Ultimul interviu (roman) - Eshkol Nevo

16 septembrie 2022
image

–      Fragment –

În romanele dumneavoastră sînt multe vise. Care e rolul viselor în viaţa dumneavoastră?

Visele mele sînt jenant de simple. Uneori cînd mă trezesc şi‑mi aduc aminte cît de grosolan şi de transparent a fost vreun vis de‑al meu, îmi spun: de la tine mă aşteptam la mai mult.

Însă visele lui Dikla…

A uitat să‑şi caietul cînd a plecat în ashram.

L‑a lăsat pe noptiera ei de lîngă pat.

Cineva mai puternic ar fi rezistat poate tentaţiei.

Mama îmi telefonează. E clar că în vis se poate găsi o soluţie tehno­logică pentru a stabili o legătură telefonică directă între lumea de dincolo şi lumea noastră, aşa că astfel de conversaţii sînt obişnuite. Îmi spune – sînt mîndră de tine, Dikla. Iar eu o întreb – de ce nu mi‑ai spus asta mai demult? Ăsta e avantajul de a muri, răspunde ea, ai perspectivă. De ce eşti mîndră de mine? insist eu. Aud doar cum suspină, şi conversaţia se întrerupe şi nu se aude decît ceasul care sună din ce în ce mai tare. 

Nimeni nu vine la bat‑mitzva a lui Noam. Care nu ştiu de ce are loc în sala de gimnastică de la Maalot. Sîntem în sală şi aşteptăm, dar nu apare nimeni. DJ‑ul pune cîntece pentru dans, deşi nu e nimeni care să danseze. Yanai sparge baloanele cu un ac, eu anulez comanda de pizza. Noam e atît de uimită, că nici măcar nu plînge. Ieşim din sala goală în parcarea imensă, unde nu sînt decît două trăsuri, el se duce la o trăsură, iar noi la cealaltă. Cînd pornim la drum Shira spune: Nu puteaţi să vă abţineţi?

Sînt în Columbia într‑un oraş care se numeşte Cartagina, căutînd‑o pe fată. Merg după mirosul care mă conduce spre club, e clar că e acolo, iar în clipa în care am s‑o văd am s‑o întreb – da sau nu – ficţiune sau realitate, însă muzica în club e bună. Aud un cîntec al lui Enrique Iglesias – Duela corazon, inimă care suferă, aşa că în loc să o caut încep să dansez şi sînt conştientă că e doar vis şi îmi pare rău că nu e decît vis, pentru că mă simt bine bine bine şi atunci cut. Şi sînt într‑un deşert, poate în Columbia sau poate în Israel, şi soarele e puternic, iar umbra mea nu seamănă deloc cu mine, ca şi cum ar fi umbra altcuiva. 

Mi se acordă premiul Man Booker în categoria soţie‑de‑scriitor şi refuz să‑l primesc. Mă strigă de pe scenă în engleză, iar eu mă ridic şi răspund în ebraică, nu, mulţumesc şi doar cînd mă aşez înapoi văd că bărbatul care stă lîngă mine nu e cel cu care sînt căsătorită, ci Eran, directorul-adjunct de la marketing.

Îi fac lui Shira care e bebeluş watsu, dar nu la Mayana, ci într‑o piscină din Beit Zait unde n‑am fost niciodată. O legăn în braţe şi o fac să plutească aşa cum Gaia mă făcea să plutesc şi îi cînt Honesty a lui Billy Joel fără cuvinte, doar melodia, dar atunci deodată apare o gaură în piscină ca în piscinele din plastic, iar apa se scurge afară încet‑încet pînă ce rămînem aşezate pe fundul piscinei goale pline de monezi de un şekel pe care lumea le aruncase punîndu‑şi o dorinţă.

Am uitat să‑mi vopsesc părul, şi toate pisicile din cartier vin să le dau mîncare.

