Moartea pinguinului
Viktor nu era poet. "Era un literat, prins temeinic între jurnalistică şi unele încercări de proză minoră." Scria "povestiri scurte". Nici măcar proză scurtă, cum se spunea în anii '80 pe la noi. Dar el nu trăia la noi. Vieţuia la Kiev, prin anii ultimi ai mileniului trecut. Povestirile lui erau "atît de scurte încît chiar dacă i-ar fi fost plătite, cu banii de pe ele i-ar fi fost imposibil să-şi ducă zilele". Nu-i erau plătite. Îşi ducea zilele alături de pinguinul Mişa, salvat de la grădina zoologică. Cu o săptămînă înainte, pe Viktor îl părăsise prietena şi Mişa adusese "cu sine propria singurătate şi acum cele două singurătăţi se completau una pe alta". Un roman despre singurătatea scriitorului de texte "scurte". Sînt necrologuri aceste texte, dar închid în ele talent narativ cît o povestire. Aduc pe deasupra bani cu nemiluita. Şi încurcături cu mafia ucraineană de după căderea comunismului. Textele lui Viktor au bibliografii documentate: dosarele unora care au deturnat fonduri, au devalizat bănci, au falimentat industrii, s-au îmbogăţit din jaf şi crime. Sînt omorîţi după aprobări date de o autoritate invizibilă care citeşte necroloagele şi stabileşte ordinea apariţiei lor în ziarul Ştirile Capitalei. Viktor scrie cu dăruire, fără să se întrebe prea mult asupra necunoscutelor artei sale: cine comandă morţile, după ce criterii sînt aleşi subiecţii. Nici cu viaţa sa nu este prea curios. Lasă să intre cine vrei şi cine nu vrei în ea, aşa cum în apartamentul său bine zăvorît pătrund fel şi fel de mesageri. Chiar şi dragostea. Viktor ar vrea să afle dacă Mişa suferă de vreo boală. Consultă un pinguinolog care moare însă pentru că un medic nu-i prescrie medicamentele supravieţuirii: n-a vrut să-i cedeze apartamentul. Spre final, Viktor află că un altul se exersa în noi necrologuri. Prima reuşită a aceluia era chiar al lui Viktor. Ce face Viktor? În Moartea pinguinului (traducere Mircea Aurel Buiuciuc, Editura Curtea Veche), Andrei Kurkov îi oferă o şansă. Dar nu felul în care se salvează buimacul scriitoraş dă farmecul acestui roman. Frumuseţea lui vine din sentimentul, prelins din fiecare pagină, că "ceva e în neregulă în viaţa asta. Nu mai ştii la ce să te aştepţi de la lucrurile cu care erai obişnuit. De la o felie de pîine ucraineană sau de la un telefon obişnuit. Ceva străin şi invizibil se ascunde în spatele fiecărei suprafeţe cunoscute, înlăuntrul fiecărui copac, al fiecărui om. Totul doar ţi se pare a fi cunoscut din copilărie".
