Nu mai turnaţi islam pe foc!
Pînă la urmă, în ciuda protestelor şi a avertismentelor, revista Charlie Hebdo a hotărît să publice acele caricaturi. Şi autorităţile, şi cititorii erau la curent cu planurile revistei. Unii i-au rugat, alţii i-au ameninţat să n-o facă. Dar caricaturile au apărut. Probabil că, după o vacanţă de vară lungă, în care tirajul a scăzut sensibil, redacţia s-a gîndit să mai învioreze un pic publicul. Faptul că a anunţat din vreme ce urmează să publice e un indiciu că totul a fost premeditat. Dar asta contează mai puţin. Ceea ce contează e conţinutul. Pe copertă e un musulman în scaun cu rotile (ar putea fi chiar profetul Mohamed) împins de un evreu ortodox. În interior, alte cîteva desene satirice – unele dintre acestea înfăţişîndu-l nud pe profet. Pentru cine vede pentru prima dată genul acesta de caricaturi, poate părea amuzant. Însă asemenea desene au mai apărut în trecutul recent – şi aproape nimeni în Europa nu mai rîde cînd le vede. În schimb, provoacă agitaţie, stîrnesc ură, chiar furie printre musulmani. Exact aşa s-a întîmplat şi de data asta.
Avînd în vedere faptul că aceste caricaturi au fost publicate la puţin timp după o serie de atacuri asupra ambasadelor americane din Orientul Mijlociu – atacuri provocate de apariţia, pe YouTube, a filmului The Innocence of Muslims (un pseud-documentar cu autor necunoscut), guvernul francez a decis să crească securitatea la unele ambasade franceze şi să închidă unele reprezentanţe, consulate, centre culturale şi şcoli în aproximativ douăzeci de ţări musulmane. În plus, s-a luat decizia protejării redacţiei Charlie Hebdo de către un detaşament de scutieri. La vremuri extreme, măsuri extreme. De fapt, situaţia nu e încurcată doar pentru redacţia săptămînalului satiric şi pentru autorităţi, ci pentru societatea franceză (şi occidentală) în ansamblul ei. Avem de apărat două principii fundamentale care, uneori, pot intra în conflict. De fiecare dată cînd se întîmplă asta, ies scîntei.
În cazul de faţă, ministrul de Externe Laurent Fabius a criticat decizia revistei, spunînd că în Franţa „există un principiu al libertăţii de exprimare care nu trebuie să fie subminat“. Însă în contextul actual, „avînd în vedere apariţia acelui film absurd“, în multe ţări musulmane oamenii sînt ar fi mînaţi de emoţii puternice. „Chiar vi se pare inteligent să turnaţi gaz pe foc?“ Inteligent sau nu, revista critică – şi satirizează – orice, oricînd, fix în baza acelui principiu al libertăţii de exprimare. „Publicăm săptămînal fel de fel de caricaturi, însă doar atunci cînd apare cîte una cu profetul Mohamed, sîntem acuzaţi de provocare“, i-ar fi răspuns redactorul-şef lui Laurent Fabius. Care, alături şi de alţi apropiaţi din guvern, a insistat şi pe „valori ale democraţiei occidentale“ precum libertatea religioasă şi toleranţa – principii care ar trebui promovate, nu încălcate. Dacă însă dreptul la libertate religioasă şi toleranţa sînt valori ale democraţiei occidentale, cum rămîne cu dreptul la libertate de exprimare? (Auto)cenzurarea acelor desene ori texte ce ar putea părea jignitoare la adresa islamului nu ar fi de fapt o formă de renunţare la un drept fundamental? Eu unul prefer excesul de caricaturi absenţei lor. Cu condiţia să fie inteligente!
În Irlanda, mai multe persoane au fost anchetate pentru tentativă de omor: oamenii încercaseră să-l asasineze pe Lars Vilks, un caricaturist suedez care l-a desenat în 2007 pe profetul Mahomed cu corp de cîine în ziarul Nerikes Allehanda. Şi Kurt Westergaard, cel mai controversat dintre caricaturiştii ziarului danez Jyllands-Posten, a fost ameninţat cu moartea şi atacat după publicarea, în 2005, a unor desene controversate în care Mohamed apare purtînd pe cap un turban în chip de bombă. Aproape fiecare dintre ziarele occidentale care au preluat sau republicat desenele au fost ameninţate de grupări islamice. Iar anul trecut, redacţia săptămînalului satiric Charlie Hebdo a fost atacată cu o sticlă incendiară după publicarea unor caricaturi ale profetului. Tonul a fost dat în 2005; de atunci, se întîmplă mereu parcă după aceeaşi reţetă. După episodul danez şi cel suedez, a urmat cel francez, de anul trecut. Şi încă unul, 2012 release. E destul de clar că povestea asta e de fapt un serial de succes. Va urma?