Sînt în ghereta nenorocită din Arava. Dar am vîrsta de acum. Fără uniformă. E întuneric, şacalii urlă şi iar mă cuprinde frica îngrozitoare că nu am pe nimeni şi sînt singură. Complet singură pe lume. Inima îmi bate repede de frica de singurătate. Încerc să‑mi spun că sînt deja mamă şi am copiii, dar nu ajută, bătăile inimii se accelerează şi telefonez la ERAN ca atunci şi mi‑e ruşine că după douăzeci de ani m‑am întors exact în acelaşi loc dar în loc de ERAN îmi răspunde Eran, adjunctul de la marketing, cel cu umerii largi şi în timp ce visez mă întreb ce sens are faptul că‑l visez pentru a doua oară.

Sîntem în biroul primarului-adjunct din Lefkara, în Cipru, unde ne‑am căsătorit, de data asta am venit ca să ne despărţim, dar a apărut o problemă: braţul meu drept e grefat pe braţul lui stîng. Primarul-adjunct se uită cu lupa şi se scuză că aşa ceva nu se poate opera. 

M‑am dus să‑l vizitez pe Ari la Ihilov, mă tot învîrt printre camere cu un buchet de flori, dar în toate camerele de la oncologie sînt doar femei chele care seamănă cu mama mea, deşi mama a murit de infarct. La recepţie întreb unde e Ari, dar sora verifică pe calculator şi‑mi spune că Ari e internat de fapt la Tel Hasho­mer. Cum de nu ştii unde e internat cel mai bun prieten al soţului tău, mă mustră ea luîndu‑mi florile din mînă ca şi cum aş fi picat la un examen, şi acum nu mai e nimic de făcut. Mă duc la Tel Hashomer, am chiar numărul camerei, doisprezece, dar cînd intru îl văd pe soţul meu în pat, cu perfuzie, cu ochii închişi, iar Ari care stă lîngă el îmi spune: Îmi pare rău, ai ajuns prea tîrziu. Plîng în vis, foarte tare, fără să înţeleg cum mi‑au ascuns adevărul în tot acest timp.

Este vreun personaj biblic la care ţineţi în mod deosebit? 

Din cînd în cînd îmi caut o gaură în care să mă ascund de lume pentru un timp. Ca Iosif. Fiul făcut la bătrîneţe de patriarhul Iacob, pe care fraţii lui îl urăsc şi cu care nu vorbesc. Pentru început se retrage din realitatea prea dură în vise, iar cînd nu mai reuşeşte să viseze se retrage într‑un puţ. Ştiu că nu e interpretarea acceptată a acelor evenimente, dar asta e doar pentru că lumea nu dă atenţie altui abis creat între versetul „Atunci a zis Iuda către fraţii săi: Ce vom folosi de vom ucide pe fratele nostru şi vom ascunde sîngele lui? Haidem să‑l vindem ismaeliţilor… “ şi versetul imediat următor „Iar cînd au trecut negustorii madianiţi pe acolo, fraţii au tras şi au scos pe Iosif din puţ şi l‑au vîndut pe el ismaeliţilor cu douăzeci de arginţi. Şi aceştia au dus pe Iosif în Egipt“.[1] Cum poate fi interpretat faptul că Iuda îşi convinge fraţii să‑l vîndă pe Iosif, însă cel care îl vinde de fapt – conform versetului următor – cîştigînd douăzeci de arginţi! – sînt de fapt madianiţii? Nu e decît o explicaţie plauzibilă: în intervalul dintre cele două versete, Iosif a refuzat să iasă din puţ. Nu s‑a agăţat de frînghia aruncată de fraţii lui în puţ. Aşa că nu l‑au putut scoate la suprafaţă. Cu simţurile lui ascuţite, a înţeles Iosif că numai în întunecimea puţului va putea visa nestingherit, fără ca fraţii lui să‑l ia în rîs ca fiind „stăpînul viselor“ şi ca nimeni să nu‑l blameze pentru conţinutul lor.

Timp de şapte zile şi şapte nopţi a visat Iosif monezi de aur şi numeroase divinităţi şi un spic cu care o mînă frumoasă necunoscută să‑l mîngîie încet pe clavicule, vise pe care Biblia nu a îndrăznit, nu putea îndrăzni, să le consemneze în naraţiunea oficială. În acelaşi timp au trecut pe lîngă acel puţ unde se ascundea el canaaniţi, iebusiţi şi hitiţi. Însă Iosif, deşi era foarte flămînd, nu li s‑a adresat. Cu nici un chip. Încă nu‑i era destul de dor de viaţa adevărată şi de suferinţa pe care o aduce. 

