Sibiu, capitală rock

Publicat în Dilema Veche nr. 174 din 9 Iun 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Berti BARBERA Două dintre cele mai bune & originale trupe de la noi sînt Luna Amară şi Viţa De Vie. Ambele au o prestaţie scenică bună, iar concertele lor au noimă şi umplu locul cu sunet bun şi cu energie pozitivă. Prima a reuşit să-şi promoveze albumul Loc lipsă printr-un turneu naţional de cluburi şi să crească în două albume cît alţii într-o carieră, fără să se îndrepte către "targete" idioate, impuse de radio, şi reuşind să-şi adune un public fidel. Aceeaşi relaţie apropiată cu fanii o au şi Viţa de Vie care organizează deja tradiţionalul VDV Camp. Recentul lor album, Egon, are parte de reacţii bune. Mesajul social primează în faţa ciubucurilor libidinoase, iar atenţia pentru detaliul producţiei le aduce un plus de credibilitate. Pentru că marea problemă a celor care vor să spună ceva prin muzică este credibilitatea. Şi atitudinea. Iar cînd găseşti băieţi care scriu şi cîntă bine, care comunică şi funcţionează ca o echipă de profesionişti, e bine să spui şi altora. Aron BIRO Din ploaia şi smog-ul englezesc s-a alcătuit la începutul anilor ’90 o triadă de trupe surori care propuneau o muzică noroioasă ce se străduia să găsească numitorul comun între lirismul baroc britanic şi grohăiala adolescentină a rockului extrem care explodase la finele decadei optzeciste. E vorba de My Dying Bride, Anathema şi Paradise Lost care au format un izvor de influenţă majoră pentru ultimii 15 ani ai industriei rock europene, cu un vino-ncoa deosebit pentru tinerii români consumatori de poezie opresivă. Martori sînt epigonii promovaţi de Petre Magdin la miezul nopţii. Orientarea celor trei grupuri spre experimente rock de cele mai diverse inspiraţii şi efortul tenace de a se desprinde de scena rapid suprapopulată cu epigoni le-au asigurat avansul necesar statutului de clasici, dar şi punctul de vulnerabilitate comercială inerent acolo unde muzica are şi alte raţiuni de a exista decît a deservi publicul-ţintă. Imediat după debuturile primitive similare de la începutul anilor ’90, cele trei grupuri s-au dispersat pe urmele presărate cu firimituri de către muze divergente. Paradise Lost au aderat la zona Depeche Mode/Sisters of Mercy, Anathema au luat calea curcubeului de după ploaie cu un sound influenţat de Pink Floyd, iar My Dying Bride au preferat să stea cu picioarele în noroi, consolidînd propria reţetă doom metal, prin încorporarea de excentricităţi violonistice şi lamentaţii vocale inconfundabile. Dacă primele două grupuri ne-au vizitat deja, e pentru prima dată cînd avem ocazia de a fi martori la spectacolul My Dying Bride, trupă în care Bacovia ar fi cîntat, dacă s-ar fi născut o sută de ani mai tîrziu. Lor li se alătură şi melancolicii Anathema, într-un contact mai intim decît cel cu apreciatele DVD-uri publicate în ultimii ani. Gradul de rudenie între cele două trupe este asigurat şi de contribuţia unui meteoric Martin Powell (vioară, clape) la albume esenţiale în carierele acestora, The Angel and the Dark River şi Judgement, albume care au fixat coordonatele stilistice prin care grupurile îşi promovează azi identităţile. Această zonă de intersecţie nu afectează cu nimic divergenţa celor două standarde de rock depresiv: de la disperarea torsionată a torturaţilor My Dying Bride, la nostalgia folk a resemnaţilor Anathema, ni se propun două feluri de a plînge, de a regreta şi de a spera ca lucrurile să mai rămînă o vreme aşa, dacă de mai bine nu e loc. Răzvan BRĂILEANU Cînd vine vorba de Within Temptation mă gîndesc în primul rînd la Sharon den Adel, frumoasa olandeză în rochii vaporoase, care farmecă publicul cu vocea ei curată şi îl întărîtă dînd din cap. Au început în 1996 cu un metal gothic destul de greoi, au continuat cu armonii simfonice turnate peste riff-uri de chitară şi acum iau cu asalt topurile europene. Şi-au modelat muzica în aşa fel încît au reuşit să cucerească un public larg, fără a pierde vechii fani. Au tras după ei o mulţime de trupe care le-au copiat stilul şi, care, uneori, i-au depăşit în vînzări şi notorietate (nu-i aşa că aţi auzit de Evanescence?), dar care niciodată n-au fost peste Within Temptation. Noul lor album, The Heart of Everything, este melodic, bombastic, puternic, dar sensibil. Iar concertele lor nu sînt simple cîntări, ci adevărate spectacole cu decoruri şi costume. După ce au filmat două videoclipuri în România, Within Temptation se întorc pentru a ţine capul de afiş la Artmania. Paul BREAZU În 1989, anul în care cîţiva puştani din Olanda înregistrau