Tovarăşii cîntă la Berlin
Germania ar putea adopta o lege care interzice afişarea simbolurile fostei RDG. E o restrîngere a libertăţii. E o formă de cenzură. Însă minimizarea şi relativizarea răului produs de regimul comunist îngrijorează opinia publică.
La Checkpoint Charlie – un loc simbolic, încărcat de istorie, căci se află la răscruce de drumuri între Berlinul de Est şi cel de Vest, între lumea liberă şi spaţiul controlat de sovietici –, turiştii şi nostalgicii pot cumpăra, în prezent, o părticică din fosta RDG. Aici se vînd şepci şi chipie militare cu stema RDG, trese militare, insigne pioniereşti, steaguri sovietice şi cîte şi mai cîte. Capitalismul e o binefacere şi pentru colecţionarii de suveniruri cu arome comuniste, şi pentru micii speculanţi care îngrămădesc, pe tarabe, „antichităţi“, de acum 23 de ani, şi imitaţii ieftine, contemporane. Berlinezii sînt agasaţi mai degrabă de atmosfera de bazar oriental decît de însemnătatea simbolică a acestui comerţ. Numeroase organizaţii care se ocupă de cultivarea trecutului recent încearcă, de multă vreme, să atace pe fond această problemă.
Însă lucrurile nu se opresc la acest bazar kitschos al nostalgiei. Pe 9 mai, zeci de bărbaţi au mărşăluit la Berlin în faţa monumentului sovietic din Parcul Treptow. Purtau uniforme ale Armatei Populare (NVA) şi ale securităţii STASI, din fosta RDG. Manifestaţia a decurs paşnic, chiar dacă unii dintre „militari“ purtau şi arme. Din relatări, n-au făcut nimic altceva decît să fîlfîie steaguri cu însemnele comuniste şi să cînte imnuri staliniste. Poliţia s-a autosesizat, totuşi, o zi mai tîrziu. În prelungirea legii care pedepseşte negarea Holocaustului există o alta, care interzice afişarea oricărui simbol nazist. Crimele din Germania comunistă sînt recunoscute, însă nu există vreo lege care să-i pedepsească pe cei care le neagă. Afişarea însemnelor comuniste sau ale fostei RDG nu e, nici ea, interzisă. Aşa că autorităţile îi cercetează acum pe protagonişti în baza legii privind manifestaţiile publice şi a celei privind regimul armelor. E doar o soluţie de compromis, o măsură luată de ochii lumii. De-abia de acum înainte începe să devină interesant: căci, de vreme ce nu pot fi găsiţi vinovaţi în baza vreunei legi anume, nostalgicii se vor aduna din nou, doar de dragul de a sfida.
Adevărul e că în Germania – dar nu numai acolo – condamnarea regimului comunist nu e unanimă. Regimul comunist pare mai puţin detestabil căci a fost duşmanul fascismului. Cei care susţin această teză uită însă să spună că înlăturarea regimului fascist s-a făcut prin instaurarea altei dictaturi. Această relaţie concurenţială, care încă mai bîntuie cărţile de istorie şi discursul public, nu încurajează deloc o abordare pragmatică a situaţiei de acum. Pe de altă parte, criza economică afectează, se pare, inclusiv memoria. Sondajele arată o creştere accentuată a reflexelor comunist-egalitariste. Dimensiunea totalitară a regimului din RDG e aproape uitată – oamenii tind să-şi amintească mai degrabă de binefacerile statului asistenţial. Dintr-un studiu sociologic reiese că tot mai mulţi germani dintre cei care n-au trăit în fosta RDG consideră că regimul de atunci asigura o viaţă confortabilă, liniştită. Cultura pop din anii ’90 a contribuit şi ea la răspîndirea acestui mit: în cărţi, filme şi videoclipuri apar mai degrabă acele embleme „soft“ ale Germaniei comuniste, cum ar fi, de pildă, maşina Trabant sau cafeaua Mocca Gold. Despre SED şi STASI nu se ştie mai nimic – parcă nici n-ar fi existat.
Şi tocmai la aceste simboluri „tari“ au recurs nostalgicii comunişti pe 9 mai! Mai multe voci din CDU (creştin-democraţi) şi FDP (liberali) cer acum o lege care să interzică afişarea în public a însemnelor comuniste. Unul dintre liderii uniunii, Volker Kauder, consideră că demonstraţia tovarăşilor comunişti din 9 mai e o provocare, o ameninţare la adresa democraţiei. Dezbaterea de-abia începe. Căci nu toţi politicienii sînt convinşi de utilitatea şi de legitimitatea unei asemenea iniţiative. Nu este oare democraţia acel regim capabil să tolereze şi să integreze inclusiv acele grupuri care o pun în pericol? Nu ar fi interzicerea acestor simboluri o formă de abdicare de la principiile de bază ale democraţiei – adică libertatea de asociere şi libertatea de exprimare?
