⬆

O privire rece asupra unui subiect cald

Publicat în Dilema Veche nr. 746 din 7-13 iunie 2018

■ Tatiana Niculescu, Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca, Humanitas, București, 2018, 208 p. + 16 p. de ilustrații.

Într-o prezentare a tîrgului Bookfest 2018, încheiat duminica trecută, organizatorii menționau, dintre miile de titluri, o nouă carte biografică scrisă de Tatiana Niculescu – Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca. După volumele despre regele Mihai și regina Maria, autoarea se întoarce astfel la ceea ce pare să o intereseze preponderent: excentricitățile și culisele vieții religioase. Este genul de subiect care a inspirat‑o și cînd a scris despre viața patriarhului Teoctist, despre cazul Tanacu sau chiar și despre Corneliu Zelea Codreanu.

Cine asculta radioul pe la începutul anilor 2000 putea remarca o voce sonoră, un fel de bas feminin al știrilor, indiferent cît erau ele de grave sau benigne. Era vocea Tatianei Niculescu, pe atunci redactor la BBC World Service, secția română. Ea a păstrat tonul și în scrierile de mai tîrziu, inclusiv în cazul biografiei lui Arsenie Boca. Frazele sînt scurte, clare și neutre, indiferent dacă descriu vremea sau se referă la „năbădăile erotice“ ale unui arhiereu. La fel se vrea și biografia în ansamblu: o privire rece asupra unui subiect cald, judecînd după amploarea actualei devoțiuni față de călugărul din secolul trecut. A rezultat o carte care contrabalansează biografiile „apocrife“ atît de prizate de publicul larg cînd vine vorba de cel supranumit „Sfîntul Ardealului“.

După Tatiana Niculescu, profilul lui Arsenie Boca are trei tușe fundamentale: o copilărie cel puțin dificilă, o aplicare către o interpretare sincretică a creștinismului și o influență inițială mai degrabă nefastă din partea mitropolitului Nicolae Bălan. Perspectiva lui Arsenie Boca asupra creștinismului e dată de contextul intelectual al epocii în care s‑a format viitorul călugăr, pe cînd la modă era găsirea punților dintre credință și știință. Este contribuția lui personală la cariera de mai tîrziu. În schimb, profilul de duhovnic clarvăzător, de sfînt capabil de minuni și de păstor al sufletelor este prezentat ca fiind parte a planului interbelic al lui Nicolae Bălan. Mitropolitul controversat al Ardealului ar fi vrut să facă din mănăstirea Sîmbăta de Sus un pol al ortodoxiei din Ardeal, care să concureze, pe de o parte, cu cele apărute în jurul Maglavitului și Vladimireștiului, iar pe de altă parte, cu ramura greco-catolică a creștinismului alternativ din provincie. Iar un diacon ca Arsenie Boca, cu studii de teologie, medicină și arte plastice, inițiat în mistica creștină de Nichifor Crainic și de Dumitru Stăniloae, „se potrivea de minune cu acest proiect“ – după cum scrie Tatiana Niculescu.

Schimbările politice radicale de după război au, în cele din urmă, un impact asupra prezenței publice a lui Arsenie Boca, dar mai ales asupra propriei lui percepții despre rolul și rostul său. Momentul de cotitură este anul petrecut la muncă silnică, la Canal, de unde Arsenie Boca se întoarce decis să afișeze o prezență cît mai modestă. Interesantă este aici prezentarea autoarei privind concepția lui Arsenie Boca despre relația dintre comunism și creștinism. Rareori autoarea părăsește abordarea narativă, faptică, și nici la acest capitol nu se dezminte, prezentînd probabil în premieră opiniile lui Arsenie Boca despre subiect, așa cum au fost ele consemnate de Securitate și păstrate în arhiva CNSAS.

Se vede în cartea Tatianei Niculescu experiența acumulată în scrierea biografiilor anterioare. De pildă, contextul politic al ultimilor ani ai lui Corneliu Zelea Codreanu este reconstituit fidel și eficient, îmbogățind elegant lectura. La fel, prin economia mijloacelor și exactitate, sînt binevenite digresiunile „sinaxarice“, cum ar fi cele despre Zamfira/Safira de la Prislop, Anastase (prezentat ca un posibil nume conspirativ al lui Arsenie Boca) sau Sfîntul Ștefan cel Nou, prăznuit în ziua morții lui Arsenie Boca și care a avut o viață plină de similitudini cu acesta. Viața sfîntului Ștefan cel Nou este de altfel pictată de Arsenie Boca, în răspărul canoanelor, în biserica de la Drăgănescu. În schimb, autoarea arată mai puțină familiaritate cu unele evenimente din perioada comunistă. De exemplu, vorbește de manifestările antisovietice studențești din 1956 din România, „de la București, Cluj și Iași“, dar omite să le menționeze pe cele mai mari și mai importante, de la Timișoara.

În paginile unei cărți se regăsesc uneori germenii următoarei cărți. Am încercat să îi găsesc și eu în Viața lui Arsenie Boca, admițînd că va fi vorba tot de o biografie și menținînd arealul de inspirație religioasă de care am pomenit. E posibil așadar să vedem în curînd, sub semnătura Tatianei Niculescu, o biografie (sau poate un roman?) a mitropolitului Nicolae Bălan. Sau poate una a lui Nichifor Crainic. Sau poate a lui Petrache Lupu. Sau poate mă înșel, și autoarea ne va surprinde cu o alegere cu totul neașteptată.