<i>Primul meu rol ca actor seamănă cu mine </i> <p> - <i> interviu cu Jiri MENZEL</i> -
După absolvirea studiilor la FAMU (Şcoala pragheză de film), Jiri Menzel şi-a început cariera ca asistent de regie, iar în 1996 a semnat unul dintre scheciurile cuprinse în Micile perle, un film etalon al "noului cinematograf ceh", ecranizare a cinci nuvele de Bohumil Hrabal. Trenuri bine păzite (1966), o altă ecranizare după Bohumil Hrabal, i-a adus Oscarul pentru Cel mai bun film străin, Vară capricioasă (1968) a obţinut Marele Premiu la Karlovy Vary, Ciocîrliile pe sîrmă (1990), Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin. În paralel, a montat piese de teatru în Cehia şi peste hotare şi a jucat în peste 30 de filme. Luna trecută, în cadrul Festivalului Filmului European, a fost proiectat cel mai recent film al lui: L-am servit pe regele Angliei. Filmul, o ecranizare după acelaşi Bohumil Hrabal, a fost distins cu premiul FIPRESCI la Berlinala de anul acesta şi a fost desemnat Cel mai bun film al anului în Cehia. În anii â60 cinematografia cehă a explodat odată cu filmele dumneavoastră, ale lui Milos Forman şi ale lui Ivan Passer. Cum a evoluat de atunci? Cinematografia cehă a evoluat frumos, după părerea mea. Există cîteva nume de referinţă şi amintesc aici pe Jan Sverak, Jan Sebech, Jan Hrebejk, dar, bineînţeles, sînt şi alţii, la fel de tineri. Se raportează aceşti trei regizori la "noul val" al anilor â60? Nu în mod particular. Mă uit cu bucurie la filmele noi, dar nu am impresia că au vreo legătură palpabilă cu filmele mai vechi. Aţi jucat ca actor în peste 30 de filme, atît în filmele dvs., cît şi în producţii internaţionale. Care dintre roluri vă este cel mai drag? Majoritatea rolurilor le-am uitat. În primul meu rol jucam un personaj timid şi cred că acest rol îmi este drag pentru că seamănă perfect cu mine. Eu sînt un om timid şi retras... În comedia lui Costa Gavras, La petite Apocalypse (1993), l-aţi avut ca partener pe Pierre Arditi. Cum vă alegeţi rolurile şi ce anume v-a atras la rolul propus de Gavras? Am avut şansa să fiu ales de Costa Gavras, aşadar nu eu am ales de data aceasta. La acea vreme nu eram foarte familiarizat cu filmul francez şi nu cunoşteam nici actorii, dar am avut norocul să-l cunosc pe Pierre Arditi, în timpul filmărilor. Acum îl ştiu mai bine şi îl urmăresc, la fel şi pe marele Costa Gavras. Am fost fericit să petrec trei luni la Paris, un oraş pe care îl iubesc. Viaţa acolo pare un regal, îmi place să mă plimb, să cunosc lume... În plus, am fost înconjurat de o echipă de filmare formată din oameni interesanţi, iar prestaţia mea a însemnat o experienţă nouă. În ce a constat colaborarea, în 2002, cu regizorii Bernardo Bertolucci şi Mike Figgis? Nu a fost propriu-zis o colaborare, pentru că nu i-am întîlnit pe cei doi cineaşti decît după filmare, cînd filmul a fost gata. Eu mi-am făcut "tema", care a constat într-un scurtmetraj de 10 minute, intitulat Un moment. Fiecare dintre cei 15 regizori implicaţi a lucrat independent. La sfîrşit, ne-am întîlnit şi am văzut produsul final, filmul Ten minutes older - The cello. Am constatat că cele 15 scurtmetraje sînt foarte diferite, fiecare regizor avînd propria viziune. Aţi lucrat cu actori bulgari, slovaci, unguri; v-aţi gîndit să lucraţi şi cu actori români? Aţi avut ocazia să vedeţi filme româneşti contemporane? Mi-au fost prezentaţi cîţiva actori bulgari pentru proiectele mele de teatru. Acelaşi lucru s-a întîmplat şi la Budapesta unde am lucrat cu un actor ungur foarte bun. Ca să lucrez şi cu un actor român ar trebui ca cineva să mi-l prezinte, să-l cunosc... Din păcate încă nu am văzut filmele româneşti, dar am auzit lucruri pozitive. Sînteţi o persoană gurmandă? Nu sînt deloc un gurmand. Mănînc uneori doar ca să "mă hrănesc". Soţia mea însă este o persoană gurmandă şi găteşte foarte bine. Eu sînt nepriceput în bucătărie, îmi plac felurile de mîncare cele mai simple, cum ar fi pîinea cu brînză, fie ea franţuzească sau din Cehia, sau ciorba de văcuţă. interviuri realizate de Roxana CĂLINESCU
