„Nimic nu e mai important pentru artist ca îndoiala“ - interviu cu Jón Kalman STEFANSSON

Valentina NICOLAE
Publicat în Dilema Veche nr. 620 din 7-13 ianuarie 2016
„Nimic nu e mai important pentru artist ca îndoiala“   interviu cu Jón Kalman STEFANSSON jpeg

Între cer și pămînt

Ați avut diverse job-uri înainte să deveniți scriitor. Ați lucrat într-un abator, în industria peștelui, ați spălat podele, ați fost zugrav și polițist. Povestiți-mi despre acea perioadă și cum v-a influențat ca scriitor.

După ce am terminat școala generală, n-am știut exact ce să fac cu viața mea. Aveam 15 ani și nu vedeam nici un rost în a continua școala. Așa că am început să muncesc, lucru care nu era atît de neobișnuit în locul de unde sînt eu, Keflavík, un oraș de pescari nu foarte departe de Reykjavík. Mă simțeam total pierdut și aveam sentimentul că sînt, în­tr‑un fel, o persoană lipsită de sens, un om neîndemînatic și fără nici un talent. Dar toate astea s-au schimbat cînd am văzut la televizor o emisiune despre univers și stele a astronomului american Carl Sagan. Carl Sagan, cu ochii lui strălucitori, cu entuziasmul lui, a schimbat totul pentru mine. M-a făcut să vreau să fiu astronom și să descopăr universul. Așa că la 19 ani m-am întors la școală ca să devin astronom. Faptul că în școala generală avusesem numai nota 2 la matematică nu m-a îngrijorat deloc. Oricum, mă bucur că am ales drumul cel lung, că mi‑a ­luat mult timp ca să-mi găsesc calea. E bine să te pierzi uneori, poți să descoperi o grămadă de lucruri neașteptate în timp ce cauți. 

Cum a arătat copilăria dumneavoastră? Se citea mult în casa în care ați crescut?

Nu se prea citea la mine în casă sau, mai degrabă, nu citea nimeni în afară de mine. Citeam tot timpul, eram complet absorbit de cărți. E minunat să te pierzi într-o carte și să descoperi acolo o lume nouă. Multe dintre rudele mamei sînt artiști, dar cei mai mulți dintre ei, din nu știu ce motive, nu mi-au fost aproape în copilărie. 

Am crescut în Reykjavík și Keflavík, tata era zidar, iar mama vitregă fie stătea acasă, fie lucra la fabrica de pește. Duceam viața obișnuită a unei familii din clasa de mijloc din Islanda. În fiecare vară, de la 6 pînă pe la 17-18 ani, mă duceam la țară, așa că natura a fost întotdeauna a doua mea casă. Și apoi cărțile au fost mereu cealaltă lume a mea, viața mea ascunsă. Cîteodată am senzația că am crescut la fel de mult în lumea cărților cît în cea reală. Deși nu sînt sigur că e o distanță atît de mare între cele două. 

Cînd ați început să scrieți?

Am început mai tîrziu, pe la 21-22 de ani. Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama cine sînt. Înainte de asta, nu mi-a trecut niciodată prin cap să scriu. Eram mai tot timpul pierdut în vreun vis. Cînd eram copil, cel mai mult îmi doream să dispar în cărți și să nu mă mai întorc de-acolo. Într-o vreme mi-am dorit să fiu fermier, apoi un aventurier care să salveze lumea, apoi astronom și astronaut. Dar cînd aveam vreo 21 sau 22 de ani și eram la facu­ltate, un profesor ne-a dat ca temă să scriem o povestire scurtă. Credeam că o să fie doar un alt proiect școlar, dar cînd m-am apucat de scris, ceva s-a întîmplat. Am simțit o fericire stranie, de parcă m‑aș fi întîlnit cu mine pentru prima oară. Și de atunci am continuat să scriu.

Ce autori v-au dat lumea peste cap?

