"Să povestim despre ce a fost

Publicat în Dilema Veche nr. 0 din 29 Noi 1999
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

- interviu cu CătălinMITULESCU - Săptămîna trecută, Institutul Cultural Român a organizat la Cinematograful Studio avanpremiera filmului Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii de Cătălin Mitulescu, scenariul Cătălin Mitulescu şi Andreea Vălean, cu Dorotheea Petre, Ionuţ Blecheru, Jean Constantin, Mircea Diaconu, Carmen Ungureanu, Cristian Văraru ş.a. Dorotheea Petre - în rolul Evei - a cîştigat la Cannes Premiul "Une Certain Regard" pentru "Cea mai bună actriţă". Aţi intrat la Facultatea de Geologie în 1993, apoi aţi lucrat în Italia ca pizzaiollo. Cum v-aţi decis să urmaţi cursurile de regie film? Cred că în liceu s-a născut pasiunea mea de a scrie la o revistă a şcolii nişte nuvele; apoi mă duceam în fiecare zi la cinematecă. Chiuleam de la şcoală şi mergeam să văd filmele lui Antonioni, Pasolini, Fellini, Forman. Toate peliculele erau alb-negru; uneori stăteam pe jos pentru că nu mai erau locuri. Atunci se vindeau bilete pe sub mînă la suprapreţ. Era o meserie chestia asta, ca la meci... Am văzut de curînd săli de cinema goale, care se închid, şi mi-am adus aminte de cozile de la Cinema Patria. Era alt timp. Revenind, cred că am avut, ca orice regizor, pasiunea de a povesti. Cred că de la asta pleacă totul. Nuvelele mele erau foarte vizuale şi m-am gîndit că aş putea face film. Nu am luat o decizie imediat. Am plecat din ţară după doar doi ani de Geologie. Cum v-aţi descurcat ca emigrant? Am plecat din România foarte decis şi cu o mare energie. Aveam 20 de ani. Dormeam prin trenuri, în săli de aşteptare. Voiam să văd cum e acolo şi să cîştig bani. Acolo, în nordul Italiei, pe lacul Maggiore, m-am format, m-am împlinit cumva. Am lucrat ca ucenic în construcţii, apoi în restaurante. Eram foarte tînăr şi îmi plăceau regulile. Respectam acea relaţie ucenic-maestru. Îmi plăcea să lucrez bine, să fiu un ucenic bun. Am intrat într-un restaurant spălînd vase, apoi, în cîteva luni, am învăţat să fac blatul la pizza. Nu e uşor să-l faci bine. Exista un secret şi aici. Apoi am învăţat bucătărie italiană de la un sard foarte simpatic. Iarna, cînd ploua tot timpul şi nu erau foarte mulţi clienţi, am ajuns să ţin eu singur un restaurant: trebuia să fac pizzele, mă duceam în bucătărie şi pregăteam spaghetele, îmi scoteam repede şorţul, îmi puneam papionul şi serveam clienţi la masă. Şi trebuia să le fac pe toate foarte bine. Mi-a plăcut spiritul acela lombard, avea o rigoare care mi-a prins bine la vîrsta aceea şi mai ales mi-a prins bine ucenicia. Acest statut nu mai există la noi, nu mai este respectat şi asta ne lipseşte. Zece ani mai tîrziu aţi ajuns la Cannes cu scurtmetrajul Trafic, pentru care aţi şi fost premiat cu Palme D’Or. Da, eu m-am întors din Italia în 1996, atunci cînd a cîştigat alegerile Emil Constantinescu. Tocmai obţinusem acte în regulă, permis de rezidenţă, aveam un statut foarte bun în Italia, dar călătoria se terminase. M-am hotărît să mă întorc acasă, să fac regie de film. Cum credeţi că se explică interesul regizorilor pentru trecut şi, în mod particular, pentru perioada comunistă? Nae Caranfil a dat tonul cu E pericoloso sporgersi în 1993. Cred că eu, ca şi alţi regizori de vîrsta mea, pînă în anul 1990 aveam foarte multe frămîntări. Citeam mult, ne preocupau lucruri despre care nu puteam vorbi, dictatura ne ţinea sub o presiune care a creat ceva în noi. Acel "avem ceva de spus". Cam toţi regizorii care s-au aplecat asupra anilor 1989 avem aceeaşi vîrstă. Sîntem aceeaşi generaţie. Revoluţia a însemnat un vulcan şi un haos, economia de piaţă, mineri, alegeri, toată nebunia asta care ne-a mîncat timpul. Iar acum lucrurile au ajuns să se decanteze, a trecut îndeajuns timp, lucrurile s-au liniştit cumva. Acum e momentul să povestim despre ce a fost. Asta e meseria noastră, sîntem regizori. În Le Figaro Magazine din 26 august a apărut o scurtă cronică la film, semnată de Anthony Palou. După ce rezumă filmul, cronicarul încheie: "Primul lungmetraj al lui Cătălin Mitulescu este un film aproape proustian - mizînd pe senzaţiile venind dinspre