2007 - anul aterizării într-o nouă

Publicat în Dilema Veche nr. 204 din 12 Ian 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Un om politic de vîrf din România spunea odată că tot ceea ce i se întîmplă bun acestei ţări vine tîrziu şi la presiune externă. Aşa şi cu aderarea la Uniunea Europeană. România s-a văzut intrată în familie la doi ani şi jumătate după aderarea fostelor ţări comuniste din Europa Centrală şi a republicilor baltice, cu o fracţiune de secundă înainte de ferecarea uşilor, nu se ştie pentru cît timp. Şi a reuşit să-şi atingă obiectivul în urma presiunilor adesea infernale pe care autorităţile de la Bruxelles le-au făcut asupra clasei politice de la Bucureşti. Cîţiva dintre tehnicienii care au dus greul negocierilor de aderare spun şi azi poveşti de-a dreptul incredibile despre rezistenţa acerbă la reforme din interiorul zonei politice. Tot ei ştiu şi cum au fost convinşi baronii centrali şi locali să accepte totuşi introducerea măsurilor de transparenţă, concurenţă şi reformare a justiţiei: adesea prin bătut cu pumnul în masă, de prea multe ori cu promisiunea unor compensaţii ulterioare, sub diferite forme. Aceiaşi tehnicieni povestesc şi despre felul în care Bruxelles-ul înţelegea să ţină mereu România în priză. "Cînd bulgarii erau chemaţi la evaluări şi raportau atingerea unor obiective erau felicitaţi, după care li se cerea să treacă urgent la măsurile următoare. Cînd noi explicam ce am realizat, ni se răspundea: ŤFoarte bine, trimitem o echipă să verificăm»" - afirmă un diplomat român. Adevărul este că, de 17 ani, România s-a aflat în situaţia de a urmări o "foaie de parcurs" fabricată în Ocident. Şi tocmai pentru că provenea de acolo, populaţia i-a acordat încredere, iar politicienii nu au avut prea mult spaţiu de manevră. Dorinţa românilor de a se vedea ieşiţi din "zona gri" şi racordaţi la spaţiul occidental al bunăstării a fost atît de mare, încît nici o politică în contra acestui curent nu putea avea sorţi de izbîndă, decît cel mult parţial şi pe termen scurt. România şi-a întărit instituţiile democratice şi a legiferat noi şi noi libertăţi, pentru a putea fi admisă mai întîi în Consiliul Europei şi mai apoi în rîndul ţărilor candidate la NATO şi Uniunea Europeană. A trebuit să-şi reformeze structurile de apărare şi siguranţă naţională pentru a îndeplini standardele Alianţei Nord-Atlantice. A fost obligată să-şi deschidă economia, să introducă regulile concurenţei şi transparenţei şi să reformeze justiţia, pentru a putea adera la Uniunea Europeană. Cît de profunde au fost aceste reforme este greu de spus acum. "Conflictele îngheţate" din sfera politică au izbucnit la suprafaţă cu o energie impresionantă şi debordînd de populism. Populismului moral de la Cotroceni (preşedintele îi acuză pe toţi cei care nu sînt de partea sa de corupţie şi ticăloşie) i se opune populismul economico-financiar de la Palatul Victoria. Creşterile de pensii şi de salarii, nesusţinute de realităţi economice, şi încurajarea nesăbuită a consumului intern pun deja în pericol stabilitatea economică din anii ce vin - apreciază analiştii de specialitate. Oarecum împotriva celor două mari populisme se ridică populismul fotbalistico-religios al lui Gigi Becali. Şi toate acestea la un loc pun în umbră populismul unei stîngi care încă nu se regăseşte, dar care aruncă tot mai multe ocheade spre populismul de rangă, tip Vanghelie. Pe acest teren s-au consumat, din păcate, marile confruntări politice ale anului 2007. România a fost lăsată să se descurce cu banii trimişi acasă de emigranţi, cu afacerile imobiliare şi cu locurile de muncă dezvoltate de investitorii străini, care au simţit atracţia terenului gol. Fără presiune externă, clasa politică din România nu s-a dovedit capabilă să producă un nou set de priorităţi naţionale, un proiect menit să descătuşeze energii şi să stimuleze dezbateri. Un proiect care, spre deosebire de tot ce s-a întîmplat în ultimii 17 ani, trebuia să vină din interior, şi nu din afară. Obiectivele şi interesele României în Uniunea Europeană nu au fost formulate cu claritate. România vădeşte deocamdată mentalitate de asistat - speră să primească ceva din fondurile europene, aşteaptă investiţii străine - care vin în mod oarecum natural -, dar este departe de marile dezbateri europene. Practic, din cauza lipsei lor de viziune, liderii politici care se laudă azi că au scos ţara din "zona gri", dintre spaţiul euroatlantic şi cel ex-sovietic, n-au făcut decît să o plaseze într-o nouă "zonă gri". Aceea a participării marginale la dezbaterea marilor teme europene şi de participare slabă în marea competiţie a globalizării. Într-un clasament al contribuţiei naţiunilor la globalizare, realizat de revista Foreign Policy, România ocupă locul 36 din 72 de ţări luate în calcul. O poziţie de mijloc, favorizată însă de transferurile financiare ale românilor care lucrează în afara graniţelor şi de deschiderea economiei, ca urmare a aderării la Uniunea Europeană. România este însă trasă în jos de calitatea şi gradul de securizare a serviciilor de Internet, precum şi de capitolul transferuri guvernamentale. Să recunoaştem, indicatorii oferă o bună imagine asupra realităţilor româneşti. O jumătate din ţară - cea din mediul rural - este slab cuplată la Internet sau pur şi simplu se află în afara reţelei. Implicarea guvernamentală în modernizarea infrastructurii este şi ea mult redusă, cel puţin în comparaţie cu statele europene. Notele slabe de la acest capitol nu fac decît să reflecte discrepanţele uriaşe dintre mediul urban şi cel rural, ineficienţa administraţiei, capacitatea scăzută de absorbţie a fondurilor comunitare şi angajamentul neconvingător pentru descentralizare. Cu o jumătate din populaţie neintrată încă în secolul XXI şi cu o infrastructură învechită, România nu are cum să-şi sporească participarea la fenomenul globalizării. Şi încă un amănunt semnificativ: circa 70% dintre schimburile comerciale ale României se efectuează cu Uniunea Europeană. Pînă la aderare, acesta era, desigur, un avantaj - sau măcar un argument de ordin statistic pentru compatibilitatea economiilor. După 1 ianuarie 2007, lucrurile încep să se schimbe. Important devine restul de 30 de procente, cu care România iese în lumea largă - o cifră care arată contribuţia modestă la participarea Europei în competiţia globală. De aici ar putea să pornească un proiect al României de după atingerea marelui obiectiv euroatlantic al tranziţiei. Întrebarea este însă cine poate începe un asemenea proiect.

