A da totul afară

Publicat în Dilema Veche nr. 119 din 4 Mai 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Care sînt gîndurile şi aspiraţiile unei cinematografii la ieşirea dintr-o lungă dictatură? Cu ce o lasă atîţia ani de "nu spune asta" şi "nu arăta aia", de "epopee naţională" şi de "oglindire a realizărilor noastre", de mistificare şi cosmetizare, de tabuuri şi vaci sacre? Cu o nevoie profundă de normalitate? Cu o dorinţă arzătoare de a recupera încrederea şi respectul publicului? Cu o pornire irezistibilă de a spune adevărul? Aiurea. În realitate, toate astea o lasă cu o pornire irezistibilă de a spune "p**ă" şi "p***ă". Cu o dorinţă arzătoare (deşi nerecunoscută) de a se transforma într-o industrie de film porno. Cu o nevoie profundă de a se descărca pe cineva. E omenesc, dacă stai să te gîndeşti. O fi fost chiar necesar, adică terapeutic. Partea proastă este că acel cineva pe care s-au tot descărcat regizorii - din banii noştri - am fost tot noi. Mamă, ce-am putut să vedem în ultimii 16 ani! (Şi încă nu s-a terminat.) Nu vreau să spun că a fost întotdeauna neplăcut. O, ce bucurie mi-a adus descoperirea recentă a "primului film particular din România" - Şobolanii roşii (1991) de Florin Codre -, care-mi scăpase la vremea lui! Ce veselie e acolo! Cum se simte euforia realizatorilor - satisfacţia ameţitoare, revanşardă, de a putea băga într-un film românesc atîtea scene sexy şi atîtea demonstraţii de arte marţiale cîte poate duce (indiferent dacă au sens în poveste sau nu), de a face un film la fel de mişto ca alea care, circulînd de la posesor de video la posesor de video, ne mai luminaseră puţin lunga noapte a anilor '80! Văzînd filmul, am intrat în spiritul ăla; nu atît de tare încît să-mi doresc să mă întorc în 1991, dar oricum... După cum cred că pot să intru în spiritul care a făcut posibile filme ca Miss Litoral şi A doua cădere a Constantinopolului (totuşi nu atît de tare încît să-mi doresc să le mai văd). Cronica Eugeniei Vodă la A doua cădere (1993) s-a intitulat "Ţîţele Loredanei" - o sinteză inegalabilă a calităţilor filmului şi, mai mult decît atît, a cuceririlor cinematografiei româneşti libere. Pare puţin, dar acest pas mic pentru omenire poate fi privit ca un pas mare pentru om - pentru omul Mircea Mureşan, regizor veteran: după ce te-ai înăbuşit atîţia ani ba în "Cojocul Vitoriei Lipan", ba în "Şuba lui Horea", parcă e ceva să treci la "Ţîţele Loredanei". Parcă respiri altfel, nu? Dintr-odată, toată lumea de prin filmele româneşti făcea sex. Pînă şi "liceenii" lui Nicolae Corjos făceau sex (în rest erau la fel de insipizi ca înainte). Nici o actriţă începătoare nu scăpa neviolată - dacă nu în primul ei film, atunci în cel de-al doilea. Nici Ştefan Iordache nu scăpa neviolat - de Mircea Albulescu, în Cel mai iubit dintre pămînteni (1993). Cu totul altfel şi-a folosit libertatea un cineast ca Mircea Daneliuc: "Cu o frenezie a libertăţii şocantă, agresivă, un cineast îi aruncă în faţă unei lumi - lumii lui - cele mai incomode, mai ruşinoase şi mai devoratoare obsesii ale ei." Aşa scria Eugenia Vodă despre Patul conjugal, satira apocaliptică a lui Daneliuc, care tocmai se lansase pe 26 ianuarie 1993 - de ziua lui Ceauşescu. "Publicul nostru asistă - participă - la Patul conjugal ca la un fel de şedinţă de terapie naţională! Evident, fiind vorba de Daneliuc, o terapie de şoc... Lumea noastră apare în toată splendoarea şi mizeria ei, ca un mare balamuc sau ca o succesiune teoretic infinită - balamuc peste balamuc peste balamuc..." Foarte adevărat. Patul conjugal rămîne unul dintre filmele-cheie ale epocii lui; avîntul lui distructiv-purificator poate şi acum să te amuţească - are ceva din grandoarea şi din oroarea unui autodafé. Problema este: de cîte ori se poate repeta, cu succes, un asemenea act? Cîte apocalipse valabile poate să producă o cinematografie? Cît poate să dureze pînă cînd "terapia naţională" (de şoc, neapărat de şoc) începe să aducă a terapie personală - regizor-de-film-dă-totul-afară? Cît e de cinstit din partea regizorilor să pună în cîrca României inclusiv faptul că filmele lor despre România devin din ce în ce mai greu de suportat? În fine, noi ce vină avem? În filmele de dinainte de Revoluţie ni se vorbea despre patrie pînă ne ieşea pe nas. Şi despre ce ni se vorbea acum, la fel de insistent? Despre patrie. Aceeaşi pisălogeală, dar cu semn schimbat; "Cîntarea României" pe invers. Mişto schimbare! De exemplu, Raport despre starea naţiunii (2004) se deschide cu o rafală de măscări la adresa unor mituri naţionale: Eminescu era nuştiucum, Ana meşterului Manole era o curvă, mioriţa din Mioriţa era tot o curvă ş.a.m.d. Autorul Raportului, Ioan Cărmăzan, se vede, probabil, ca un fel de desperado sacrileg şi iluminat; e clar că e mîndru de blasfemiile lui. Dar astea nu sînt blasfemii, sînt doar măscări care-şi dau importanţă. Sau, mai bine zis, sînt blasfemii, dar în cu totul alt sens - poate singurul sens în care se poate vorbi de blasfemie într-un domeniu ca filmul. În fond, nu există medium mai "lumesc" decît cinematograful (mă rog, nu exista pînă la apariţia televiziunii, ale cărei înclinaţii şi deprinderi fac ca pînă şi cele mai corupte filme să pară, prin comparaţie, obsedate de transcendenţă) şi, dacă o cinematografie e obligată să aibă ceva sfînt, acel ceva sînt banii - mai ales dacă ei provin şi din buzunarul meu. Încă o observaţie: se presupune că blasfemia, în artă, e un sport al tinerilor. Se presupune că ei sînt cei care tind să vadă în jurul lor numai dogme care se cer atacate, numai false pudori care trebuie scărmănate. Ei bine, în filmul românesc postrevoluţionar lucrurile au stat taman invers: în general, veteranii au fost cei care "şi-au băgat" şi "şi-au scos". După atîţia ani, s-au pomenit brusc că pot să arate orice - şi nu şi-au mai revenit. În esenţă, au continuat să facă filme ca să-i şocheze pe soţii Ceauşescu. Şi tinerii au fost, de regulă, cei care au spus: "Alo! Ne iertaţi că vă deranjăm, şi nu că ce faceţi dumneavoastră n-ar fi sănătos, dar n-ar fi cazul să se facă şi alte chestii? De exemplu, filme? Apropo, soţii Ceauşescu nu prea se mai şochează: sînt morţi de mult".

