Nora Iuga premiată la Munchen

Joachim WITTSTOCK
Publicat în Dilema Veche nr. 725 din 11-17 ianuarie 2018
Nora Iuga premiată la Munchen jpeg

După premiul „Friedrich Gundolf“ pentru limbă și literatură, decernat de Akademie der Künste – Darmstadt, 2007 –, după Ordinul „Crucea de merit“ în grad de Cavaler, cu care a fost distinsă de fostul președinte al Germaniei, Joachim Gauck, iată, Germania își amintește iar de Nora Iuga. Pe data de 6 decembrie 2017, la Cabinetul de Lirică al Universității Ludwig Maximilian – München, în prezența unui public select, poetei românce i s-a înmînat Premiul de excelență pentru poezie Spiegelungen, acordat de IKGS – Institutul de Cultură germană și istorie sud-est europeană. Publicăm mai jos varianta prescurtată a unui laudatio de ținută, prezentat de cunoscutul scriitor sibian Joachim Wittstock, profesor germanist, istoriograf și reputat etnograf. 

N-are cum să nu se-nchege ceva atunci cînd curiozitatea, setea de cunoaștere, voința de a da chip gîndului și necesitatea de a comunica sînt active pe lungi durate de timp, ba chiar încep să se și amplifice. Cărți, abordînd cele mai diferite genuri, nenumărate lecturi publice într-un cadru extins, apariții la tîrguri de carte, dialoguri radiofonice și televizate se adună continuu, într-un bilanț respectabil. Iar elementul surpriză nu absentează niciodată, dovadă a unei energii neobosite și a unei concentrări artistice pe măsură, care uimesc de fiecare dată…

Dar din opiniile ei, exprimate public fără rezerve, din mărturisirile scrise, din rostirile lirice și întruchipările gîndului în desfășurări epice, putem constata un contrast care i-a marcat sensibilitatea și întreaga personalitate dintotdeauna – o dedublare cu nenumărate ramificații. Pe de-o parte, există comportamentul orientat spre exterior, un fel de-a vrea să epateze, adresat cu precădere publicului, pe de altă parte, o accentuată încercare de retragere iminentă în singurătate, în acel spațiu interior, exclusiv al ei, din care își trage întreaga creație. La portretul unei autoare care participă intens la evenimentele în plină desfășurare, am putea asocia mărturisirea ei că, încă de copil și, mai tîrziu, ca adolescentă, nu și-a dorit altceva decît să ajungă actriță. Să fi fost această chemare ecoul deviat al unei amprente ereditare? Mama ei a fost balerină și tatăl, muzician (violonist). Dorința ei de-a deveni actriță, parțial eșuată, și-a găsit mai tîrziu, într-o altă formă, împlinirea în lecturi și dialoguri scenice. Și în cercuri restrînse în care au loc discuții și, uneori, chiar într-un dialog, se poate observa nota ei personală de a-și susține părerea. Cînd spun „părerea“, mă gîndesc la lumea gîndurilor ei, la impresiile marcate de sentimente, la întreaga ei biografie…

În romanul Sexagenara și tînărul, protagonista își descrie celui care o ascultă viața și întîmplările ies din amintire, comunicîndu-se în cuvinte cît mai concrete, pentru a putea exista din nou. Impulsul de a-și asigura clipele de viață trăite și experiențele explică, de asemenea, multele interviuri, aceste spuneri largi și cuprinzătoare, pe care Nora Iuga le acordă uneori, pasional sau pe un ton evaziv, scriitoarelor mai tinere sau publicistelor. Fără acest schimb cu vizaviul, fără materializarea în alții, fără pasul în lumea exterioară, probabil că nu ar exista certitudini despre sine și despre popasurile sau punctele de referință ale vieții ei.


