Popor pauper
La Muzeul Ţăranului Român a avut loc săptămîna trecută vernisajul unei expoziţii de fotografie, şi nu numai, intitulate "Peisaj Minim Garantat - Sărăcia extremă". Fotograful, Cătălin Berescu, activează într-un proiect mai amplu, un "Peisaj Minim Garantat" de Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti şi de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. Alţi membri ai proiectului sînt Mariana Celac, Oana Ciobanu, Simona Ilie şi Cosmin Manolache. Proiectul îşi propune să cerceteze/studieze şi să provoace opinia publică la o soluţionare "pe bune" a stării în care se află locuinţele rromilor. Un fel de şi casa îl face pe om, pentru că - spun autorii proiectului - "sărăcia etnicizată face din rrom străinul prin excelenţă, ţinut la distanţă - privit cu o distanţare prudentă". Fotografiile lui Cătălin Berescu şochează; sînt sinistre, dar ce mişto! Îţi dai seama cît de bine e prins contrastul ligheanului roşu (ca "piesă de mobilier" nelipsită din peisaj) pe zugrăveala verde crud & tocăria albastră, cum arată o casă cu faţadă de linoleum sau o cameră tapetată cu cartoane şi cutii de carton. Cadrele în care apar în toată splendoarea casele rromilor pe fundalul măreţelor blocuri, fabrici şi uzine, surprinderea kitsch-ului şi, deopotrivă, a sărăciei extreme fac tot atîtea "imagini frumoase despre o situaţie de criză". Senzaţia e ca şi cum te-ai uita la Charlie and the Chocolate Factory, iar casa prin (nu din) care vezi cum fumul din horn se duce spre cer ar fi right across the street sau, cel puţin, ai percepe-o ca pe ceva foarte real, doar că pe undeva mai spre marginea oraşului. Asta dacă nu ţi-ar trece prin minte că ce ai văzut în City of Gods se poate întîmpla, de fapt, chiar în spatele blocului tău, hai, la vreo două străzi mai departe. Privind fotografiile expoziţiei încerci să te convingi că oamenii din cadru nu au fost chemaţi pentru figuraţie şi că, pur şi simplu, acolo trăiesc ei. Vedem enorm şi simţim - garantat - monstruos. Dar asta dacă sîntem disponibili să "vedem" şi să "simţim". Duminica trecută, orele 13 trecute fix, cînd m-am înfăţişat la muzeu să-mi revendic partea minimă (garantată) de sărăcie vizuală, expoziţia era, din păcate, goală-goluţă. Cu excepţia mea, a unui prieten pe care l-am cărat prin ploaie, a doamnei pe care am aşteptat-o vreo 10 minute să ne descuie uşa (semn că nu prea fuseseră vizitatori înaintea noastră) şi a cutiilor de carton de la diverse fructe şi legume, adunate şi presărate peste tot, şi pe care erau fotografiile "în mic" ale expoziţiei, aşadar, în acest peisaj minim au mai apărut doi copii. Care au început să se joace "de-a prinselea" printre respectivele cutii, sub privirile nu tocmai îngăduitoare ale doamnei mai sus-amintite. Motto-ul expoziţiei, constînd în replici de film, fotografiate şi ele şi depuse pe masa de la intrare - unde găsim din nou multe alte fotografii, de dimensiuni mici, dar şi un studiu asupra zonelor defavorizate locuite de rromi - surprinde exact starea lucrurilor: "- Uitaţi-vă şi voi la clădirile astea abandonate! Cum să fii mîndru de tine cu toate rahaturile astea care sînt chiar sub nasul tău? - Şi oraşul face ceva cu ele? - Nu, au cazinouri de făcut..."