trecut - despre o lume care, din fericire, nu mai există". Aţi apelat la emoţie ca miză principală a filmului? Totul a plecat dintr-o dorinţă foarte puternică. Am simţit nevoia să mă întorc în acel timp şi să spun o poveste de atunci. Andreea Vălean, scenarista filmului, a venit cu ideea să facem o poveste din aceea vreme. Am intrat în acel joc, au intervenit amintirile, apoi scrierea scenariului a însemnat desigur articularea unei poveşti, dar mai mult decît atît am pus cap la cap o înşiruire de situaţii, de emoţii. Lista acelor emoţii şi întîmplări era foarte lungă şi s-a construit în film ca o cronică de familie. Pentru mine aceste poveşti au însemnat o regăsire personală. Asta este miza mea. Ca spectatorii să se identifice cu aceste emoţii şi asta să îi însenineze, să-i liniştească. Asta le propun eu. Ce s-a schimbat în români după decembrie ’89? Dacă mă doare ceva acum este ura românească, blocajul ăsta în clişee de tot felul. Ura te face prost, într-un fel. Am încercat să găsesc prin film o soluţie să scăpăm de această tară. Cred că după Revoluţie s-a pierdut o anumită limpezime. În timpul dictaturii lucrurile erau cumva aşezate, românii avînd conştiinţa propriei tragedii. După 1989, lumea românească s-a tulburat foarte mult şi nici nu ne-am dat seama de ceea ce se întîmplă cu noi, am pierdut o anumită conştiinţă pe care eu încerc să o regăsesc şi aş vrea să transmit asta prin film şi publicului meu. E vorba de limpezimea noastră, ca popor. Să regăsim timpul în care să ne gîndim la ce se întîmplă cu noi. O altă meteahnă românească este acel "prea tîrziu", fie că e vorba de deconspirarea colaboratorilor sau despre discutarea momentului Revoluţiei. Mi-a fost teamă că filmul meu vine prea devreme, în nici un caz prea tîrziu. Nu este prea tîrziu. Pentru mine, e un timp potrivit. Dacă spectatorii au aplaudat şi le-a plăcut înseamnă că filmul a venit într-un moment potrivit. Cum a fost primit filmul în cinematografele din Franţa? Am păstrat legătura cu producătorul francez în fiecare zi în această perioadă şi pot spune că, faţă de filmele care au intrat în cinematografe miercuri, 30 august, Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii a cîştigat un procent de 20% de spectatori. Celelalte filme au rămas constante sau au pierdut. Asta înseamnă că place. Cei care ies din sală vorbesc despre el prietenilor şi asta atrage şi alţi spectatori. Am făcut 12.000 de spectatori în 10 zile, ceea ce, pentru un film de autor, nu e puţin lucru. Sper că acest tip de reclamă, din vorbă în vorbă, să funcţioneze şi la noi. Pînă acum toate proiecţiile au avut ecouri foarte bune, cum a fost şi cea organizată de Institutul Cultural Român la Cinema Studio. Care sînt proiectele dvs. privind filmul de scurtmetraj? Dacă aţi fi pus în situaţia de a face un film despre integrarea României în Uniunea Europeană, care ar fi elementele ce nu ar trebui să lipsească? Nu am nici un proiect de scurtmetraj pe care l-aş putea regiza. Lucrez la un lungmetraj cu titlul Un balon în formă de inimă, care e în fază de scenariu. Mie nu-mi place să speculez lucrurile imediat, mai ales că încă nu se întîmplă nimic (rîde). Scenariul la care lucrez e de actualitate, dar integrarea în UE nu se prea simte în relaţia dintre Veli, cameristă pe litoral, şi iubitul ei, Anechiţoaia, proaspăt intrat într-o bandă de hoţi de buzunare. Ce film românesc constituie pentru dvs. un bun reper cinematografic? Mi-au plăcut mult Duminică la ora 6 al lui Lucian Pintilie şi filmul "de diplomă" al lui Dan Piţa, La vie en rose. Sînt magice. Lui Dan Piţa i-am fost chiar ucenic. Ucenicia e de mare preţ. Serios. Care sînt atuurile "generaţiei aşteptate" a cineaştilor români? Au o solidă cultură cinematografică formată în perioadă comunistă, dar şi-au păstrat perseverenţa şi după 1989. Au multe lucruri de spus şi, în primul rînd, sînt norocoşi pentru că au şansa să construiască totul de la început. a consemnat Roxana CĂLINESCU

AV jpg
Oameni și poze
Autoarea abordează voci narative surprinzătoare, de la intelectuali și corporatiști la gospodine cu blog de gătit, de la soții ratate bovaric la scriitori călătorind bezmetici pe șosele între lansări de carte.
