A citi înseamnă a face politică

Mircea ȚICUDEAN
Publicat în Dilema Veche nr. 330 din 10-16 iunie 2010
A citi înseamnă a face politică jpeg

Nu ştiu alţii cum sînt, dar mie mi-au trebuit mulţi ani de libertate pînă să mă plictisesc de televizor şi ziare şi să revin la cărţi.

Şoarece de bibliotecă n-am fost nici înainte (şi, logic, n-am redevenit), dar acum relaţia mea cu lectura (cărţilor) aş putea-o descrie cu expresia englezească „I’m never without a book“. Am auzit-o de la un prieten american şi mi-a plăcut pe jumătate, căci are două înţelesuri: unul pompos, pe care-l refuz („nu pot trăi fără cărţi, sînt aşa de intelectual“) şi unul alibist, care-mi convine: am totdeauna o carte sau mai multe la îndemînă, gata să fie citite cînd le-o veni rîndul, dar asta nu înseamnă că citesc tot timpul.

Alt obicei de lectură mai nou este că mi se întîmplă mai des decît în tinereţe să renunţ la o carte cu totul, dacă nu mă „prinde“, întrucît, după ani lungi de străduinţe şi de ambiţii, am înţeles că n-o să citesc niciodată totul, iar o carte în plus sau în minus, în această ordine incompletă, chiar nu contează.

Acum stă şi aşteaptă, cu şanse mari să aştepte mult, Günter Grass (Pisica şi şoarecele, al doilea volum din „trilogia de la Gdansk“). La Grass am ajuns (sau reajuns) graţie cărţii despre trecutul lui în armata Germaniei naziste, o carte suficient de mediatizată, ca să-mi intre în cîmpul vizual, şi de puternică, pentru a n-o lăsa din mînă. Cu alte cărţi de-ale lui Grass merge mai greu, mai ales cînd lectura e în cehă, o limbă în care citesc mai lent decît în engleză.

Dintr-o suflare am citit lunile trecute tot ce-am putut cumpăra de-aici, de la Praga, din cărţile Hertei Müller traduse în română. Din păcate pentru cititorii de aici, încă n-am văzut în librării vreo traducere în cehă – e poate primul caz de laureat al Premiului Nobel netradus. De la Herta Müller am ajuns la colegul ei de generaţie bănăţeană William Totok, citind în sfîrşit Constrîngerea memoriei, în care îşi povesteşte biografia din anii dictaturii.

Cred că nu sînt foarte original dacă spun că în ambele cazuri, ale lui Müller şi Totok, am avut senzaţia că am citit mai mult decît nişte cărţi. Ambele lecturi au fost nişte vizite pe alocuri înfricoşătoare în „vieţile altora“, apropiate în timp şi spaţiu de propria mea viaţă. Diferenţa enormă este că ei au suferit din cauza curajului de-a gîndi şi vorbi altfel, din cauza ghinionului de-a se fi născut în altă limbă, plătind greu pentru toate astea – în vreme ce eu treceam prin aceeaşi epocă, la mică distanţă în spaţiu, simţind doar disconfort şi enervare.

Voiam să scriu că citesc în zig-zag, fără vreun element de continuitate, după cum mi-e pofta – şi în general aşa şi citesc –, dar observ că, în ultimele luni, lecturile mi se cam leagă şi nu sînt foarte vesele: Imre Kertész, În afara destinului (Sorstalanság), povestea autobiografică a adolescentului budapestan deştept şi cuminte care ajunge dintr-un autobuz suburban şi dintr-o lume burgheză frumos rînduită – ajunge fără vreo cameră de aşteptare, fără semnale de avertizare – direct în infernul Holocaustului; Klaus Mann, Mefisto, carte despre pactul artistului cu naziştii, făcută celebră de filmul lui István Szabo…

În facultate, cu colegii, rîdeam de un venerabil domn profesor care îşi începea cîte-o dizertaţie cu cuvintele: „Îl reciteam zilele trecute pe X sau pe Y…“. Pentru noi, asta se traducea: „Am citit totul, acum nu pot decît să recitesc“ – o dovadă de snobism sau de superioritate academică. Acum însă, la 40 şi ceva de ani, descopăr că recititul nu-i o treabă rea. După mai mult de 20 de ani de la prima lectură, Maestrul şi Margareta, romanul lui Mihail Bulgakov, îmi spune mult mai mult şi mă încîntă, în vreme ce atunci, în lectura grăbită din liceu, cînd aveam de citit totul ca să devenim erudiţi cel mai tîrziu la majorat, intra pe un ochi şi ieşea pe celălalt.

Faptul că acum citesc mai multe cărţi decît, să zicem, în urmă cu zece ani, se datorează mai ales saturaţiei de politică şi ştiri – şi de mediul lor predilect, televiziunea. În mod ciudat însă, politica este prezentă în multe dintre cărţile pe care le citesc – chiar dacă este, sau pare să fie, politică la timpul trecut.

Dacă Herta Müller are darul de a putea scrie aşa de intens despre lucrurile care „nu-i dau pace“, eu mă mărginesc să citesc despre ele, şi asta se numeşte, vrînd-nevrînd, politică.

Printre cărţile pe care urmează să le citesc este un roman despre deportarea germanilor sudeţi din Cehoslovacia postbelică, unul din primele romane scrise pe această temă de un autor ceh. Alungarea brutală a nemţilor, confiscarea proprietăţii unei cincimi din populaţia de atunci a ţării reprezintă probabil cel mai grav păcat al cuminţii societăţi în care trăiesc de 15 ani, un păcat nerecunoscut şi neasumat (cu excepţii foarte izolate de înotători contra curentului). Iar greutatea lui alimentează, cred eu, lucrurile care nu-mi plac în societatea cehă de astăzi: rasismul şi xenofobia, exploatate de politicieni, ca peste tot, şi împrăştiate cu generozitate de-a lungul, de-a latul şi de-a profundul ţării, de către presă şi de colegul ei mai tînăr şi mai tîmp, anume Internetul.

P.S. Între scrierea şi apariţia acestui articol, la editura Mlada Fronta a apărut prima carte a Hertei Müller, Cestovni pas (Paşaport), traducerea volumului din 1986 Der Mensch ist ein grosser Fasan auf der Welt.     

Mircea Ţicudean este jurnalist la Radio Europa Liberă, Praga.
 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.