În ultimul lui vis, în ultima noapte, Benyamin, fratele lui mai mic fusese devorat de un animal sălbatic, iar Iosif s‑a dus să plîngă la mormînt…

Şi numai cînd s‑a trezit din acest vis, numai după ce şi‑a şters lacrimile adevărate de pe obraji…

I‑a strigat pe madianiţii care treceau pe lîngă puţ. A prins frînghia pe care i‑au aruncat‑o. S‑a căţărat cu ajutorul ei afară la lumina orbitoare. Şi s‑a întors, cu inima bătîndu‑i puternic, să‑şi îndeplinească rolul din Biblie.

Cărţile sînt uneori – şi pentru cititori şi pentru scriitori – o gaură în care să se ascundă.

Chiar şi interviul acest e o astfel de gaură.

Pentru a nu şti ce se întîmplă afară.

Dikla mi‑a telefonat după Shabat de la ashram spunînd: Mai am nevoie de încă puţin timp singură. Avea vocea schimbată. Un fel de politeţe în voce. Sigur, am spus. Sigur. Apoi a cerut să vorbească cu copiii: după care mi‑a trimis un SMS cu diverse sarcini legate de bat‑mitzva care trebuiau îndeplinite în săptămîna următoare. Eram la curent cu toate, dar i‑am răspuns totuşi: Am primit. Se va face. Petrecere frumoasă. Te iubesc. N‑a mai răspuns. Şi nici în zilele următoare n‑a mai răspuns la telefon. Pe site‑ul ashramului am citit că săptămîna asta are loc un festival tantra, şi participanţii sînt invitaţi să participe la workshopuri numite „eliberarea zeiţei interioare“, „dansul inimii“ şi „pînă la următorul deliciu“. Asta nu m‑a liniştit, dar ce puteam face. Duceam copiii la cercurile lor. Îi aduceam de la cercuri. Îi duceam la aniversări. Îi aduceam de la aniversări. Mi‑am luat răspunderea şi i‑am hrănit, i‑am învelit, i‑am dezvelit, iar după ce se culcau mă uitam un timp la poza lui Maayan sau la televizor pînă adormeam. Niciodată nu adormeam la televizor cînd Dikla era acasă.

În timpul celei de‑a treia nopţi fără ea mi‑am amintit de momentul în care copilul din Ai toată viaţa înainte îl întreabă pe bătrînul Hamil: Poţi trăi fără dragoste? Dar n‑am reuşit să‑mi amintesc ce a răspuns Hamil.

În a patra noapte fără Dikla mi‑a venit ideea că poate săptămîna asta e un experiment prin care ea vrea să verifice cum e, în teorie, să trăieşti singur. În a cincea noapte am ajuns la concluzia că nu se va mai întoarce. Există poveşti de genul ăsta. Mamele din acele poveşti, cele care într‑o bună zi pleacă, lasă în urmă un soţ cu inima frîntă, copii marcaţi pe viaţă – mamele acelea sînt întotdeauna înalte şi drăguţe, ca Dikla. Şi e întotdeauna un bărbat la mijloc. 

N‑o să facă ea asta, am încercat eu să mă calmez, nu e genul, dar în acelaşi timp mi‑am adus aminte de secvenţe neînsemnate din viaţa noastră comună cînd ceva ţîşnea din ea dintr‑odată, fără nici un semn prevestitor, iar eu priveam uimit cum femeia aceea rafinată îl pocnea pe un şofer care o blocase pe Ibn Gvirol. Sau se ridică în mijlocul premierei la festivalul de cinema de la Ierusalim şi îi strigă lui Lars von Trier că e bolnav mintal, sau opreşte maşina în mijlocul şoselei Ghea şi coboară din ea pentru că am îndrăznit să o critic pe soră‑sa; sau părăseşte şoseaua, în Creta, spre o livadă cu măslini, opreşte maşina şi începe să mă pipăie între picioare.