p 17 2 jpg
La mîna copiilor
Garrel a furat meserie de la înaintașii lui (Chaplin, bunăoară) și a înțeles că hazul ar putea să ne ducă ceva mai aproape de adevărul negru, învăluindu-ne ca o protecție și-apoi abandonîndu-ne în ghearele sale.
957 17 Biro1 jpg
Afrobeat & folktronica
Vara aceasta festivalurile de jazz cu tradiție din zona Clujului (Jazz in the Park, Smida Jazz) plusează cu programe mai spectaculoase și expansive.
957 23 InterviuTOMAGRAPH2 jpg
Despre obiecte, umbre și imagini – interviu cu artistul vizual Ana TOMA
„Recitesc cartea de cîte ori e nevoie pînă se conturează o imagine mentală care să surprindă atmosfera volumului în ansamblu.”
956 15 Banu1 jpg
Ultima dată
Festivalurile sînt alcooluri tari. Intense, contagioase, dar și periculoase.
956 17 foto1 Ciprian Zinca jpg
„Proud Ladies”. O istorie dansată a rock-ului feminin
Rock, dans contemporan și o tușă feministă – așa s-ar putea descrie spectacolul lui Jean-Claude Gallotta.
p 21 jpg jpg
Victor Brauner – „Număr” sau „Domnul 45”
În opera brauneriană, simbioza semn-număr-cuvînt devine o constantă în elaborarea imaginilor.
955 16 sus Pdac BAS jpg
Fuga din Paradis
„Paradis” aduce la viață o lume extrem de complexă, parte a unui continent aflat pe punctul de a trece prin schimbări care se fac abia simțite, dar care urmează să-l zguduie și să-l scufunde în mîlul istoriei secolului trecut.
955 16 jos Pdac Iamandi jpeg
Der Histria-Mann
Arheologul este curatorul prin excelență al mărturiilor de altă epocă. Iar un elocvent exemplu în acest sens este cartea de amintiri recent apărută a lui Petre Alexandrescu.
p 17 jpg
La răscruce de vremuri
Frammartino lucrează greu („Il buco” este doar al treilea lungmetraj al său în mai bine de cincisprezece ani), dar cu o statornicie a crezului artistic care nu e străină nici de rezultate strălucite, nici de orbiri și manierisme.
955 17 Biro1 jpg
Post-metal feminist
Mișcarea #MeToo a avut interesante efecte colaterale, unul dintre acestea e valul de trupe dark-rock invocînd condiția magic-răzbunătoare a femeii.
33956276618 6e5b1b5348 k jpg
La plecarea lui Andrei Șora
Erai ceea ce mi s-a părut a fi primul om cu adevărat liber pe care l-am cunoscut.
Volodimir Zelenski coperta1 jpg
Un portret al lui Volodimir Zelenski – cea mai actuală biografie a liderului ucrainean apare în română
Un fragment, în exclusivitate, din prima biografie tradusă în limba română a liderului ucrainean
Valul negru1 jpg
Carte nouă la Humanitas: „Valul negru” de Kim Ghattas
„Kim Ghattas povestește ultimii 40 de ani de istorie ai Orientului Mijlociu folosind suspansul, documentele, observația directă, investigația jurnalistică.”
