„Mă străduiesc să pun întrebări ştiinţifice“ – interviu cu Balázs ABLONCZY

Publicat în Dilema Veche nr. 717 din 16-22 noiembrie 2017
„Mă străduiesc să pun întrebări ştiinţifice“ – interviu cu Balázs ABLONCZY jpeg

Armă de propagandă ungară, unitate militară ce va executa încercări de destabilizare a României, bombă inteligentă, segregaţio-nistă. Sînt cîteva din grozăviile spuse în spațiul public românesc despre proiectul „Trianon 100“, lansat anul trecut de Academia de Științe a Ungariei. Am cunoscut genul acesta de discurs, provincial, cu atacuri belicoase, la mijlocul anilor 1980, în perioada celei mai nocive propagande ceaușiste. Atunci, în armată fiind, ni se citeau seară de seară, într-un decor perfect orwellian, texte de înfierare a istoricilor și a lucrărilor de istorie apărute peste Tisa. Balázs Ablonczy, coordonatorul proiectului „Trianon 100“ și unul dintre cei mai interesanți exponenți ai noului val de istorici din Ungaria, a absolvit prestigioasa ELTE din Budapesta, a studiat la Sorbona, a fost visiting professor la Universitatea Indiana, peste Ocean, și director al Centrului Cultural Maghiar din Paris. A publicat mai multe cărți, printre care și Transilvania reîntoarsă: 1940-1944, apărută la Editura Institutul European în 2015. Echipa interdisciplinară pe care o coordonează acum, formată din 22 de specialiști, își propune ca, pînă în 2020, cînd se face veacul de la semnarea, pe 4 iunie, a Tratatului de la Trianon, să publice lucrări și articole și să organizeze conferințe legate de acel moment istoric, unul dintre cele mai negre din istoria Ungariei.

Cu ce ocazie la București?

Am vrut să prezentăm, împreună cu colegii mei, proiectul „Trianon 100“: că sîntem o comunitate științifică a cărei activitate este publică, cu obiective care pot fi lesne cunoscute și care nu are absolut nici o legătură cu afirmațiile care au apărut pe ici, pe colo în presa din România.

Ce impresie v-a făcut orașul?

În Ardeal am fost deja de mai multe ori. În București însă, sînt doar a doua oară. Prima oară am fost în 2014, cînd am ținut aici o prelegere. M-am simțit excelent, orașul m-a prins. Aș adăuga, însă, că ambele vizite în București au fost cam meteorice, așa că pot reda mai curînd stările mele: îmi place intensitatea orașului, verdeața multă, vilele vechi și casele Art Déco/Bauhaus construite între cele două războaie mondiale. Din păcate, muzee n am prea avut timp să vizitez, așa că va trebui să mă întorc. O voi face negreșit.

Odinioară i se spunea „Micul Paris“. Ca unul care a locuit atîția ani în Franța și în „Marele Paris“, cum vi se pare azi acest nume de alint?

Orașelor din Europa Centrală le place să fie privite ca un mic Paris, inclusiv Budapestei. După părerea mea, fiecare oraș are farmecul lui, și Parisul, și Bucureștiul, și Budapesta. Nu le-aș compara, pentru că asta ar induce imediat sentimente de inferioritate.

Coordonaţi proiectul „Trianon 100“ sau T100, cum i se mai spune. Dincolo de orice ironie: sună ca numele unui institut de traumatologie…

În ultimă instanță, asta și este, chiar dacă între istoricii maghiari sînt discuții dacă merită, dacă e voie sau nu să biologizezi dezbateri sociale. În fond, este vorba de una dintre temele importante și sensibile ale conștiinței sociale maghiare.

Ce obiective, ce echipă, ce parteneri și ce grup-țintă are acest proiect?

Scopul este ca, de la cercetările axate preponderent pe istoria politică și dimplomatică, cercetarea istorică maghiară să își îndrepte atenția spre legăturile dintre societate și cultură. Programul cuprinde patru module. Rolul nostru este îndeosebi acela de a participa la conferințe și de a publica resurse și lucrări monografice. Prin urmare, ne adresăm în primul rînd comunității științifice, profesorilor de istorie, dar avem și atribuții de popularizare.

