„Muzica e o scenografie mentală” - interviu cu Vlaicu GOLCEA

Publicat în Dilema Veche nr. 384 din 23 - 29 iunie 2011
„Muzica e o scenografie mentală”   interviu cu Vlaicu GOLCEA jpeg

- interviu cu Vlaicu GOLCEA -

Cîntă muzici nedefinite, ferindu-se de înregimentarea în stiluri şi curente. Compune muzică de teatru şi, pentru realizările în domeniu, a luat un premiu UNITER. Uneori, muzica lui, cu el cu tot, se lipeşte perfect de dansul contemporan. Acum Vlaicu Golcea se pregăteşte pentru primul lui performance „de autor“. Mai multe la www.vlaicugolcea.ro.

Ce gen muzical vă interesează cel mai mult?  

Toate felurile de muzică. Am un noroc absolut chior să fac ceea ce îmi place şi consider că pînă la vîrsta asta am făcut extrem de puţine compromisuri sau lucruri de care îmi este ruşine cu desăvîrşire. Caut o expresie muzicală proprie pe care nu pot să o definesc, nu ştiu dacă a venit sau nu, dar îmi doresc să fac ceva ce vine exclusiv din mine şi care nu are legătură cu referinţe stilistice anterioare mie. E ceea ce eu, pe limba mea, aş numi-o sinceritate. Faptul că am descoperit computerul şi felul în care pot lucra singur acasă au hrănit dorinţa ca muzica pe care o fac să nu fie limitată în expresie, aşa cum ar fi fost dacă aş fi rămas un contrabasist de jazz printre milioanele de contrabasişti de milioane de ori mai buni decît mine. Asta într-o ţară în care lipsa de criterii este ceva care îmi taie respiraţia. Am devenit cunoscut, la modul cel mai provincial vorbind, pentru că sîntem extrem de puţini. Simplul fapt că existam era o valoare în sine. N-am putut să accept chestia asta.  

Tehnologia îmi pune pe tavă nişte posibilităţi pe care nu le aveam acum zece ani şi asta îmi dă dorinţa de a explora prin muzică diverse zone, de a declanşa imagini mentale pe care nu le poţi sugera cu un singur instrument. E ca şi cum ai picta într-o singură culoare. Pentru mine, un instrument este o culoare. Timbrul, care este una dintre cele patru calităţi ale sunetului, îl asociez culorii. O chitară va suna ca o chitară tot timpul. Poţi face enorm de multe lucruri cu ea, dar ea va rămîne o chitară. Mie nu-mi ajunge să lucrez cu un singur timbru, am nevoie de o paletă largă de culori pentru a picta ceea ce doresc eu să pictez prin muzică. Asta, deşi, după cîtă muzică s-a făcut, e uşor utopic să îţi doreşti să creezi un stil nou. Îmi acord relaxarea de a încerca să pun muzica în alt context decît acela strict de a înşirui nişte note într-un anumit stil. Pe scurt, mi-aş dori ca muzica, pe care o fac, să fie complementară văzului, ca o scenografie mentală.  

Cum răspundeţi unei critici de genul „cine foloseşte computerul nu cîntă, de fapt, doar mixează“? 

Îi răspund foarte dur. Urmează foarte multe puncte. Mi se pare că trebuie să fii atît de limitat ca să emiţi o asemenea părere, încît nici nu merită efortul de a demonstra ceva. E ca şi cum ai spune că chitara electrică nu ar fi trebuit inventată pentru că aveam chitara acustică. Sau pianul, la ce bun? Hai să renunţăm la pian în toate partiturile care s-au scris pentru el, să ni le imaginăm cu clavecinul. Oare cum ar suna Für Elise sau Sonata lunii pe clavecin, mai înseamnă acelaşi lucru?  Am asistat acum doi ani la Institutul de Muzică şi Acustică din Karlsruhe la felul în care era atacat de către muzicologi directorul Institutului. Absolvise o facultate „clasică“ de compoziţie, dar alesese să lucreze cu computerul şi prezenta o instalaţie surround în 50 de puncte sonore, o cupolă muzicală, ceva fabulos, una dintre cele mai extraordinare experienţe muzicale de cînd ascult muzică. Pentru simplul motiv că avea în faţă un laptop era atacat incredibil, ca în Evul Mediu. Prejudecăţile există şi nu are sens să le dăm curs.  

