„Muzica e o scenografie mentală” - interviu cu Vlaicu GOLCEA

Publicat în Dilema Veche nr. 384 din 23 - 29 iunie 2011
„Muzica e o scenografie mentală”   interviu cu Vlaicu GOLCEA jpeg

- interviu cu Vlaicu GOLCEA -

Cîntă muzici nedefinite, ferindu-se de înregimentarea în stiluri şi curente. Compune muzică de teatru şi, pentru realizările în domeniu, a luat un premiu UNITER. Uneori, muzica lui, cu el cu tot, se lipeşte perfect de dansul contemporan. Acum Vlaicu Golcea se pregăteşte pentru primul lui performance „de autor“. Mai multe la www.vlaicugolcea.ro.

Ce gen muzical vă interesează cel mai mult?  

Toate felurile de muzică. Am un noroc absolut chior să fac ceea ce îmi place şi consider că pînă la vîrsta asta am făcut extrem de puţine compromisuri sau lucruri de care îmi este ruşine cu desăvîrşire. Caut o expresie muzicală proprie pe care nu pot să o definesc, nu ştiu dacă a venit sau nu, dar îmi doresc să fac ceva ce vine exclusiv din mine şi care nu are legătură cu referinţe stilistice anterioare mie. E ceea ce eu, pe limba mea, aş numi-o sinceritate. Faptul că am descoperit computerul şi felul în care pot lucra singur acasă au hrănit dorinţa ca muzica pe care o fac să nu fie limitată în expresie, aşa cum ar fi fost dacă aş fi rămas un contrabasist de jazz printre milioanele de contrabasişti de milioane de ori mai buni decît mine. Asta într-o ţară în care lipsa de criterii este ceva care îmi taie respiraţia. Am devenit cunoscut, la modul cel mai provincial vorbind, pentru că sîntem extrem de puţini. Simplul fapt că existam era o valoare în sine. N-am putut să accept chestia asta.  

Tehnologia îmi pune pe tavă nişte posibilităţi pe care nu le aveam acum zece ani şi asta îmi dă dorinţa de a explora prin muzică diverse zone, de a declanşa imagini mentale pe care nu le poţi sugera cu un singur instrument. E ca şi cum ai picta într-o singură culoare. Pentru mine, un instrument este o culoare. Timbrul, care este una dintre cele patru calităţi ale sunetului, îl asociez culorii. O chitară va suna ca o chitară tot timpul. Poţi face enorm de multe lucruri cu ea, dar ea va rămîne o chitară. Mie nu-mi ajunge să lucrez cu un singur timbru, am nevoie de o paletă largă de culori pentru a picta ceea ce doresc eu să pictez prin muzică. Asta, deşi, după cîtă muzică s-a făcut, e uşor utopic să îţi doreşti să creezi un stil nou. Îmi acord relaxarea de a încerca să pun muzica în alt context decît acela strict de a înşirui nişte note într-un anumit stil. Pe scurt, mi-aş dori ca muzica, pe care o fac, să fie complementară văzului, ca o scenografie mentală.  

Cum răspundeţi unei critici de genul „cine foloseşte computerul nu cîntă, de fapt, doar mixează“? 

Îi răspund foarte dur. Urmează foarte multe puncte. Mi se pare că trebuie să fii atît de limitat ca să emiţi o asemenea părere, încît nici nu merită efortul de a demonstra ceva. E ca şi cum ai spune că chitara electrică nu ar fi trebuit inventată pentru că aveam chitara acustică. Sau pianul, la ce bun? Hai să renunţăm la pian în toate partiturile care s-au scris pentru el, să ni le imaginăm cu clavecinul. Oare cum ar suna Für Elise sau Sonata lunii pe clavecin, mai înseamnă acelaşi lucru?  Am asistat acum doi ani la Institutul de Muzică şi Acustică din Karlsruhe la felul în care era atacat de către muzicologi directorul Institutului. Absolvise o facultate „clasică“ de compoziţie, dar alesese să lucreze cu computerul şi prezenta o instalaţie surround în 50 de puncte sonore, o cupolă muzicală, ceva fabulos, una dintre cele mai extraordinare experienţe muzicale de cînd ascult muzică. Pentru simplul motiv că avea în faţă un laptop era atacat incredibil, ca în Evul Mediu. Prejudecăţile există şi nu are sens să le dăm curs.  

