Spaţii vitale în Maramureş şi Hong Kong

Cele două expoziţii n-au aparent nici o legătură, cu excepţia locaţiei şi a perioadei de vizită. Expoziţia lui Dumitru Gorzo are la uşă un avertisment cu privire la imaginile explicite cu caracter sexual. Vizitatorii sînt selectaţi din hol, după criteriul vîrstei, ca să nu fie pervertiţi prin contactul vizual cu hermafrodiţii. Adevărul e că ar putea exista riscul ca plozii să confunde vreo pictură cu scena biblică în care Salomeea duce capul lui Ioan Botezătorul şi să-şi completeze cunoştintele, dobîndite la şcoală, cu informaţii asupra sexualităţii personajelor. Sala pulsează de viaţa figurilor obscene, a pocitaniilor şi a arătărilor pictate în culori stridente pe basoreliefuri din lemn. Tensiunea se creează cînd această lume încordată şi alienată a visului se raportează la nostalgia vieţii maramureşene. Cea de-a doua lume corespunde realităţii, fără să facă, totuşi, abstracţie de primul plan, al visului. Această realitate are în centru grupuri de ţărani, pe care pînza îi pune în valoare în contururi fine. Detaliile lasă impresia de imagine fotografică îmbogăţită cu tehnici ale picturii. Flăcăi pe cai împodobiţi, mirese pe jumătate femei, babe înghesuindu-se în colivii sau în ştirile de la ora 5, tineri la un rachiu, cu mustăţi tricolore, costume tradiţionale şi priviri oarbe fac parte dintr-o realitate recognoscibilă pentru vizitator. Aceasta are şi un rol de intermediar între privitor şi semnele lumii interioare, pe care artistul o aşază la vedere. Ca întreg, expoziţia are drept mesaj ideea că omul este prins "între o contemporaneitate kitschicioasă şi o tradiţie prăfuită". Acest avertisment pune în valoare mesajul celeilalte expoziţii, care are ca punct de plecare faptul că fiecare e liber să vorbească pentru sine, în detrimentul acceptării necritice a sistemelor dominante de gîndire, acţiune şi atitudine. Curatorii expoziţiei "Prin expresia populară", Hu Fang şi Yhang Wei, au selectat lucrările care demonstrează că maselor li se oferă din ce în ce mai multe modalităţi de exprimare şi de comunicare cu ceilalţi. În acest fel, viaţa prinde "expresia populară", care nu este populism, Pop Art sau judecată asupra valorii. Din perspectiva contextului chinez, sînt investigate schimbările la nivel global, în care comportamentul imitativ şi cultura de masă devin principalele motive de reflecţie. Fotoliile moi din sala cu monitoare, în care pot fi vizionate filmele, dau impresia de uşoară propagandă confortabilă. "Popular expression" amestecă expresia artistică cu cea personală şi se referă la schimbările de valoare, şi nu la estimări, la faptul că nu numai convingerile conştientizate construiesc procesul vieţii. Cao Fei, în "Spaţiu Public - Sărută-mă", spionează un om care se distrează la colţul unei străzi ca şi cum nimeni nu l-ar putea vedea, dansînd zi după zi, cu mişcări prosteşti, dar cu o expresie sinceră. În "Music Hall", Xu Tan pune povestea lui Zheng Daoxing într-un cîntec bazat pe interviuri, interpretat alături de o formaţie locală de rock and roll. "Road Show" al lui Xu Zhen pare un concert pop, dar muzica e compusă din gemete conotate sexual. De-a lungul autostrăzii Guangzhou Shenzhen, unde aşezarea pare imposibilă, oamenii îşi găsesc un spaţiu de supravieţuire. Jun Yang explorează formarea organică a unui nou spaţiu vital, din diferenţele de cultură şi felul în care transformările sînt catalizate de un context cultural diferit. Zheng Guogu prezintă "Eu şi Profesorul Meu", în care un cerşetor "nebun" sare, fără oprire, în stradă şi devine astfel "profesorul său", ca un exemplu de puritate şi libertate. În "Crazy English", Zhan Yuan urmăreşte cum metoda de învăţare a englezei prin strigăte a devenit un fenomen de masă în Asia: dacă ai ceva de spus, trebuie să stăpîneşti lingua franca. Ceea ce au în comun aceste reportaje e orientarea către spaţiul vital al fiecăruia şi exprimarea, asumarea personală a acestuia. După cele două expoziţii, văzute în ordinea impusă de lift, mi se pare că valoarea uneia e potenţată de a celeilalte, că simetria lor nu poate fi ignorată. Ambele părăsesc domeniul conştientului şi ambele se raportează cu nostalgie la un trecut prăfuit, într-un Maramureş de sărbătoare sau într-o Chină cu panouri fără reclame, cu vaci rătăcite printre clădiri şi poduri sub care nu locuia nimeni. Dacă e doar întîmplare în această alăturare, măcar e una fericită.