— Nora Iuga şi Joachim Wittstock

nora iuga si joachim wittstock 1 jpg jpeg

De asemenea „oglindiri“ (în germană, Spiegelungen) în spații dominate de publicitate, Nora a găsit mereu modalitatea de a se feri, retrăgîndu-se, de multe ori, în ungherul meditațiilor tăcute – era conștientă că trebuie să evite o risipă fără măsură în trocuri publicitare, marcate de evenimentul extravagant care i-ar periclita fundamentul scrisului. Trebuia să se izoleze totuși, din timp în timp, în propriul „acasă“, unde cărțile și „meseria“ ei, unde și tradiționala mașină de scris Adler, de o vîrstă cu ea, își exprimă îndreptățitele pretenții. Pînă și „Fotoliul verde“ o invită la reflecție, cea mai tăcută piesă de mobilier, în care soțul ei, George Almosnino, și-a scris poeziile…

Dar la ea, între aceste două ipostaze aparent contradictorii, o strictă departajare nici nu era posibilă, chiar și datorită profesiei de lector de editură și jurnalist la publicațiile germane. Nu putem trece cu vederea șansa care i s-a oferit de-a face călătorii în Europa și în America de Nord și de Sud, în țări în care i s-au și tradus 17 cărți la care se adaugă și numeroasele burse de studii în Germania, Austria și Elveția. În aceste condiții, ar fi aproape inutilă o încercare de a împărți experiența ei strict rațional, făcînd-o să locuiască în două personaje, Nora A și Nora B, care se critică permanent una pe alta, ca în romanul Hai să furăm pepeni. O anumită rezervă și reflectare a uneia se delimitează aici, după caz, de spontaneitatea în gîndire și comportament a celeilalte…

Revenind la poezie, încă de la primele lecturi care i-au deschis ochii asupra unei formule noi de expresie, s-a simțit atrasă de suprarealism, de această moștenire literară foarte adînc înrădăcinată în România și îngropată în anii celui de-al Doilea Război Mondial, dar mai ales în timpul comunismului. Mult mai tîrziu, abia la sfîrșitul anilor ’60, avangarda românească s-a făcut din nou auzită sporadic și readusă în memoria publicului de cîțiva tineri poeți, foarte promițători, cu care mai vîrstnicul Miron Radu Paraschivescu a înființat, aproape printr-un hazard, „Grupul oniricilor“. Nora Iuga și George Almosnino s-au afiliat acestui grup, un cerc a cărui denumire a fost preluată de la cuvîntul „Oneiros“ – zeul visului – și „Oneiromantie“ – tălmăcirea viselor. „Onirismul“ ar semnifica în limba română folosirea unor imagini preluate din vis sau mesaje primite din inconștient. Cercul oniricilor, înființat în a doua jumătate a anilor ’60, a viețuit numai pînă la Revoluția culturală instaurată de Ceaușescu în 1971, care a coincis cu moartea lui Miron Radu Paraschivescu. Motivul dizolvării grupului a fost, însă, în primul rînd, de natură politică, acesta fiind considerat cosmopolit și distructiv pentru tineretul muncitoresc din România…

Opera poetică a Norei Iuga dinainte și de după 1970 este marcată de neo-avangardă și de experiențele ei de lectură, care i-au înlesnit o bună asimilare a liricii universale. Acest aspect e recognoscibil în publicațiile ei mai vechi, adunate într-un ciclu cuprinzător, „Inima ca un pumn de boxeur“, făcînd parte dintr-o antologie amplă, intitulată Capricii periculoase, în traducerea lui Ernest Wichner. Dar chiar și în ultimele volume, Petrecere la Montrouge, Cîinele ud e o salcie, Ascultă cum plîng parantezele, Nora Iuga merge nedezmințit pe drumul ei. Ea împletește în construcții poetice neobișnuite dispoziția de moment cu evenimentul mondial, ea notează ciudate expresii care-i rămîn pe buze la trezirea din somn, este surprinsă de sintagme frapante, chiar de combinații de sunete fără nici un sens, ea știe să facă diferența dintre părere și realitate, dintre banalul cotidian și sensul iradiant al simbolului.