Aşa cum e bine că există „Toccata în re minor“ de Bach care unora le oferă sentimentul că se aproprie de divinitate, aşa e bine că există şi „Anarchy In The UK“ de Sex Pistols. Cine zice că o piesă Sex Pistols nu reuşeşte să trezească într-un anume om mai multe sentimente şi mai bogate decît nu ştiu ce capodoperă a muzicii clasice? Mi se par extrem de provinciale toate dezbaterile astea, clasic vs pop. De aceea cred că există muzică, pentru că trebuie să răspundă unor nevoi sufleteşti, milioanelor de tipologii şi istorii personale care există pe lumea asta şi milioanelor de stări prin care trece un om de cînd se trezeşte pînă cînd se culcă.   

Aţi făcut muzică de scenă, şi în teatru, şi în dans contemporan, ba chiar în cîteva spectacole aţi fost şi performer... 

Într-un spectacol de dans contemporan am cîntat pur şi simplu la contrabas alături de Florin Fieroiu. E un performance din 2002, se numeşte For All My Friends şi poate fi văzut pe YouTube. În altul, într-o improvizaţie, împreună cu Sorin Romanescu şi cu patru coregrafi din străinătate conduşi de Mark Tompkins, la „Bulandra“, prin 2003, am dansat cu basul, adică m-am mişcat împotriva felului în care se mişcă un muzician basist. Nu mai concep apariţia mea live decît ca pe un fel de performance. Faptul că mă duc pe scenă „nepregătit“ pentru spectacolul pe care urmează să îl ofer stîrneşte în mine acel tip de sinceritate pe care o caut. Asta cred că îşi doreşte lumea să vadă pe scenă, un om viu. Astăzi, nu mai văd în ce fel poţi fi viu decît să „naşti“ o mare parte din muzică acolo, pe loc. Bineînţeles, cu un background sănătos şi conştient că nu faci un teribilism, ci dimpotrivă, ceva asumat 100%, iar tot ce iese prost doare după aceea foarte rău.  

Aţi făcut aşa ceva la Green Hours, pornind de la fotografiile Cristinei Ivan (www.vlaicugolcea.ro/video-live-this-self-that-we-share).... 

Da, împreună cu prietenul percuţionist Daniel Ivaşcu. Am vrut să aduc în faţa publicului un artist tînăr. Cristina are 24 de ani. E normal ca  tinerii să fie expuşi, pentru că trăim într-o ţară în care se numesc tineri oameni de peste 35 de ani, ceea ce mi se pare jignitor. Al doilea motiv al performance-ului a fost să promovez un anumit tip de muzică. Din fericire, mai există oameni ca Voicu Rădescu care îşi permit luxul de a lăsa muzicienii să se producă aşa cum sînt. Green Hours e un loc în care Bucureştiul respiră a normalitate. Voicu nu îşi pune problema, ca alţi directori, ca ceea ce face el să placă publicului, iar eu am depăşit de mult timp zona asta, de a căuta acceptul sau interesul publicului. Aş fi cel mai fericit să performez într-o zi pentru un singur om care a venit interesat şi deschis acolo, nici nu trebuie să-i placă.  

Am vrut să propun un tip de muzicalitate care nu se întîlneşte în cluburi, pe care o ascultăm acasă (poate din snobism) pentru că ştim că este făcută de nişte norvegieni ciudaţi sau de nişte islandezi. Pe schema că „nimeni nu e profet în ţara lui“, am impresia că pe nimeni nu mai interesează un produs românesc, chiar dacă el sună altfel. În acest performance am venit cam „nepregătit“ ca să fiu impresionat în timp real de fotografii şi de tot contextul emoţional de acolo. Orice muzică ce nu implică un mesaj verbal direct trebuie să trezească întrebări suplimentare din partea celui care o face.  

De aici încep multe probleme care m-au făcut să cînt extrem de rar. Tocmai pentru că e atît de multă informaţie, e important ca, atunci cînd eşti pe o scenă live, să oferi ceva consistent şi altfel. Asta e o altă discuţie, despre a fi altfel. Mi-am petrecut ultimii ani în teatru. E atît de multă impostură, atît de mult provincialism cultural, nişte expectanţe atît de mici, încît mă întreb cît la sută din oamenii pe care îi cunosc sînt bine intenţionaţi şi chiar vor să facă artă. Toate acestea sînt văzute într-un context mai larg şi într-un cerc extrem de vicios, în care pe primul loc stă lipsa de informare.  

Apoi, criteriile valorice nu există şi asta generează mici starlete efemeride de care sînt dezamăgit cînd ajung să mă informez ulterior şi descopăr că sînt nişte clone triste ale unor lucruri autentice. M-am simţit de multe ori violat în sensul ăsta.  

Apropo de muzica pentru scenă –  ce schimbă muzica originală faţă de o ilustraţie muzicală? 