Aşa cum e bine că există „Toccata în re minor“ de Bach care unora le oferă sentimentul că se aproprie de divinitate, aşa e bine că există şi „Anarchy In The UK“ de Sex Pistols. Cine zice că o piesă Sex Pistols nu reuşeşte să trezească într-un anume om mai multe sentimente şi mai bogate decît nu ştiu ce capodoperă a muzicii clasice? Mi se par extrem de provinciale toate dezbaterile astea, clasic vs pop. De aceea cred că există muzică, pentru că trebuie să răspundă unor nevoi sufleteşti, milioanelor de tipologii şi istorii personale care există pe lumea asta şi milioanelor de stări prin care trece un om de cînd se trezeşte pînă cînd se culcă.   

Aţi făcut muzică de scenă, şi în teatru, şi în dans contemporan, ba chiar în cîteva spectacole aţi fost şi performer... 

Într-un spectacol de dans contemporan am cîntat pur şi simplu la contrabas alături de Florin Fieroiu. E un performance din 2002, se numeşte For All My Friends şi poate fi văzut pe YouTube. În altul, într-o improvizaţie, împreună cu Sorin Romanescu şi cu patru coregrafi din străinătate conduşi de Mark Tompkins, la „Bulandra“, prin 2003, am dansat cu basul, adică m-am mişcat împotriva felului în care se mişcă un muzician basist. Nu mai concep apariţia mea live decît ca pe un fel de performance. Faptul că mă duc pe scenă „nepregătit“ pentru spectacolul pe care urmează să îl ofer stîrneşte în mine acel tip de sinceritate pe care o caut. Asta cred că îşi doreşte lumea să vadă pe scenă, un om viu. Astăzi, nu mai văd în ce fel poţi fi viu decît să „naşti“ o mare parte din muzică acolo, pe loc. Bineînţeles, cu un background sănătos şi conştient că nu faci un teribilism, ci dimpotrivă, ceva asumat 100%, iar tot ce iese prost doare după aceea foarte rău.  

Aţi făcut aşa ceva la Green Hours, pornind de la fotografiile Cristinei Ivan (www.vlaicugolcea.ro/video-live-this-self-that-we-share).... 

Da, împreună cu prietenul percuţionist Daniel Ivaşcu. Am vrut să aduc în faţa publicului un artist tînăr. Cristina are 24 de ani. E normal ca  tinerii să fie expuşi, pentru că trăim într-o ţară în care se numesc tineri oameni de peste 35 de ani, ceea ce mi se pare jignitor. Al doilea motiv al performance-ului a fost să promovez un anumit tip de muzică. Din fericire, mai există oameni ca Voicu Rădescu care îşi permit luxul de a lăsa muzicienii să se producă aşa cum sînt. Green Hours e un loc în care Bucureştiul respiră a normalitate. Voicu nu îşi pune problema, ca alţi directori, ca ceea ce face el să placă publicului, iar eu am depăşit de mult timp zona asta, de a căuta acceptul sau interesul publicului. Aş fi cel mai fericit să performez într-o zi pentru un singur om care a venit interesat şi deschis acolo, nici nu trebuie să-i placă.  

Am vrut să propun un tip de muzicalitate care nu se întîlneşte în cluburi, pe care o ascultăm acasă (poate din snobism) pentru că ştim că este făcută de nişte norvegieni ciudaţi sau de nişte islandezi. Pe schema că „nimeni nu e profet în ţara lui“, am impresia că pe nimeni nu mai interesează un produs românesc, chiar dacă el sună altfel. În acest performance am venit cam „nepregătit“ ca să fiu impresionat în timp real de fotografii şi de tot contextul emoţional de acolo. Orice muzică ce nu implică un mesaj verbal direct trebuie să trezească întrebări suplimentare din partea celui care o face.  

De aici încep multe probleme care m-au făcut să cînt extrem de rar. Tocmai pentru că e atît de multă informaţie, e important ca, atunci cînd eşti pe o scenă live, să oferi ceva consistent şi altfel. Asta e o altă discuţie, despre a fi altfel. Mi-am petrecut ultimii ani în teatru. E atît de multă impostură, atît de mult provincialism cultural, nişte expectanţe atît de mici, încît mă întreb cît la sută din oamenii pe care îi cunosc sînt bine intenţionaţi şi chiar vor să facă artă. Toate acestea sînt văzute într-un context mai larg şi într-un cerc extrem de vicios, în care pe primul loc stă lipsa de informare.  

Apoi, criteriile valorice nu există şi asta generează mici starlete efemeride de care sînt dezamăgit cînd ajung să mă informez ulterior şi descopăr că sînt nişte clone triste ale unor lucruri autentice. M-am simţit de multe ori violat în sensul ăsta.  

