Voci, atitudine şi stil – Boema la Opera Naţională Română din Iaşi

„Teatrele de operă nu sînt (doar) temple goale cu elemente rafinate de arhitectură“, scrie undeva cunoscutul critic muzical Andrew Clark. „Opera sugerează ce înseamnă să fii uman“, continuă el. Şi mai înseamnă „ceva absolut magic“ – conchide acelaşi. Opera înseamnă sunet, dar şi acţiune dramatică, seducţie şi virtuozitate.

În ultimii ani, scena Operei Naţionale din Iaşi, prin grija unei noi echipe manageriale, în frunte cu doamna Beatrice Rancea, este animată de producţii în care se manifestă voci tinere şi valoroase, odată cu reevaluarea şi actualizarea operei clasice. Colaborările cu mari regizori, mari scenografi şi mari artişti ai costumului, din ţară şi de peste hotare, de la Andrei Şerban, Niky Woltz şi Helmut Stürmer la Doina Levintza şi Lia Manţoc, precum şi cu marele tenor de talie mondială, maestrul Vasile Moldoveanu, pentru perfecţionarea tinerilor artişti lirici în arta cîntului, aducerea la pupitrul orchestrei Operei Naţionale Române din Iaşi a unor redutabili tineri dirijori cu faimă în ţară şi peste hotare au ca finalitate spectacole pline de profesionalism. Toate acestea înseamnă, pentru tinerii artişti ai scenei lirice ieşene, a cînta cu toată libertatea şi a spera într-o carieră de anvergură.

Astăzi, la Iaşi, de la o premieră la alta, debuturile de calitate sînt la ordinea zilei pînă la ultima producţie Boema în care creatorii acestui spectacol (a cărui premieră a avut loc pe 15 iunie) s-au întrecut pe ei înşişi. O nouă Boema la Iaşi, cu şapte debuturi, mai întîi în rolurile principale: Ana-Maria Donose (Mimi), Florin Guzgă (Rodolfo), Jean Kristof Bouton (Marcello), Valentin Marele (Schaunard), Cristina Grigoraş (Musetta). Apoi, în roluri de mică întindere, dar bine marcate: Andrei Apreotesei (un Parpignol cu o voce pregnantă, într-o extrem de plăcută apariţie de claun), şi Dragoş Ştefan (Sergentul). (Voi reveni, pe parcursul cronicii cu aprecieri la întrega distribuţie.)

Laolaltă cu toate aceste debuturi trebuie subliniată prezenţa regizorului Niky Woltz, profesor la Universitatea Columbia din New York, cu debutul său absolut ca regizor de operă în România, cunoscut colaborator al lui Andrei Şerban în regia de operă şi operetă pentru spectacole realizate la Viena, Geneva, Londra, Paris, New York...

Aşadar, Boema – 15 iunie 2014, Opera Naţională Română din Iaşi. Echipa de aur, în care alături de regia lui Niky Woltz avem privilegiul scenografiei lui Helmut Stürmer şi al costumelor Liei Manţoc. Împreună, au compus un cadru nou desfăşurării poveştii de iubire din secolul al XIX-lea. Pot fi anii ’80, ’90, de ce nu, secolul XXI, oriunde în lume, dovadă a perenităţii subiectului, în rînd cu marile şi eternele poveşti de iubire ale lumii. Helmut Stürmer creează cu decenţă şi discreţie în viziune modernistă, dovadă a faptului că impetuozitatea avangardistă nu înseamnă neapărat stridenţă, exagerare a culorilor şi a proporţiilor. Costumele gîndite de Lia Manţoc sugerează că eroii nu sînt departe de ieşirea din copilărie, iar schimbarea continuă a cîte unui amănunt de vestimentaţie, mai cu seamă la eroina principală, semnifică bulversările sufleteşti prin care trece Mimi, împăcată cu atacul unei boli necruţătoare, dar avînd revelaţia marii iubiri care o face fericită mai presus de stingerea însăşi. În actul al doilea, în explozia de culori vesele şi de costumaţii luminoase, cu alura unui fermecător carnaval de copii, eroii sînt personajele unui circ ambulant care bucură mulţimea. Scena, deosebit de reuşită, poate simboliza efemera, dar seducătoarea clipă care trece...