Cînd creezi ceva original, şi muzica trebuie să fie originală, numai aşa iese ceva nou. Sînt zeci de exemple de filme unde coloana sonoră, în care e muzică originală, şi nu compilaţie, e cea definitorie pentru film. Nu-mi imaginez American Beauty fără muzica aceea. Nu interesează pe nimeni cum îl cheamă pe compozitor, dar el a reuşit să creeze ceva ce îţi rămîne în minte. Sau coloana sonoră de la Solaris al lui Soderberg, sau Taxi Driver al lui Scorsese, care a lucrat cu Bernard Herrmann, cel care făcea muzica pentru Hitchcock.  Trebuie să fie un pic mai mult decît faptul că îţi place muzica şi consideri că ai dreptul să o foloseşti cum ai tu chef.  

Vreţi să  faceţi propriul spectacol. E vorba de un proiect care se bazează exact pe această afinitate pentru vizual.

Fiind un tip care chiorăşte pe zi ce trece, vreau să fac chestii vizuale. Da, vreau să îmi fac propriul spectacol care să vorbească despre ceea ce mă interesează pe mine şi pe artiştii apropiaţi mie acum. Un univers cultural sănătos nu e posibil fără nişe şi alternative. Trăim într-o perioadă în care încep să se demitizeze meserii. Nu mi se pare un tupeu nemaipomenit să fac un spectacol. Îl văd ca pe o încercare a mea faţă de mine, sînt bucuros dacă el se va concretiza, sînt măgulit că doi directori de teatre – Odeon şi Teatrul German din Timişoara – şi-au declarat încrederea în mine şi sper să merite. Simt o atît de mare nevoie de altceva peste tot, încît nu-mi explic de ce nu există, de ce întîlnesc oameni mişto care nu fac nimic, tineri „morţi“, autosuficienţi, dar blazaţi în fond şi care nu acţionează. Sistemul teatral existent nu poate să ofere ceva nou, atît timp cît va rămîne aşa.  

Vă e frică de ceva? 

În afară de moarte, pe care oricum nu am cum să o evit, mi-e frică să nu-i rănesc pe oameni şi să nu îmi dau seama. Mai mult, oameni la care ţin sau pe care îi iubesc. Dar în rest, e de datoria mea să îmi fac o viaţă frumoasă. Am toate şansele să mi-o facă alţii urîtă. Nu sînt nici muritor de foame, nici fără speranţă, nici sclav, nici opresat politic. Mi se pare că deja e destul şi poate fi din ce în ce mai bine, dar asta depinde doar de mine. Aşa că mă automotivez să fac lucruri frumoase. 

