Omara
În 1999, The Buena Vista Social Club, cultissimul documentar al germanului Wim Wenders, adăuga o nouă dimensiune paradisului din trestie de zahăr ale cărui ţărmuri se zăresc de pe plajele din Miami - muzica. Filmul despre sound-ul insulei infatigabilului atlet al democraţiei populare Fidel, a romului, a rachetelor îndreptate către capra vecinului şi a havanelor rulate, zice-se, pe coapsele fetelor de 16 ani, era o mînă întinsă de Wenders prietenului şi colaboratorului dintotdeauna, Ry Cooder. Muzicianul american reuşise să-i adune cu ceva ani înainte, într-un context politic deloc potrivit frăţiilor muzicale cubanezo-americane, pe cei mai reprezentativi/populari artişti ai scenelor din Cuba. Printre ei, nume care astăzi îşi trăiesc, aici sau în lumea de dincolo, legenda: Ibrahim Ferrer, ElÃades Ochoa, Compay Segundo, Rubén Gonzalés, JoseÃto Fernández, Pio Leyva sau Manuel "Puntillita" Licea. Rezultatul întîlnirii dintre Cooder şi muzicienii cubanezi s-a concretizat într-un album, ieşit pe rafturi în 1996, căruia filmul germanului îi va împrumuta numele (de altfel, Buena Vista Social Club a fost un club exclusivist din Cuba anilor â40), devenit instant best-seller şi, totodată, impuls al freneziei vesticilor pentru ceea ce se va numi de acum încolo Cuban music. Plus un concert de ţinut minte o viaţă întreagă, la Carnegie Hall, în iulie 1998. Undeva pe CD, un bolero, Veinte A
