<i>Un televizor cu lămpi, marca Venus <p> - interviu cu Florin LĂZĂRESCU -</i>
Ai spus undeva că scenariile sînt mai uşor de scris decît povestirile... Da, tehnic vorbind, fie şi numai pentru faptul că povestirea e un produs finit, iar scenariul doar un proiect de produs. Într-o povestire trebuie să trasmiţi tot ce ţi-ai propus, prin intermediul textului, într-un scenariu trebuie să rămînă loc pentru concepţia regizorală, pentru jocul actorilor, pentru echipa care lucrează la realizarea filmului. Am spus la un moment dat că mi-e mult mai uşor să scriu scenarii decît literatură, fără să consider asta o regulă general valabilă. E posibil să fie mulţi oameni cărora le vine mai la îndemînă să scrie literatură decît scenarii. E o modă să fii prozator şi să scrii şi scenarii? Nici nu încape vorbă. E ca şi cum ai întreba dacă e o modă să fii şi pictor, şi fotograf, în acelaşi timp. Vorbim de două lucruri diferite care au doar aparent un punct comun. Nu văd nici o condiţionare între a fi scriitor şi a fi scenarist. Dacă e să fac o statistică, cred că la o sută de scriitori, nu se întîmplă ca mai mult de zece să fie şi scenarişti. Mai ai povestiri pe care le-ai putea transforma în scenarii? Am în lucru alte două povestiri transformate în scenarii de scurtmetraj - "Poveste de Crăciun", respectiv "Şase moduri de a-ţi aminti un cal" - şi romanul Trimisul nostru special, după care am scris un lungmetraj. Este Lampa cu căciulă şi povestea televizorului tău din copilărie? Da, e cea mai autobiografică poveste scrisă de mine, dacă nu cumva singura, de la un capăt la altul. Dar asta contează mai puţin. În general, nu cred că autoficţiunea are vreo relevanţă dacă cei care o receptează nu se pot regăsi în ea, dacă nu descoperă acolo un story universal. Centrul de greutate al Lămpii... e legătura dintre tată şi fiu, nu aventura unui televizor. Dar ce televizor aveai la vîrsta aceea şi ce urmăreai la el? Un televizor cu lămpi, marca Venus. La cum şi cît era programul de atunci, urmăream singurele lucruri care nu aveau treabă cu Partidul şi cu Ceauşescu, gen desene animate, fotbal şi Teleenciclopedia... Primul televizor color mi l-am cumpărat în studenţie, de la un bişniţar. La probă, arăta mişto şi funcţiona perfect. În camera mea, m-a ţinut doar cît l-am deschis, m-am schimbat de haine şi m-am aşezat comod în pat. a consemnat Marius CHIVU
