"Nu cred că există literaturi intraductibile"

interviu cu traducătorul Bruno MAZZONI La începutul lunii iulie, Asociaţia "Giuseppe Acerbi" şi Asociaţia Socio-Culturală "Spirit Românesc", ambele din Italia, i-au acordat lui Mircea Cărtărescu Premiul Internaţional de Literatură "Giuseppe Acerbi" pentru volumul Nostalgia, iar Anei Blandiana - un premiu special pentru poezie. Distincţiile vor fi înmînate scriitorilor la Mantova, vineri, 12 noiembrie . Ce semnificaţie are premiul "Giuseppe Acerbi"? Acest premiu s-a înfiinţat acum 15 ani şi se acordă, în primul rînd, pentru proză unui scriitor reprezentant al unei ţări, aleasă în prealabil. Anul acesta premiul a fost dedicat României, anul viitor Ungaria va fi ţara aleasă. Premiul "Giuseppe Acerbi" este un premiu acordat de un juriu popular de 250 de cititori. Au fost nominalizaţi Mircea Cărtărescu cu volumul Nostalgia, Răsvan Popescu cu romanul Prea tîrziu - tradus în italiană cu titlul nuvelei care a inspirat scenariul: Fund de sac - şi Jurnalul lui Dracula, romanul lui Marin Mincu publicat iniţial în italiană. Cei trei scriitori au fost bine apreciaţi. La final, Mircea Cărtărescu a ieşit primul, a urmat Răsvan Popescu şi apoi Marin Mincu, deşi tema romanului său părea iniţial mult mai atractivă. Cum însă literatura română s-a afirmat, în primul rînd, prin poezie, împreună cu Asociaţia Italiană de Românistică, al cărei preşedinte este Lorenzo Renzi, am sugerat că ar fi potrivit să fie premiat şi un poet român. Şi cum în 2004, la o mare editură din Roma, a apărut o antologie de autor a Anei Blandiana, s-a mai acordat un premiu special pentru poezie. Pe 12 noiembrie, în cadrul unei manifestări la Mantova, vor fi anunţaţi oficial cîştigătorii şi i se va acorda o diplomă pentru activitatea de traducător şi promotor al literaturii române colegului meu de la Torino, Marco Cugno. Săptămîna trecută am participat amîndoi la Colocviul "Cultura română în lume", organizat de Institutul Cultural Român, iar lui i s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti. Promovează premiul de la sine cartea şi autorul? Acest premiu beneficiază şi de o susţinere ministerială, astfel că se bucură de o atenţie naţională. Cartea Anei Blandiana a cîştigat, acum aproape două luni, Premiul Internaţional de Poezie "Camaiore" şi imediat a fost invitată la un festival de poezie şi s-a publicat un eseu despre poezia ei. După ce am tradus Dublu CD, Mircea Cărtărescu a fost invitat şi el la un festival de poezie la Roma, unde a concurat într-un slam poetry cu mai mulţi poeţi europeni şi din State, a fost contactat pentru lansări în librării - publicul adevărat nu se află în sălile universitare -, pentru interviuri şi diverse prelegeri. Lucrurile, aşadar, încep să se mişte. E Mircea Cărtărescu un autor dificil de tradus? Învelişul lingvistic al literaturii lui Mircea Cărtărescu are destule fineţuri încît, oricît de netalentat ar fi traducătorul lui, ceva tot se păstrează şi în traducere. Miezul ideologic al lumii pe care o construieşte el e închegat şi, în acelaşi timp, multiform. Cititorul străin îşi dă seama numaidecît că Mircea Cărtărescu nu e autor oarecare, aşa cum un Kafka sau un Joyce au reuşit să facă lumi imaginare care dialoghează cu realitatea concretă. Sigur, traducerea lui a fost o încercare pentru mine, iar acum îmi va fi şi mai greu întrucît m-am apucat să traduc şi Orbitor. Sigur, nu cred că un cititor străin va înţelege vreodată cu cine "dialoghează" Cărtărescu în Levantul, dar eu nu sînt de acord cu ideea că există literaturi intraductibile. Însă, citind Divina Comedie în italiană, cine o înţelege 100 %!? Cît de cunoscută e literatura română în Italia? Majoritatea editurilor italiene, din motive contingente, dar şi economice, nu au fost interesate să investească într-o literatură care nu i-ar fi adus vînzări. Dar, în ultimii ani, Uniunea Europeană a sprijinit prin diverse fonduri traducerea literaturilor mai puţin cunoscute şi aşa s-a finanţat şi traducerea lui Cărtărescu, de pildă. Împreună cu ICR şi alte instituţii româneşti ne gîndim cum am putea pune la cale o promovare deşteaptă şi de bună calitate şi pentru alţi scriitori români mai puţin cunoscuţi în Occident. În ultimul timp, din fericire - nu ştiu cum să explic asta -, aşa cum după '89 a existat o mare curiozitate pentru România, publicul şi critica de la noi au început să se intereseze şi de literatura română. Cum alegeţi autorul pe care urmează să-l traduceţi? Unii traducători se gîndeau înainte la opere şi autori semnificativi pentru Balcani, cu un colorit specific, în genul cărţilor lui Panait Istrati sau al Crailor de Curtea-Veche. Eu, dimpotrivă, cred că, în loc să ne limităm la acest orizont închis al peisagismului decadent periferic, provincial-balcanic, central-european etc., mai bine să afirmăm nişte valori pur şi simplu europene. De aceea m-am gîndit la Cărtărescu. Aşa cum în cărţile lui Borges e asimilată toată literatura lumii, şi la nivelul intratextual al literaturii lui Cărtărescu găseşti reflectată marea literatură europeană. Sper că după ce vom trezi interesul pentru literatura română, vom putea introduce pe piaţa occidentală şi autori mai specifici. Dvs. vă ocupaţi de mai mult decît de traducerile în sine; ce strategii ajută o traducere? E foarte important ca un autor să poată călători des în străinătate, să fie la îndemîna jurnaliştilor pentru interviuri, să vorbească străinilor despre contextul cultural românesc, să participe la lansări, la întîlniri cu cititorii... Apoi, ar fi important ca pe piaţa străină de carte să intre deodată un val de scriitori reprezentativi, şi nu doar din ultima generaţie, pentru a da o fotografie de ansamblu a literaturii române. Aşa cum se întîmplă în acest moment în Franţa cu programul "Les Belles Etrang