A avea sau a nu avea dubii

Publicat în Dilema Veche nr. 830 din 16 - 22 ianuarie 2020
A avea sau a nu avea dubii jpeg

În Dicționar de idei primite de-a gata, Flaubert consemnează forța redutabilă a îndoielii: „Dubiul. Mai rău decît negarea“. Dincolo de sarcasm, înțelegem că negarea are liniștea unei decizii, cîtă vreme dubiul presupune frămîntare, fierbere, zbucium. Îndoiala e un proces solicitant, răspunsurile diferite care pot fi date aceleiași întrebări creează o tensiune, este obositor balansul în indecizie, suspendarea în ezitare. Dubiul consumă pentru că nici una dintre soluțiile posibile nu rezolvă problema, suspansul are ceva chinuitor. Tonalitatea afectivă a dubiului e teama, frica de a nu greși o evaluare sau o alegere. De aici potențialul paralizant al îndoielii, teama de a acționa. În piesa Măsură pentru măsură apare avertismentul: „Îndoielile sînt trădătorii noștri / Ne fac să pierdem cînd putem cîștiga“, dar, în Troilus și Cressida, Shakespeare adaugă altă nuanță: „Dubiul moderat e farul celui înțelept“.

În evoluția științei, dubiul are un rol important, fiind chiar izvorul inovației. În permanență, teoriile se succed, fiind puse la îndoială și înlăturate, val după val. Certitudinile științifice sînt o marfă care expiră și, mai în glumă, mai în serios, se spune că știința poate fi definită drept un cimitir al erorilor.

În viața de zi cu zi, îndoiala, dubiul, nesiguranța sînt stări considerate dezagreabile. E neplăcut să nu prea știi pe ce picior să dansezi. Situația nu e însă mai bună atunci cînd crezi că știi, cînd nici nu-ți trece prin minte că ai putea greși, cînd nu te gîndești să te oprești o clipă și să te iei la întrebări.

O parabolă orientală ne spune că un bătrîn maestru Zen, simțindu-și sfîrșitul aproape, face o ultimă meditație înconjurat de discipoli. La un moment dat, întredeschide ochii și, după ce îi învăluie pe toți cu o privire caldă, de rămas bun, se uită atent la ucenicul care stătea cel mai aproape de el, aspirant la calitatea de succesor al maestrului, și i se adresează: „E adevărat că nimeni nu a fost mai sîrguincios în a deprinde cele mai grele învățături, e adevărat că nimeni nu te‑a întrecut în numărul orelor petrecute în meditație, e adevărat că nimeni nu a practicat mai conștiincios nenumăratele ritualuri, dar să știi că e o mare problemă cu tine. Duhnești a Zen!“.

Cum să înțelegem reproșul? Care e greșeala acestui discipol fruntaș și plin de merite? De ce a ratat ținta și e departe de desăvîrșire? Acum, dacă ne gîndim un pic, oricine poate întîlni mari profesori duhnind a știință (grea și gheboasă uneori), scriitori duhnind a talent (mereu nerecompensat suficient), tot felul de șefi duhnind a putere, diverși militanți duhnind a idei corecte, enoriași duhnind a cucernicie, atei duhnind a umanism și tot așa mai departe, pentru că în orice categorie umană, indiferent de preocupări, se poate face simțită, din loc în loc, miasma. Deși sînt atît de diferiți, toți cei afectați au același aer, aceleași aere, împrăștie exact același miros: cu toții trăsnesc a siguranță de sine.

O siguranță de sine sintetică, artificială, de seră, fără fisură, nezgîriată de întrebări, compactă, masivă, rigidă. Sînt plini de ei pînă la refuz. Dacă nu ar fi atît de greoi, ai putea crede că sînt umflați ca niște baloane, de vreme ce nu ratează nici o ocazie în care ar putea să se dea rotunzi. Încearcă să se înalțe, dar nu reușesc decît să se rostogolească emfatic. Cu toții își închipuie că au atins, în domeniul lor, perfecțiunea sferei, consistența nucleului, importanța centrului generator al lumii sau, mai modești, se mulțumesc doar cu ideea că dețin, dacă nu izvorul, măcar monopolul adevărului. Îndopați cu admirație față de sine și obișnuiți să ocupe mereu toată scena, pierd din vedere că între rolul social și conținutul uman e important să rămînă o zonă liberă, un spațiu de joc. Între armura bine lustruită și trup ar trebui să fie destul loc gol, care să îți permită să te miști. Altfel stai țeapăn, solemn în rolul tău, prizonier în harnașament, nici nu poți prea bine să întorci capul pentru a privi și în altă parte. Ajungi să crezi că lumea se reduce la ce vezi privind fix, mereu în aceeași direcție, dintr-un singur punct de vedere.

Dacă ar exista un spațiu gol între rol și persoană, între haină și trup, între mască și chip, acolo și-ar putea face loc instrumentele adecvării: ajustările, variantele, punerea la îndoială că lucrurile stau neapărat așa cum crezi și nu alt-minteri. Pentru asta ar fi nevoie de curaj. „Dubiul nu e plăcut, dar certitudinea e absurdă“, spunea Voltaire.