a consemnat Oana STOICA

landscape 1 febr jpg
UN TRIO DE COMPOZITORI, UN TRIO DE MUZICIENI și UN FLAUT DE AUR
Primul concert al lunii februarie (miercuri, 1 februarie 2023) la Sala Radio propune publicului un trio de mari compozitori – MOZART, BACH și MENDELSSOHN – alături de un trio de apreciați muzicieni români.
p 8 2 foto C  Hord jpg
George Banu
De aceea, textele lui George Banu nu doar informează, ci formează. Cititorul îi va rămîne mereu dator, iar Dilema veche îi va rămîne mereu recunoscătoare.
981 16 coperta1 jpg
Retrospectiva anului poetic 2022
În concluzie, aș adăuga că e îmbucurătoare această diversitate de tonuri și de voci din poezia românească de azi.
p 17 2 jpg
Lup singuratic
The Card Counter, cel mai recent film al lui Paul Schrader, demonstrează cît de ușor am ajuns să folosim termenul de „bressonian” pentru a descrie în viteză orice film care promite interpretări minimaliste și o anume reticență pentru spectacol.
981 17 Breazu jpeg
No fun
Aici e Iggy dorindu-și și nereușind să-l imite pe un alt Iggy, cel dintr-o altă eră.
981 21 Iamandi jpg
Revoluția română, între previzibil și spontan
Pe această pantă a căzut comunismul, și cu toate că pare a se sfîrși brusc în 1989, parcurgerea ei a durat aproximativ douăzeci de ani.
MRM 7ian12feb vertical jpg
„Moștenitorii României muzicale”: Violin in love cu Valentin Șerban și Daria Tudor
Pentru îndrăgostiții de muzică, un recital-eveniment la Sala Radio susținut de violonistul Valentin Șerban, cîștigătorul Concursului Enescu – ediția 2020/2021, și pianista Daria Tudor: „Violin in love”.
AFIS 27 ian 2023 Sala Radio jpg
Soprana Valentina Naforniță - invitată specială la Sala Radio
Soprana VALENTINA NAFORNIȚĂ, aplaudată pe scena marilor teatre lirice ale lumii – de la Staatsoper (Viena), Opéra national de Paris, Opéra de Lausanne, Théatre des Champs-Elysées (Paris) sau Teatro alla Scala (Milano) - este invitată specială pe scena Sălii Radio.
George Banu jpeg
George Banu (1943 – 2023)
Pentru mai mult de un deceniu, George Banu a fost unul dintre cei mai valoroși colaboratori permanenți ai revistei noastre.
lanscape Sala Radio Tetrismatic png
Muzica creată ca niște piese de tetris: „TETRISMATIC”, un concert ca o aventură sonoră și vizuală
Joi, 26 ianuarie 2023, de la 19:00, Sala Radio va fi scena evenimentului „TETRISMATIC - Enjoying the Game of an Unexpected Journey”, în care saxofonistul CĂTĂLIN MILEA și invitații săi vor susține o „călătorie muzicală ca un joc”
Idei pentru weekendul prelungit  Sursa imagine Opera Comica pentru Copii jpeg
Reprezentații suplimentare programate pentru musicalul ,,Sunetul Muzicii”
La cererea publicului, pe 21 și 22 ianuarie 2023 au fost programate două reprezentații suplimentare ale musicalului „Sunetul Muzicii”, în regia lui Răzvan Mazilu.
p  16 Benjamin Labatut WC jpg
Spre abis
Pe scurt, Labatut ne oferă o ficționalizare a formulării Principiului Incertitudinii și a Interpretării Copenhaga.
980 17 DN83 foto Denisa Neatu jpg
Două povești (nu doar) de dragoste
Ceea ce funcționează aici însă este dinamica coregrafică și ideea individului ca rezultantă a mediului și a istoriei.
Joaquín Sorolla, Odalisca, ulei pe pânză, 1884 (afis) jpg
Art Safari va fi deschis tot anul: 3 ediții în 2023 - Primul sezon începe în 10 februarie și aduce mult-așteptata expoziție retrospectivă a unui mare modernist român – Ion Thedorescu-Sion, Impresionism spaniol, Prix Marcel Duchamp și Young Blood-ul d
Primul sezon celebrează 140 de ani de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), maeștrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care celebrul „Maestru al luminii” - Joaquin Sorolla.
p 15, Munch, Tipatul jpg
Coșmar, Țipăt și Mozart
Füssli nu pictează o scenă erotică, ci o experiență mnemonică sau onirică. Fără cenzură, dăruire completă. Aceasta-i sursa coșmarului.
979 COPERTA 16 sus BAS png
Modificare și aliniere
Romanul este atît un traseu spre adevăr, cît și o continuă negare a acestuia.
979 COPERTA 16 jos Marius jpg
Obsesie, pasiune, durere
Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.
p 17 jpg
Două debuturi importante disponibile online
Două dintre cele mai importante filme lansate în 2022, EO și Crimes of the Future, aparțin unor octogenari. Lucru care m-a inspirat să profit de un foarte util program curatoriat de platforma MUBI.
979 17 Biro coperta1 jpg
Filiera basarabeană
Nu cred că am dus vreodată lipsă de dive în cultura noastră pop – înainte de ’90, Angela Similea ori Corina Chiriac dominau preferințele și colecțiile de discuri Electrecord, dominație de gen ce s-a păstrat și în anii ’90
979 22 coperta1 jpeg
Rushdie neînțelesul
El însă a ajuns în această situație pentru că nu a avut cum să fie altfel decît el însuși.
p 23 Fiinta retractata si refractata, spionata de constiinta sa, 1951 jpg
Victor Brauner – Retractarea sau „retragerea în sine“
Prin reinstaurarea imaginilor mitice, căderea este „răul eliberator“ care conduce la obţinerea elixirului vieţii (Gershom Scholem, La Kabbale et sa symbolique, Payot, Paris, 2003).
Afis Lettre jpg
De Ziua Culturii Naționale, dezbatere despre viitorul presei culturale tipărite, organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții
Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întîlnire cu tema Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil
Afis 13 ian 2023 Sala Radio jpg
Concert de Ziua Culturii Naționale la Sala Radio
Vineri, 13 ianuarie 2023 (de la 19.00), primul concert al noului an pe scena Sălii Radio va fi prezentat cu ocazia Zilei Culturii Naționale și se va desfășura sub bagheta lui ADRIAN MORAR, dirijor al Operei Naționale Române Cluj-Napoca.
MRM ian15 2023 portrait jpg
„Moștenitorii României muzicale”: turneu susținut de pianista Kira Frolu
Câștigătoarea bursei “Moștenitorii României muzicale” – ediția 2022, va susține o serie de recitaluri-eveniment ce vor avea loc la Brașov, București și Timișoara

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.