Au fost unii cînd eram foarte tînăr, pe la 20-30 de ani, cînd totul era nou, și viața, și literatura. Sînt cîțiva autori care mi-au zdruncinat lumea: Dostoievski cu

Mihail Bulgakov cu

Halldor Laxness cu

Knut Hamsun și Thomas Mann. Am citit Tonio Kröger de vreo cinci sau șase ori în același an. Mai tîrziu, romanele lui Jose Saramago mi-au oferit o altă perspectivă. Ca să nu mai vorbesc de poeți: poloneza Szymborska (doamne, ce poetă!), Pessoa, Werner Aspenstöm și poeții islandezi.

Cum vă construiți povestirile? Știți ce o să se întîmple de la o pagină la alta?

Nu, rareori știu ce o să se întîmple pe pagina următoare și îmi place că e așa. Puterea ficțiunii și a poeziei (cîteodată ele sînt una și aceeași pentru mine sau cel puțin încerc să le amestec, să le fac una) stă în neprevăzut. Îmi fac, desigur, o schiță, am o idee vagă despre ce vreau să scriu, dar imediat ce mă apuc apare ceva neașteptat, un personaj sau evenimente noi și planul se evaporă. Pot să spun că n‑am scris niciodată cartea pe care aveam de gînd s-o scriu. Și mi-e frică de ziua în care o să reușesc să mă țin de plan.

Houellebecq spunea că are nevoie de cafea și de o plimbare din cînd în cînd ca să poată scrie. Aveți și dvs. propriile condiții ca să vă puteți apuca de scris?

Cafeaua e importantă, bineînțeles, dar eu nu am răbdare să mă plimb. Prefer să alerg și fac asta de trei-patru ori pe săptămînă. Alerg împreună cu cîinele meu 10-13 kilometri. Locuiesc într-un orășel de lîngă Reykjavík, înconjurat de natură, așa că, de obicei, sînt doar eu, cîinele, cîteva păsări deasupra noastră, cerul și munții de jur-împrejur. Cred, totuși, că singurele lucruri de care am nevoie ca să scriu sînt un creion, multă hîrtie și, cîteva luni mai tîrziu, laptop-ul meu. Pot să scriu oriunde. Încep dimineața devreme și, dacă sînt la primul draft, lucrez trei-patru ore pe zi. Apoi, de la al doilea draft în sus, ajung la 10-15 ore de muncă pe zi. Asta dacă viața de familie mi-o permite, bineînțeles. 

Este vreo parte în procesul de scriere de care vă temeți?

Nu. Cel mai distractiv e cînd scriu primul draft, mă las dus de firul poveștii, de întîmplări, de bucuria de a crea. Desigur, uneori am îndoieli, dar imaginația îmi dă puterea să trec peste ele. Nimic nu e mai important pentru un artist ca îndoiala. E un prieten dificil, dar fără ea aș fi pierdut. 

Între cer și pămînt.

Vă referiți la fantome? Fantomele și elfii au făcut parte, într-un fel, din copilăria mea. Adică oamenii nu vorbeau tot timpul despre ele, nicidecum, dar nu‑mi amintesc de cineva care să se fi îndoit de existența fantomelor. De ce? Probabil din cauza naturii prezente peste tot în Islanda și a forței ei, combinată cu iernile lungi și întunecate. Pe vremuri, oamenii simțeau că este ceva în jurul lor mult mai puternic decît ei, știau că există forțe pe care nu le pot controla. Cred că atunci cînd ești pus față în față cu asemenea lucruri, mintea și simțurile ți se deschid. Îți dai seama că natura este atît de bogată, de profundă, încît totul este posibil. Iar faptul că trăiam în întunericul iernii, cu tot felul de sunete ciudate (astăzi nu le-am mai numi ciudate, doar am încerca să găsim o explicație pentru ele în loc să creăm legende), a fost un teren fertil pentru poveștile cu fantome, elfi și alte creaturi bizare. Și mai cred că toate basmele și creaturile acelea au apărut dintr-o nevoie de a ne lărgi puțin viața, de a colora zilele întunecate.