Primul modul presupune publicarea de resurse diplomatice (din Italia, Statele Unite, Japonia, Ungaria, Cehia, România și Serbia). În cadrul lui a apărut deja o primă lucrare, cea a colegului meu Zeidler Miklós, care a publicat jurnalul delegației maghiare care a participat la tratativele de pace. În al doilea modul analizăm raportul dintre Trianon și societatea maghiară: violența în război, chestiunile legate de refugiați și serviciile publice. În cel de-al treilea modul ne ocupăm de problema consolidării granițelor: aspectele locale ale transformării imperiului, formarea statelor de tranziție din Europa Centrală, de la Fiume la Vilnius. În cel de-al patrulea punct al cercetării analizăm relația dintre Trianon și memoria socială maghiară: în discursul politic, în istoria artei și în literatură. Sperăm să ne mai rămînă energie și pentru o cercetare sociologică mai amplă.

Grupul are 22 de membri, dintre care doar doi cu normă întreagă, unul fiind eu, și mai am doi colegi cu jumătate de normă. Membrii grupului vin din varii domenii: avem printre noi sociologi, istorici ai artei, geografi. Ne întîlnim în primul rînd la discuții și la evenimente în care discutăm despre manuscrise. Proiectul este susținut de Academia de Științe a Ungariei, pînă în 2021, cu 30 de milioane de forinți (cca. 100.000 de euro) -anual. După cum vedeți, sîntem destul de departe de cifrele astronomice despre care am citit în presa din România, legat de proiectul nostru.

În plus, istorici și nume cunoscute ale vieții publice românești au acuzat T100 în fel și chip: că sînteți o mașină propagandistică antiromânească, o bombă segregaționistă cu IQ, o unitate militară de destabilizare a regiunii și altele asemenea.

Bineînțeles că toate acestea sînt neadevărate. Cei care le afirmă nu au, evident, informații reale despre proiect și nu cunosc nici mecanismul de finanțare al proiectelor de cercetare științifică din Ungaria (Academia de Științe a Ungariei funcționează după o cu totul altă logică decît Academia Română). Ei nu cunosc, însă, activitatea științifică a celor care participă la T100 și nici nu s-au obosit să vadă cine și cum girează un proiect din cadrul programului „Avînt“ al Academiei de Științe a Ungariei. În momentul de față, acesta este unul dintre cele mai prestigioase și mai susținute programe de cercetare științifică din Ungaria, cu rapoarte anuale întocmite după reguli extrem de stricte, jurizate de experți străini (vest-europeni și americani). În mod ciudat, nimeni din presa românească nu m-a întrebat pînă acum despre acuzațiile care ni s-au adus. De aceea, sînt recunoscător Dilemei vechi că pot acum să le răspund: toate acuzațiile acestea sînt niște prostii.

Cum a fost primit proiectul în Ungaria, de specialiști, de presă?

În general, bine. Bineînțeles, în funcție de punctele de vedere ale fiecăruia. Am avut deja și critici: unii spun că sîntem prea moi, alții ne întreabă: „La ce bun un astfel de proiect?“ Am lansat T100 prin prezentarea proiectului în fața tuturor forumurilor științifice maghiare importante. Același lucru l-am făcut recent și în fața diplomaților din țările vecine acreditați la Budapesta. Presa, în schimb, relatează frecvent despre activitatea noastră.

Ce alte variante de nume ați mai avut?

Ideea îmi aparține, eu am predat proiectul, la începutul anului trecut. De fapt, titlul proiectului a fost: Trianon: context, localism, regiune. Cam lung, Trianon 100 este mai simplu. Fiecare echipă de cercetare din programul „Avînt“ al Academiei de Științe a Ungariei are și cîte o variantă de nume mai scurtă pentru proiectul lor, una mai ușor de reținut. Al nostru a fost să fie „Trianon 100“. Din cîte observ, chiar pare mai ușor de memorat.

Cu ce experți internaționali lucrați sau veți lucra? Vor fi printre ei și români?