index jpeg 2 webp
Pantofii lui Van Gogh
Este înțelegerea pașnică, în febrila încrîncenare de a nu mai vrea să înțelegi nimic.
p 10 jpg
Boema ca o operă
În opera lui Puccini, marile încercări ale vieții (iubirea și moartea, boala, prietenia) sînt livrate în forma lor epurată, căci personajele le trăiesc boem.
p 11 desen de J  J  Grandville jpg
Paris, ultimii boemi
Cum recunoști azi un boem, la Paris?
image png
În stație la Boema
Pentru Ozun, „stația” boemei trece, așadar, fără să lase urme nici măcar în amintire.
image png
Îndreptar boem
Să reținem amprenta lăsată de acești grozavi pictori asupra istoriei artei, asupra dumneavoastră, asupra mea.
p 13 jpg
Trei roluri ale boemei în cultura română
Fără îndoială, boema e una dintre puterile literaturii și artei asupra societății.
p 14 jpg
Boemul, un desuet?
De aceea, viața boemă a fost și fericit asociată cu aristocrația interioară și eleganța profunzimii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet

Adevarul.ro

image
Soluția unei femei medic pentru salvarea soțului infectat cu o bacterie mortală: un tratament obscur cu virusuri
Când niciun antibiotic nu a mai funcționat în cazul soțului său infectat cu o bacterie periculoasă, o femeie medic a apelat la un tratament considerat obscur, folosind un inamic natural al bacteriilor pentru a-i salva viața.
image
Ce se întâmplă în timpul unei circumcizii. Care sunt riscurile și beneficiile procedurii
Deși considerată cea mai veche și cea mai frecventă operație din lume, circumcizia - îndepărtarea chirurgicală a prepuțului - este încă o procedură controversată, potrivit Yahoo! Life.
image
Piscină și elicopter pe cel mai mare super-iaht submarin din lume, în valoare de 2 miliarde de dolari
Compania producătoare a lansat, de asemenea, insule unice în felul lor, pe care se poate naviga sau poate acosta super-submarinul.

HIstoria.ro

image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.