În ceea ce mă privește, da, am fost înconjurat de asemenea povești încă de mic copil. Am presupus întotdeauna, fără să reflectez neapărat la asta, că elfii și celelalte creaturi fac parte din natură. Și poate că e bine să gîndești așa; te face să ai credință, nu într-un fel rațional, ci înăuntrul tău, în locul acela de unde vin visele, că natura este un lucru viu și că trebuie să avem grijă să n-o distrugem. Poate că toate legendele cu creaturi ale nopții și ale naturii sînt ca un mesaj din trecut pentru noi: aveți grijă cum vă purtați cu natura. Dacă nu vă purtați cum trebuie, dacă nu o respectați și vă lăsați pradă lăcomiei și aroganței, natura o să se răzbune. Într-o zi o să-și elibereze toate fantomele, elfii și creaturile, iar noi o să numim această răzbunare încălzire globală. 

Între cer și pămînt

Pe vremuri, oamenii aveau mai multe locuri pe care le numeau acasă, și care puteau să fie chiar o fermă sau o vale. Dar cînd Reykjavík, capitala Islandei, a început să se dezvolte rapid după al Doilea Război Mondial, mulți islandezi s-au mutat de la țară la oraș și au început să apară multe cîntece pop-rock despre dezrădăcinare, despre valea de acasă părăsită sau despre părinții lăsați în urmă. În ziua de azi, cred că mulți au pierdut legătura cu sensul acestui cuvînt și asta ne face să fim triști, să ne simțim pierduți. „Anywhere I lay my head, I’m gonna call home“, cîntă Tom Waits și poate că ăsta e cîntecul vremurilor noastre. Unde e acasă pentru mine? Acolo unde e familia mea. 

Cum v-ați documentat pentru acest roman? Ați fost pe mare cu pescarii?

Am citit cărți și ziare de pe vremea aceea ca să prind atmosfera de atunci. Dar nu m-am dus în larg, am un rău de mare incredibil! După ce am citit și m-am documentat cîteva luni, am mers în partea de nord-vest a Islandei, unde are loc acțiunea romanului. Era o zi furtunoasă și am stat, pur și simplu, o oră sau două în fața oceanului dezlănțuit, pînă m‑am umplut de puterea valurilor imense. Apoi m-am întors acasă și m-am apucat de scris. 

În romanul dvs., cititul și, în general, literatura sînt, pentru personajele principale, cauze ale morții, dar și mijloace de salvare. Ce este literatura pentru dvs.?

O parte importantă din viața mea, foarte importantă. Și sper, iar uneori cred de-a dreptul, că literatura e un lucru important în viețile tuturor. Nu este doar o companie plăcută și ceva care ne îmbogățește, ci și un mod de a înțelege și de a îmbunătăți lumea. Fiecare țară ar trebui să traducă cît mai multe cărți de‑a­le vecinilor de graniță și de-ale popoarelor îndepărtate, pentru că ele sînt puncte de legătură între națiuni, popoare și culturi. Ne ajută să-i înțelegem pe alții, ne arată obiceiuri diferite și, în același timp, ne spun un lucru vital: acela că, de fapt, esența oamenilor este aceeași. Așa că o carte poate fi o armă împotriva urii, a fascismului, a prejudecăților. 

a consemnat Valentina NICOLAE

*****

Jón Kalman STEFANSSON

Între cer şi pămînt (fragment)

A u întins toate undiţele; de-acum nu le rămîne decît să aştepte. Lunga aşteptare pentru ca peştele să muşte. Două ore pe care le petrec plutind pe aproape nimic. Două ore în fundul unui sicriu deschis, deasupra Mării Îngheţate. S-a lăsat gerul, vîntul suflă cu putere. Doar Einar şi Gvendur mai au treabă. N-or să dea drumul vîslelor din mînă, n-au să-şi tragă sufletul pînă n-au să pună piciorul pe uscat, pînă cînd nu vor lăsa în urmă marea deschisă şi liberă, numai dacă n-or să prindă un vînt bun care să le umfle pînzele, atunci au să se odihnească şi ei, cînd barca de şase cu Pétur la cîrmă are să ţîşnească înainte ca o corabie fermecată. A, aşa da, aia are să fie o clipă de ţinut minte, aproape frumoasă, sicriul ăsta blestemat are să se prefacă în corabie fermecată înaintînd călare pe valuri, oamenii au să stea toropiţi şi au să-şi legene mintea cu visuri. 