Vor fi. Văd șanse serioase de colaborare mai ales în modulul trei: cercetarea schimbărilor locale în imperiu și statele de tranziție. Ne propunem în viitor un atelier comun cu istorici slovaci, români și sîrbi, ca să evaluăm posibilitățile de colaborare și direcțiile de cercetare. Am avut deja o primă discuție în acest sens, în primăvară, cînd polemica aceasta stupidă a blocat toată inițiativa. Deocamdată, și din acest motiv, nu aș dori să dau nume.

Care este imaginea istoricilor români printre istoricii maghiari?

Istoricii maghiari îi privesc adeseori pe colegii lor români ca pe un grup omogen (ca și invers, de altfel), cu toate că există școli, instituții, curente și personalități fondatoare de școli sau diferențe între generații. De regulă, istoricii maghiari constată cu invidie sau obiectivitate că breasla istoricilor români e mai bine reprezentată, traducerile lucrărilor lor de istorie și de științe sociale pot fi găsite mai rapid și în număr mai mare pe piața de carte din Europa occidentală. Sau că, de exemplu, influența școlilor de prestigiu din științele sociale franceze sau anglo-saxone este probabil mai mare în România decît în Ungaria, transferurile de cunoaștere funcționează mai bine în acest sens. În Ungaria, acest rol revine inițiativelor cu o activitate excepțională, dar care sînt mai izolate, mai puțin vizibile: Catedra Franco-Ungară de Științe Sociale „Atelier“, de la ELTE, în ultima vreme pe nedrept șicanata Universitate Central Europeană sau, în alte cadre, Cercul Hajnal István, un atelier al experților în științe sociale.

„Refugiat din Ardeal“

Ce v-ar plăcea să cercetați, ca istoric, dacă aţi trăi la București?

Evident, o temă comparativă româno-maghiară din prima jumătate a secolului XX. Am o diplomă DEA (Diplôme d’Études Approfondies) de la Universitatea Paris 1 în istoria relațiilor internaționale, chiar pe un subiect româno-maghiar. Astăzi, însă, mă interesează mai puțin istoria diplomației. Mă atrag alte teme, precum cele legate de cultură și istoria culturii, viața cotidiană, etnicitatea, situațiile-limită, subculturile.

Cum vedeți relația dintre societatea maghiară și cea română de azi? Cine ce poate face, de o parte și de cealaltă, ca lucrurile să schimbe în bine?

Nu știu, de multe ori sînt pesimist. Și îmi simt și limitele lingvistice: acum vreo 15 ani m-am apucat să învăț română, dar treaba asta s-a stins încet-încet. În ultima vreme am început să primesc oferte atractive din partea colegilor români și am avut discuții interesante cu ei. Forumurile instituționale, însă, nu prea funcționează, deși ar fi bine ca acum, cu apropierea centenarelor, să găsim o voce comună, rațională. Sînt puține lucrări traduse, puține evenimente organizate în comun, puține luări de cuvînt care, chiar dacă sînt provocatoare, să nască dezbateri utile.

Pe lîngă teritorii, ce alte lucruri importante, semnificative au pierdut maghiarii după Trianon?

Cred că, în multe privințe, identitatea națională maghiară a fost una încărcată încă înainte de 1920 (dar identitatea cărei națiuni nu a fost?). Trianonul, însă, a ascuțit la maximum tensiunea dintre conștiința de mare putere și cea de putere medie. Într-o anumită măsură, situația persistă și astăzi, iar societatea maghiară, mai mult sau mai puțin omogenă astăzi din punct de vedere al naționalităților, și-a pierdut experiența conviețuirii etno-culturale.

Circa 420.000 de refugiați au ajuns în Ungaria după Trianon. Cum a gestionat statul maghiar o populație atît de mare, în noile cadre?