În a şasea noapte fără Dikla îmi închipuiam deja cum arată bărbatul cu care se distrează în ashram. Văduv, bineînţeles. Ochii i se umezesc întotdeauna cînd vorbeşte despre văduvi. Nevasta văduvului aceluia a murit de boală acum mai puţin de un an, iar el a rămas singur cu cei doi băieţi. Vacanţa asta în ashram e prima pe care el şi‑o permite. A adus şi o chitară. Ca să cînte noaptea lîngă focul de tabără. Dacă va fi vreunul. Cu chitara şi şalvarii şi cu dreadlocks, seamănă puţin cu Mosh Ben Ari, dacă te gîndeşti bine. Mosh Ben Ari cu o privire melancolică. O combinaţie în faţa căreia Dikla nu va rezista mult timp. Pe cînd eu pregătesc sendvișuri, ei stau de vorbă acolo în tihnă. Ea şi văduvul cel melancolic Mosh. Pe cînd eu fac lecţii împreună cu Noam, ea precis îl invită să continue conversaţia în coliba ei de chirpici. Sau poate că el o invită să continue masajul picioarelor în coliba lui. Sau poate se zbenguie în vreun jacuzzi. Pe jumătate goi. Sau nu pe jumătate. Ea se străduieşte să nu se uite, dar se adevereşte că fiecare bărbat are atuurile lui, iar el se străduieşte să se uite şi descoperă secretul cunoscut nu­mai de mine, şi anume că Dikla e şi mai frumoasă fără haine decît cu haine, şi atunci, după ce el se apleacă uşor spre ea şi ea se apleacă şi ea uşor, au depăşit punctul de neîntoarcere, ea hotărăşte să nu se întoarcă. Iar cînd se va întoarce după cîteva luni sau ani, el va fi cu ea, ţinînd‑o de mînă, iar cînd eu încerc să protestez, el îşi scutură dreadlocks dintr‑o parte în alta, ca şi cum eu l‑aş fi dezamăgit personal, punîndu‑şi mîna cea liberă pe umărul meu şi spunînd aşa e, bătrîne, uneori sîntem puşi la pămînt.

[1]. Facerea, 37, 26–28.

Traducere din engleză de Marlena Brașter

Colecţia Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu

© Humanitas Fiction 2022

image

În 2018, imediat după publicare, Ultimul interviu a urcat pe prima poziție în topul vînzărilor de carte din Israel și s-a menținut acolo 30 de săptămîni. În 2019 a fost bestseller în Italia, desemnat de Corriere della Sera una dintre cele mai bune cărți ale anului. Romanul a fost finalist al National Jewish Book Award, nominalizat în Italia la Premio Lattes Grinzane, și în Franța la Prix Femina étranger.

Fiecare întrebare din tulburătorul roman confesiv Ultimul interviu deschide o ușă către o cameră tainică a vieții protagonistului. Și fiecare dintre răspunsuri dezvăluie că în miezul oricărui adevăr există un sîmbure de minciună, iar în urzeala oricărei minciuni este țesut și un fir de adevăr. Surprinzător pe fiecare pagină, Ultimul interviu mizează pe fragilitatea graniței dintre speranță și amăgire, dragoste și ură, realitate și ficțiune.

Sub aparența unei suite de întrebări și răspunsuri – un interviu pentru un site dedicat literaturii –, Eshkol Nevo construiește un roman profund și captivant despre un scriitor israelian de succes, care îi seamănă neliniștitor de mult. Fiecare întrebare este punctul de plecare al unui fir narativ, iar din mănunchiul acestora se țese confesiunea curajoasă  a unui bărbat silit să constate că tot ce a clădit pare să se năruie. Căsnicia lui este într-un impas pe care singur l-a creat. Fiica lui cea mare a plecat de acasă, simțindu-se trădată de un tată pentru care realitatea e o sursă de ficțiune, iar sentimentele celor dragi, un izvor de inspirație. Prietenul cel mai bun este lovit de o boală necruțătoare, dar poveștile nu îi pot alina suferința. Început cu dezinvoltură și chiar frivolitate, interviul devine tot mai serios, silindu-l pe artistul matur să își reconsidere istoria personală: a fost literatura un refugiu din fața vieții, sau i s-a substituit, iar acum el trebuie să plătească prețul?

