No Elvis, no Beatles, or the Rolling Stones?

În 1977, cineva se cam săturase de triada cu care s-a confundat rock’n’roll-ul anilor dinainte. Din gîtlejul revoltat al lui Joe Strummer, vocalistul de la The Clash, ieşea pe atunci strigătul identitar al punk-ului - titlul acestui articol, minus semnul întrebării. Elvis s-a dus, The Fab Four l-au urmat, punk-ul însuşi a crăpat destul de repede, prin 2002 s-a cărat şi Joe... Ghiciţi care e numele supravieţuitorului din povestea de aici? N-a fost greu deloc, nu-i aşa? E vorba, evident, de Rolling Stones. Să scrii despre ei astăzi e ca şi cum ai lua zilnic prînzul într-o cantină a săracilor: un meniu lipsit în totalitate de nuanţe, reluat cu o frecvenţă care să-ţi adoarmă pentru totdeauna papilele. Totul a fost gustat de prima oară... La fel, totul a fost pus în pagină de mult, aproape toate frazele decente despre muzica trupei lui Mick Jagger şi Keith Richards s-au scris pe vremea inegalabilului Lester Bangs, timpurile acelea îndepărtate în care britanicii nu se lăsaseră încă înghiţiţi complet de propria faimă, de misionarismul, mercantilismul şi atletismul lor muzical şi de obsedanta, hipermarketata sintagmă the greatest rock’ n’roll band ever. Probabil că toţi cei care au undeva în calculator un folder numit "muzică" sau nişte CD-uri prin colecţie ştiu cîte ceva despre Rolling Stones. Chestiuni împărţite, desigur, între biografie, mitologie sau mitografie - nimic altceva decît un foarte palpabil punct al întîlnirii primelor două variabile. În consecinţă, am hotărît să mă rezum aici la a spune ce nu cred eu că a fost/este trupa înfiinţată la Londra acum 45 de ani, ajutat foarte concret de simpatica isterie care a lovit presa din România, laolaltă cu armata "liderilor de opinie", la auzul "marelui anunţ". Încep prin a spune că Rolling Stones nu e cea mai mare trupă de rock’n’roll din toate timpurile, pentru un motiv care se vede de departe: pur şi simplu nu există aşa ceva. Tot aşa cum formaţia engleză nu "reprezintă supravieţuirea, în miezul culturilor şi al civilizaţiei, a unui demon al negaţiei creatoare", domnule Mircea Cărtărescu! N-are nici un sens, ei sînt prin excelenţă un produs al culturii şi civilizaţiei, "barbaria" lor creatoare de care vorbiţi e teatru, e mimă, e rock’ n’roll circus, poate că vă mai amintiţi extravaganţa din ’68 a băieţilor... Nu sînt o excepţie în "civilizaţia" rock-ului altfel decît prin formă fizică sau longevitate. Nu păcăliţi oamenii şi nu deveniţi suficient, domnule Florian Pittiş, un concert al Stones-ilor nu e unul dintre cele "două lucruri pe care un amator de rock nu trebuie să le rateze în viaţă"! E doar unul din foarte multele, dar n-are virtute biblică. Mai mult, sînt absolut sigur că absenţa de pe "Lia Manoliu" nu are cum să descalifice pe cineva, să-l dezonoreze, aşa cum nu cred că există imperative grupiste legate de muzică. Concertul RS de la Bucureşti nu e "o mare mizerie", dragă Tom Wilson, iar dacă o să vii acolo, pe stadion, o să vezi că n-o să mai poţi rîde chiar atît de tare de ei, aşa cum ţi-ai propus. Şi nu pentru că nu e frumos să rîzi de oamenii mult mai bătrîni decît tine, ci pentru că n-o să te audă nimeni. Pensionarii ăştia încă mai pot să urle, chit că e urletul unei turme de elefanţi setaţi pe amfetamine. Venirea Rolling-ilor la Bucureşti nu înseamnă că "nu mai sîntem priviţi chiar ca o ţară de mîna a treia", domnule Costin Ilie! E mult mai simplu, înseamnă doar că cineva s-a hotărît să bage nişte bani într-un astfel de eveniment. Să n-o confundaţi cumva cu venirea unei delegaţii a Fondului Monetar Internaţional! Iar consecinţa anunţului unui concert Rolling Stones în România nu trebuie cu nici un chip să ne facă "să ne umflăm puţin pieptul cu mîndrie, cam ca la o victorie a echipei naţionale de fotbal". N-avem nici un merit, îi sîntem cvasi-exteriori acestei poveşti, ca orice spectator, fie el de meciuri de fotbal sau de concerte. Putem să fim fericiţi, dezamăgiţi, nepăsători, dar mîndri? Exclus! It’s only rock’n’roll! Deci lăsaţi oamenii să vină pe "Lia Manoliu", pe 17 iulie, doar pentru muzică şi să plece acasă fericiţi, dezamăgiţi sau nepăsători!