954 16 Cop1 jpg
Rememorări ficționale
Asistăm în acești ani la resuscitarea, redefinirea unui gen literar controversat, considerat îndeobște minor. Vorbim despre biografia romanțată.
p 17 2 jpg
Despre filmele cîștigătoare la Veneția și Berlin
„Evenimentul” este un film realist, și tocmai această opțiune a tonalității îl recomandă drept un vehicul de nădejde pentru o narațiune cu concluzie clară, dar care nu poate pretinde spre mai mult.
WhatsApp Image 2022 07 14 at 08 31 41 jpeg
Filmul documentar „Regele Mihai: Drumul către casă” va fi prezentat la secțiunea „History and Cinema” din cadrul BIFF
Ediția a XVIII-a se va desfășura în perioada 29 septembrie – 9 octombrie 2022, sub Înaltul Patronaj al Alteței sale Regale Principele Radu.
POSTER MR Op4 jpg
Musica Ricercata Festival Op. 4 – „Ramificări”
Ediția a patra a Musica Ricercata Festival, „Ramificări”, are la bază un concept dedicat păcii, provenit din descoperirea dirijorului Gabriel Bebeșelea la Napoli, opera „La foresta d’Hermanstad” („Pădurea Sibiului”).
Afis Barbu FormaDeva jpg
„Doctor Coloris Causa” – expoziție Ion Barbu la Deva
Ion Barbu e prezent cu expoziția „Doctor Coloris Causa”, pînă în data de 5 august 2022, la Galeria Națională de Artă Forma din Deva.
953 16 SUS jpg
Din Caesarea, cu dragoste
Poet fiind, Dorin Tudoran cunoaște diferențele dintre echivocul pur și simplu (periculos, pentru că indecis și flotant) și acela care pune nuanțele la locul lor.
953 16 JOS jpg
Feminităţi ilicite
Șaptesprezece scriitoare de vîrste diferite (născute între 1933 şi 1979) au fost invitate să scrie despre experienţa lor, ca femei, în comunism.
p 17 2 jpg
Despre dragoste și alți demoni
Alice Diop urmărește în film patru bărbați pe care îi întreabă despre dragoste.
953 17 Biro1 jpg
In Djent We Trust
Albumele Meshuggah se folosesc de ritmuri sfredelitoare și o voce metal lătrată pentru o poziționare comercială cît de cît coerentă măcar pentru comunitatea metal, un ambalaj ce permite prezentarea live și pentru cei mai puțin interesați de identitatea chitaristico-matematică a lui Thordendal.
Calatorie pe urmele conflictelor de langa noi jpg
Carte nouă la Humanitas: „Călătorie pe urmele conflictelor de lîngă noi: Kurdistan, Irak, Anatolia, Armenia” de Sabina Fati
Vă prezentăm un fragment din „Călătorie pe urmele conflictelor de lîngă noi: Kurdistan, Irak, Anatolia, Armenia” de Sabina Fati, carte apărută de curînd la Editura Humanitas, în Colecția Memorii/Jurnale. Volum cu fotografiile autoarei.

Adevarul.ro

image
Momentul de glorie în care România a fost pe locul 2 în lume la Olimpiadă, după SUA. De ce a sfidat Ceauşescu Rusia
La Olimpiada  de vară din 1984, din Los Angeles, România a adus acasă 53 de medalii, situându-se pe locul 2 în lume, după SUA. Participarea la evenimentul sportiv a reprezentat o sfidare la adresa Rusiei, care a făcut presiune asupra lui Ceauşescu pentru a boicota evenimentul. Argumentul care l-a convins pe dictator, pe lângă cei 120.000 de dolari primiţi pentru participare, a avut legătură cu contextul economic din ţară.
image
Câmpurile morţii de sub mall-urile din Ploieşti. Descoperire făcută de arheologi
Extinderea municipiului Ploieşti spre comunele Blejoi sau Aricheştii Rahtivani a scos la iveală un veritabil câmp al morţii, care ascunde deopotrivă comori unice, vechi de mii de ani, dar şi informaţii relevante despre o civilizaţie demult apusă.
image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.