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.
p 11 J  Habermas WC jpg
Între think-tank și Denk-Panzer: intelectualul german
Sincronizarea limbajului educațional cu îmbogățirea limbajului specializat este imposibilă.
p 12 sus WC jpg
Turma minților independente
Multe se iartă în America. Mai multe decît în Europa.
p 23 jos jpg
Rusia și cultura ei (neo)imperială sau despre cum se autoîndeplinesc profețiile politice
În realitate, nimeni nu-i pune la colț pe clasicii ruși, fie ei scriitori, compozitori sau poeți.
p 22 jos jpg
Ecou (nu prea) îndepărtat. Intelectualii și puterea la 1996
Ar fi util cititorului dilematic de azi să vadă cum gîndeau acest subiect, acum aproape 30 de ani, stîrniți de revista noastră, trei intelectuali români majori: Ștefan Augustin Doinaș, Livius Ciocârlie și Ion Vianu.
E cool să postești jpeg
Un examen de conștiință
MeToo poate însemna mai mult decît mediatizare, scandal, procese: poate fi un real examen de conștiință.
p 10 sus Alyssa Milano WC jpg
MeToo, scurt istoric
Incriminarea hărțuirii sexuale nu a început cu mișcarea MeToo, iar cazul Weinstein nu a fost primul.
p 11 jpg jpg
De ce stîrnește abuzul sexual atîtea reacții contradictorii?
Reacția la trauma sexuală este una socială, cu rădăcini și ramificații profunde.
p,12 jpg
#MeToo, din nou. Tot despre putere, recunoaștere, dar și hermeneutică
Încercările de delegitimare a mișcării #MeToo înseamnă și o lipsă de recunoaștere a victimelor abuzurilor sexuale și conferă putere abuzatorilor.

Adevarul.ro

image
Bătaie generală la Untold, în faţa scenei la concertul lui David Guetta VIDEO
În cea de-a treia zi a Festivalului Untold, când au fost prezente peste 95.000 de persoane din peste 100 de ţări ale lumii, a izbucnit o bătaie între mai mulţi tineri, în timpul concertului lui David Guetta. Filmarea a devenit virală pe Internet.
image
Pericolul frumos „ambalat“ care îi transformă pe tineri în victime. „Inima lor ajunge ca la 80-90 de ani“
Vârsta pacienţilor la care medicii au ajuns să trateze accidentul vascular cerebral sau infarctul miocardic acut a scăzut dramatic în ultimii ani. Produsele foarte populare printre tineri, consumate de la vârste mici, duc la un astfel de deznodământ.
image
Luptă contracronometru pentru a salva balena beluga blocată în râul Sena. Mamiferul refuză hrana VIDEO
Oficialii francezi încearcă cu disperare să salveze o balenă beluga blocată în râul Sena, cu o injecţie cu vitamine pentru a-i stimula apetitul. Observatorii ştiinţifici spun că balena pare să fie vizibil subnutrită, iar salvatorii speră totuşi să o ajute să-şi recapete apetitul şi energia necesară pentru a se întoarce pe mare.

HIstoria.ro

image
„Răceala diplomatică” dintre Bulgaria și România
Per ansamblu, climatul diplomatic de la sfârșit de secol XIX poate fi definit ca fiind „destins”. O dovadă o constituie și vizita lui Carol I, însoțit de fruntașul liberal D. A. Sturdza (un adept al Triplei Alianțe), la Sankt Petersburg, în iulie 1898, unde s-a bucurat de o foarte bună primire.
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.
image
Stalin îl întreabă pe Jukov dacă va putea apăra Moscova
Îngrijorat de înaintarea germanilor și de cucerirea Solnechnogorsk (23 noiembrie 1941), Stalin l-a întrebat pe Jukov dacă va putea menține Moscova. Jukov a răspuns afirmativ, cu condiția trimiterii a încă două armate și furnizării a 200 de tancuri, dar Stalin a replicat că nu mai existau tancuri.