Mult zgomot pentru (mai) nimic?
Oinițiativă legislativă care ar fi trebuit să întrunească unanimitatea sau măcar o majoritate consistentă în lumea culturală a produs o gîlceavă nemaipomenită. Ministrul Culturii vrea să modifice legislația cu privire la managementul instituțiilor publice de cultură. Conform actualelor prevederi legale, care datează din 2008, managerii trebuie să aibă studii de licență în domeniul de activitate al instituției pe care urmează să o conducă. Modificările propuse de ministrul Culturii oferă acces la posturile de management și persoanelor cu licență în alte domenii, dar cu diplome de studii superioare (master, doctorat) în domeniul principal de activitate al instituției respective. Se lărgește astfel baza de selecție a candidaților. De pildă, dacă legea va fi adoptată, un absolvent de Filologie cu master în teatrologie ar putea deveni director de teatru – ceea ce, conform legii în vigoare, nu este posibil.
Modificarea legislativă nici măcar nu e o mare noutate: așa-numitul „Apel la competențe în instituțiile publice de spectacol“, un document de poziție formulat în ianuarie 2014 de un grup de manageri culturali și semnat, între timp, de un număr semnificativ de artiști din toate domeniile, se referă explicit la modul de desemnare și de evaluare a șefilor de instituții. Apelul nu a fost asumat de nici un ministru. Pînă la Vlad Alexandrescu. Impulsionat, probabil, și de „Lista de priorități“ pentru Ministerul Culturii ce i-a fost transmisă, la sfîrșitul anului trecut, de cîțiva reprezentanți ai sectorului independent, un alt document care se referă, printre altele, la recrutarea managerilor, dar și de dezbaterea publică inițiată de Asociația Internațională a Criticilor de Teatru (secția română), noul ministru al Culturii a avansat ipoteza schimbării legislative. Cel mai vocal adversar al modificării a fost Ion Caramitru, directorul Teatrului Național București și președintele UNITER. Acesta a declarat, nici mai mult, nici mai puțin, că e „pe picior de război“ cu ministrul Culturii din pricina acestei legi.
E oarecum ciudat ca tocmai Ion Caramitru, fost ministru al Culturii și un manager de teatru care spune că susține performanța, să fie atît de refractar la schimbare. Reproșul principal e că noua lege ar aduce în posturile de conducere tot felul de neaveniți, că teatrele publice vor ajunge să fie conduse de ingineri. Ca și cum, doar prin deschiderea competiției către alte domenii ale culturii, neaveniții ar fi automat propulsați în posturile de conducere, ca și cum legea n-ar prevedea explicit că respectivii candidați trebuie să-și probeze competența și experiența în conducerea unor proiecte culturale, ca și cum n-ar fi nici un fel de competiție pentru obținerea postului…
Ca președinte al UNITER, Ion Caramitru a spus că reprezintă 18 directori de teatru. S-ar opune, deci, nu în nume propriu, ci în numele breslei și mai ales în numele directorilor de teatru pe care îi reprezintă. Dar directori de teatre sînt peste 40. De peste două ori mai mulți decît cei pe care, la dezbatere, dl președinte al UNITER a spus că-i reprezintă. Vocea lor încă nu a fost auzită.
Oricum, desemnarea prin concurs a directorilor de instituții publice de cultură ar trebui să fie o prioritate pentru ministrul Culturii: multe instituții sînt conduse, în acest moment, de directori interimari. O situație provizorie care s-a permanentizat.
Mult zgomot pentru nimic? Așa s-ar putea spune, de vreme ce, pînă la urmă, ministerul a renunțat la respectiva ordonanță. Ceva-ceva însă tot s-a întîmplat – spre bine: o lege importantă, cu impact major pentru mersul instituțiilor culturale, a fost discutată & disputată public. Polemicile au generat, cred, nu doar zgomote de fond care bruiază sensul inițiativei, ci și argumente pertinente pentru susținerea ei. Sper ca, la un moment dat, să se găsească un consens politic în jurul acestei legi. Poate ar fi utilă pregătirea unei strategii inteligente de introducere a legii pe agenda Parlamentului.