„Prin complexitatea lui, acest roman ne avertizează: jocul pe care și-l permite naratorul-protagonist între virtual și concretul care lovește în plin e un joc periculos, desființarea  frontierei dintre real și imaginar are un preț. Cînd autorul se lasă tentat de «marea posibilităților nelimitate», ficțiunea invadează realul, iar atunci, căzînd în goluri de realitate, poate deveni distructivă.“ – Marlena Braeșter

„O lectură captivantă… Eshkol Nevo forțează – la nivel tematic și stilistic – limitele ficțiunii, provocîndu-și cititorii să își re­considere neîncetat viziunea despre adevăr și imaginație. O carte îndrăzneață, de o frumusețe copleșitoare.“

Kirkus Reviews

„Intim, derutant, ludic.“

Marianne

„Eshkol Nevo scrie cu talent, cu umor și cu inteligență… Prietenie, invidie, iubire, nefericire, puterea de a merge mai departe – nimic nu-i scapă.“

Roddy Doyle

„Prietenie, familie, dragoste sînt temele predilecte ale lui Nevo în acest roman. Multe dintre poveștile din carte sînt emoționante, revelînd capacitatea scriitorului de a-și demonstra compasiunea. Măiestria cu care analizează și descrie cele mai intime sentimente pare infinită.“

World Literature Today

„Captivant. Un ingenios și cuceritor portret al artistului nu chiar la tinerețe. “ 

Booklist

„Nevo este un strălucit chimist într-ale literaturii.  

Etgar Keret

Eshkol Nevo s-a născut la Ierusalim în 1971. A studiat copywriting la Colegiul Tirza Granot și psihologia la Universitatea din Tel Aviv. Astăzi deține cea mai mare școală privată de scriere creativă din Israel și este considerat mentorul unei generații de scriitori în formare. A debutat cu un volum de povestiri, Zimmer Be-Givatayim (Demipensiune în Givatayim), în 2001, după care a publicat șapte romane: Arbaa Batim Ve-Gaagua (Patru case și-un alean, 2004), Simetria dorințelor(Mishala Achat Yamina, 2007; Humanitas Fiction, 2019), Neuland (2011), Ha-Mikveh Ha-Acharon Be-Sibir (Ultima mikvah din Siberia, 2013), Trei etaje (Shalosh Komot, 2015; Humanitas Fiction, 2017), Ultimul interviu (Ha-Reaion Ha-Acharon, 2018; Humanitas Fiction, 2022) și Gever Nichnas Ba-Pardess (Informații din interior, 2021). Toate romanele sale sînt bestselleruri în țara natală, iar două dintre ele, Simetria dorințelor și Trei etaje, au fost dramatizate. Trei etaje a fost ecranizat de Nanni Moretti, pelicula fiind nominalizată la Palme d’Or la Cannes în 2021. Publicate în traducere la mari edituri din peste zece țări (Gallimard, Neri Pozza, dtv, Chatto & Windus UK și Other Press USA etc.), căr­țile sale au fost premiate atît în Israel, cît și în străinătate. Romanele Neuland și Ultima mikvah din Siberia au fost recompensate cu Premiul Steimatzky, Patru case și-un alean a fost finalist, cu titlul Homesick, la prestigiosul Independent Foreign Fiction Prize în 2009, Simetria dorințelor a primit, în 2011, Premiul ADEI-WIZO în Italia și a fost finalist, cu titlul Wir haben noch das ganze Leben, la Kritikerpreis der Jury der Jungen Kritiker în Austria. Neuland a fost inclus pe lista Books of the Year in Translation a cotidianului The Independent în 2014. Eshkol Nevo a primit medalia de platină și medalia de aur ale Asociației Editorilor din Israel (2005, 2006, 2008, 2011, 2014, 2015), Premiul FFI-Raymond Wallier (în cadrul Salonului de Carte de la Paris, 2008) etc. Pe lîngă romanele și volumul de povestiri amintite, este autorul unei lucrări de nonficțiune, Nifradnu Trach: Ha-Madrich La-Nifrad Ha-Matchil (Ne-am despărțit într-o doară: Manualul complet al unei separări, 2002), și al unei cărți pentru copii, Aba Shel Amalia Nosea Le-Ostralia (Tatăl Amaliei pleacă în Australia, 2010).