primul demo cu propria lor muzică, metalul încă nu-şi tratase complet alergia la sintetizatoare. Sigur, clapele electronice ale lui Rick Wakeman se auziseră încă din 1973 pe sclipitorul Sabbath Bloody Sabbath, iar trupe precum Throbbing Gristle sau Killing Joke patentaseră, la sfîrşitul anilor ’70, un subgen, industrial-metalul, în care sunetele sintetizate erau vioara întîi, dar keyboard-urile au fost, pînă în deceniul nouă al secolului trecut, nişte păsări destul de rare în lumea trupelor cu chitare grunjoase. Caseta aceea din 1989 a olandezilor de la The Gathering a avut, într-un fel, vocaţie de pionier, fiind parte, alături de materialele unor Anathema, Paradise Lost sau My Dying Bride, a primului val nouăzecist al gothic/doom metalului. După ce a livrat cel puţin două capodopere ale genului, Mandylion şi How to Measure a Planet?, trupa vocalistei Anneke van Giersbergen a ajuns anul trecut la al şaselea album de studio. Ana M. CĂLIN Cargo şi Celelalte Cuvinte sînt două trupe care s-au priceput de minune să rămînă în conştiinţa publicului iubitor de rock şi să-şi adauge generaţii noi de fani. Reţetele au fost însă diferite. Cargo a lansat în mod constant (deşi încet) cîte un album la 3-4 ani, iar pentru această vară pregăteşte un disc best of, intitulat 22, adică vîrsta pe care o aniversează şi numărul de piese reînregistrate şi rearanjate care vor apărea pe disc (excepţie făcînd noul single "Ca o stea"). Grupul are o activitate concertistică susţinută, asta deşi răsunătoarea despărţire din 2003 de Ovidiu Ioncu Kempes, fostul solist al grupului, nu le dădea, în ochii multora, şanse de supravieţuire. Cu o încăpăţînare specific bănăţeană (de care nu duce deloc lipsă chitaristul şi fondatorul grupului, Adrian Bărar), Cargo s-a păstrat în topul grupurilor de rock din România datorită unui sound melodios, cu accente etno, şi a unor texte pline de un patos simplu. De cealaltă parte, Celelalte Cuvinte şi-a păstrat mereu aura de grup academic, cu muzici elaborate şi schimbări bruşte de stil. Grupul este o rara avis în apariţiile de tot felul, începînd cu cele discografice (între ultimele două discuri lansate s-au scurs şapte ani) şi terminînd cu concertele, preferînd să evolueze numai în festivaluri titrate sau în producţii proprii. Marius CHIVU Îmi exprim în fugă nedumerirea resemnată faţă de succesul atît de îndelungat al trupei Iris (o trupă hard-rock modestă, probabil cea mai supraevaluată trupă din rock-ul autohton: albume onorabile, versuri proaste, concerte anoste de 15 ani încoace), un succes mai mult emoţional, explicabil prin contextul cu totul chinuit al peisajului muzical românesc (mai ales înainte de ’89), şi trec la trupa Altar, cea căreia i-a revenit onoarea de a inventa, la începutul anilor ’90, metalul românesc şi de fi primul nostru produs rock pe scena festivalurilor de afară. La mijlocul anilor ’90, Altar făcea legea în underground-ul rock-ului de la noi. Clujenii au lansat anul trecut al patrulea album, Atitudine, o combinaţie de hardcore şi drum’n bass relativ sincronă cu ce se întîmplă în zona nu-metalului occidental. După 15 ani de carieră, timp în care zeci de trupe metal autohtone au apărut şi au dispărut (vă amintiţi Ura De După Uşă?), Altar şi-au păstrat agresivitatea şi atitudinea şi, cel mai important, un număr impresionant de fani.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Uimirea unui german care a vizitat Bucureștiul: „Nu-mi vine să cred cât e de subestimat!”. Ce spune despre micii din Obor VIDEO
Thomas Wiede, un turist german pasionat de călătorii, a petrecut în această primăvară un weekend la București. Iar impresiile sale la superlativ despre capitala României au fost împărtășite și pe canalul său de YouTube, care are peste 11.000 de abonați.
image
De ce vor tot mai mulți români să revină acasă, după mulți ani de Germania. „Aici nici nu am unde să cheltuiesc banii”
O conațională care locuiește în Germania a transmis un mesaj devenit viral pe Tik Tok pentru românii care muncesc în străinătate. Românca îi sfătuiește să ia spontan hotărârea de a reveni în România, dacă în țară se simt cel mai bine, pentru că altfel se vor amăgi singuri la nesfârșit.
image
Rețeta lui Ceaușescu pentru a pune mâna pe putere în România. Cum a reușit un copil sărac să ajungă stăpânul țării
Nicolae Ceaușescu a fost modelul perfect de politruc oportunist. Așa cum arată biografia fostului dictator acesta și-a făcut culoar către putere prin șiretenie, exploatând momentele prielnice, făcându-și loc cu coatele atunci când a fost nevoie.

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.