Gvendur şi Einar vîslesc în dreptul flotorului. Negura nopţii se destramă pe nesimţite şi zorile se ivesc încet, e încă pe jumătate întuneric deasupra lor, o stea singuratică sclipeşte într-un petic de cer senin, acoperit puţin cîte puţin de nori greoi, veniţi de departe. Pétur se apleacă să ia bidonul de zer, bea din el o înghiţitură zdravănă, apoi i-l întinde lui Árni, beau toţi, unul cîte unul, îşi umplu gurile de băutura care-i înviorează. Aerul se face din ce în ce mai rece. Îi aşteaptă două ceasuri grele, şi ce dacă. Au mai aşteptat şi altă dată să tragă undiţele pe un ger încă mai afurisit decît ăsta, cu vîntul suflînd încă mai aprig, aşa de aprig că au fost nevoiţi să tragă cîte patru la vîsle ca să nu fie duşi de curent cine ştie unde. Au aşteptat odată într-o aşa beznă, încît Pétur a trebuit să stea cu mîinile încleştate pe frînghia flotorului ca să nu-l scape din barcă şi să-l piardă, cu sufletul ghem de spaimă la gîndul că de capătul celălalt al frînghiei se ţine diavolul în persoană. Dar nici nu i-a trecut prin cap să i-l lase, nu, cel mai rău lucru din lume ăsta e, ştie oricine, să-ţi laşi undiţele de izbelişte, să le pierzi, să trebuiască să le laşi în urmă ca să te întorci tu pe uscat, speriat şi în graba mare, înainte să te ia în primire furtuna, valurile să ţi se umfle deasupra capului şi să ţi se spargă în creştet, la fel de grele ca moartea. Dar lumea are o mulţime de chipuri, trece prin zile de furtună şi prin zile de linişte, de pildă marea era de o sublimă neclintire acum două săptămîni, cînd au ieşit ultima oară. Lumea moţăia, oceanul era o oglindă care se legăna, o dată şi încă o dată. Desluşeau fiecare crevasă şi fiecare adîncitură de pe coastele munţilor ce se ridicau la zeci de kilometri de barcă, iar cerul li se aşternea deasupra capetelor, boltit şi ocrotitor ca o catapeteasmă. Cei şase tăceau, smeriţi şi recunoscători că sînt în viaţă. Dar fiindcă nu stă în firea omului să stea prea mult smerit şi recunoscător, unii s-au trezit să se gîndească la tutun şi au terminat cu veşnicia. Bárdur şi băiatul se lăsaseră un pic pe spate, cu ochii la cerul înstelat care ne dă putere, dar ne şi face să ne simţim robi, şi care ne vorbeşte cîteodată. Şi vorbele pe care ni le spune ne mîngîie încetişor rănile vechi. 

