Mult glamour pentru nimic – Premiile “Gopo”, ediţia 2010

Pe puntea unui vapor gata-gata să se scufunde căpitanul comandă orchestrei să cînte. Nici n-au apucat bine să digere potolul de la festin, că oaspeţii sînt poftiţi afară, să ia o gură de aer proaspăt. Şi dansează pe punte, în timp ce apa năvăleşte în sala motoarelor, apoi în cabine, pînă cînd valurile încep să măture puntea. Vaporul se scufundă, încetul cu încetul, odată cu oamenii care valsează.

Secvenţa aceasta mi-a revenit în minte acum cîteva zile, la Gala „Gopo“. Această a IV-a ediţie – parcă mai pompoasă, mai luxuriantă ca toate celelalte – a strîns în Sala Unirii de la Palatul Parlamentului toată crema cinematografiei de la noi. Covor roşu, atmosferă relaxată, zîmbete cuceritoare, toalete elegante, decolteuri apetisante, discursuri flamboiante, şampanie şi mult glamour.

Mult glamour... pentru nimic. Adevărul e că sclipiciul Galei nu are nici un corespondent real în lumea în care se învîrt cineaştii noştri: ei o duc prost oricum, sînt în criză încă înainte să se fi prăbuşit pieţele internaţionale de capital şi vor avea probleme de finanţare încă mult timp de-acum încolo. Mă întreb, de pildă, cine o să mai calce pe covorul roşu peste vreo doi ani, dacă ne gîndim că în 2009 Centrul Naţional al Cinematografiei a anulat o sesiune de finanţare, şi că bugetul pentru anul în curs este, din cîte se pare, insuficient. Şi-apoi, premiile...

Sigur că e o bucurie să afli că Radu Mihăileanu, Corneliu Porumboiu, Radu Jude, Adrian Sitaru etc. sînt apreciaţi la festivalurile europene, unde concurează alături de alţi cineaşti cu multe filme (şi premii) la activ. Tocmai de aceea e şi atît de stînjenitoare o gală în plan local, un concurs (aproape) fără concurenţă: douăsprezece lungmetraje de ficţiune jurizate de cei 400 de profesionişti din domeniu; patru filme nominalizate la mai multe secţiuni (Poliţist, adjectiv şi Cea mai fericită fată din lume au „acoperit“ aproape toate categoriile); un mare cîştigător, Corneliu Porumboiu. E, desigur, reconfortant să fii recunoscut şi în plan local, dar mi-aş fi dorit ca acelaşi film (pe care am mizat şi eu) să fie ales din o sută de alte producţii.


Pînă şi denumirea galei (Premiile Industriei de Film din România) este, dacă nu ridicolă, cel puţin inadecvată. O „industrie de film“ ar presupune un număr semnificativ de producţii cinematografice, un întreg lanţ de companii care să finanţeze, să producă, să susţină, să promoveze, să distribuie filmele respective (inclusiv de pe poziţii concurenţiale). Şi încă ceva: un profit care să motiveze funcţionarea întregului angrenaj. Or, se pare că tocmai acesta lipseşte (Nu ştiu exact cîte lungmetraje de ficţiune se produc într-un an – 15, 20, mai multe? – dar peliculele cu adevărat profitabile pe piaţa din România se numără cu degetele de la o singură mînă.), şi atunci tot sistemul funcţionează defazat. Încercări de „sistematizare“ există – Asociaţia pentru Promovarea filmului Românesc şi însăşi Gala „Gopo“ sînt un exemplu – însă nu cred că e de ajuns. Organizatorii galei cred, dintr-o predispoziţie romantică, mai mult ca sigur, că organul creează funcţia. Mai precis, încearcă să structureze o „industrie“ înainte ca elementele constitutive ale industriei să-şi facă apariţia pe cale naturală. De cînd filmele româneşti au început să cîştige big time pe la festivalurile europene, s-a simţit nevoia şi de o gală a filmului românesc, de o gală care să răsplătească eventual cel mai bun dintre filmele premiate în străinătate. Din păcate, Gala „Gopo“ rămîne o sărbătoare închisă, o întrunire a breslei şi a celor – puţini – care mai merg la cinema ca să vadă filme autohtone. Or, exact de aici ar trebui începută promovarea filmului românesc: din România. Pentru ca publicul să aştepte cu sufletul la gură premiile, pentru ca premiile să aibă un sens, filmele ar trebui să şi ruleze. Deocamdată, nu prea au unde – există chiar şi oraşe măricele fără nici o sală de cinema funcţională.
Oricum, felicitări concurenţilor.
Să cînte muzica! Valsaţi! Dansaţi!

Palmares

Cel mai bun lungmetraj – Poliţist, adjectiv (Corneliu Porumboiu)
Cea mai bună regie – Corneliu Porumboiu (Poliţist, adjectiv)
Cel mai bun scenariu – Corneliu Porumboiu (Poliţist, adjectiv)
Cel mai bun actor în rol principal – Dragoş Bucur (Poliţist, adjectiv)
Cea mai bună actriţă în rol principal – Hilda Peter (Katalin Varga)
Cel mai bun actor în rol secundar – Vlad Ivanov (Poliţist, adjectiv)
Cea mai bună actriţă într-un rol secundar – Luminiţa Gheorghiu (Francesca)
Cel mai bun sunet – Dana Bunescu şi Cristinel Şirli (Amintiri din Epoca de Aur)
Cel mai bun montaj – Ludo Troch (Concertul)
Cea mai bună imagine – Marius Panduru (Poliţist, adjectiv)
Cea mai bună muzică originală – Armand Amar (Concertul)
Cea mai bună scenografie – Cristian Niculescu (Concertul)
Cele mai bune costume – Svetlana Mihăilescu (Călătoria lui Gruber)
Cel mai bun machiaj şi coafură – Dana Busoiu, Michelle Constantinidis (Concertul)
Cel mai bun documentar – Lumea văzută de Ion B. (Alexander Nanau)
Cel mai bun scurtmetraj – Nunta lui Oli (Tudor Jurgiu)
Premiul „Tînără speranţă“ – Andreea Boşneag (Cea mai fericită fată din lume)
Premiul publicului (cel mai mare succes de casă în 2009) – Amintiri din Epoca de Aur (Cristian Mungiu, Răzvan Mărculescu, Hanno Hoeffer, Ioana Uricaru şi Constantin Popescu)
Cel mai bun film european – Gomorra (Matteo Garrone)
Premiu special – Gina Stoica, etaloneur
Premiul special pentru sprijinirea cinematografiei române – ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul
Premiul special pentru întreaga activitate: scenaristul Dumitru Carabăţ
Premiul pentru întreaga carieră: actriţa Draga Olteanu Matei