În același registru al absurdului, lăudînd efectele unui îndelung exersat dogmatism, Regina Roșie din Lumea din Oglindă îi mărturisește nedumeritei Alice că ea „reușește cu mare ușurință să creadă nu mai puțin de șase lucruri imposibile înainte chiar de micul dejun“. Siguranța din vorbele reginei îmi amintește de observația lui Nietzsche: „Nu dubiul, ci certitudinea ne livrează nebuniei“.

Nu știu dacă ucenicul din parabolă își dezamăgise maestrul pentru că se instalase fără rest în convingerea că e cel mai bun dintre toți discipolii. Poate că maestrul citise în atitudinea lui, prea ca la carte, un exces de gesticulație mecanică, un fel de a poza. Probabil se lua atît de în serios încît arăta că e mîndru de toate îndoielile lui. Se vedea că e mulțumit că știe că nu știe? Luase chipul unui om care a atins ținta, deși era încă pe drum? Avea deci toate șansele să rateze fondul prin exces de formă?

În budismul Zen (în ramura Rinzai), cultivarea neîncetată a unui dubiu covîrșitor este tehnica fundamentală de obținere a trezirii spirituale (satori): „Un mare dubiu: o mare iluminare. Un dubiu minor: o iluminare minoră. Lipsa dubiului: absența iluminării“. În acest cadru, întrebarea de tip koan este un instrument predilect de creare a unor tensiuni nerezolvabile, care nu pot fi soluționate prin apel la felul obișnuit de a gîndi. Orice reflex de raționalizare e zadarnic. Ce răspuns poți da la întrebări de genul: „Ce sunet ai auzi dacă ai aplauda cu o singură mînă?“, „Care era chipul tău înainte ca strămoșii tăi să se fi născut?“, „Cine este cel dinăuntrul tău care aude? Nu urechea e cea care aude. Dacă ar fi așa, și morții ar putea auzi?“ Concentrarea prelungită asupra imposibilității de a găsi un răspuns cert, focalizarea absolută asupra întrebărilor sînt văzute ca modalități de a activa alte niveluri de conștință, de a produce o ruptură de nivel în felul în care este înțeleasă realitatea.

În practica Zen, dubiul, punerea la îndoială a tuturor premiselor de reprezentare și înțelegere a lumii alcătuiesc calea care conduce la transformarea interioară. Nu realitatea este pusă la îndoială, ci felul mistificat în care ea este percepută cu instrumentele convenționale, imperfecte, ale minții omenești. Limbajul e tratat cu neîncredere, se evită formulările, sînt absente explicațiile care doar ar mutila, ar trăda sensul experiențelor trăite. Din norii incertitudinii e lăsat la vedere doar cîte-un detaliu cu accent de paradox.

Un astfel de exemplu este cunoscutul rezumat alegoric al procesului de trezire spirituală: „Timp de treizeci de ani, înainte de a mă apuca de învățăturile Zen, munții erau munți și apele erau ape. Cu cît înaintam în studiu vedeam că munții nu sînt munți și apele nu sînt ape. Acum, la capătul liniștit al drumului, am ajuns să văd că munții sînt din nou munți, iar apele sînt din nou ape“. Practica Zen a dubiului e menită să purifice, să împiedice căderea în plasa gîndurilor parazite și înșelătoare. Se aspiră la obținerea unei transparențe a conștiinței, care să poată fi traversată de experiențe cu firescul și lejeritatea luminii ce traversează aerul. Atunci apare brusca trezire. Sau niciodată.

Lucia Terzea-Ofrim este conferențiar univ. dr., predă cursuri de antropologie culturală la Facultatea de Litere, Universitatea din București. În prezent este lector de limba română la Universitatea din Tel Aviv. Cea mai recentă carte apărută: Ferestre cu povești / Window Stories, Editura Monitorul Oficial, 2019.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.

Adevarul.ro

image
„Capra cu trei iezi“, locul 1 pe Netflix. Publicul fie îl iubește, fie îl urăște: „Un film ce n-ar fi trebuit să existe“ FOTO
La fel ca alte pelicule românești lansate pe platforma de streaming, producția horror „Capra cu trei iezi“ a împărțit telespectatorii în două tabere.
image
Iubirile Principesei Margareta: un student socialist și un actor
Principesa Margareta împlinește la 26 martie vârsta de 74 de ani. Fiica cea mare a regelui Mihai I a avut două mari iubiri în viață: Gordon Brown, cel care avea să devină prim-ministru și actorul Radu Duda, cu care s-a căsătorit.
image
„Regele criptomonedelor”, răpit și torturat după ce și-a înșelat investitorii cu 29 de milioane de dolari
Aiden Pleterski, în vârstă de 23 de ani, care s-a autoproclamat „regele criptomonedelor din Canada” a fost răpit și torturat, după ce și-ar fi înșelat investitorii cu 29 milioane de dolari, relatează Daily Mail.

HIstoria.ro

image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.
image
Cauza morții lui Ludwig van Beethoven, dezvăluită de un studiu ADN / VIDEO
Examinarea unor mostre de ADN, extrase din câteva șuvițe de păr ale lui Ludwig van Beethoven, a dezvăluit cauza morții legendarului compozitor german.
image
Aventurile lui Landolfo Rufolo, un bancher medieval imaginat de Boccaccio
Deşi Landolfo este un personaj fictiv, numele familiei este cât se poate de real, Rufolo fiind, pe la 1280, una dintre cele mai bogate familii din sudul Italiei.