E o poveste nespusă încă în istoriografia maghiară. Este și straniu de ce. Singurul care a scris despre această poveste este istoricul american de origine maghiară István Mocsy, în monografia sa apărută în 1983. Mocsy, însă, nu a folosit surse din arhive. Acest gol încercăm să îl umplem acum, împreună cu colegul meu arhivist Szüts István Gergely. În acest moment, în prima treime a cercetărilor, observ că, pe de o parte, comunitatea refugiaților era una foarte pestriță, pe de altă parte, problemele lor țineau de o mulțime de aspecte, de la aprovizionarea cu cărbune și gopodărirea casei la cele privind infrastructura de transport și siguranța publică. Chiar dacă acești refugiați întruchipează, inevitabil, prin propriile lor istorii, istoria suferințelor poporului maghiar, primirea lor a fost diferită. Mulți n-au fost deloc încîntați că în casele lor urmau să se mute refugiați sau că, din cauza acestora, calitatea serviciilor publice va avea de suferit.

În momentul de față, cred că țara nu a integrat ca grup această mare de oameni. În a doua jumătate a anilor 1920, cînd, să spunem, statutul de „refugiat din Ardeal“ avea o anumită greutate, refugiaților li s au oferit oportunități de dezvoltare personală. Ca grup, însă, n-au fost niciodată acceptați. Poate tocmai pentru că erau deja integrați. Este, desigur, o problemă care așteaptă să fie dezbătută. Răspunsurile ar putea releva un soi de construcție identitară (ca în cazul refugiaților secui) sau construcția unor rețele de influență (cum s-a întîmplat, bunăoară, în cazul refugiaților din Slovacia).

Ce s-a întîmplat după război cu militarii, cu civilii, cu administrația publică din teritoriile pierdute de Ungaria?

S-au refugiat nu doar persoane, ci și școli, instituții, administrații locale și chiar colecții publice. După intrarea în vigoare a trataului de pace, unele au putut fi susținute, majoritatea lor, însă, și-au întrerupt activitatea sau, în cazurile mai fericite, s-au contopit cu alte instituții. Exemplul cel mai cunoscut este, fără îndoială, Universitatea din Cluj, refugiată la Szeged. A mai fost și Școala Superioară din Banská Stiavnica, ajunsă la Sopron. În anumite domenii se poate vedea o supra-reprezentativitate a refugiaților: conform unor măsurători efectuate la începutul anilor 1930, mai bine de jumătate din membrii corpului judecătoresc maghiar se născuseră în afara granițelor stabilite la Trianon. Fapt, evident, deloc întîmplător.

Cum s-au desfășurat primele alegeri după Trianon?

Ele au avut loc în 1922: gestionarea urmărilor tratatului de pace a fost, bineînțeles, un subiect predilect în campanie, dar dezbateri cel puțin la fel de furtunoase a declanșat și participarea în alegeri, pentru prima oară în istoria maghiară, a social-democraților. Nu mai puține patimi a născut și participarea monarhiștilor. În plus, guvernul Bethlen a îngrădit printr-o ordonanță electorală malefică și în parte ilegală dreptul la vot, excluzînd din rîndul votanților sute de mii de femei, și a reintrodus votul liber, în parte, și pentru a bloca ascensiunea monarhiștilor.

„Ungaria este și ea o societate fragmentată“

Într-un interviu mai vechi, vorbeaţi de un copil de 10-12 ani care v-a pus o întrebare legată Trianon la care nu aţi putut răspunde. Ce v-a întrebat?

Eram la o școală de vară organizată pentru elevi, undeva în provincie. M-a întrebat de schimbările teritoriale ale Austriei, după Primul Război Mondial. Pe mulți dintre cei prezenți îi frămîntă o problemă: de ce a primit Austria Ungaria de Vest sau regiunea numită astăzi Burgerland, cît timp și ea, la fel ca și Ungaria, a ieșit perdantă din război? Motivele sînt cunoscute: nevoia evitării Anschluss-ului din partea Antantei, problema aprovizionării Vienei și altele. Asta obișnuiam să răspund. Numai că puștiul acela de 10-12 ani, cu ochelari, a venit și m-a întrebat doar atît: în situația dată, de ce nu au alipit Bavaria la Austria, ca regiune catolică? Minute în șir n-am reușit decît să mă bîlbîi. În cele din urmă mi-au venit în minte răspunsurile, dar m-a impresionat felul în care acest copil a dus atît de logic mai departe ideile discutate pînă atunci.