R îndul ăsta, aşteptarea nu le e luminată de nici o stea. De-acuma gata, au dispărut toate în dosul norilor care se îndesesc deasupra capetelor lor, vremea se strică. Mai e puţin şi se luminează, vîntul suflă din ce în ce mai tare şi mai rece, născut din gheaţa care umple lumea dincolo de orizont, să nu cumva să vîslim într-acolo, frigul e iadul. Îşi trag pe ei pufoaicele, fiindcă degeaba au puloverele cu ochiuri strînse, suflarea îngheţată îi pătrunde pînă la os, mai sînt şi leoarcă de sudoare. Fiecare îşi pune pufoaica, cu excepţia lui Bárdur, mîna îi bîjbîie în gol, rămîne înţepenită, spînzurată în aer, iar pescarul înjură cu voce tare. Ce-i? întreabă băiatul. Pufoaica, mi-am uitat nenorocita de pufoaică, şi mai înjură o dată, se înjură pe el, bine că s-a chinuit să ţină minte versurile din Paradisul pierdut, bine că a­tîta s-a încordat, că nu şi-a luat pufoaica. Andrea trebuie că şi-a dat seama pînă acum, are să se îngrijoreze că tremură de frig în barcă, pradă vîntului polar. Uite ce poţi să păţeşti din cauza poeziei. Ce idiot, zice Einar, rînjind. Pétur nu spune nimic, parcă nici nu se uită la Bárdur, care amestecă laolaltă toate înjurăturile pe care le-a învăţat de la viaţă, şi nu sînt puţine. Înjurătura e ca o bucăţică de cărbune, poate să te încălzească la o adică, dar vorbele nu-ţi dau un adăpost prea grozav în faţa vîntului care vine de la pol şi care te pătrunde pînă-n suflet şi îţi rămîne în carne, în clipele alea o haină ceva mai groasă şi prin care să nu treacă apa face de o mie de ori mai mult decît toate cărţile de poezii de pe lume. Băiatul şi Bárdur se aşază călare pe banca din barcă şi îşi lovesc unul altuia palmele, mai încet la început, apoi din ce în ce mai repede, cît pot de repede, nu se opresc pînă cînd Bárdur nu s-a încălzit îndeajuns, băiatul, dinspre partea lui, gîfîie şi e lac de sudoare. Căldura nu-l ţine mult pe Bárdur, încearcă să se lovească peste tot corpul, am să mă îmbolnăvesc, se gîndeşte întărîtat, nu mai ies data viitoare în larg şi-atunci nu mai iau pe datorie de la prăvălie, îmi pierd partea din cît am prins, la dracu’, zice, ce ghinion să-ţi pierzi partea. Peştele nu e numai un animal cu sînge rece care trăieşte în apă şi respiră prin urechi, nu, e mult mai mult de-atît. Cea mai mare parte din satele Islandei s-au ridicat pe grămezi de oase de cod, ele sînt stîlpii pe care se înalţă visele. Pétur visează să fie bogat, trage nădejde să îşi dărîme ferma cea veche şi să-şi construiască o casă de lemn cu ferestre, ce s-ar mai bucura Andrea, şi asta n-ar fi rău deloc, după cum se văd lucrurile s-ar zice că nu se înţeleg prea grozav. Pétur nu ştie totuşi de unde li se trage, e încurcat cu totul, în orice caz, el nu s-a schimbat, munceşte tot de dimineaţă pînă seara, fără să pregete ori să se cruţe, atunci de ce cîteodată are impresia că e gata-gata s-o piardă, oare are să-l trădeze viaţa chiar aşa? Cu toate astea, nu poate să pună degetul pe ceva clar, e doar o bănuială care nu se sprijină pe nimic, în afară de un fel de senzaţie că s-a schimbat ceva în jur, ceva care e împotriva lui, ceva care ridică între ei un zid şi îl împinge pe unul într-o parte, pe altul în alta. Sînt zile în care bănuiala îl îmbolnăveşte de-a dreptul, melancolia îl atinge cu vîrfurile degetelor şi îi soarbe toată puterea din braţe, îi face capul greu, dar bine, asta se întîmplă rar cînd iese în larg, aici e fericit, aici e de neînvins, şi unde pui că lîngă el e Árni, cel mai bun pescar pe care l-a angajat vreodată Pétur. Şi Árni visează la o căsuţă de lemn, visează să-şi cureţe ogorul, să smulgă buruienile şi să netezească moviliţele, apoi să cumpere mătasea aia roşie de la prăvălia lui Tryggvi şi nişte jucării pentru copii. În mare primejdie se află acela care nu visează la nimic. Gvendur visează la nişte cizme americane şi deseori se uită lung la cele din picioarele lui Árni. Einar plănuieşte să-şi cumpere o haină şi o pălărie în carouri imediat ce se termină sezonul de pescuit, iar băiatul visează la cărţi, uneori şi la Gudrún, poate ajung să-şi cumpere şi ei o bucată de pămînt, nu, să-l ia dracu’, n-are nici un chef să se facă ţăran, nici măcar cu Gudrún alături, desigur că lîngă ea viaţa ar fi dulce şi luminoasă, ar trăi ca-n poveştile cu zîne, dar nu, să n‑a­udă, pentru început are să vîndă la prăvălia lui Leó, aşa are să poată citi în voie serile, va fi doar pentru început, pe urmă se vor ivi şi alte ocazii. 

