„Pasiunile îi unesc pe oameni, în cel mai simplu mod“ – interviu cu actriţa Olimpia MELINTE

Şi-a început cariera cu filmele Cele ce plutesc (r. Mircea Daneliuc) şi Draft 7 (r. Luiza Pârvu). Au urmat succesele internaţionale Şapte fapte de milostenie (Sette opere di misericordia; r. Gianluca şi Massimiliano de Serio, o coproducţie Italia-Franţa-România) şi Canibal (r. Martin Cuenca, Spania-Franţa-România). În 2014, actriţa Olimpia Melinte a fost nominalizată la Premiile Goya, categoria „Revelaţia anului“, pentru dublul rol din filmul Canibal, în care îl are ca partener pe Antonio de la Torre.

Aţi terminat actoria la Iaşi, oraşul celor mai în vogă actriţe românce. Cum vă raportaţi acum la el?

Cu drag şi nostalgie. Iaşiul a rămas pentru mine acasă, acolo sînt părinţii mei, acolo am studiat, acolo m-am îndrăgostit prima oară, fiecare stradă, fiecare parc sînt presărate de emoţiile adolescenţei. Mă întorc mereu acasă cu bucuria unei reîntîlniri emoţionante cu Iaşiul.

În 2013, aţi jucat în trei pelicule extrem de diferite. Pentru O lume nouă, nu eraţi la prima colaborare cu Luiza Pârvu, dar aţi filmat în America. Aţi gustat experienţa pe alt continent?

Ca şi pentru Ana, personajul meu din O lume nouă, eram, şi eu, la primul drum spre America; aşa că toată experienţa asta m-a încărcat şi m-a călăuzit pe un drum firesc în întîlnirea şi înţelegerea personajului. New York-ul este un carusel de emoţii şi lumini, şi toată agitaţia şi frenezia străzilor americane m-au ameţit şi-am prins drag de oraşul ăsta, cu jazzul, culorile şi insomnia lui. Acolo am întîlnit-o Luiza Pârvu, mai matură profesional, foarte implicată şi pregătită pentru toate opreliştile pe care le presupune, uneori, o producţie independentă de film. Cinematografia şi arta, în general, reprezintă un limbaj comun, oamenii care lucrează în domeniile astea sînt uniţi prin dorinţă şi pasiune, aşa că echipa americană, ca şi toată experienţa de acolo mi-au confirmat, din nou, că pasiunile îi unesc pe oameni în cel mai simplu şi firesc mod.

Credeţi că la castingul pentru rolul din Canibal a contat şi succesul filmului italian Sette opere di misericordia?

Sigur, Manuel Martin Cuenca, regizorul filmului Canibal, a dorit să mă cunoască după ce a văzut Sette opere, iar decizia lui finală s-a bazat, într-o oarecare măsură, şi pe munca mea anterioară.

Aţi mărturisit că aţi învăţat spaniola foarte repede. Cine v-a ajutat?

Am avut o profesoară, Fatima, care mi-a devenit mai apoi şi prietenă şi care a stat cu mine 24 de ore din 24, timp de două săptămîni, şi mi-a deschis apetitul pentru limba spaniolă. Ea m-a îndrumat, m-a consiliat şi, în privinţa scenariului, a reuşit, în cel mai frumos mod, să rupă o barieră lingvistică ce exista în mine şi care mă ducea mereu în zona mea de confort, şi anume la limba engleză.

În filmul Canibal faceţi dublu rol, realizînd o performanţă actoricească impresionantă. Ce scenă v-a provocat cel mai mult şi de ce?

Una dintre provocările reale a fost secvenţa de la morgă. Pentru că, înainte de a se filma, am trăit experienţa de a vedea un cadavru în una din sălile de acolo, a fost mai mult o curiozitate, dar întîlnirea asta cu moartea şi imaginea acelui om m-au urmărit un timp, iar secvenţa în sine, miza ei şi situaţia în care ne aflam mi-au dat bătăi de cap.

Personajul Alexandra e mereu în ofensivă, acţionează fără ezitări. Sora ei geamănă, Nina, este blîndă, ezitantă, dar perseverentă... Actriţa Olimpia Melinte de cine se apropie mai mult?

Cred că sînt un mix din cele două personaje. Depinde foarte mult de situaţia în care mă aflu, de oamenii din jurul meu, poate sînt mai aproape de Alexandra, în general, dar mă pot transforma şi în Nina, dacă simt că e loc şi pentru ea în lumea asta agitată şi pragmatică în care trăim.

Aţi declarat că regizorul Manuel Martin Cuenca v-a interzis să comunicaţi cu actorul principal, în timpul filmărilor. Nu e un lucru neobişnuit?

Este neobişnuit, dar dacă asta ajută la evoluţia lucrurilor, atunci nimic nu mai pare neobişnuit. Se întîmplă, de multe ori, ca regizorul să găsească nişte modalităţi diferite de a lucra cu actorii, în funcţie de felul lor de a înţelege şi de a percepe lucrurile. Pentru noi nu a fost neobişnuit, a fost o noutate tehnică de lucru şi ne-a încîntat, dar ne-a pus şi în dificultate, pentru că sîntem două persoane foarte comunicative şi simţeam nevoia să vorbim despre ceea ce ni se întîmpla pe platoul de filmare. Aşa că partea a doua a filmării, interdicţia dispărînd odată cu apariţia Ninei, a fost ca o eliberare. Eu şi Antonio de la Torre eram ca doi prieteni care s-au întîlnit, după ani mulţi, şi simt nevoia să-şi destăinuie toate peripeţiile.

Ce face din filmul Canibal mai mult decît un thriller?

Povestea de dragoste, care schimbă cursul firesc al evenimentelor dintr-un thriller.

Dacă ar fi să vă alegeţi un rol feminin care să fie inspirat dintr-un autor român, la ce v-aţi opri?

E greu. Poate Olguţa, doamna T. sau Otilia, dar fiecare la vîrsta potrivită. 

a consemnat Roxana CĂLINESCU