Trianonul pare doar punctul final al unui proces mai îndelungat. Unde credeţi că a greșit elita (politică) maghiară pînă la Trianon? Dar față de români?

Din cîte văd eu, politica față de procesul memorandiștilor ori cea a lui Bánffy Dezsö sau, în general, măsurile absolut contraproductive luate împotriva încercărilor de autonomie ale Bisericii Ortodoxe și ale Bisericii Greco-Catolice, ca și reprimarea învățămîntului în limba română au fost, și în sine, erori ale perioadei de pînă la 1918. Nu pentru că ele ar fi fost singulare în Europa de atunci, ci pentru că politicile din spatele lor nu au ținut cont de faptul că naționalismul devenise una dintre cele mai atractive și mai dinamice ideologii ale secolelor XIX-XX. O ideologie care poate că le-a surîs maghiarilor, dar le-a surîs și românilor. Dacă ne uităm la istoria ultimelor două sute de ani a regiunii, vom observa că totul indică tendința unei fragmentări statale: fiecare națiune se grăbea să își creeze propriile cadre statale. A te opune acestui proces era fie o dovadă de orbire, fie de curaj nebun.

Cum a evoluat cuvîntul „Trianon“ în conștiința publică maghiară în acești aproape o sută de ani?

Între cele două războaie, termenul era prezent peste tot, în toate sferele. În 1945, dar mai ales după preluarea puterii de către comuniști, a devenit un cuvînt aproape interzis. Azi e prezent în multe locuri, numai că adeseori nici nu mai este perceput ca ceva legat de evenimentul istoric în cauză, ci s-a multiplicat într-o serie de sinonime rele. În același timp, a devenit și un cod ideologic și de filozofie de viață care oglindește divizarea internă a societății maghiare actuale.

Ce altceva credeţi că ar fi important să cunoască cititorii Dilemei vechi despre Ungaria post-Trianon?

Pe de o parte, că Ungaria este și ea o societate complexă, fragmentată pe măsură. Oamenii se gîndesc la tot felul de lucruri și nu seamănă între ei. Gîndesc și prostii, dar și lucruri inteligente. În tot cazul, nu se culcă și se trezesc cu ideea că vor reface Ungaria de dinainte de Trianon. În schimb, mulți concetățeni de-ai mei sînt sensibili la problemele maghiarilor din afara granițelor. Pe de o parte, dintr-un soi de „solidaritate națională“, din conștiința apartenenței, ceea ce, în mod cert, simt și mulți români față de conaționalii din Republica Moldova (Basarabia) sau Ucraina. Pe de altă parte, pentru că în acești aproape o sută de ani au venit în Ungaria, în mai multe valuri, aproape un milion de oameni din teritoriile care au aparținut înainte de 1918 Regatului Ungariei.

Așadar, prin descendenți, o populație de mai multe milioane de persoane din Ungaria este sensibilă la această problemă. O sensibilitate care se manifestă, însă, în maniere deloc identice. Eu cred, totuși, că este o sensibilitate demnă de respect. Astfel de sensibilități am și eu: unul dintre bunicii mei s-a născut lîngă Arad, iar pe cealaltă linie, rădăcinile mele duc spre Satu Mare. De aici nu trebuie să deduceți nimic special, doar un anume interes: mă străduiesc să pun întrebări științifice, nu să plusez provocînd sentimente. Dacă nu ar exista aceste resorturi familiale, probabil că acum aș fi biolog ori copywriter.

Cu șapte ani în urmă am scris o cărticică, cu titlul Legendele Trianonului. S-a vîndut foarte bine, este deja la a treia ediție. În ea încerc să prezint rădăcinile legendelor maghiare legate de tratatul de pace, să fac un fel de demitologizare, deși, pe cît posibil, evit să folosesc cuvîntul „mit“. Succesul cărții este însă pentru mine un semn că în societatea maghiară există o nevoie pentru cunoașterea condițiilor reale ale tratatului de pace.

Prin ce seamănă 1917 cu 2017?