traducere de Radu Mihai ALEXE

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean jpg
Momente de neuitat în familia Laurei Cosoi! Ce s-a întâmplat chiar înainte de nașterea micuței Nina: „Priveam în jur și mă gândeam”
Laura Cosoi continuă să împărtășească cu urmăritorii săi cele mai emoționante momente trăite odată cu venirea pe lume a celei de-a cincea fiice. De această dată, actrița a povestit cum a început travaliul și ce au făcut cele patru fete ale sale înainte ca micuța Nina să se nască.
rusia cozi benzinarie jpg
Cea mai mare bancă de stat din Rusia anunță o „dispariție masivă” a companiilor. Care sunt cauzele?
Situația mediului de afaceri din Rusia a început să se deterioreze încă din a doua jumătate a anului 2024.
marco rubio si  noul ministru britanic de Externe, Ed Miliband, FOTO: X/@SecRubio
Marco Rubio și ministrul britanic de Externe au discutat despre Ucraina, securitatea Europei și situația din Strâmtoarea Ormuz
Secretarul de stat al Statelor Unite, Marco Rubio, s-a întâlnit miercuri, la Washington, cu noul ministru britanic de Externe, Ed Miliband, pentru discuții privind securitatea europeană, războiul din Ucraina și situația din Orientul Mijlociu.
Sorin Grindeanu. FOTO Mediafax Foto / Alexandru Dobre
Comportamentul lui Sorin Grindeanu, la granița dintre oportunism politic și fapte penale
Prelungirea crizei politice arată un fenomen extrem de periculos: acțiunile lui Sorin Grindeanu riscă să treacă linia dintre un oportunism politic lipsit de etică și posibile încălcări ale legii penale.
casa1 jpeg
Au rămas fără locuința în care urmau să se mute peste doar câteva zile. Incendiile le-au distrus casa de 300.000 de euro: „Nu pot descrie durerea”
Visul unei familii din Marea Britanie s-a transformat într-un coșmar care i-a lăsat fără o sumă uriașă de bani. După ce au construit o casă în regiunea Peloponez, ea a fost distrusă complet de incendiile de vegetație care au devastat zona.
untold  jpg
Au început pregătirile pentru UNTOLD! Ce pretenții au avut Sting, Steve Aoki și Zara Larsson
Festivalul UNTOLD își deschide porțile joi, iar pregătirile sunt în toi. Primele echipe tehnice au ajuns deja la Cluj, la fel și o parte dintre artiști și fanii veniți din toate colțurile lumii, care se pregătesc pentru una dintre cele mai așteptate ediții ale evenimentului.
Ordonanta va aduce concedieri in primării  Foto Freepik com jpg
Ai fost anunțat că ești concediat? Cum îți dai seama dacă firma are probleme financiare
Un anunț de concediere ridică aproape instant o întrebare pentru orice angajat: compania are probleme sau este doar o reorganizare? Într-o perioadă în care piața muncii din România s-a răcit, iar firmele au devenit mai prudente cu angajările, restructurările sunt tot mai vizibile.
litoral bulgaria jpeg
Au plătit 3.540 de euro pentru o vacanță la mare în Bulgaria, dar cu o zi înainte de plecare au primit un SMS: „Nu mergeți la aeroport”
O vacanță de 3.540 de euro s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din Ungaria, care a primit un SMS cu o zi înainte de plecare prin care era anunțată să nu mai meargă la aeroport. Cazul nu este unul izolat, zeci de turiști au fost afectați de anularea zborurilor charter și a rezervărilor.
horoscop 3 august webp
Horoscop joi, 6 august. Apar cheltuieli neprevăzute pentru o zodie, iar alți nativi își oferă ajutorul celor apropiați
Ziua de joi, 6 august, aduce provocări, dar și oportunități pentru toate zodiile. Lorina, astrologul Click!, are previziuni pentru fiecare semn al horoscopului.