„The Artist a însemnat consacrarea mea ca actriţă“ – interviu cu actriţa Bérénice BEJO

Comedia Meilleur espoir féminin (regia Gérard Jugnot) a lansat-o în Franţa pe actriţa de origine argentiniană Bérénice Bejo. A urmat parodia filmelor cu spioni intitulată OSS 117: Le Caire, nid d’espions, în regia lui Michel Hazanavicius, care-i va deveni partener de viaţă şi îi va aduce recunoaşterea internaţională, oferindu-i rolul principal feminin din filmul The Artist, recompensat cu nu mai puţin de cinci premii Oscar. Bérénice Bejo a jucat şi în filmul lui Asghar Farhadi, Le Passé. Cel mai recent rol a făcut-o să ajungă din nou la Cannes. The Search (2014, regia Michel Hazanavicius) urmăreşte patru destine care se intersectează în timpul celui de-al doilea război din Cecenia, în 1999, iar actriţa franceză interpretează rolul însărcinatului cu afaceri din partea Uniunii Europene. Am stat de vorbă cu actriţa la Bucureşti.

Ce rol a jucat în carieră originea dumneavoastră argentiniană?

Mi se pune deseori această întrebare şi de fiecare dată mă surprinde. E adevărat că m-am născut în Argentina, dar am trăit de mică în Franţa şi am avut şansa să mi se ofere multe roluri. Am lucrat cu imensă plăcere la filmul Le Passée al lui Asghar Farhadi, şi poate doar aşa, din perspectiva abordării unui rol care să aibă legătură cu Argentina sau cu o altă ţară decît Franţa, mi se pare că aş putea răspunde la întrebare. Sînt argentiniană, gesticulez mult, mă mişc rapid, mă entuziasmez repede şi sînt impulsivă; însă Marie din Le Passée e un personaj pasiv, nu se enervează, acceptă cu mare uşurinţă situaţia, prin urmare joacă un rol care e foarte departe de temperamentul meu… Aşadar, eu nu văd o legătură directă între originea mea argentiniană şi evoluţia mea profesională.

Mă bucur în momentul în care un regizor mă cheamă la casting pentru un rol în care nu joc o franţuzoaică, înseamnă că e în avantajul meu, şi asta nu poate decît să mă îmbogăţească.

Care din rolurile interpretate vă este cel mai aproape de suflet?

Nu cred că este nevoie să mă gîndesc prea mult, pentru că Peppy Miller din The Artist a însemnat o provocare uriaşă şi consacrarea mea deplină ca actriţă. Mai lucrasem cu Michel Hazanavicius şi cu Jean Dujardin în 2006, la parodia OSS 117: Le Caire, nid d’espions. Michel m-a ajutat enorm să construiesc personajul, să învăţ cum să-l lucrez şi să intru în pielea lui Peppy. The Artist este primul film francez care a primit Oscarul pentru cel mai bun film străin, cel mai bun regizor, iar partenerul meu, Jean Dujardin, a fost recompensat cu Oscarul pentru cel mai bun actor, la care s-au adăugat premiile Bafta, Golden Globe, César-urile...

Cînd un film primeşte atît de multe premii, ei bine, am trăit succesul din plin, dar „cu capul pe umeri“, cum se spune. Succesul fabulos al filmului a fost cea mai frumoasă experienţă de pînă acum.

Aţi trecut de la comedie muzicală la o dramă de război…

Da, am filmat pentru The Artist în America, apoi am fost nevoită să mă adaptez la filmările pentru The Search, care au avut loc în Georgia şi în Munţii Caucaz, cu oameni extraordinari, care nu vorbeau engleză, dar trecuseră prin drame cumplite. Băiatul din film care îl interpretează pe Hadji (Abdul Khalim) este un fenomen.

În ce sens?

Nu vorbea decît cecenă, avea o disponibilitate uriaşă pentru scenele dramatice şi o atitudine rebelă. Spre exemplu, scena în care plîngem amîndoi la „confesiune“, micul Abdul Khalim a întrebat traducătoarea, cu un firesc care m-a lăsat cu gura căscată, dacă putem repeta scena, pentru a-şi îmbunătăţi performanţa actoricească. Sigur, regizorul i-a dat şansa unor duble, numai că toţi de pe platou am realizat că, la a douăzecea scenă, copilul recita mecanic, dar la fel de convingător, tragedia care l-a adus spre mine şi plîngea cu uşurinţa unui actor profesionist. Alteori, la cele mai simple scene, se strîmba şi bloca o echipă întreagă.

Cum a fost primit filmul la Cannes?

A fost aplaudat de public, dar şi fluierat. Mai tîrziu am aflat că cei care ne-au fluierat erau jurnalişti ruşi. Filmul va fi lansat în noiembrie în Franţa şi sperăm să îl proiectăm şi în Rusia. Sînt foarte curioasă cînd mă gîndesc la reacţiile spectatorilor, care, de cele mai multe ori, nu coincid cu cele ale presei. 

a consemnat Roxana CĂLINESCU 

Foto: G.P. Ghergani