afis conferintele dilema iasi 6-8 octombrie 2022
Conferințele Dilema veche la Iași. Despre Război și pace 6-8 octombrie 2022, Sala Henri Coandă a Palatului Culturii
Între 6 și 8 octombrie, de joi pînă sîmbătă, Conferințele Dilema veche ajung pentru prima dată la Iași. E o ediție la care conferențiarii invitați vor aborda o temă foarte actuală: „Război și pace”.
963 16 Pdac Romila jpg
Hibridizări
Aplicate preponderent pe Craii de Curtea-Veche, „investigațiile” lui Ion Vianu sfîrșesc prin a da un portret de adîncime al lui Mateiu Caragiale.
p 17 2 jpg
Melancolie pariziană
Ambreiajul ficțiunilor lui Hers este doliul: moartea unui apropiat (în magnificul Ce sentiment de l’été și Amanda), ruptura amoroasă și adolescența (care tot un fel de doliu – al absenței grijilor – se cheamă că e) în Les Passagers de la nuit.
963 17 Breazu jpg
Vremea schimbării
Dezbrăcat de pompa, efervescența și galvanitatea primelor opere discografice ale The Mars Volta, noul album poate fi o ecuație cu prea multe necunoscute pentru vechii fani, dar are caracter și culoare.
962 16 coperta BAS1 jpg
De la mistic la psihedelic
Viciu ascuns pastișează delicios genul noir, oferind un personaj central care rulează printre tripuri și realități halucinante, în încercarea de a dezlega enigma dispariției amantului căsătorit al unei foste iubite.
p 17 jpg
Frustrare
Om cîine arată din capul locului ca un film ajuns într-o gară din care trenul (succesului de public, al aprecierii critice, dar mai ales al originalității pur și simplu) a plecat de mult.
962 17 Biro cover01 jpg
Estetici synth
Am crescut cu minciuna persistentă că ultimele inovații muzicale s-ar fi realizat în anii ’70.
p 21 coperta jpg
O poveste din Nord, cu voluptate și multă tristețe...
Publicat în cursul acestei veri la Editura Polirom, ultimul roman tradus al lui Stefánsson este, cu siguranță, o piesă importantă în portofoliul colecției de literatură străină al Poliromului.
p 23 jpg
O arhitectură de excepție și o propunere: expoziția permanentă ”Brâncuși în lume”
Cu cîteva zile înainte de inaugurarea acestui Centru, programată pentru 15 septembrie 2022, am organizat o discuție care a pornit de la arhitectura edificiului și a ajuns, firesc cumva, la modul în care, pe de o parte, cultura română de azi îl metabolizează pe Brâncuși.
The John Madejski Garden at the V&A (c) Victoria and Albert Museum, London (1) jpg
Opere de artă rare din patrimoniul Marii Britanii vor fi expuse în această toamnă în București, la Art Safari
81 de opere extrem de valoroase semnate de John Constable (1776-1837), dar și de Rembrandt, Albrecht Dürer, Claude Lorrain și alte nume mari din colecția muzeului londonez sînt împrumutate către Art Safari
p 17 1 jpg jpg
Scandalizare
Ce s-ar fi schimbat în Balaur dacă relația fizică de intimitate ar fi avut loc nu între elev (Sergiu Smerea) și profesoara de religie, ci între elev și profesoara de limba engleză, de pildă? Nu prea multe.
961 17 Breazu jpg
Prezentul ca o buclă temporară într-un cîntec pop retro
Reset, albumul creat de Panda Bear și Sonic Boom, a fost lansat pe 12 august de casa de discuri britanică Domino.
copertă Pozitia a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine jpg
Cătălin Mihuleac - Poziția a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine
Care va să zică, pentru a pluti ca o lebădă în apele noilor timpuri, omul înțelept are nevoie de un patriotism bicefal, care să se adreseze atât României, cât și Uniunii Sovietice!
960 15 Banu jpg
Cu sau fără de cale
Colecționarul se încrede în ce e unitar, amatorul în ce e disparat. Primul în calea bine trasată, pe care celălalt o refuză, preferînd să avanseze imprevizibil. Două posturi contrarii.