Apropo de muzica pentru scenă –  ce schimbă muzica originală faţă de o ilustraţie muzicală? 

Cînd creezi ceva original, şi muzica trebuie să fie originală, numai aşa iese ceva nou. Sînt zeci de exemple de filme unde coloana sonoră, în care e muzică originală, şi nu compilaţie, e cea definitorie pentru film. Nu-mi imaginez American Beauty fără muzica aceea. Nu interesează pe nimeni cum îl cheamă pe compozitor, dar el a reuşit să creeze ceva ce îţi rămîne în minte. Sau coloana sonoră de la Solaris al lui Soderberg, sau Taxi Driver al lui Scorsese, care a lucrat cu Bernard Herrmann, cel care făcea muzica pentru Hitchcock.  Trebuie să fie un pic mai mult decît faptul că îţi place muzica şi consideri că ai dreptul să o foloseşti cum ai tu chef.  

Vreţi să  faceţi propriul spectacol. E vorba de un proiect care se bazează exact pe această afinitate pentru vizual.

Fiind un tip care chiorăşte pe zi ce trece, vreau să fac chestii vizuale. Da, vreau să îmi fac propriul spectacol care să vorbească despre ceea ce mă interesează pe mine şi pe artiştii apropiaţi mie acum. Un univers cultural sănătos nu e posibil fără nişe şi alternative. Trăim într-o perioadă în care încep să se demitizeze meserii. Nu mi se pare un tupeu nemaipomenit să fac un spectacol. Îl văd ca pe o încercare a mea faţă de mine, sînt bucuros dacă el se va concretiza, sînt măgulit că doi directori de teatre – Odeon şi Teatrul German din Timişoara – şi-au declarat încrederea în mine şi sper să merite. Simt o atît de mare nevoie de altceva peste tot, încît nu-mi explic de ce nu există, de ce întîlnesc oameni mişto care nu fac nimic, tineri „morţi“, autosuficienţi, dar blazaţi în fond şi care nu acţionează. Sistemul teatral existent nu poate să ofere ceva nou, atît timp cît va rămîne aşa.  

Vă e frică de ceva? 

În afară de moarte, pe care oricum nu am cum să o evit, mi-e frică să nu-i rănesc pe oameni şi să nu îmi dau seama. Mai mult, oameni la care ţin sau pe care îi iubesc. Dar în rest, e de datoria mea să îmi fac o viaţă frumoasă. Am toate şansele să mi-o facă alţii urîtă. Nu sînt nici muritor de foame, nici fără speranţă, nici sclav, nici opresat politic. Mi se pare că deja e destul şi poate fi din ce în ce mai bine, dar asta depinde doar de mine. Aşa că mă automotivez să fac lucruri frumoase. 

a consemnat Oana STOICA

comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.

Adevarul.ro

image
Cine este News Daddy, tiktokerul care a anunțat atentatul asupra lui Trump de la „Beach, Please”. Dylan Page: „Nu e o glumă, se întâmplă chiar acum” VIDEO
Dylan Page, un creator de conținut pe Tik Tok, cu peste 11 milioane de urmăritori, a fost primul care a anunțat tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump. TikTok-erul se afla la festivalul „Beach, Please”, când a publicat știrea.
image
Tentativa de asasinat asupra lui Trump. Mișcarea salvatoare pe care a făcut-o fostul președinte chiar înainte ca glonțul să îl lovească FOTO VIDEO
Imaginile și informațiile despre tentativa de asasinare asupra lui Donald Trup, continuă să șocheze. O nouă înregistrare video arată mișcarea salvatoare pe care Donald Trump a făcut-o chiar în momentul în care un glonț a trecut pe lângă capul fostului președinte la mitingul din Butler, Pennsylvania.
image
Cum salvăm, pe caniculă, legumele din grădini și solarii. Fermier: „Se coace și roșia cât nuca, e de speriat”
Temperaturile de cuptor din ultimele zile pun la grea încercare și culturile din grădini și solarii. Legumicultori cu experiență spun ce putem face pentru a salva pe caniculă din munca de câteva luni și a ne bucura de legume din grădina proprie.

HIstoria.ro

image
De ce mergeau bogătașii ruși la Nisa?
Citirea romanului Fum, de Turgheniev, dar și reluarea prozei mele despre Rușii de la Baden Baden, au făcut să mă întreb: De ce mergeau rușii din lumea înaltă în Occident în proporție de masă? De ce nu dădeau năvală occidentalii în Rusia țaristă?
image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.