Sper că prin nimic. 

a consemnat Marius COSMEANU

964 16 coperta jpg
Febra etică
Ca o concluzie, atît Mariana Marin, cît și Mariana Codruț practică o literatură în răspăr cu poetica dominantă a generației ’80, dar nu într-un mod manifest, ostentativ.
964 17 Va urma  Pe planeta Oglinda foto Marius Sumlea 1 jpg
La 146 km de război. Teatru la Piatra Neamț
Ce regăsesc la fiecare ediție a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț este un efort de adecvare la problematicile momentului, la crizele lumii și la ideile ce se dezbat, un efort care face festivalul viu, vibrant, departe de formatul obosit de „vitrină” teatrală.
964 23 png
Lucrările maeștrilor peisagiști britanici (și nu numai) la București
Pavilioanele Art Safari sînt deschise publicului pînă la 11 decembrie și, cu siguranță, promit o experiență vizuală memorabilă.
afis conferintele dilema iasi 6-8 octombrie 2022
Conferințele Dilema veche la Iași. Despre Război și pace 6-8 octombrie 2022, Sala Henri Coandă a Palatului Culturii
Între 6 și 8 octombrie, de joi pînă sîmbătă, Conferințele Dilema veche ajung pentru prima dată la Iași. E o ediție la care conferențiarii invitați vor aborda o temă foarte actuală: „Război și pace”.
963 16 Pdac Romila jpg
Hibridizări
Aplicate preponderent pe Craii de Curtea-Veche, „investigațiile” lui Ion Vianu sfîrșesc prin a da un portret de adîncime al lui Mateiu Caragiale.
p 17 2 jpg
Melancolie pariziană
Ambreiajul ficțiunilor lui Hers este doliul: moartea unui apropiat (în magnificul Ce sentiment de l’été și Amanda), ruptura amoroasă și adolescența (care tot un fel de doliu – al absenței grijilor – se cheamă că e) în Les Passagers de la nuit.
963 17 Breazu jpg
Vremea schimbării
Dezbrăcat de pompa, efervescența și galvanitatea primelor opere discografice ale The Mars Volta, noul album poate fi o ecuație cu prea multe necunoscute pentru vechii fani, dar are caracter și culoare.
Ultimul interviu jpg
Ultimul interviu (roman) - Eshkol Nevo
„Eshkol Nevo scrie cu talent, cu umor și cu inteligență… Prietenie, invidie, iubire, nefericire, puterea de a merge mai departe – nimic nu-i scapă.“
962 16 coperta BAS1 jpg
De la mistic la psihedelic
Viciu ascuns pastișează delicios genul noir, oferind un personaj central care rulează printre tripuri și realități halucinante, în încercarea de a dezlega enigma dispariției amantului căsătorit al unei foste iubite.
p 17 jpg
Frustrare
Om cîine arată din capul locului ca un film ajuns într-o gară din care trenul (succesului de public, al aprecierii critice, dar mai ales al originalității pur și simplu) a plecat de mult.
962 17 Biro cover01 jpg
Estetici synth
Am crescut cu minciuna persistentă că ultimele inovații muzicale s-ar fi realizat în anii ’70.
p 21 coperta jpg
O poveste din Nord, cu voluptate și multă tristețe...
Publicat în cursul acestei veri la Editura Polirom, ultimul roman tradus al lui Stefánsson este, cu siguranță, o piesă importantă în portofoliul colecției de literatură străină al Poliromului.
p 23 jpg
O arhitectură de excepție și o propunere: expoziția permanentă ”Brâncuși în lume”
Cu cîteva zile înainte de inaugurarea acestui Centru, programată pentru 15 septembrie 2022, am organizat o discuție care a pornit de la arhitectura edificiului și a ajuns, firesc cumva, la modul în care, pe de o parte, cultura română de azi îl metabolizează pe Brâncuși.
The John Madejski Garden at the V&A (c) Victoria and Albert Museum, London (1) jpg
Opere de artă rare din patrimoniul Marii Britanii vor fi expuse în această toamnă în București, la Art Safari
81 de opere extrem de valoroase semnate de John Constable (1776-1837), dar și de Rembrandt, Albrecht Dürer, Claude Lorrain și alte nume mari din colecția muzeului londonez sînt împrumutate către Art Safari
