30 de ani mai tîrziu

Publicat în Dilema Veche nr. 1024 din 23 noiembrie – 29 noiembrie 2023
image

Mă atrag tîrgurile cu vechituri într-un fel de neînțeles. Oriunde dau peste ele, rătăcesc timp îndelungat, căutînd nici eu nu știu ce printre obiecte din lumi apuse. Îmi plac lucrurile vechi, dar mai ales acelea care îmi amintesc de un cuvînt uitat sau de o persoană pierdută. Natura preocupărilor și umbra amintirilor, mi-am zis, ele mă poartă prin tîrgurile de vechituri. Obiectele care se încăpățînează să-și prelungească astfel viața mă ajută să scot la lumină cuvinte vechi și chipuri încețoșate. Văd o tijă cu un clopoțel la capăt și scotocesc în memorie după cuvîntul care-l denumește. Cuvinte uitate astăzi sau păstrate doar în expresii și chipuri dragi cîndva ni se șterg din minte. Sigur că vreau să le păstrez vii. 

La toate acestea mă gîndeam săptămînile trecute, într-un tîrg din Lipsca, în timp ce mă uitam la o foarfecă cu o cupă mică la unul dintre vîrfuri. Am luat la rînd tarabele, iar obiectele expuse, de la peretare la gramofoane, de la reviste cu litere gotice la broșe și nasturi de sidef, mi-au amintit de bunica și de alte vremi. Aș fi luat acasă o icoană ortodoxă cu Sfîntul Gheorghe, veche și roasă de cari, dar nu aveam bani peșinPeșin, bine că mi-am amintit cuvîntul. Dar nu și pe cel care denumește foarfeca asta cu o cupă pe unul dintre vîrfuri. Am văzut-o prima oară într-o biserică, cu trei decenii în urmă, așa am aflat cuvîntul. 

În schimb, îmi amintesc foarte bine întrebarea pe care mi-a pus-o Adriana, prietena mea din liceu, într-una dintre lungile plimbări pe care le făceam după școală: Ai vrea să fim în stare acum să vedem, ca și cînd am ridica o cortină, cum ne va arăta viața peste treizeci de ani? Așa am început să fantazăm împreună. Eram în România socialistă și dorințele ne erau uriașe, pe măsura sau în pofida imposibilității lor. Nu cred că aveam nici pașaport, dar visam insațiabil la spații fără granițe, la abilitatea de a ne lungi brațele, pentru obiecte de pe alte meridiane, și privirile, pentru a vedea de-aproape minunile lumii, dar și să locuim în case-biblioteci, citind cărți rare și hrănindu-ne cu pîine cu unt, brînzeturi franțuzești și ciocolată elvețiană.

Pe vremea planurilor de viitor din timpul plimbărilor cu Adriana, nu-mi amintesc de nici un aliment sau obiect care să ne fi făcut viața mai ușoară sau mai frumoasă, dimpotrivă. Multe, dacă nu toate, abia dacă erau funcționale. Telefoanele stradale – care funcționau cu fise – erau deseori blocate, iar dintre cele fixe, multe aveau cuplaj. Evitînd să urcăm în autobuzele hîrbuite și continuu aglomerate, plimbările noastre erau interminabile, iar planurile de viitor, abundente. Cu cît realitatea era mai cenușie și mai dificilă, cu atît imaginația noastră se avînta mai sus. Visam că atunci cînd vom fi noi mari vom vorbi limbi rare din insule mici, că vom ajunge să ne exersăm memoria ca să ținem minte cărți întregi (și atunci inaccesibile) pe de rost, să comunicăm telepatic sau că ne vom vedea una pe alta de sus, ca îngerii. Că nu vor mai exista granițe de nici un fel și că vom trăi 112 ani, ni se părea un număr rezonabil. Visam la cai verzi pe pereți. 

Zilele trecute am conștientizat că am ajuns să vedem aievea caii ăștia verzi. Bine, nu exact, dar nici departe. Iar pe alocuri, chiar mai breji. Dacă ne-ar fi spus cineva că cele la care visam atunci, întrecîndu-ne în fantasme, vor fi posibile în nici 30 de ani, iar altele vor fi și mai și, i-am fi rîs în nas, în virtutea tinereții atotștiutoare, entuziaste controlat și cinice neapărat. 

