, să impună puterea noastră asupra celorlalți, să îi copleșească. Din această perspectivă, după cum nota Claude Lévi-Strauss, Crăciunul generează un „potlach imens” în care schimbul de cadouri implică milioane de oameni, iar ambalajele în sine sînt simboluri ale prestigiului.

Revenind la lucruri mai puțin suspicioase față de motivația darurilor și mai optimiste prin implicații, este util să privim acest schimb generalizat, pe care mulți îl practicăm fără a-l raționaliza, și prin prisma valențelor sale de a asigura liantul comunităților, al grupurilor de oameni. Peter Blau, Alvin Gouldner, George Homans, cei ce au construit practic teoria schimbului social, insistau asupra normei reciprocității, iar în interiorul acesteia rolul întoarcerii darului devine esențial, constituind ceea ce Lewis Hyde identifică drept rol al schimbului de daruri în asigurarea solidarității sociale. Hyde nota, la finalul anilor 1970, că transformarea darului în marfă constituie un factor de dezagregare a grupurilor. Într-un fel, acesta este sensul în care John Stuart Mill notase cîndva că darul are rolul de a umaniza societatea.

În fine, ca să închei această sumară trecere în revistă a ceea ce au gîndit și observat științele sociale despre acest proces complex al schimbului de daruri, este util să ne reamintim de motivația altruistă a dăruirii, de plăcerea autentică pe care este posibil să o resimțim oferind daruri celor la care ținem.

Aafke Komter, sociolog olandez ce a analizat schimbul de daruri în ultimele trei decenii, observa că imboldurile de a dărui nu sînt unice, ci combină în proporții diferite motivațiile utilitariste și pe cele altruiste sau hedoniste. 

Practic, în cele de mai sus, am sintetizat cîteva tipuri specifice de factori ce pot conduce la dorința de a dărui: schimbul social, asigurarea solidarității sociale, furnizarea de capital simbolic, conformarea la presiunea socială, umanizarea societății, funcția de redistribuire, darul-investiție, darul de plăcere sau din dragoste. După cum observa Aafke Komter, aceste motivații nu vin niciodată singure și arareori sînt raționalizate ca atare de către cel care face daruri. În interiorul celui ce dăruiește se pot combina, în proporții diferite, toate tipurile de motivații sau doar unele dintre ele, fără ca acela care dăruiește să le conștientizeze. La rîndul său, destinatarul darului poate aloca, conștient sau nu, în combinații diferite, motivații pentru primirea darului, care pot sau nu să corespundă cu ceea ce îl pune în mișcare pe cel care dăruiește.

Studiul darului și al schimbului social a constituit, cu 60 de ani în urmă, o temă esențială în științele sociale. Și azi, chiar dacă subiectul este mai puțin prezent în prim-plan, Google Scholar raportează 2.260 de articole academice despre „gift exhange” apărute doar în 2022. Ca unul ce am scris cîndva o lucrare de licență despre daruri, mi-ar plăcea să îndrum un doctorand în această lume a darurilor.

Ieșind însă din tiparul neașteptat de academic pe care l-am dat acestui text, o să îmi exprim și propria preferință despre daruri. Dacă ar fi să îmi dau cu părerea, ceea ce de fapt și fac, aș opina că raționalizarea darului este inutilă în viața personală. Este folositor să înțelegem de ce fac oamenii daruri și să privim la valențele acestora azi și de-a lungul timpului, să observăm că de fapt nu s-a schimbat mai nimic, dar să ne lăsăm purtați de val, fără presiune despre ce daruri avem de făcut. Ne putem întreba ce ne place nouă și ce îi place primitorului, ce buget avem, și... să facem daruri mai degrabă simbolice. Dacă sînt și utile, cu atît mai bine. Să nu uităm însă că darul este de fapt menit a constitui doar pretextul pentru socializare, pentru a ne simți bine împreună, sub brad sau sub vîsc, încîntați de aroma ceaiului sau a vinului fiert, de zîmbetele celor dragi, de vorbele unor prieteni adevărați, indiferent că este Crăciun sau orice altă zi a anului. Contează atunci mai puțin ce ne-a dăruit cineva, esențial fiind că este alături de noi.

Bogdan Voicu este sociolog, cercetător la Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române și profesor la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

index jpeg 2 webp
Pantofii lui Van Gogh
Este înțelegerea pașnică, în febrila încrîncenare de a nu mai vrea să înțelegi nimic.
p 10 jpg
Boema ca o operă
În opera lui Puccini, marile încercări ale vieții (iubirea și moartea, boala, prietenia) sînt livrate în forma lor epurată, căci personajele le trăiesc boem.
p 11 desen de J  J  Grandville jpg
Paris, ultimii boemi
Cum recunoști azi un boem, la Paris?
image png
În stație la Boema
Pentru Ozun, „stația” boemei trece, așadar, fără să lase urme nici măcar în amintire.
image png
Îndreptar boem
Să reținem amprenta lăsată de acești grozavi pictori asupra istoriei artei, asupra dumneavoastră, asupra mea.
p 13 jpg
Trei roluri ale boemei în cultura română
Fără îndoială, boema e una dintre puterile literaturii și artei asupra societății.
p 14 jpg
Boemul, un desuet?
De aceea, viața boemă a fost și fericit asociată cu aristocrația interioară și eleganța profunzimii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet

Adevarul.ro

image
Fiara de plastic. Povestea Daciei „Lăstun“ Maxi, un Fiat 500 al românilor, care nu a mai ieșit pe poartă
Dacia 500 „Lăstun“ ar fi trebuit să fie pentru români cam ce a fost Fiat 500 pentru italieni, Renault 5 pentru francezi, WV pentru germani. O mașină din gama mini, mai degrabă pentru tineret. O maşină de oraş, potrivită pentru transportul urban. A fost ideea și dorința lui Nicolae Ceaușescu
image
SPECIAL Elvira Popescu: de la actriță la contesă, devenită „Notre Dame du Théâtre“ FOTO/VIDEO
Cum a ajuns o româncă din București să devină o actriță contesă mai cunoscută în Franța decât celebra Greta Garbo.
image
Lista celor mai periculoase alimente din lume. Cinci alimente la care nu te-ai aștepta să fie incluse
În întreaga lume, există anumite alimente periculoase care pot provoca de la intoxicații alimentare ușoare până la deces, în cazuri extreme.

HIstoria.ro

image
Un posibil caz de braconaj arheologic în Moldova, în secolul al XVII-lea
Un posibil caz de braconaj asupra unui tumul din Moldova istorică este consemnat într-un document de la 1635, notează arheologul Vasile Diaconu, pe pagina sa de Facebook.
image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.