Teolog, catolic, homosexual
Biserica Catolică din Germania trece printr-un nou seism. După tulburările provocate la începutul anului de memorandumul intitulat „Biserica 2011: o reformă indispensabilă“, prin care sute de teologi şi preoţi din întreg spaţiul de expresie germană cereau, printre altele, sfîrşitul celibatului, se iscă acum o nouă gîlceavă între „tradiţionalişti“ şi „reformatori“. De această dată, e vorba despre toleranţa faţă de homosexuali. Cel care a declanşat polemica e David Berger, teolog şi (fost) profesor la Academia Pontificală „Sf. Toma de Aquino“ din Roma şi la un colegiu catolic din Köln. În cartea sa publicată recent a recunoscut că este el însuşi homosexual – trăieşte de douăzeci de ani împreună cu partenerul său – şi descrie viaţa duplicitară pe care a trebuit s-o ducă: homosexualitatea e un subiect tabu în rîndul clericilor şi al teologilor, ca să rămînă în „sistem“ a trebuit să se ascundă, deci să mintă. Volumul autobiografic conţine însă şi o serie de estimări (speculaţii) despre mediul clerical din Germania: între 20%-40% dintre preoţi ar fi homosexuali; la un moment dat, sugerează că pînă şi Papa Benedict al XVI-lea ar fi unul dintre ei. Dincolo de aceste afirmaţii insuficient documentate, cartea pune o problemă interesantă şi legitimă: cum se raportează Biserica la homosexuali. Citată şi răscomentată, cartea a ajuns repede un best-seller (şase ediţii în trei săptămîni), iar autorul – o vedetă.
Scandalul public care a urmat după apariţia cărţii l-a determinat pe Episcopul de Köln să-i retragă lui David Berger dreptul de a preda religia catolică – o mişcare previzibilă, aproape la fel de previzibilă ca reacţia autorului, devenit, prin victimizare, un fel de purtător de cuvînt al tuturor celor care sînt obligaţi să-şi ascundă identitatea sexuală.
„Luni în şir, ba chiar ani la rînd, m-am furişat, precum lupul – la început, ascuns în blană de oaie – în turma sfîntului Köln. Slujitorilor catolici care se angajează întru slujirea credinţei celei mai curate şi împotriva «dictaturii relativismului» propagate de «evrei, francmasoni şi pederaşti» le-am devenit suspect atunci cînd am criticat tradiţionalismul vulgar al Bisericii Catolice, ale cărui trăsături deveneau tot mai pregnante“ – aşa îşi începe Berger mărturia în săptămînalul Die Zeit. Apariţia cărţii autobiografice şi numeroasele comentarii din presă pe marginea volumului i-au stîrnit (scandalizat) pe tradiţionalişti: cît o să-l mai lăsaţi pe acest individ să pună pe piaţă inepţii despre homosexualitate? – s-au îngrijorat credincioşii pe forumuri şi portaluri catolice.
Aici e şi ipocrizia – anume în faptul că homosexualitatea, ba chiar şi pedofilia ar fi tolerate în rîndul Bisericii Catolice atîta timp cît nimeni nu află nimic. În plus – susţine Berger – există, printre prelaţi, convingerea periculoasă că preoţii homosexuali ori pedofili ar fi cu atît mai credincioşi bisericii cu cît faptele lor, odată descoperite, pot fi pedepsite disciplinar. Cum ar veni: un preot cu conştiinţa încărcată e mai util instituţiei. Tocmai această ipocrizie o combate şi Berger în cartea sa şi în mărturiile sale: el se consideră liber pentru că e sincer.
Deocamdată, polemica nu a fost încă digerată de opinia publică. Iar suprapunerea vocilor – după renunţarea la celibat, se cere şi toleranţă faţă de homosexuali – nu conduce neapărat la o mai bună înţelegere a chestiunii. Ambele revendicări sînt vehiculate acum de activişti democraţi, de ONG-uri şi de reprezentanţi ai profesiei. Se prefigurează cumva un dialog ideologic Biserică-societate civilă?