Încă nu vorbim telepatic, dar avem un device cît palma la care ne auzim și vedem cînd e nevoie și aproape indiferent de distanță, la care ne scriem scrisori care ajung imediat, pe care îl și purtăm cu noi oriunde. Pentru texte, dar și cu alte pretexte. Putem învăța prin ecrane ce limbi vrem. Nu ne vedem de sus ca îngerii, dar ne ajută dronele, iar pentru extinderea de memorie avem carduri cît o unghie. Și biblioteci întregi într-un folder. Iar Internetul aproape face să dispară granițele spațiale și temporale, dar și să ne conecteze pe toți la tot. Bunicii mele, Internetul i s-ar părea o „adevărată drăcie”, ca moldovenilor din povestirile sadoveniene trenul „tras de o mașină cu foc”. Virtualul ne e familiar, iar vremurile de dinainte de toate acestea par acum înaintea erei noastre. A, și avem dicționar în telefon. Pot să caut numele obiectului care nu-mi dă pace, iată, mucarniță

De-aceea îmi plac tîrgurile de vechituri. Văd un felegean și în minte apare tante Adela. Văd un monoclu sau un șapirograf, îmi amintesc (fie și numai) cuvintele și mă gîndesc că acestea au fost, acum o vreme, tot un fel de cai verzi pe pereți. 

Dar și că, peste un deceniu, altcineva se va plimba printr-un tîrg virtual, studiind curios un modem, o dronă sau un inel bancar, în timp ce va aplica pentru un program de criogenie ca să trăiască 112 ani. Va visa la cine știe ce alți cai verzi pe pereți. 

Ohara Donovetsky este scriitoare. Cea mai recentă carte publicată: Vorbe la purtător în izmene pe călător. Despre cum folosești zicerile limbii române cînd ești departe și ți-e dor, Corint, 2021.

Foto: wikimedia commons

p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg
p 13 jpg
image png
p 14 jpg
image png
Vechi și nou
Lucrurile repetitive, de rutină sau care presupun mare efort fizic pot fi acum făcute și de computere sau roboți.
p 22 jpg
Leneșul pre- și post-istoric
Dar, după cum poate ați observat, nici anul acesta nu ne-a mai luat iarna prin surprindere.
p 10 jpg
Muncă și relații de muncă în stil românesc
Să înțelegem că munca este bună numai dacă ne face bine, dacă ne face mai buni în ceea ce sîntem.
p 12 sus jpg
Munci și zile
Eu, Meehi? Eu nu-s așa. Mie-mi place munca

Adevarul.ro

image
Orașul în care oamenii au declarat război operelor de artă. Sculpturi furate, vandalizate sau batjocorite pe internet
Chiar dacă Iașiul este un important oraș cultural al României, se pare că locuitorii nu sunt atât de prietenoși cu operele de artă care își fac apariția pe străzile orașului. Astfel, nu puține au fost momentele în care sculpturile expuse au fost furate, vandalizate sau intens criticate
image
Medic din România, anchetat în Marea Britanie pentru proceduri medicale „delicate” pentru propria satisfacție sexuală
Un medic român din cadrul Serviciului Național de Sănătate Publică din Marea Britanie a fost radiat pentru că a efectuat proceduri medicale, inclusiv pe copii, pentru propria satisfacție sexuală.
image
Fiul unui om de afaceri din Brăila, prins cu 4 kilograme de aur, arme și 400.000 de euro în mașină. Conducea băut, drogat și fără permis
Fiul unui cunoscut afacerist din Brăila, a fost prins beat la volan și fără permis de conducere. Bărbatul avea în autoturism peste 400.000 de euro, patru kilograme de aur și 7.000 de lei

HIstoria.ro

image
Spectaculoasele grădini ale Palatului Versailles
Spectaculoasele grădini sunt situate în partea vestică a palatului și sunt alcătuite din Parcul Versailles și Grădina Versailles-ului.
image
Cetățuia Brașovului, inspectată de trei împărați ai Austriei
Cetățuia Brașovului a fost suficient de importantă încât să fie inspectată de trei împărați ai Austriei și impunătoare cât să atragă atenția reginei României, „ultima romantică a Europei”.
image
70 de ani de la marele viscol din februarie 1954
De-a lungul secolului XX, România a avut parte de ierni teribile, atât prin temperaturile scăzute, cât și prin cantitățile uriașe de zăpadă care au căzut, însă puține au produs o impresie atât de puternică precum a făcut-o cea de la începutul anului 1954, rămasă în istorie ca iarna „marelui viscol”.