2007 - anul aterizării într-o nouă

Publicat în Dilema Veche nr. 204 din 12 Ian 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Un om politic de vîrf din România spunea odată că tot ceea ce i se întîmplă bun acestei ţări vine tîrziu şi la presiune externă. Aşa şi cu aderarea la Uniunea Europeană. România s-a văzut intrată în familie la doi ani şi jumătate după aderarea fostelor ţări comuniste din Europa Centrală şi a republicilor baltice, cu o fracţiune de secundă înainte de ferecarea uşilor, nu se ştie pentru cît timp. Şi a reuşit să-şi atingă obiectivul în urma presiunilor adesea infernale pe care autorităţile de la Bruxelles le-au făcut asupra clasei politice de la Bucureşti. Cîţiva dintre tehnicienii care au dus greul negocierilor de aderare spun şi azi poveşti de-a dreptul incredibile despre rezistenţa acerbă la reforme din interiorul zonei politice. Tot ei ştiu şi cum au fost convinşi baronii centrali şi locali să accepte totuşi introducerea măsurilor de transparenţă, concurenţă şi reformare a justiţiei: adesea prin bătut cu pumnul în masă, de prea multe ori cu promisiunea unor compensaţii ulterioare, sub diferite forme. Aceiaşi tehnicieni povestesc şi despre felul în care Bruxelles-ul înţelegea să ţină mereu România în priză. "Cînd bulgarii erau chemaţi la evaluări şi raportau atingerea unor obiective erau felicitaţi, după care li se cerea să treacă urgent la măsurile următoare. Cînd noi explicam ce am realizat, ni se răspundea: ŤFoarte bine, trimitem o echipă să verificăm»" - afirmă un diplomat român. Adevărul este că, de 17 ani, România s-a aflat în situaţia de a urmări o "foaie de parcurs" fabricată în Ocident. Şi tocmai pentru că provenea de acolo, populaţia i-a acordat încredere, iar politicienii nu au avut prea mult spaţiu de manevră. Dorinţa românilor de a se vedea ieşiţi din "zona gri" şi racordaţi la spaţiul occidental al bunăstării a fost atît de mare, încît nici o politică în contra acestui curent nu putea avea sorţi de izbîndă, decît cel mult parţial şi pe termen scurt. România şi-a întărit instituţiile democratice şi a legiferat noi şi noi libertăţi, pentru a putea fi admisă mai întîi în Consiliul Europei şi mai apoi în rîndul ţărilor candidate la NATO şi Uniunea Europeană. A trebuit să-şi reformeze structurile de apărare şi siguranţă naţională pentru a îndeplini standardele Alianţei Nord-Atlantice. A fost obligată să-şi deschidă economia, să introducă regulile concurenţei şi transparenţei şi să reformeze justiţia, pentru a putea adera la Uniunea Europeană. Cît de profunde au fost aceste reforme este greu de spus acum. "Conflictele îngheţate" din sfera politică au izbucnit la suprafaţă cu o energie impresionantă şi debordînd de populism. Populismului moral de la Cotroceni (preşedintele îi acuză pe toţi cei care nu sînt de partea sa de corupţie şi ticăloşie) i se opune populismul economico-financiar de la Palatul Victoria. Creşterile de pensii şi de salarii, nesusţinute de realităţi economice, şi încurajarea nesăbuită a consumului intern pun deja în pericol stabilitatea economică din anii ce vin - apreciază analiştii de specialitate. Oarecum împotriva celor două mari populisme se ridică populismul fotbalistico-religios al lui Gigi Becali. Şi toate acestea la un loc pun în umbră populismul unei stîngi care încă nu se regăseşte, dar care aruncă tot mai multe ocheade spre populismul de rangă, tip Vanghelie. Pe acest teren s-au consumat, din păcate, marile confruntări politice ale anului 2007. România a fost lăsată să se descurce cu banii trimişi acasă de emigranţi, cu afacerile imobiliare şi cu locurile de muncă dezvoltate de investitorii străini, care au simţit atracţia terenului gol. Fără presiune externă, clasa politică din România nu s-a dovedit capabilă să producă un nou set de priorităţi naţionale, un proiect menit să descătuşeze energii şi să