960 17 afis jpg
Un spectacol ubicuu
Actorii sînt ghizi printre povești în care protagoniști sînt șapte adolescenți care participă virtual la spectacol.
p 21 Amintire de calatorie, 1957 jpg
Victor Brauner, Robert Rius și „arta universală“
Poetul Robert Rius, pe care Victor Brauner îl vizitează la Perpignan în anul 1940, este unul dintre cei pasionați de scrierile misticului catalan Ramon Llull, al cărui nume figurează în lista „străbunilor suprarealismului“ redactată de Breton odată cu publicarea primului manifest suprarealist
Cj fb post 2000x1500 info afis jpg
Conferințele Dilema veche la UBB. Despre Bogați și săraci 14-16 septembrie, Sala Jean Monet a Facultății de Studii Europene
O ediție specială a Conferințelor ”Dilema veche” în care am invitat cele mai competente voci din disciplinele care, în opinia noastră, sînt obligatoriu de convocat dacă vrem să înțelegem cu adevărat chestiunea complicată și nevindecabilă a rupturii dintre bogați și săraci.
959 16jos Iamandi jpeg
România și meritocrația
Cum s-a raportat spațiul românesc la toate aceste sinuozități? Normal, lui Wooldridge nu i-a trecut prin cap o asemenea întrebare, dar cred că un răspuns destul de potrivit ar fi „cu multă detașare”.
p 17 jpg
Canadian Beauty
Dintre subgenurile născute în epoca post-#metoo și influențate decisiv de aceasta, satira corozivă, cu trăsături îngroșate pînă la caricatură, are astăzi vînt din pupă.
959 17 Biro jpg
Reformări
Tears for Fears, celebri pentru răsunătorul succes „Shout” al epocii Thatcher, dar și pentru chica optzecistă pe care o promovau la vremea respectivă, ar părea că se relansează a doua oară după 18 ani de absență, însă reformarea propriu-zisă a avut loc cu ocazia albumului precedent, din 2004.
event seara de film 28 August Bucuresti 02 jpg
ZILELE SOFIA NĂDEJDE 2022 - SCURTMETRAJE REALIZATE DE FEMEI Proiecție la București – 28 august ora 19.00 MNLR
Duminică, 28 august, în cadrul evenimentului Zilele Sofia Nădejde – ediția a V-a, în Sala Iosif Naghiu a MNLR (Calea Griviței 64), va avea loc o proiecție de scurtmetraje românești regizate de femei.
958 16 Avanpremiera jpg
Librarul din Florența
Vespasiano n-a făcut el toate cele 200 de manuscrise pentru biblioteca abației din Fiesole, așa cum avea să susțină. Cosimo a cumpărat 20 dintre ele printr-un alt librar florentin, Zanobi di Mariano.
p 17 jpg
O dispariție
Însă această fetiță nu reprezintă, în film, doar tropul copilașului gingaș care e de ajuns să respire pentru a emoționa durabil.
958 17 Breazu jpeg
Un bricolaj reușit
Așa se face că cel mai proaspăt release, Boulder Blues, înregistrat între 2020 și 2022 în Israel, Marea Britanie, Mexic și Germania – locurile în care trăiesc astăzi cei nouă componenți ai grupului și muzicienii invitați la conceperea noului album –, conține toate detaliile plastice amintite

Adevarul.ro

Igor Ghirkin FOTO EPA-EFE
Fost comandant separatist, despre contraofensiva firavă a rușilor: „Cretinism sau trădare” VIDEO
Igor Ghirkin, un fost comandant al separatiştilor proruşi din Doneţk, a desființat atacul armatei ruse din direcția Bahmut.
senat george calin inquamphotos
Alocațiile pentru susținerea familiei, dublate de Senat
Senatul a adoptat tacit un proiect de lege al PNL prin care sunt dublate alocațiile pentru susținerea familiei, votul decisiv urmând să aibă loc în Camera Deputaților.
Mircea Lucescu FOTO EPA EFE jpg
Mircea Lucescu: Ne-am trezit târziu. Liga Națiunilor nu e o competiție așa importantă
Antrenorul echipei ucrainene Dinamo Kiev, Mircea Lucescu, a afirmat că Liga Naţiunilor nu este o competiţie foarte importantă, fiind folosită mai mult pentru formarea unor echipe competitive.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.