Vîntul e şi mai tăios. 

B árdur se loveşte peste tot corpul. Se blestemă cu voce tare, se blestemă şi în gînd. Visul lui e să nu mai fie legat de taică-său, să plece, să trăiască liber cu Sigrídur, să o audă rîzînd şi să-i asculte spusele, care nu de puţine ori au darul să schimbe vieţi, visează să înveţe, visează la Copenhaga, unde sînt turnuri şi străzi nenumărate pe care te pierzi negreşit, visează să înfăptuiască lucruri măreţe pentru că altfel de ce dracu’ mai trăim? Uite, asta e o întrebare la care merită să te gîndeşti. Dar uite încă una, şi mai urgentă: cum să faci să te aperi de frig? Pétur îi dă nişte tutun şi el primeşte bucuros, chiar dacă de obicei nu mestecă, se strîmbă fiindcă e amar la gust, tutunul îl mai încălzeşte un pic, dar nu pentru prea multă vreme. Bárdur şi băiatul îşi încep iarăşi jocul cu mîinile, îşi lovesc palmele din ce în ce mai repede şi mai tare, vîntul şi frigul sînt din ce în ce mai ascuţite, norii se strîng din ce în ce mai negri. 

traducere din limba franceză de Magda RĂDUȚĂ, Editura Polirom, 2014

Foto: E. Falur, M. Svold Maagaard

p 17 2 jpg
Singurătate
Fassbinderul actorului Oliver Masucci e convingător pentru că, înainte de a ne ameți cu panseuri spirituale, se impune în calitatea sa de corp fără rușine.
951 17 Breazu jpeg
Capsule de timp
Considerate atunci prea bizare, vor fi lansate, din nou, 30 de ani mai tîrziu, devenind un fel de dioramă a felului în care a putut naviga o fabuloasă formație uitată a anilor ’80 prin soundscape-ul începutului deceniului următor.
951 21 Pavilionul SUA   Simone Leigh jpg
Laptele viselor la Veneția
Ediția din acest an nu e, din fericire, grandioasă și nici sentimentul de parc de distracție nu mai e la dispoziția ta, ca pînă acum.
TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
948 15 afis craiova jpg
WhatsApp Image 2022 06 03 at 19 12 39 jpg
Sala Radio 8 iunie 2022 jpg
Concert Mozart / Haydn la Sala Radio
Miercuri, 8 iunie 2022, de la ora 19:00, veți avea ocazia de a asculta la Sala Radio un concert Mozart / Haydn prezentat de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.
EducaTIFF 2022 png
TIFF lansează opționalul de educație cinematografică pentru elevi
Programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie).
947 16 sus BAS jpeg
Maimuțe, muzică și baseball
Cea de-a 22-a carte a scriitorului japonez este o culegere de povestiri scrise la persoana întîi, cu un narator de vîrsta a treia, ce gravitează în jurul unor teme precum nostalgia tinereții, muzica, erotismul, totul învăluit într-o folie de „unheimlich” care a devenit marca autorului nipon.

Adevarul.ro

image
Experimentul social al unui român care a vrut să afle ce cred românii când li se spune că viaţa în luxul paradisului din Bali costă mai puţin decât în Cluj
Patrik Bindea este specialist în marketing şi de câteva luni a început un experiment social. El a făcut o comparaţie „cosmetizată” a costului vieţii în paradisul din Bali, cu Bucureşti sau Cluj, iar concluziile acestul „clickbait” elaborat au fost surprinzătoare: oamenii au înghiţit „găluşca” şi au generat un trafic nebun postării.
image
Un YouTuber care a vizitat un McDonald's-ul rebrănduit din Rusia a povestit cât de multe diferenţe sunt faţă de varianta americană
Un reporter rus de la un cunoscut canal de YouTube a mers la McDonald's-ul rebranduit din Moscova, care s-a deschis pe 12 iunie, şi a spus că mirosul şi mâncarea sunt diferite.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.