stimuleze dezbateri. Un proiect care, spre deosebire de tot ce s-a întîmplat în ultimii 17 ani, trebuia să vină din interior, şi nu din afară. Obiectivele şi interesele României în Uniunea Europeană nu au fost formulate cu claritate. România vădeşte deocamdată mentalitate de asistat - speră să primească ceva din fondurile europene, aşteaptă investiţii străine - care vin în mod oarecum natural -, dar este departe de marile dezbateri europene. Practic, din cauza lipsei lor de viziune, liderii politici care se laudă azi că au scos ţara din "zona gri", dintre spaţiul euroatlantic şi cel ex-sovietic, n-au făcut decît să o plaseze într-o nouă "zonă gri". Aceea a participării marginale la dezbaterea marilor teme europene şi de participare slabă în marea competiţie a globalizării. Într-un clasament al contribuţiei naţiunilor la globalizare, realizat de revista Foreign Policy, România ocupă locul 36 din 72 de ţări luate în calcul. O poziţie de mijloc, favorizată însă de transferurile financiare ale românilor care lucrează în afara graniţelor şi de deschiderea economiei, ca urmare a aderării la Uniunea Europeană. România este însă trasă în jos de calitatea şi gradul de securizare a serviciilor de Internet, precum şi de capitolul transferuri guvernamentale. Să recunoaştem, indicatorii oferă o bună imagine asupra realităţilor româneşti. O jumătate din ţară - cea din mediul rural - este slab cuplată la Internet sau pur şi simplu se află în afara reţelei. Implicarea guvernamentală în modernizarea infrastructurii este şi ea mult redusă, cel puţin în comparaţie cu statele europene. Notele slabe de la acest capitol nu fac decît să reflecte discrepanţele uriaşe dintre mediul urban şi cel rural, ineficienţa administraţiei, capacitatea scăzută de absorbţie a fondurilor comunitare şi angajamentul neconvingător pentru descentralizare. Cu o jumătate din populaţie neintrată încă în secolul XXI şi cu o infrastructură învechită, România nu are cum să-şi sporească participarea la fenomenul globalizării. Şi încă un amănunt semnificativ: circa 70% dintre schimburile comerciale ale României se efectuează cu Uniunea Europeană. Pînă la aderare, acesta era, desigur, un avantaj - sau măcar un argument de ordin statistic pentru compatibilitatea economiilor. După 1 ianuarie 2007, lucrurile încep să se schimbe. Important devine restul de 30 de procente, cu care România iese în lumea largă - o cifră care arată contribuţia modestă la participarea Europei în competiţia globală. De aici ar putea să pornească un proiect al României de după atingerea marelui obiectiv euroatlantic al tranziţiei. Întrebarea este însă cine poate începe un asemenea proiect.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Alimente sățioase și care nu îți pun în primejdie silueta. Medic: „Fericiți și cu burta plină…chiar se poate!”
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a dezvăluit duminică, 19 mai, într-o postare publicată pe Facebook, care sunt alimentele care te mențin sătul pentru mai mult timp și cu puține calorii.
image
Ce taxe turistice se percep în marile orașe din Europa. Atena bate recordurile
Un număr tot mai mare de orașe din Europa impun sau măresc costul taxelor turistice pentru vizitatori, la un nivel mai mare decât cele propuse în toamna anului trecut.
image
Cum a fost convinsă o tânără să renunțe la școală și la familie pentru a se prostitua. „Era o mașină de făcut bani”
O tânără din comuna Bâlteni, județul Gorj, a trăit un adevărat coșmar timp de doi ani de zile alături de un tânăr de care s-a îndrăgostit

HIstoria.ro

image
Unde e corectitudinea presei românești din anii celui de-al Doilea Război Mondial?!
Februarie 1941. România generalului Antonescu aparține Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmărește îndeaproape mersul Războiului.
image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi