Între Vlad Ţepeş şi Kenny G - calendarul concertelor rock -
Nu ştiu exact ce le place atît la noi, dar în 2009 am fost deja vizitaţi pentru a treia oară de Sepultura (7 februarie) şi de Soulfly (16 martie), două trupe care încearcă să păstreze vie amintirea Sepulturei de acum 15 ani, la data respectivă o revelaţie ridicată din improbabila scenă braziliană (mai neproductivă decît scena românească actuală de metal). Tot cam la a treia vizită au fost şi colegii de generaţie Kreator (9 februarie), probabil cea mai reuşită replică europeană la genul thrash-metal (bunicul metal-ului american actual). Cu Anathema (29 aprilie, Sala Palatului) am discutat şi am înţeles " fete ca la noi nu mai sînt, iar vinul moldovenesc umileşte concurenţa europeană în ce priveşte raportul calitate/preţ. În plus, afară trupa e relativ huidită datorită încăpăţînării de a se înscrie la festivaluri de muzică extremă, evident, spre amuzamentul fraţilor Cavanagh, care stilistic concurează cu Porcupine Tree la titlul de "Floyd-ul mileniului 3", dar, sentimental, îşi au rădăcinile în genuri muzicale mult mai mocirloase. Alte trupe cu afinitate pentru vinul roşu şi românce misterioase, plus o fascinaţie declarată oficial pentru Vlad Ţepeş şi Cioran sînt Moonspell şi Cradle of Filth, cu cota în creştere de la lansarea filmului Twilight încoace. Cele două titulaturi sînt printre puţinele trupe ale generaţiei gotic-metal pentru care eticheta "gotic" chiar are sens, iar spectacolul pe care îl oferă, mai ales în tandem, aşa cum se vor prezenta la Filth Fest-ul de la Cluj (23 aprilie, Sala Sporturilor "Horia Demian"), nu se dezminte. Totuşi, îi vedem pentru a treia, respectiv a doua oară, prin părţile noastre, ce-i drept pentru prima dată în Cluj Napoca, unde încep în sfîrşit să vină trupele care au vizitat deja celelalte oraşe ale ţării (cele mai recente vizite " elveţienii electro-black metal Samael şi nemţii simfonici Haggard). Americanii Gogol Bordello (17 iunie, Arenele Romane), autorii unui măiastru punk ţigănesc cu elemente de manele şi un show delicios, se simt la noi ca acasă. Acasă la ei, în Ucraina, nu în SUA, unde membrii imigranţi ai grupului au reuşit să-şi transforme statutul social în virtute şi manifest artistic. Ca şi în cazul lui Kusturica, prin alte părţi Bordello sînt apreciaţi pentru exotism, la noi, din empatie; motiv suficient să ne viziteze şi ei pentru a treia oară. Toate cele enumerate aici sînt trupe merituoase, pe care le-am apreciat sau le apreciez în continuare, dar pur şi simplu reprezintă o listă închisă de opţiuni de la care managerii de evenimente rock români nu au curajul să se abată. Sau, dacă încearcă, o fac în direcţia opusă curgerii timpului " în 2009 vom mai avea parte de "amurgul zeilor" " Nazareth (26 aprilie, Arenele Romane), Motörhead (2 iulie, Romexpo) şi Manowar (5 iulie, Romexpo) " artişti care sînt datori să treacă şi pe la noi înainte ca sănătatea precară şi vîrsta să se pună de-a curmezişul unor astfel de oportunităţi. În contextul sistemului de reciclare şi al lipsei de curaj antreprenorial de la noi, începe să-mi sune interesantă venirea lui C.C. Catch (11 aprilie, Sala Palatului), cîntăreaţa mea favorită din clasele primare, ori a colindătorului Kenny G (30 aprilie, Sala Palatului). Nici organizatorii de mega-evenimente nu par mai curajoşi " îi vom revedea pe Depeche Mode (16 mai, Parcul Izvor), Placebo (21 iunie, Romexpo) şi o vom admira pe priMadonna muzicii pop din anii ’80 (26 august, Parcul Izvor). Se pare că fraţii Cavanagh sînt muzicienii rock care ne-au vizitat cel mai frecvent ţara (poate după Smokie) şi, avînd în vedere disponibilitatea pentru comunicarea cu fanii, nu cred că mai există rockeri în România care să fi dorit şi să nu fi avut şansa de a sta la un pahar de vorbă cu membrii Anathema. Poate a venit timpul să depăşim momentul. Dacă stau să trag linia, abia reuşesc să găsesc cîteva nume care să aducă deopotrivă noutate şi relevanţă " The Killers la B’EstFest (1 iulie, Romexpo) şi Opeth la Festivalul Artmania (17 iulie, Piaţa Mare din Sibiu), cele două festivaluri în care îmi dau speranţele pentru intrarea României în normalitatea circuitelor de turneu/festival din lumea înconjurătoare. Merită menţionate şi cele cîteva evenimente de calitate la nivel de club, un nivel care trebuie să se dezvolte chiar mai accelerat decît cel al concertelor mari. Aici semnele sînt încurajatoare şi s-au evidenţiat în ultima jumătate de an o serie de iniţiative riscante: seria concertelor de "rock ezoteric" (asocierea termenilor e improvizată, eticheta uzuală fiind mult mai abstractă şi criptică) organizate de DonisArt/Kogaionon la Braşov, Deine Lakaien şi New Model Army la Bucureşti şi recentele iniţiative de la Cluj (Flowing Mist şi Hatework, organizatori ai unor excelente concerte de nişă cu vizibilitate internaţională). Să sperăm că recesiunea nu se va dovedi o frînă în calea rockului.