Niky Woltz a lucrat conturul fiecărui personaj în profunzime, fără să se abată de la modelul clasic al lui Henry Murger în celebrul său roman. Mimi (întruchipată de tînăra soprană Ana-Maria Donose) întrupează eroina care se apără de iubire avînd un destin fatal, asumat fără lamentaţii, dezvăluindu-se cu precauţie, pînă la urmă dăruită definitiv marii iubiri. Cu graţioasă prezenţă şi sensibilitate, soprana ne-a încîntat cu vocea ei frumos timbrată dolce, cu ponderea legato-ului, dovedind agilitate şi flexibilitate în registrul acut strălucitor, fiind o specialistă a pianissimelor, în acelaşi timp posedînd o voce bogată, marcînd cu o matură ştiinţă a cîntului tragicul final al stingerii. O probă de profesionalism pentru sopranele din toate timpurile, pe care tînăra artistă a trecut-o cu brio.

Rodolfo a fost întruchipat de tenorul Florin Guzgă (cu experienţa unei Traviate alături de Elena Mosuc), în care şi-a dovedit, în afară de excepţionalele calităţi vocale, talentul scenic, jocul natural, calmul abordării personajului. Uluitoarele acute, vocea cu impostaţie naturală de o frumuseţe rară, strălucirea lirismului cuceritor şi nuanţările rafinate, agilitatea vocii, şi în registrul mediu, au stîrnit ropote nesfîrşite de aplauze. Florin Guzgă este în plenul unei cariere care ar putea deveni internaţionale.

Un personaj „glamour“ – cum îmi place s-o numesc pe Musetta –, abordat cu farmec de soprana Cristina Grigoraş, a cucerit sala cu talent şi exuberanţă. Prezenţa vocală a sopranei, rafinamentul coloristic al timbrului, forţa şi subtilitatea exprimării cu accente de coloratură pură precum şi atitudinea scenică au îmbrăcat personajul într-o femme-enfant oricînd cuceritoare.

În rolul lui Marcello l-am revăzut (după Elixirul dragostei şi Don Giovanni – tot la Iaşi) pe foarte tînărul bariton Jean Kristof Bouton, un Marcello frumos şi bun ca un înger, cu un firesc al scenei rar întîlnit la o vîrstă atît de tînără. Baritonul posedă o voce cu rezonanţe ample înspre registrul tenoral, cu o tehnică admirabilă şi emisie omogenă. S-a evidenţiat vocea expresiv-dramatică a baritonului Valentin Marele în rolul lui Schaunard şi căldura unică a vocii de bas pe care o posedă Octavian Dumitru (Colline), şi mai expresivă în actul al patrulea.

Spectacolul s-a împlinit în totalitate prin participarea tînărului Tiberiu Soare, dirijor al Orchestrelor şi Corurilor Radio. Muzician înnăscut, el a cucerit audienţa. Corul Operei Naţionale Române din Iaşi pregătit impecabil de Manuel Gigula, precum şi corul (de copii) „Juniorii Operei“, dirijat de Raluca Zaharia, merită din plin cuvinte de laudă.

Maestrul Vasile Moldoveanu a fost prezent la Iaşi pentru a doua oară, în vederea instruirii vocale a soliştilor debutanţi în opera Boema, cu care se încheie stagiunea la Opera Naţională Română din Iaşi. Domnia sa a lucrat intens cu tinerii solişti tot ceea ce înseamnă un spectacol de operă, tot ceea ce vrea să fie arta măiestriei cîntului. Timp de o lună şi jumătate zilnic, tinerii artişti au avut şansa unică de a se pregăti cu marele tenor (celebru pe scenele europene şi cu o prezenţă constantă, timp de 11 ani, în spectacolele Operei Metropolitane din New York), iniţiativă inedită a aceleiaşi echipe manageriale de la Opera Naţională Română din Iaşi.

Ioana Diaconescu este scriitoare şi traducătoare.

Foto: wikimedia commons