p 17 1 jpg jpg
Scandalizare
Ce s-ar fi schimbat în Balaur dacă relația fizică de intimitate ar fi avut loc nu între elev (Sergiu Smerea) și profesoara de religie, ci între elev și profesoara de limba engleză, de pildă? Nu prea multe.
961 17 Breazu jpg
Prezentul ca o buclă temporară într-un cîntec pop retro
Reset, albumul creat de Panda Bear și Sonic Boom, a fost lansat pe 12 august de casa de discuri britanică Domino.
copertă Pozitia a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine jpg
Cătălin Mihuleac - Poziția a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine
Care va să zică, pentru a pluti ca o lebădă în apele noilor timpuri, omul înțelept are nevoie de un patriotism bicefal, care să se adreseze atât României, cât și Uniunii Sovietice!
960 15 Banu jpg
Cu sau fără de cale
Colecționarul se încrede în ce e unitar, amatorul în ce e disparat. Primul în calea bine trasată, pe care celălalt o refuză, preferînd să avanseze imprevizibil. Două posturi contrarii.
960 17 afis jpg
Un spectacol ubicuu
Actorii sînt ghizi printre povești în care protagoniști sînt șapte adolescenți care participă virtual la spectacol.
p 21 Amintire de calatorie, 1957 jpg
Victor Brauner, Robert Rius și „arta universală“
Poetul Robert Rius, pe care Victor Brauner îl vizitează la Perpignan în anul 1940, este unul dintre cei pasionați de scrierile misticului catalan Ramon Llull, al cărui nume figurează în lista „străbunilor suprarealismului“ redactată de Breton odată cu publicarea primului manifest suprarealist
Cj fb post 2000x1500 info afis jpg
Conferințele Dilema veche la UBB. Despre Bogați și săraci 14-16 septembrie, Sala Jean Monet a Facultății de Studii Europene
O ediție specială a Conferințelor ”Dilema veche” în care am invitat cele mai competente voci din disciplinele care, în opinia noastră, sînt obligatoriu de convocat dacă vrem să înțelegem cu adevărat chestiunea complicată și nevindecabilă a rupturii dintre bogați și săraci.
959 16jos Iamandi jpeg
România și meritocrația
Cum s-a raportat spațiul românesc la toate aceste sinuozități? Normal, lui Wooldridge nu i-a trecut prin cap o asemenea întrebare, dar cred că un răspuns destul de potrivit ar fi „cu multă detașare”.
p 17 jpg
Canadian Beauty
Dintre subgenurile născute în epoca post-#metoo și influențate decisiv de aceasta, satira corozivă, cu trăsături îngroșate pînă la caricatură, are astăzi vînt din pupă.
959 17 Biro jpg
Reformări
Tears for Fears, celebri pentru răsunătorul succes „Shout” al epocii Thatcher, dar și pentru chica optzecistă pe care o promovau la vremea respectivă, ar părea că se relansează a doua oară după 18 ani de absență, însă reformarea propriu-zisă a avut loc cu ocazia albumului precedent, din 2004.

Adevarul.ro

Taylor Rene Parker jpg
O femeie și-a omorât prietena pentru a-i fura fătul nenăscut. Planul șocant al criminalei
O femeie din Texas a fost condamnată luni pentru omor calificat, după ce și-a ucis prietena însărcinată pentru a-i lua copilul nenăscut.
hellvig FOTO SRI
Hellvig: Prea mulți politicieni se așteaptă să primească sugestii de la servicii
Directorul Serviciului Român de Informații a precizat, în timpul unei alocuțiuni susținute la Universitatea Babes Bolyai, că politicienii s-au obișnuit să primească „indicații” din partea serviciilor.
catalin ilie foto arhiva personala 2 jpg
De ce iau șpagă oamenii cu bani, din poziții privilegiate. Explicațiile unui psihoterapeut și „Complexul lui Dumnezeu”
Nenumăratele cazuri de corupție înregistrate în ultimii ani, unele de mare răsunet, ne fac să ne putem întrebarea firească ce-i determină pe oamenii aflați în poziții privilegiate și fără probleme financiare să ia șpagă.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.