„Pasionat și pasionant”
- interviu cu producătoarea Ada SOLOMON -
Spuneai la primele ediţii că festivalul îşi propune să păstreze spiritul găştii de prieteni (din care făceau parte Cristi Nemescu şi Andrei Toncu), care trăiau, mîncau, vedeau şi făceau filme. A rămas şi la a cincea ediţie acelaşi NexT fără fiţe, prietenos, tînăr şi aventuros?
Sper din tot sufletul ca NexT să fie întotdeauna fără fiţe şi prietenos. E un festival făcut de prieteni, un festival „de făcut“ prieteni şi un festival pentru prieteni ai unei stări de spirit pozitive. Cred (şi sper) că e şi tînăr şi aventuros, pentru că în fiecare an în echipă se adună oameni tineri, e o gaşcă deschisă. Şi în echipă domneşte aceeaşi regulă: noi-veniţii sînt bineveniţi, nu e un club „exclusivist“.
Cît de greu e în vremurile astea de criză să faci un astfel de festival de film? Mă gîndesc la resurse.
Aş vrea să-l cunosc pe omul care găseşte uşor bani pentru artă. Nu-mi place să mă plîng, mai bine mă bucur că instituţii care au fost de la început alături de noi continuă să ne susţină, vorbesc în primul rînd de Centrul Naţional al Cinematografiei şi de Institutul Cultural Român, de partenerii media care an de an ne sînt alături (prea mulţi ca să-i enumăr aici fără a risca să uit pe cineva), de Institutele Culturale ale altor ţări care ne susţin, dar în primul rînd sînt oamenii care susţin NexT în diferite feluri. Mă mai bucur că de anul acesta avem alături de NexT şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului.
Şi mai e ceva care face ca lucrurile să fie un pic complicate. Bucureştiul se bucură de tot mai multe evenimente neconvenţionale. Acum cinci ani nu aveam o competiţie prea mare. Acum, în fiecare zi se întîmplă cîteva lucruri speciale în oraş şi e greu ca spectator să alegi. Pentru noi, asta e o provocare interesantă, căci e o luptă de la egal la egal, dar o luptă de idei, un exerciţiu care ne obligă să fim proaspeţi şi limpezi la cap.
Dacă ar trebui să spui pe scurt cum e NexT-ul, ce-ai spune? Cum l-ai descrie?
Pasionat şi pasionant.
Care e momentul NexT la care ţii cel mai mult?
Aici e greu de ales... Îmi place să văd publicul cînd iese din sala de cinema emoţionat sau amuzat, sau un pic uimit. Îmi place enorm pălăvrăgeala aia (ei, repet, dar nu găsesc un cuvînt mai bun) pasionată despre ce au văzut, ce au simţit. Îmi mai place să văd echipa de voluntari ca nişte albinuţe, încercînd să aranjeze totul perfect. Îmi place la fel de mult să-i văd pe artiştii din lumea largă cum se împrietenesc cu gazdele lor, între ei, cum descoperă oraşul meu.
a consemnat Ana Maria SANDU
